Suspension of forest management order: Cumulative proof of justified case and imminent harm under administrative litigation law despite environmental precautionary arguments

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 6 iulie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Ocolul silvic Avrig şi Direcţia Silvică Sibiu, a solicitat suspendarea Ordinului nr. 751/2014 emis de pârâta Ministerul Apelor şi Pădurilor în beneficiul Direcţiei silvice Sibiu şi Ocolului Silvic Avrig, în temeiul art. 14 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 3483 din 4 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii, ca nefondate.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor Pădurilor, Direcţia Silvică Sibiu, Ocolul Silvic Avrig, ca neîntemeiată.

2. Recursul

2.1 Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta A. a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond în baza motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 privind încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, art. 488 pct. 6 - hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, precum şi art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta a susţinut, în primul rând încălcarea dispoziţiilor convenţiei de la Aarhus în ceea ce priveşte posibilitatea de suspendare a unui act administrativ în ceea ce priveşte protecţia mediului (art. 9.4).

Convenţia de la Aarhus ratificată de România prin Legea nr. 86/2000 stabileşte în art. 9.4, că procedura de acces la justiţie în probleme de dreptul mediului trebuie să pună la dispoziţia publicului proceduri efective şi adecvate, inclusiv proceduri de suspendare (injunctive relief). Prin urmare, procedura de suspendare reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 trebuie să fie interpretată în lumina principiilor Convenţiei de la Aarhus. Astfel, procedura suspendării trebuie să fie posibilă în mod efectiv în probleme de mediu. acest lucru înseamnă că instanţele trebuie să verifice respectarea principiului precauţiei în luarea deciziilor, respectiv, dacă autorităţile au la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru a aproba a activitatea (în speţă un plan de amenajări silvice). A avea la dispoziţie toate informaţiile ştiinţifice în speţă, înseamnă a avea la dispoziţie studii din care să rezulte gradul de afectare al mediului ca urmare a desfăşurării activităţilor propuse, în speţă mediul este reprezentat de biodiversitatea din cadrul unei arii protejate la nivel comunitar, ROSCI0122 Munţii Făgăraş şi ROSPA0098 Piemontul Făgăraş cu acelaşi nume.

Pentru a se verifica măcar formal existenta acestor date ştiinţifice la momentul emiterii actului administrativ atacat, era obligatorie depunerea întregului ordin care a fost emis, împreună cu planul aprobat care face corp comun cu ordinul de aprobare, respectiv întregul amenajament silvic precum şi hărţile privind cartarea speciilor protejate în cadrul ariei protejate.

Din compararea hărţilor amenajistice şi a descrierii parcelare din amenajamentul silvic aprobat prin ordinul atacat cu hărţile privind cartarea speciilor protejate ar fi putut fi trase concluzii privind cazul bine justificat (în eventualitatea inexistenţei acestor acte) precum şi cu privire la paguba iminentă (dacă se fac lucrări silvice în zonele de cuibărit şi de hrană a speciilor protejate).

Or, instanţa de fond a încălcat normele de procedură reglementate de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respingând cererea de obligare a emitentului actului şi a celorlalţi pârâţi de depunere la dosar a amenajamentului silvic integral şi a hărţilor privind cartarea speciilor protejate în cadrul ROSCI0122 Munţii Făgăraş şi ROSPA0098 Piemontul Făgăraş. Acest amenajament face corp comun cu ordinul prin care este aprobat şi care forma obiectul cererii de suspendare.

Cu toate că instanţa a respins cererea de depunere la dosar a înscrisurilor cu care recurenta dovedea paguba iminentă şi anume că se fac lucrări silvice în zone sensibile pentru ariile protejate din zonă, instanţa a reţinut în motivare că nu a făcut această dovadă . Or, o astfel de încălcare a normelor de procedură de către instanţa de fond este de natură a-i încălca dreptul la apărare şi dreptul de acces la justiţie, drepturi fundamentale prevăzute de Constituţia României, precum şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil.

Instanţa a motivat decizia sa folosind argumente străine de natura cauzei. Instanţa trebuia să se raporteze la legislaţia de mediu adoptată la nivel naţional precum şi la legislaţia de mediu adoptată la nivelul UE precum şi la deciziile CJUE în materie. Aceasta s-a pronunţat în mod constant în sensul că nu pot fi realizate planuri şi programe în interiorul ariilor protejate la nivel comunitar fără o evaluare atentă a impactului acestora asupra biodiversităţii, astfel de intervenţii putând duce la dispariţia unor specii protejate sau la punerea în pericol a acestora. Hotărârile CJUE sunt obligatorii pentru România şi instanţa are obligaţia să le cunoască din oficiu întrucât fac parte din dreptul intern.

