Validity of an unreasoned administrative decision in occupational disease cases and the limits of judicial review of medical investigation procedures

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 8 februarie 2016, sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Olt, secţia I civilă, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii, anularea Hotărârii nr. C 1070 din 19 octombrie 2015 emisă de Comisia de Experţi de Medicina Muncii, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 246 din 19 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii din Cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2016 la data de 29 aprilie 2016 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

La termenul de judecată din data de 30 mai 2016 au fost introduse în cauză, în calitate de pârâte Direcţia de Sănătate Publică Olt şi SC E. SA.

2. Hotărârea supusă recursului

Prin Sentinţa nr. 399/2016 pronunţată în data de 27 septembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Direcţia de Sănătate Publică Olt şi SC E. SA, a anulat Hotărârea nr. C-1070 din 19 octombrie 2015 emisă de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi şi a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva Sentinţei civile nr. 399/2016 din 11 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recursuri pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi SC E. SA.

Prin recursul declarat de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, arată că prima instanţă, în mod netemeinic şi în lipsa unui act normativ care să stabilească condiţiile imperative de formă ale hotărârii nr. C 1070/2015 emise de Comisie, a anulat acest act administrativ pentru prezumtive vicii de formă, deşi destinatarul actului este angajatorul SC E. SA, care nu a ridicat obiecţii de fond sau de formă, cu privire la conţinutul ori efectele juridice ale actului, actul administrativ atacat fiind motivat în fapt şi în drept.

Pârâta-recurentă susţine că temeiul legal, respectiv art. 149 - 162 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2016, aprobate prin H.G. nr. 1.425/2006, enumeră, în mod expres şi limitativ, documentele care trebuie să facă obiectul dosarului de cercetare a cazului de boală profesională, aspect care nu a fost avut în vedere de către instanţa de fond, şi anume faptul că cercetarea se face numai de medicul de medicina muncii din cadrul D.S.P. în colaborare cu inspectorul de muncă din Inspectoratul Teritorial de Muncă şi în prezenţa angajatorului sau a reprezentantului acestuia.

Recurenta-pârâtă arată că, în speţă, Comisia de Experţi de Medicina Muncii, acreditată în temeiul art. 2 din Ordinul comun nr. 1256/443/2008 al M.S.P. şi M.M.F.E.S., a analizat, conform atribuţiilor prevăzute la art. 8 din acelaşi act normativ, contestaţiile formulate de către angajatorul SC E. SA în cazul părţilor reclamante şi dosarele de cercetare ale cazurilor de îmbolnăvire profesională întocmite şi transmise Comisiei de DSPJ Olt şi, la data de 15 mai 2015, a adoptat, cu majoritate simplă de voturi, Hotărârea nr. HC 959/2015, prin care a concluzionat că nu se poate pronunţa asupra caracterului profesional al bolilor semnalate, deoarece nu s-au respectat prevederile legale privind semnalarea, cercetarea şi declararea bolilor profesionale, conform H.G. nr. 1425/2006. Astfel, s-au anulat procesele-verbale şi fişele BP2 aferente, s-a recomandat refacerea cercetării cazurilor cu respectarea H.G. nr. 1425/2006 şi s-a solicitat în mod expres ca dosarele de cercetare să conţină toate documentele prevăzute la art. 159 din H.G. nr. 1.425/2006, iar fişa de identificare a factorilor de risc profesional să fie conform modelului din Anexa 3 a H.G. nr. 355/2007, urmând ca DSP Olt să ducă la îndeplinire această hotărâre.

Comisia nu s-a limitat, aşa cum în mod eronat au afirmat reclamanţii, doar la obiecţiunile angajatorului şi a verificat şi modul în care s-au respectat de către DSPJ Olt prevederile legale în vigoare privind cercetarea şi declararea cazurilor de boli profesionale pentru părţile reclamante.

Recurenta-pârâtă susţine că cercetarea şi constatarea cazurilor de boală profesională trebuie să respecte dispoziţiile legale incidente, dar în speţă, dosarele de cercetare a cazurilor de boală profesională erau incomplete sau greşit întocmite, procesele-verbale de cercetare şi fişa de declarare a cazurilor de boală profesională BP2 fiind întocmite fără bază legală şi de un medic de altă specialitate, motiv pentru care s-a dispus anularea acestora.

