Exclusion of hourly pay from pension calculation: non-salary classification under Labor Code and Fiscal Code

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea parţială a H.G. nr. 257/2011, respectiv paragraful referitor la formele de retribuire definite sub sintagma "plata cu ora", acordate cadrelor didactice şi specialiştilor din producţie sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfăşurate în afara obligaţiilor de muncă de la funcţia de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum şi pentru îndeplinirea unor activităţi didactice pentru care nu se justifică înfiinţarea unor posturi.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 51 din 24 februarie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 51 din 24 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia şi trimiterea dosarului spre o nouă judecată la instanţa de fond, argumentând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a argumentat de ce nu sunt determinante principiile care au stat la baza legii pensiilor, enumerate în art. 2 din Legea nr. 263/2010.

A mai arătat că prima instanţă nu a analizat nici argumentul său potrivit căruia menţiunea "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare date de 1 aprilie 2001: (...) formele de retribuire definite sub sintagma "plata cu ora", depăşeşte sfera permisă a normelor de aplicare a unei legi şi o completează nepermis.

Dispoziţia contestată trebuie anulată întrucât nu respectă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 şi intră în contradicţie cu Legea nr. 263/2010, care nu face vreo diferenţă între diferitele venituri de natură salarială pentru care s-a contribuit la fondul de pensii.

Atribuţia de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a drepturilor la pensie revine exclusiv legiuitorului, prin lege organică, iar executivul nu poate îngrădi aceste drepturi prin normele de aplicare a legii speciale. Neluarea în considerare a unor sume care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale echivalează cu încălcarea principiului contributivităţii.

În concluzie, veniturile de natură salarială reprezentând "plata cu ora", pentru care angajatorul a virat contribuţia la fondul de pensii întrucât au fost incluse în venitul brut achitat din fondul de salarii, trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

1.4. Apărările intimatului

Legal citat, intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A susţinut, în esenţă, că în mod just a reţinut prima instanţă incidenţa dispoziţiilor art. 288 alin. (1) şi art. 289 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, care impun concluzia că salarizarea prin sistemul de plată cu ora nu se realizează în baza unui contract de muncă pentru a putea fi apreciat ca fiind un salariu şi pentru a produce consecinţele necesare asupra cuantumului pensiei.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentului-reclamant, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

(i) Verificând, mai întâi, sentinţa recurată prin prisma criticilor privind motivarea, Înalta Curte constată că nu se poate susţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele reglementate de motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, pronunţându-se strict asupra aspectelor cu care a fost învestită şi raportându-se, atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale incidente, fără ca hotărârea atacată să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

(ii) În continuare, examinând motivul de recurs ce vizează aplicarea greşită a normelor de drept material, prevăzut de 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speţă, prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a pronunţat o soluţie legală şi temeinică.

Fără a mai relua raţionamentul acesteia, Înalta Curte reţine că, potrivit legislaţiei incidente în speţă [art. 288 şi art. 289 din Legea nr. 1/2011, raportat la dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. k) C. fisc. ] plata cu ora nu poate fi asimilată unui salariu, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, inclusiv neluarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual în vederea calculării pensiei.

Dispoziţiile legale invocate de recurent, anume Legea nr. 6/1969 şi Legea nr. 128/1997, care ar fi fost în vigoare la momentul la care acesta a fost retribuit în sistem de plată cu ora, nu au incidenţă în prezenta speţă, fiind abrogate anterior momentului la care s-a procedat la calcularea pensiei recurentului.

Atât din argumentele recurentului-reclamant, cât şi din examinarea dispoziţiilor criticate conţinute de H.G. nr. 257/2011, raportat la actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul cărora a fost emisă această hotărâre, nu rezultă aspecte de nelegalitate de natură a determina anularea acestora.

Pentru aceste considerente, reţinând că nu subzistă motive de casare a hotărârii instanţei de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 51 din 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CT