Principiul precauţiei în luarea deciziei este enunţat în preambulul Convenţiei de la Aarhus:

"afirmând necesitatea de a proteja, de a conserva şi de a îmbunătăţi starea mediului şi de a asigura dezvoltarea durabila şi protecţia mediului, recunoscând ca protecţia adecvata a mediului este esenţială pentru bunăstarea umana şi exercitarea drepturilor fundamentale ale omului, incluzând însuşi dreptul la viaţă, (...) recunoscând importanta deplinei integrări a consideraţiilor de mediu în luarea deciziilor la nivel guvernamental şi necesitatea ca autorităţile publice să deţină informaţii exacte, corecte şi actuale privind mediul înconjurător".

Conform acestui principiu al precauţiei şi prevenţiei dacă nu se dovedeşte ştiinţific că o anumite activitate nu este dăunătoare pentru mediu, atunci, în lipsa dovezii ştiinţifice, activitatea nu trebuie să fie realizată.

De asemenea, art. 3 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, prevede la art. 3 lit. a) ca principiul juridic fundamental, principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale, principiu reglementat şi de TFUE art. 11, cunoscut sub denumire de "dezvoltare durabilă".

În concluzie, având în vedere speţele CJUE care au stat la baza deciziei de fond precum şi ale deciziilor CJUE care se întemeiază pe principiul precauţiei, este limpede că vorbim despre un principiu juridic fundamental pentru dreptul mediului, recunoscut la nivelul Uniunii Europene precum şi la nivel naţional, în temeiul căruia statele membre, inclusiv România, în promovarea proiectelor cum este cel din prezenta speţă, sau în alte proiecte, trebuie să aducă, înainte de realizarea unui proiect de dimensiuni uriaşe de natură a modifica radical şi în mod negativ factorii de mediu protejaţi înăuntrul unei arii protejate, toate dovezile ştiinţifice necesare pentru a demonstra că nu este pusă în pericol integritatea ariei protejate precum şi calitatea corpului de apă a cărei captare este propusă.

A mai susţinut recurenta că în temeiul principiului precauţiei în luarea deciziilor se apreciază şi paguba iminentă în probleme de dreptul mediului: orice decizie care nu are la bază dovezi ştiinţifice care pot pune biodiversitatea în pericol, trebuie să fie suspendată pentru a se evita pierderi iremediabile ale speciilor protejate. Dacă prin amenajamentul propus se taie pădure care reprezintă loc de cuibărit şi de hrană pentru anumite specii, acestea sunt puse în pericol, putând să dispară prin micşorarea habitatului în care acestea pot supravieţui. Identificarea acestor zone şi stabilirea lucrărilor silvice în funcţie de acestea, trebuia să fie făcută în actele care stau la baza emiterii amenajamentului silvic şi în amenajamentul silvic însuşi (art. 27 din Codul silvic şi Ordinul nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar).

S-a mai invocat şi încălcarea Convenţiei de la Aarhus în ceea ce priveşte procedura de consultare a publicului (art. 6) precum şi a H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe şi a Legii nr. 53/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Elaborarea planurilor se face în conformitate cu dispoziţiile legale enunţate mai sus numai în baza consultării publicului, ultima versiune a planului trebuind să fie şi ea pusă în discuţia publicului conform art. 30 din H.G. nr. 1076/2004 precum şi conform art. 7 coroborat cu art. 6 din Convenţia de la Aarhus precum şi cu art. 8 din aceeaşi Convenţie.

Aceeaşi obligaţie este prevăzută şi de Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Astfel, orice decizie luată de administraţia publică trebuie să fie luată în baza consultării publicului, nu numai emiterea actelor normative. Având în vedere că este o decizie cu impact asupra unor arii protejate, este o decizie cu impact asupra mediului, procedura de consultare a publicului trebuie să suporte rigorile prevăzute de legislaţia specifică de mediu, enumerată mai sus.