Consideră că recercetarea cazurilor presupunea, conform practicii de medicina muncii şi legislaţiei în vigoare, internarea reclamanţilor într-o clinică de medicina muncii pentru evaluarea stării lor de sănătate, în raport cu expunerea la noxe, iar semnalarea suspiciunii de boală profesională să se facă numai în cazul în care boala diagnosticată putea fi produsă prin respectiva expunere, dar, în cazul de faţă, DSPJ Olt nu a refăcut cercetarea, ci doar a trimis completări la actele care compun dosarele de cercetare, or, nici în dosarele completate nu se regăseau biletele de internare şi investigaţii medicale care să susţină diagnosticul semnalat.

Precizează că nerespectarea prevederilor art. 149 - art. 162 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2016, aprobate prin H.G. nr. 1.425/2006, a fost sesizată şi de angajatorul SC E. SA prin formularea unor noi contestaţii şi, ulterior, Comisia de Experţi de Medicina Muncii analizând contestaţiile, la data de 19.10.2015, a adoptat Hotărârea C1070/2015, prin care s-a concluzionat că nu s-au respectat recomandările din hotărârea Comisiei nr. HC 959 din 15 mai 2015, privind refacerea cercetării cazurilor de boli profesionale conform reglementărilor legale, anulând procesele-verbale şi fişele BP2 aferente şi recomandând refacerea cercetării cazurilor cu respectarea H.G. nr. 1.425/2006.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că potrivit prevederilor art. 155 din H.G. nr. 1.425/2006, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii securităţii şi sănătăţii în muncă, coroborate cu art. 2 din Ordinul nr. 1256/443/2008, Comisia este o entitate fără personalitate juridică, formată din specialişti din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, iar membrii Comisiei de Experţi de Medicina Muncii hotărăsc cu privire la contestaţiile împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boli profesionale întocmite de medicul specialist din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană.

Pârâta SC E. SA prin recursul declarat a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, să se dispună:

- respingerea cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva sa, întrucât este formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă în temeiul art. 36 şi 78 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 161 din Legea nr. 554/2004;

- respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. C1070 din 19 octombrie 2010 emisă de Comisia de experţi de medicina muncii, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, în temeiul dispoziţiilor art. 193 din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

- pe fond, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. C1070 din 19 octombrie 2010 emisă de Comisia de experţi de medicina muncii, precum şi obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Consideră că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 36 şi 78 alin. (2) din C. proc. civ., art. 1 alin. (1) şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, art. 193 din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a căror nerespectare atrage incidenţa art. 175 C. proc. civ., respectiv incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, invocă încălcarea dispoziţiilor de drept material prevăzute de art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că, încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 36, art. 193 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. 161 din Legea nr. 554/2004 reprezintă nerespectarea regulilor de procedură, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 174 şi următoarele din C. proc. civ.

Consideră că, în speţă, există o încălcare a unor dispoziţii procedurale, prin introducerea sa în cauză de către instanţa de fond, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, şi această încălcare i-a produs o vătămare.

De asemenea, consideră că prima instanţă nu a respectat dispoziţiile art. 193 C. proc. civ., raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, când a dispus respingerea excepţiei inadmisibilităţii socotind îndeplinită procedura prealabilă.

Arată că dacă raportul de drept substanţial este unul de drept administrativ, subiectele acestuia sunt persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim şi autoritatea publică care a emis actul administrativ sau autoritatea publică care nu a soluţionat în termenul legal o cerere, iar raportul de drept procesual vizând anularea actului administrativ individual va avea ca părţi pe aceeaşi persoană vătămată şi pe aceeaşi entitate emitentă, astfel că, în materia contenciosului administrativ, poate avea calitate procesual pasivă autoritatea publică care a emis actul administrativ vătămător sau care nu a soluţionat în termen legal o cerere.

În cauză, recurenta-pârâtă susţine că nu a fost parte a raportului juridic dedus judecăţii, astfel că nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă, deşi a fost introdusă în cauză în temeiul art. 161 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 78 alin. (2) C. proc. civ., fără a se ţine cont de faptul că introducerea sa în cauză se putea face numai la cererea expresă a uneia dintre părţile iniţiale, ceea ce nu este cazul în speţă, şi nu din oficiu de către instanţă.

