Clawback tax dispute over insufficiently motivated administrative assessment of pharmaceutical consumption data
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appellate court's decision, and remanded the case for retrial, leaving the administrative acts initially challenged in force but subject to new review by the lower court. The dispute concerned a pharmaceutical company’s challenge to notifications from the National House of Health Insurance, which set a specific clawback contribution rate and drug consumption values for the first quarter of 2015, with the plaintiff arguing the acts were insufficiently motivated, included withdrawn or non-existent drugs, and incorrectly identified its legal representative. The Supreme Court found the appeal well-founded on procedural grounds, ruling that the lower court violated the obligation to provide adequate judicial reasoning under Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code and Article 20 of Law No. 554/2004 by summarily rejecting the case without analyzing the parties' arguments, admitting evidence, or addressing the specific factual and legal critiques regarding the calculation basis and legal identity, thereby necessitating a retrial to ensure the effective right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 480 alin. (3) din C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Clawback tax dispute over insufficiently motivated administrative assessment of pharmaceutical consumption data: The dispute concerned a pharmaceutical company’s challenge to notifications from the National House of Health Insurance, which set a specific clawback contribution rate and drug consumption values for the first quarter of 2015, with the plaintiff arguing the acts were insufficiently motivated, included withdrawn or non-existent drugs, and incorrectly identified its legal representative. The Supreme Court found the appeal well-founded on procedural grounds, ruling that the lower court violated the obligation to provide adequate judicial reasoning under Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code and Article 20 of Law No. 554/2004 by summarily rejecting the case without analyzing the parties' arguments, admitting evidence, or addressing the specific factual and legal critiques regarding the calculation basis and legal identity, thereby necessitating a retrial to ensure the effective right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThese provisions form the legal basis for admitting the appeal, quashing the prior decision, and remanding the case for retrial.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 8 decembrie 2015, sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. Sucursala Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anularea:
1. Notificării nr. x din 29 aprilie 2015 prin care au fost comunicate: valoarea procentului "p" pentru trimestrul l al anului 2015 care este de 26,10%, inclusiv elementele formulei de calcul ale acestuia şi valoarea consumului de medicamente pretins înregistrate în trimestrul I al anului 2015 suportate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii, pretins centralizate conform declaraţiilor fiecărui plătitor al contribuţiei;
2. Adresei nr. x din 10 iunie 2015 de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva Notificării în cadrul procedurii prealabile.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 2549 pronunţată în data de 12 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea în anulare a Notificării nr. x din 29 aprilie 2015 şi a Adresei nr. x din 10 iunie 2015 emise de CNAS, formulată de reclamanta A. Sucursala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.
3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A. Sucursala Bucureşti, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii în anulare.
Societatea recurenta a susţinut că actele administrative sunt nemotivate, astfel încât nu poate verifica informaţiile, dar instanţa a apreciat că CNAS are obligaţia conform legii să le transmită consumul centralizat la nivel naţional, astfel că actele sunt legale.
Sentinţa este nelegală, motivarea primei instanţe fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii şi cuprinzând elemente fără legătură cu aspectele invocate (fără un raţionament faptic şi juridic). Judecătorul fondului nu a avut în vedere necesitatea remedierii încălcării principiilor/prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care fac, de altfel, parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare şi se aplică cu prioritate.
Totodată, sentinţa este nelegală întrucât prima instanţă nu a analizat şi nu a motivat argumentele reclamantei de nelegalitate.
Prima instanţa nu a analizat şi, prin urmare, nici nu a aplicat în cauză art. 20, art. 21 Constituţia României coroborat cu art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 41 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, principiul transparenţei, al predictibilităţii fiscale, al proporţionalităţii, al justei aşezări a sarcinilor şi al certitudinii fiscale.
Notificarea contestată nu este motivată suficient fiind încălcat astfel nu numai principiul transparenţei, al predictibilităţii fiscale, al proporţionalităţii, al justei aşezări a sarcinilor şi al certitudinii fiscale, al dreptului la o bună administraţie, dar şi dreptul efectiv la apărare, accesul nostru liber efectiv la justiţie şi la un proces echitabil şi efectiv.
Notificarea nu cuprinde elementele necesare care să îi permită verificarea legalităţii şi acurateţii valorilor comunicate de CNAS şi că, nici ulterior, în cadrul procedurii administrative prealabile ori a celei contencioase din faţa Curţii de Apel Bucureşti, nu au fost puse la dispoziţie astfel de date.
Mai arată că Notificarea este nelegală şi din perspectiva faptului că o indică ca reprezentant legal în sensul O.U.G. nr. 77/2011 a A. în condiţiile în care recurenta nu reprezintă această entitate şi prin urmare nu se pot crea eventuale obligaţii în sarcina sa.
Notificarea include în baza de impunere (mai specific în consumul individual trimestrial), medicamente care au fost retrase de pe piaţă în anul 2013 şi ale căror stocuri s-au epuizat în primul semestru al anului 2013 - prin urmare nu puteau fi eliberate pacienţilor în trimestrul I 2015. Or, în aceste condiţii, nici contribuţia clawback nu poate fi datorată pentru acestea. În acest sens exemplifică şi medicamentele: B. 40 mg comprimate (W13090002) şi C. 200 mg comprimate (W04513001, pentru acesta din urmă, epuizarea stocurilor ar fi fost în al doilea semestru al anului 2013).