Prin urmare, punerea la dispoziţia publicului a amenajamentului silvic trebuia să se facă în mod efectiv încă de la iniţierea planului (art. 7 I.3 din Hotărârea nr. 1076/2004 şi urm.) şi de asemenea la momentul adoptării sale în formă finală prin ordin de ministru (art. 7, 8 din Convenţia de la Aarhus, art. 7 din Legea nr. 52/2003).

Consultarea publicului nu înseamnă numai posibilitatea acestuia de a verifica premisele şi concluziile autorităţii de reglementare, ci înseamnă că planul în sine este definitivat ţinând cont de opinia şi concluziile publicului, ceea ce presupune publicarea atât a proiectului de plan înainte de începerea procedurii cât şi a planului în forma sa finală.

Prin urmare, şi de această dată hotărârea instanţei de fond încalcă normele de drept material amintite mai sus, dar conţine şi o motivare străină de natura cauzei şi anume că nu este necesară publicarea amenajamentului - şi ca urmare consultarea publicului, pentru că ordinul atacat nu ar fi act normativ. Or, faţă de prevederile legislative în materie, această motivare este străină de natura cauzei, fiind şi un aspect nepus în discuţia publicului, prin urmare admis de instanţă cu încălcarea principiului contradictorialităţii. Ca urmare se constituie şi într-o încălcare gravă a normelor de procedură.

A mai susţinut recurenta că instanţa nu şi-a motivat hotărârea faţă de solicitarea depusă de reclamantă în răspunsul la întâmpinare, de a fi depuse la dosar o serie de înscrisuri deţinute de partea adversă, înscrisuri fără care nu se poate dovedi nici cazul bine justificat şi nici paguba iminentă, punând astfel reclamanta în imposibilitate de a îşi dovedi pretenţiile. Or, a respinge probe utile şi pertinente iar apoi a respinge cauza ca nedovedită reprezintă o încălcare a principiilor unui proces echitabil aşa cum este reglementat de Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi practica acesteia.

2.2 Apărările formulate de intimat:

Intimatul arată că la elaborarea amenajamentului silvic a avut datele ştiinţifice, că amenajamentul silvic se întocmeşte de către personalul de specialitate din cadrul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice-Bucureşti, deci de către cercetători în domeniul silvic. Amenajamentul silvic este depus în extras la dosarul cauzei, iar hărţile privind cartarea speciilor protejate în cadrul ariei naturale protejate nu sunt în posesia sa, ci a administratorilor ariilor naturale respective.

Consideră că instanţa de fond nu i-a încălcat drepturile la apărare şi de acces la justiţie, pentru că, la dosar, odată cu întâmpinarea a depus actele privind declanşarea etapei de încadrare, extras din amenajamentul silvic aprobat prin Ordinul nr. 715/2014 emis de Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Este de observat că reclamanta recurentă nu a probat nici un prejudiciu material în condiţiile legii, ci doar a afirmat generic că realizarea de lucrări silvice în zone sensibile ar pune în pericol starea de conservare şi însăşi existenţa speciilor şi habitatelor protejate.

Cerinţele cazului bine justificat şi a pagubei iminente trebuie să fie îndeplinite cumulativ pentru suspendarea actului, ceea ce în speţă nu s-a îndeplinit.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză:

3.1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Un prim motiv de nelegalitate invocat de recurentă se referă la încălcarea dispoziţiilor convenţiei de la Aarhus în ceea ce priveşte posibilitatea de suspendare a unui act administrativ ce vizează protecţia mediului.

Din această perspectivă, recurenta susţine că nu au fost depuse la dosar întregul ordin care a fost emis împreună cu planul aprobat ce fac corp comun cu ordinul de aprobare, respectiv întregul amenajament silvic precum şi hărţile privind cartarea speciilor protejate în cadrul ariei protejate unde a fost emis amenajamentul silvic contestat.

Cu titlu de principiu, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ: "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul administrativ sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămata poate sa ceara instanţei competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ..."

În art. 2 alin. (1) la lit. t) sunt definite cazurile bine justificate ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar la lit. ş) paguba iminentă este definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Coroborând aceste dispoziţii legale, Curtea reţine că reclamantul trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, astfel cum acestea sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, lipsa uneia dintre aceste cerinţe atrăgând respingerea cererii.