Consideră că în privinţa introducerii părţilor în cauză, dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 nu sunt contrare dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţiile legii contenciosului administrativ completându-se cu cele ale C. proc. civ. în măsura în care instanţa pune în discuţie necesitatea introducerii în cauză a altor subiecte de drept, motiv pentru care apreciază că prima instanţă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 193 C. proc. civ. raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, arată că această din urmă dispoziţie are caracter imperativ şi impune parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanţei de contencios administrativ de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim.

Astfel, consideră că intimaţii-reclamanţi aveau obligaţia să solicite autorităţii emitente a actului considerat vătămător, respectiv Comisiei de experţi de Medicina Muncii, în termen de 30 de zile de la data comunicării Hotărârii nr. C1070 din 19 octombrie 2010, revocarea în tot sau în parte a acestui act, putând formula plângere prealabilă şi organului ierarhic superior Comisiei de experţi de Medicina Muncii, respectiv Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Calea sesizării instanţei de contencios administrativ le era deschisă într-un termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau data comunicării refuzului de soluţionare a plângerii prealabile, dar o astfel de procedură prealabilă nu a fost iniţiată de către intimaţii-reclamanţi.

Recurenta-pârâtă consideră că, în aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 193 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susţine că atât timp cât a fost introdusă ca parte într-o pricină în care nu ar fi figurat iniţial ca parte a fost lipsită de unul dintre instrumentele procedurale oferite de legiuitor pârâtului, fapt ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea mai multor dispoziţii de drept material, în special a celor reglementate de art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008.

Susţine că, în vederea încadrării unui caz de îmbolnăvire ca având sau nu caracter de boală profesională, H.G. nr. 1.425/2006 stabileşte o procedură de urmat ce implică: semnalarea suspiciunii de boală profesională, cercetarea îmbolnăvirii, declararea cazului de boală profesională şi raportarea acestuia.

Cât priveşte semnalarea suspiciunii de boală profesională, potrivit art. 149 din H.G. nr. 1.425/2006, orice suspiciune de boală profesională, inclusiv intoxicaţia acută profesională, se va semnala obligatoriu de către toţi medicii, indiferent de specialitate şi locul de muncă, cu prilejul oricărei prestaţii medicale, în condiţiile art. 150 din H.G. nr. 1.425/2006, completând fişa de semnalare BPl şi trimiţând bolnavul la unitatea sanitară de medicina muncii, clinica de boli profesionale sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în vederea precizării diagnosticului de boală profesională ori de intoxicaţie acută profesională. Ulterior, se efectuează cercetarea cazului de îmbolnăvire, conform art. 151 - 158 din H.G. nr. 1.425/2006, în prezenţa angajatorului sau a reprezentantului acestuia, şi se finalizează cu redactarea şi semnarea procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, prevăzut în anexa nr. x a H.G. nr. 1.425/2006, de către toţi cei care au luat parte la cercetare, menţionându-se cauzele îmbolnăvirii, responsabilitatea angajatorilor şi măsurile tehnice şi organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli profesionale similare.

Potrivit dispoziţiilor art. 160 din H.G. nr. 1.425/2006, declararea cazului de boală profesională se face de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea, pe baza documentelor prevăzute la art. 159, prin fişa de declarare a cazului de boală profesională BP2, care reprezintă formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate. Cazul de boală profesională se raportează în cursul lunii în care s-a produs declararea, la Centrul naţional de monitorizare a riscurilor din mediul comunitar - Compartimentul sănătate ocupaţională şi mediul de muncă din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Mai susţine că această procedură nu a fost respectată în cazul de faţă, deoarece Clinica de Medicina Muncii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova a întocmit fişele BP1 fără a avea dovada expunerii profesionale pe care o putea obţine de la DSPJ Olt (buletinele de determinare toxicologică) sau de la angajator (fişa de identificare a factorilor de risc profesional conform anexei 3 din H.G. nr. 355/2007), or, potrivit anexei 5 din Ordinul nr. 450/2006, fişa de identificare a factorilor de risc profesional este un document obligatoriu la internarea într-o clinică de medicina muncii.

Pentru a fi în prezenţa unei semnalări legale a cazului de boală profesională, era necesar ca entitatea emitentă a fişei BP1 să aibă dovada expunerii profesionale.