Mai mult, li se impută taxa pentru medicamente pe care nu le-a pus pe piaţă, cum ar fi Spiriva 18 mcg cutie cu 3 blist. Al/PVC/Al x 10 caps. cu pulbere de inhalat, fără dispozitiv D. (W57488002). CNAS nu s-a apărat referitor la acest medicament, care nu se află în Lista actualizată a medicamentelor pentru care se datora contribuţia clawback (dacă se vând, dacă se eliberează compensat pacienţilor etc).
A arătat că există medicamente a căror pretinsă valoare a consumului indicată de CNAS este semnificativ mai mare decât unele informaţii ale recurentei, fără a exista o justificare pentru aceasta diferenţă. A exemplificat în acest sens: W03352001 Glurenorm compr. 30 mg x 60, W05785002 B. compr. film 80 mg x 28, W12033002 B. Plus compr. 80 mg/12.5 mg x 28, W53178002 B. Plus compr. 80 mg/25 mg x 28, W54798001 Mirapexin compr. ret. 0,26 mg x 10, W54799002 Mirapexin compr. ret. 0,52 mg x 30, W54800002 Mirapexin compr. ret. 1,05 mg x 30, W54801002 Mirapexin compr. ret. 2,1 mg x 30, W54802002 Mirapexin compr.ret. 3,15 mg x30 etc.
A apreciat că actul este nelegal şi din perspectiva faptului că ordonanţa în temeiul căreia a fost emisă notificarea a intrat în vigoare la 01.10.2011, iar pentru medicamentele de referinţă vândute anterior contribuţia clawback se stabileşte şi se plăteşte conform reglementărilor legale în vigoare la data vânzării acestor medicamente (conform art. 9 din ordonanţă).
S-a mai susţinut că există cel puţin o eroare în valorile consumului individual din baza de impunere transmisă de CNAS, care atrage certitudinea unui calcul eronat/nelegal al întregii baze de impunere, respectiv şi a procentului p - aspectul fiind înainte de toate, pur matematic. Modificarea CTt-ului duce automat la modificarea procentului p întrucât valoarea procentului p depinde direct de valoarea CTt, acest procent calculându-se raportat la valoarea CTt. Ceea ce duce automat la nelegalitate actelor administrative şi necesitatea anulării în tot a acestora.
4. Apărări formulate în cauză
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare şi a solicitat a se observa că instanţa de fond nu a răspuns criticilor sale, hotărârea fiind nemotivată.
La data de 6 iulie 2017 a fost comunicată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o copie a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 203 din 30 martie 2017 relevantă în Dosarul nr. x/2015.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă A. Viena - Sucursala Bucureşti are ca obiect verificarea legalităţii actelor administrative reprezentate de Notificarea nr. x din 29 aprilie 2015 şi Adresa nr. x din 10 iunie 2015 emise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Înalta Curte constată că, în speţă este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Acest motiv de recurs vizează ipoteze variate, precum nemotivarea, motivarea insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Ipoteza care se regăseşte în cauza supusă judecăţii are în vedere motivarea sumară a hotărârii, de vreme ce, din analiza acesteia se constată că prima instanţă s-a limitat la a enumera prevederile legale incidente şi a da aparenţa unei minime examinări a motivelor invocate în susţinerea cererii de anulare a actelor administrative emise de autoritatea pârâtă.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:
"considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".
Motivarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.
Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Hotărârea Albina împotriva României).
Totodată, obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiţiei, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Această obligaţie este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Apreciază Curtea că instanţa nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susţinere a părţilor, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluţionarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părţii de un veritabil acces la justiţie.
Din examinarea considerentelor sentinţei recurate se constată că instanţa de fond nu a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu a prezentat motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea şi nu a indicat cu claritate argumentele pentru care au fost respinse susţinerile reclamantei şi au fost admise criticile pârâtei.
Totodată, nu a răspuns concret dacă actele administrative sunt motivate în raport de posibilitatea de exercitare a dreptului la apărare şi a dreptului de acces la justiţie, nu a administrat probatorii, a respins nemotivat la termenul de judecată din data de 9 mai 2016 proba cu expertiză judiciară contabilă şi fiscală solicitată în probaţiune de reclamantă, nu a solicitat înscrisurile care au stat la baza emiterii actelor contestate pentru a verifica dacă reclamanta este sau nu reprezentantul legal al A. (conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011) şi dacă este reală susţinerea că anumite medicamente nu au existat sau au fost retrase de pe piaţă.
Cum absenţa motivelor avute în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei de respingere a acţiunii face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii acestei soluţii şi motivarea sumară şi vagă a sentinţei recurate echivalează în fapt cu o necercetare a fondului cauzei, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 497 alin. (1) coroborat cu art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care impun casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.
Găsind fondat motivul de recurs prevăzut dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluţionarea în fond a cauzei.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A. Viena - Sucursala Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2549 din 12 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2019.
Procesat de GGC - LM