Recurenta susţine în prezentul recurs că procedura suspendării redată mai sus, trebuie interpretată în conformitate cu Convenţia de la Aarhus ratificată de România prin Legea nr. 86/2000, care stabileşte în art. 9.4, că procedura de acces la justiţie în probleme de dreptul mediului trebuie să pună la dispoziţia publicului proceduri efective şi adecvate, inclusiv proceduri de suspendare.

Prevederile invocate nu o scutesc, însă pe recurenta reclamantă de a face dovada îndeplinirii celor două condiţii de admisibilitate enumerate mai sus. În acest context, este evident că nu se poate provoca o acţiune judiciară şi în cadrul acesteia reclamanta să constate dacă există sau nu motive de nelegalitate ale actului contestat.

Aşadar, susţinerea conform căreia, datorită faptului că prima instanţă nu a încuviinţat depunerea la dosar a tuturor documentelor solicitate, recurenta a fost în imposibilitate să îşi probeze teza afirmată, nu poate fi primită şi nu este de natură să determine nelegalitatea hotărârii pronunţate în primă instanţă.

Recurenta reclamantă avea posibilitatea să obţină toate documentele şi înscrisurile care îi erau necesare anterior declanşării afacerii judiciare, eventual în procedura informaţiei de interes public sau a petiţiei, şi doar după ce constata că există motive de nelegalitate ale actului administrativ să solicite şi să invoce în concret aceste nelegalităţi în faţa instanţei.

Împrejurarea că a invocat principiul precauţiei în luarea deciziilor de mediu, precum şi faptul că se derulează lucrări silvice într-o zonă sensibilă de mediu, nu sunt capabile, doar prin ele însele să demonstreze, că actul atacat este afectat de nelegalitate, în lipsa invocării unor motive concrete, care să confirme cazul bine justificat cerut, ca o condiţie esenţială, de textul de lege citat mai sus.

Aşa cum, de altfel a reţinut şi instanţa de fond, la dosarul cauzei se afla şi Avizul Natura 2000, precum şi Memoriul de prezentare a amenajamentului Ocolului silvic Avrig pentru evaluarea adecvată a efectelor potenţiale asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, întocmit de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice -Staţiunea Braşov în anul 2013, prin care s-au identificat speciile protejate.

Mai mult, la dosar fond se află Avizul CTAS nr. 661 din 4 iunie 2014 prin care se indică faptul că beneficiarul are obligaţia de a parcurge procedura legală de avizare de mediu, conform H.G. nr. 1076/2004, privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe.

În urma acestei recomandări, Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu a emis decizia etapei de încadrare nr. 59 din 22 iulie 2014 prin care s-au făcut o serie de recomandări şi s-au impus condiţii de realizare a planului de amenajament silvic şi s-a concluzionat că planul urmează a fi supus procedurii de adoptare fără aviz de mediu, conform prevederilor H.G. nr. 1076/2004.

Cu privire la cauza CJUE C-258/11 Peter Sweetman invocată în cauză, se observă că în acel litigiu, instanţa europeană a concluzionat: "În consecinţă, autorizarea unui plan sau a unui proiect, în sensul art. 6 alin. (3) din Directiva habitate, nu poate fi acordată decât cu condiţia ca autorităţile competente, odată identificate toate aspectele respectivului plan sau proiect care pot, singure sau în combinaţie cu alte planuri sau proiecte, să afecteze obiectivele de conservare a sitului vizat şi ţinând seama de cele mai avansate cunoştinţe ştiinţifice în materie, să fi ajuns la certitudinea că planul sau proiectul menţionat nu produce efecte negative de durată asupra integrităţii sitului. Aceasta este situaţia în cazul în care nu persistă nicio îndoială rezonabilă din punct de vedere ştiinţific cu privire la lipsa unor asemenea efecte"

Or o atare premisă nu s-a dovedit în speţă, simpla susţinere că se fac lucrări silvice într-o zonă de mediu sensibilă, care pot avea ca efect punerea în pericol a anumitor specii, fără a se face nicio dovadă sau început de dovadă în acest sens, neputând fi reţinută.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât, anterior aprobării planului au fost efectuate studii de mediu şi a fost emisă decizia Agenţiei de Mediu citată mai sus.