De asemenea, cercetarea cazurilor de boală profesională s-a desfăşurat cu încălcarea unor prevederi legale, respectiv de către un medic din cadrul DSPJ Olt care nu avea specialitatea de medicina muncii, ceea ce contravine prevederilor art. 1 din Legea nr. 418/2004, respectiv ale art. 151 şi 158 din H.G. nr. 1.425/2006.

Totodată, arată că pentru declararea cazului de boală profesională şi între documentele prevăzute de art. 159 din H.G. nr. 1.425/2006 se regăseşte şi documentul care certifică ruta profesională, şi anume copie de pe carnetul de muncă (istoricul de expunere profesională), respectiv documentul care atestă nivelul măsurat al noxelor sau noxa identificată.

Or, în cazul intimaţilor-reclamanţi declararea cazurilor de boală profesională s-a făcut de către DSPJ Olt fără ca din istoricul de expunere profesională (carnetul de muncă) să rezulte expunerea la noxa Si02 l.c. (dioxid de siliciu liber cristalin) şi nici măsurători ale nivelului acestei noxe, care să susţină silicoza semnalată prin fişa BP1.

Fişele de identificare a factorilor de risc profesional întocmite de recurenta-pârâtă nu relevă acea noxă profesională de Si02 care ar fi determinat îmbolnăvirea profesională a intimaţii-reclamanţi, motiv pentru care a contestat procesul-verbal întocmit de DSPJ Olt cu ocazia cercetării suspiciunilor de boală profesională prin care a fost confirmat caracterul profesional al bolii, iar ca urmare a contestaţiilor formulate, Comisia de experţi de medicina muncii a emis în data de 15 mai 2015 Hotărârea nr. HC 959 din 15 mai 2015, prin care a decis că nu se poate pronunţa asupra caracterului profesional al bolilor semnalate, pentru că nu s-au respectat prevederile legale privitoare la semnalarea, cercetarea şi declararea bolilor profesionale, prevăzute de dispoziţiile H.G. nr. 1.425/2006.

Cu toate acestea, DSPJ Olt nu s-a conformat dispoziţiilor din Hotărârea Comisiei de experţi de medicina muncii nr. HC 959 din 15 mai 2015, respectiv nu a refăcut cercetarea, ci doar a completat dosarele iniţiale, fără indicarea perioadei de expunere la SI02 l.c. (dioxid de siliciu liber cristalin) sau cu diagnosticul de silicoză, deoarece pentru un asemenea diagnostic este necesar ca expunerea la dioxid de siliciu liber cristalin să se facă pe o perioadă îndelungată de timp.

Întrucât nu a fost refăcută efectiv cercetarea suspiciunilor de boală profesională, Comisia de experţi de medicina muncii a emis Hotărârea nr. C 1070 din 19 octombrie 2010 prin care, constatând că nu au fost respectate recomandările din Hotărârea nr. HC 959 din 15 mai 2015, a dispus anularea proceselor-verbale privind cercetarea cazurilor de boală profesională, respectiv a fişelor de declarare a cazurilor de boală profesională BP2, recomandând refacerea cercetării cazurilor cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1.425/2006.

Recurenta-pârâtă susţine că cea de-a doua Hotărâre a Comisiei de experţi de Medicina muncii (Hotărârea nr. C 1070 din 19 octombrie 2010), la fel ca prima, a fost emisă cu respectarea normelor legale în vigoare, în exercitarea atribuţiilor sale legale.

Consideră că refacerea cercetării presupunea şi reinternarea intimaţilor-reclamanţi într-o clinică de medicina muncii, unde să le fie evaluată starea de sănătate în raport cu documentele ce atestă expunerea profesională a acestora la factorii de risc, dar cu toate acestea, D.S.P.J. Olt, şi-a asumat prin semnătură cauzele îmbolnăvirii profesionale a reclamanţilor, punând diagnosticul de silicoză, astfel că este răspunzătoare pentru corectitudinea datelor înscrise în fişa de declarare BP2, în temeiul dispoziţiilor art. 163 din H.G. nr. 1.425/2006, deşi fără parcurgerea tuturor etapelor obligatorii pentru declararea unor cazuri de boală profesională, Comisia de experţi de medicina muncii nu ar fi putut trece peste aceste vicii de procedură.

Referitor la afirmaţiile intimaţii-reclamanţi potrivit cărora Hotărârea Comisie nu este motivată, arată că, potrivit art. 8 pct. 4 din Ordinul nr. 1256/2008, în atribuţiile Comisie intră întocmirea şi eliberarea documentului final de soluţionare a cazului respectiv, iar pe de altă parte, nu au intervenit modificări efective ale situaţiei deduse spre analiza Comisiei faţă de cele de la momentul emiterii Hotărârii nr. HC nr. 959 din 15 mai 2015.

Cât priveşte afirmaţia potrivit căreia nu s-au efectuat controalele medicale periodice în funcţie de expunerea la riscuri profesionale şi de faptul că angajatorul nu a avut medic în întreprindere, menţionează că la controlul periodic anual, intimaţii-reclamanţi nu au prezentat simptomatologie sau semne obiective patologice la nivelul aparatului respirator, iar examenele complementare efectuate corespunzător riscurilor profesionale au fost în limite normale.

Mai arată că prezenta cauză nu are ca obiect rezultatele medicului specialist de medicina muncii, acest aspect putând fi contestat de intimaţi în condiţiile art. 30 şi urm. din H.G. nr. 355/2006, ceea ce nu s-a întâmplat.

Faţă de aceste aspecte, recurenta-pârâtă solicită casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, să se dispună: respingerea cererii de chemare în judecată faţă de SC E. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă; respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. C1070 din 19 octombrie 2010, pentru neparcurgerea procedurii prealabile; pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat anularea aceleiaşi hotărâri; precum şi obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă Direcţia de Sănătate Publică Olt a susţinut că, în ceea ce o priveşte, şi-a îndeplinit în totalitate atribuţiile privind aplicarea H.G. nr. 1.425/2006 - prin Compartimentul de Medicină a Muncii, respectiv art. 149 - 162, referitoare la documentele care trebuie să facă obiectul dosarului de cercetare a cazului de boală profesională, aspect avut în vedere de către instanţa de fond.

A solicitat admiterea recursului, motivat de faptul că instanţa de fond nu a reţinut motivele invocate de aceasta în susţinerea lipsei calităţii procesuale pasive şi în considerarea faptului că soluţiile Curţii de Apel Craiova, în cauze similare, sunt neunitare.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care solicită menţinerea sentinţei recurate în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, pe care o consideră temeinică şi legală, având în vedere că această instituţie nu a exercitat atribuţii directe legate de cercetarea şi declararea cazului de boală profesională, care să îi confere legitimitate procesuală pasivă în cauză.

Pârâtul-intimat Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a formulat întâmpinare, arătând că, prin sentinţa recurată, instanţa de fond în mod corect a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (ulterior Minister al Muncii şi Justiţiei Sociale, conform H.G. nr. 12/2017), reţinând că actul administrativ contestat a fost emis de Comisia de Experţi de Medicina Muncii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale relevante, Înalta Curte constată, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii, Înalta Curte constată ca instanţa de fond a anulat hotărârea atacată în contencios administrativ, reţinând că aceasta nu este motivată, respectiv nu cuprinde în concret motivele pentru care Comisia a apreciat că nu se poate pronunţa asupra caracterului profesional al bolilor semnalate, ce prevederi referitoare la semnalarea, cercetarea şi declararea bolilor profesionale, conform H.G. nr. 1.425/2006, nu au fost respectate, că nu au fost indicate expres documentele omise din dosarul de cercetare şi nu a fost explicată de ce este eronată modalitatea de identificare a factorilor de risc profesional pentru a respecta anexa 3 din H.G. nr. 355/2007, încălcându-se astfel principiile transparenţei şi previzibilităţii actului administrativ. În plus, prima instanţă a constatat că, formal, documentaţia este completă şi permite analiza de fond a diagnosticului. Împrejurarea că în cuprinsul întâmpinării formulate în acest în litigiu pârâta a detaliat motivele, iar apărările Comisiei privesc fondul diagnosticului nu este de natură a complini lipsa motivării actului administrativ.