Pe de altă parte, în cauza C 441/17 Comisia împotriva Republicii Polone, se observă că au fost invocate argumente pertinente şi concrete în privinţa potenţialului risc cu privire la afectarea mediului, cum ar fi faptul că " tăierea molizilor colonizaţi de gândacul tipograf, precum şi înlăturarea arborilor morţi sau muribunzi...care constituie, cel puţin, un habitat important pentru cucuveaua pitică, pentru minuniţă, pentru ciocănitoarea cu spate alb şi pentru ciocănitoarea de munte, menţionate în anexa I la Directiva păsări ..., înlăturarea acestui tip de arbori a fost identificată tocmai de acest plan ca un pericol potenţial pentru respectivele specii de păsări."

Însă, în prezenta cauză nu au fost indicate exemple concrete de risc potenţial pentru mediu şi habitatele protejate din zona vizată de amenajamentul silvic, astfel că indicarea cu caracter general a faptului că poate fi afectată zona protejată, nu poate să conducă la concluzia nelegalităţii unui act administrativ emis cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

Un alt argument de nelegalitate invocat de recurentă a fost acela că instanţa de fond a motivat hotărârea folosind argumente străine de natura cauzei, susţinând, din această perspectivă că în probleme de dreptul mediului paguba iminentă nu este reprezentată de un prejudiciu material al reclamantei ci de un prejudiciu de mediu care se naşte în patrimoniul universal, cu consecinţe negative asupra bunăstării şi sănătăţii umane.

Această apărare nu poate fi primită, având în vedere că prima instanţă a motivat hotărârea în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, prin observarea textelor de lege incidente şi răspunzând tuturor susţinerilor părţilor, după analiza justă a probelor administrate.

În ce priveşte susţinerea conform căreia prejudiciul în prezenta cauză constă în consecinţele negative asupra mediului, se observă că o atare dovadă nu a fost făcută, mai ales în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, planul de amenajament silvic contestat a urmat întocmai procedura legală de avizare din perspectiva legislaţiei de mediu.

O altă critică se referă la încălcarea Convenţiei de la Aarhus în ceea ce priveşte procedura de consultare a publicului (art. 6) precum şi a H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe şi a Legii nr. 53/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Cu privire la acest aspect, se constată că în mod just prima instanţă a stabilit că anunţul referitor la elaborarea planului amenajamentului silvic şi declanşarea etapei de încadrare a fost comunicat către public, prin publicarea într-un ziar local, Tribuna Sibiului, la data de 14 iunie 2014, respectiv la 11 iulie 2014, menţionându-se şi posibilitatea de consultare a primei versiuni a planului, precum şi posibilitatea formulării de comentarii şi sugestii la sediul APM Sibiu.

Totodată, în decizia etapei de încadrare emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu s-a consemnat că documentaţia depusă şi completările ulterioare au fost accesibile spre consultare de către public pe toată durata derulării procedurii de reglementare la sediul Agenţiei şi nu au existat observaţii din partea publicului pe parcursul acestei proceduri.

Aşadar, susţinerile recurentei sub acest aspect, nu pot fi primite, fiind în contradicţie cu probele aflate la dosarul cauzei, pe care prima instanţă le-a analizat în mod detaliat şi pertinent.

Un ultim argument de nelegalitate se referă la aspecte procedurale şi la lipsirea recurentei reclamante de posibilitatea de a-şi formula apărările, ceea ce reprezintă o încălcare a principiilor unui proces echitabil din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând şi acest aspect se observă că la termenul de judecată din data de 21.08.2018, reclamanta a fost prezentă în şedinţa publică de la acel termen, prin apărătorul său convenţional, termen la care au fost depuse şi comunicate către părţi înscrisuri. De asemenea, instanţa a dispus, la acel termen ca pârâta Direcţia Silvică Sibiu să depună la dosar pe suport optic amenajamentul ce face corp comun cu ordinul atacat în cauză şi a comunicat către reclamantă memoriul de prezentare a amenajamentului depus la acel termen.

Pentru termenul de judecată din data de 4 septembrie 2018, părţile, deşi au fost legal citate, au lipsit, iar reclamanta nu a solicitat amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, iar dovada imposibilităţii de prezentare a apărătorului nu a fost depusă nici măcar în faza procesuală a recursului.

Ca atare, nu se poate concluziona că au fost încălcate drepturile procesuale ale recurentei reclamante, sau că aceasta a fost în imposibilitate de a-şi prezenta şi susţine dovezile în susţinerea pretenţiilor sale.

3.2 Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul declarat este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 şi disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia, cu consecinţa menţinerii sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 3483 din 4 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2019.

Procesat de GGC - LM