În ceea ce priveşte prima critică dedusă judecăţii de către recurentă, aceasta vizează faptul că instanţa de fond a anulat un act administrativ pentru vicii de formă în lipsa unui act normativ care să stabilească condiţii imperative de formă ale acestuia şi în condiţiile în care destinatarul actului nu a ridicat obiecţii. Recurenta susţine că nu a făcut decât să respecte dispoziţiile legale care reglementează procedura de urmat cuprinsă în art. 149-162 din H.G. nr. 1.425/2006 şi documentele pe care trebuie să le conţină dosarul în vederea confirmării unui diagnostic, astfel cum sunt stabilite în art. 159 din H.G. nr. 1.425/2006. Precizează că părţile nu s-au conformat celor dispuse de Comisie prin hotărârea anterioară nr. 959/2015 privind recercetarea cauzei, ce presupunea reinternarea reclamanţilor şi refacerea unor înscrisuri privind investigaţiile medicale şi fişe de identificare a factorilor de risc profesional, limitându-se a completa actele iniţiale.

Susţinerile recurentei sunt lipsite de temei legal.

Astfel, instanţa de fond a anulat hotărârea reţinând că nemotivarea actului administrativ încălcă principiile transparenţei şi previzibilităţii ce trebuie respectate la emiterea actului.

Este lipsit de relevanţă faptul că norma specială care reglementează procedura în baza căreia acţionează comisia nu cuprinde dispoziţii de ordin formal cu privire la modalitatea în care trebuie să fie redactată hotărârea prin care soluţionează o contestaţie. Principiile ca guvernează actul administrativ sunt general valabile, indiferent de domeniul în care acest act este emis, în măsura în care nu există norme speciale aplicabile cu titlu derogator, principii pe care autoritatea emitentă trebuie sa le respecte.

Nici împrejurarea că destinatarul actului, SC E. SA, nu a ridicat obiecţii nu poate împiedica analiza acestei critici în procedura contestării actului administrativ, câtă vreme nemotivarea hotărârii a fost invocata de către părţile cărora li s-a recunoscut calitatea de a contesta actul administrativ.

Recurenta susţine că a imputat Direcţiei de Sănătate Publică faptul că nu a procedat, conform celor dispuse prin hotărârea anterioară, nr. 959/2015, la reinternarea reclamanţilor, refacerea unor înscrisuri privind investigaţiile medicale şi la întocmirea corectă a fişelor de identificare a factorilor de risc profesional.

Aceste susţineri nu răspund celor reţinute de instanţa de fond care a constatat, tocmai, că pârâta nu a făcut în actul administrativ aceste precizări, pe care le-a susţinut în întâmpinare şi le-a reluat în memoriul de recurs, dar care însă nu pot complini lipsurile constatate ale actului administrativ.

Dimpotrivă, instanţa de fond a apreciat că acest tip de apărare dezvoltat în faza contencioasă a litigiului, priveşte fondul diagnosticului şi că, formal, documentaţia este completă şi permite analiza de fond a diagnosticului, astfel că soluţia Comisiei de retrimitere a dosarului la Direcţia de Sănătate Publică nu se justifica.

Prin urmare, dacă din actele depuse nu rezulta că sunt îndeplinite condiţiile pentru confirmarea diagnosticului de boala profesionala, Comisia nu avea decât a emite un astfel de verdict însă retrimiterea, pentru a doua oară, a dosarului, în vederea refacerii unei proceduri în legătură cu care pârâta nu precizează ce anume trebuie urmărit şi refăcut, în condiţiile în care din punctul de vedere al autorităţii abilitate a întocmi dosarul, acesta este complet, este lipsită atât de temei legal, cat şi faptic.

Într-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că este o entitate fără personalitate juridică ce soluţionează contestaţii împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boli profesionale întocmite de medicul specialist din cadrul DSPJ, ceea ce presupune că nu ar putea sta în proces.

Condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile au fost analizate de către instanţa de fond, care a reţinut că se află într-o cauză în care este supus cenzurii instanţei actul emis de Comisie în virtutea unei capacităţi administrative proprii, căreia îi revin atribuţii exprese de soluţionare a contestaţiilor în materia cercetării cazurilor de boală profesională prin emiterea actului administrativ individual ce face obiectul cenzurii de legalitate.

Recurenta nu formulează critici explicite de nelegalitate cu privire la cele statuate de instanţa de fond, de natură a infirma aceste judecăţi, rezumându-se a relua afirmaţia că nu are personalitate juridică. Având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., entităţi fără personalitate juridică pot sta în judecată, dacă sunt constituite potrivit legii, cu atât mai mult cu cât, în privinţa recurentei este recunoscută capacitatea administrativă în baza căreia emite acte supuse controlului judiciar.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta SC E. SA, aceasta susţine, într-o primă critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., lipsa calităţii sale procesuale pasive şi neparcurgerea procedurii prealabile.

Referitor la prima excepţie, invocă încălcarea art. 36 şi 78 alin. (2) C. proc. civ. şi a art. 161 din Legea nr. 554/2004, întrucât raportul de drept administrativ are ca părţi persoana vătămată şi emitentul actului, neputând fi introdusă în cauză din oficiu de către instanţă. Este eronată o astfel de susţinere în condiţiile în care recurenta nu arată în ce modalitate textele de lege au fost greşit aplicate, acestea permiţând ca, fie la cererea părţilor, fie din oficiu, instanţa să poată pune în discuţie introducerea în cauză şi a altor persoane decât cele care sunt părţi în raportul juridic de drept administrativ în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi a lămuririi situaţiei juridice ce a generat conflictul, eventualele masuri dispuse, fiindu-le opozabile. Pe de altă parte, raportul dintre dreptul comun, reprezentat de C. proc. civ., şi reglementarea specială, Legea nr. 554/2004, conferă acesteia din urmă un caracter derogatoriu, astfel că, spre deosebire de C. proc. civ., Legea nr. 554/2004 permite instanţei să introducă în cauză şi alţi subiecţi de drept, după punerea în discuţia părţilor a unei asemenea necesităţi şi cu acordul/la cererea expresă a uneia dintre părţile iniţiale din proces.

Or, în speţă, se constată că au fost îndeplinite prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004, încheierea de şedinţă de la termenul din 30 mai 2016 - dosar fond, consemnând acordul reclamanţilor prin apărător şi cererea părţilor iniţiale privind introducerea în proces a SC E. SA, cerere depusă ca atare şi la dosar fond, sub semnătura Ministerului Sănătăţii.

În continuare, recurenta susţine încălcarea art. 193 C. proc. civ. raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004 întrucât doar reclamanţii nu ar fi urmat procedura prealabilă.

În mod corect reţine instanţa de fond că reclamanţii au îndeplinit procedura prealabilă anterior sesizării instanţei, fiindu-le emise procesele-verbale şi Fişele BP2 de cercetare boli profesionale, acte favorabile lor, ce au fost contestate ulterior de societatea recurentă.

Independent de această constatare, Înalta Curte arată că problema legată de neparcurgerea plângerii prealabile nu poate fi invocată în cauză, ca un fine de neprimire a acţiunii.

Sub acest aspect se are în vedere că recurenta SC E. SA a formulat contestaţie împotriva proceselor-verbale şi a fişelor de declarare a bolilor profesionale, parcurgând astfel procedura prealabilă reglementată de Ordinul nr. 1256/2008, iar Comisia de Experţi de Medicina Muncii a soluţionat contestaţia prin emiterea Hotărârii 1070 ce formează obiectului litigiului pendinte.

Prin urmare, formularea unei alte plângeri prealabile, deci parcurgerea din nou a unei etape procedurale, administrativ prealabile, apare ca nejustificată, afectând însuşi dreptul de acces la justiţie.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa a încălcat dispoziţii de drept material, în special art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008, neţinând cont de faptul că nu a fost respectată procedura privind semnalarea legală a cazului de boală de către DSP Olt şi că trebuia refăcută efectiv cercetarea suspiciunilor de boală profesională.

În condiţiile în care actul administrativ a fost anulat pentru nemotivare, ceea ce presupune neîndeplinirea unei condiţii de formă, soluţie menţinută de instanţa de recurs, Comisia este cea care, analizând dosarele de cercetare, urmează a se pronunţa asupra caracterului profesional al bolilor semnalate, luând în considerare şi obiecţiile angajatorului SC E. SA.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi SC E. SA, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi Societatea E. SA împotriva Sentinţei nr. 399/2016 din 27 septembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2019.

Procesat de GGC - LM