University's appeal fails; suspension denial upheld for lack of serious doubt, third-party claims inadmissible.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 iulie 2017, reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman-Ministerul Educaţiei Naţionale, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 9 noiembrie 2016 şi a Deciziei nr. OI/44/ES din 17 ianuarie 2017 privind soluţionarea contestaţiei, şi anularea acestor acte şi a tuturor actelor subsecvente acestora, emise de pârât.

La data de 10 octombrie 2017, reclamanta a formulat cerere de chemare în garanţie a Universităţii Petroşani şi a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie, prin care a solicitat obligarea chemaţilor în garanţie la plata sumei de 142.360,27 RON, în cazul în care va cădea în pretenţii, raportat la prevederile art. 161 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 şi la dispoziţiile art. 22 C. proc. civ.

1.2. Prin încheierea de şedinţă din 12 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative, ca neîntemeiată, şi a respins cererile de chemare în garanţie, ca inadmisibile.

2. Cererea de recurs

Împotriva încheierii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, pe fond, admiterea cererii de suspendare şi a cererii de chemare în garanţie.

2.1. În ceea ce priveşte cererea de suspendare, a apreciat recurenta-reclamantă că instanţa de fond a reţinut greşit neîndeplinirea condiţiilor impuse de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în analiza cazului bine justificat instanţa nu a ţinut cont de faptul că, în conţinutul actelor administrative contestate, nu se indică în mod expres norma, regula încălcată ce ar constitui "neregulă" în sensul art. 11 alin. (1) din Contractul de finanţare, apreciind, greşit, că acest aspect poate fi analizat temeinic numai în contextul analizei fondului.

Neregula nu poate fi dedusă implicit dintr-o apreciere aleatorie a unei stări de fapt şi reglementată tardiv, ci trebuie să fie explicată în mod ferm şi concret prin indicarea temeiului de drept încălcat, independent de producerea unui prejudiciu material cuantificabil.

Principiul general al managementului eficient şi riguros al fondurilor publice trebuie să-şi găsească corespondent într-o stare de fapt concretă, riguros stabilită. Valoarea cheltuielilor reprezentând costurile salariale de implementare se încadrează în estimarea făcută pentru cheltuielile de acest tip din bugetul proiectului, anexă la Contractul de finanţare, respectiv maximum 20% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Autoritatea de control nu a justificat prejudiciul cauzat fondurilor de finanţare prin respectivele abateri, întrucât practica Uniunii Europene în materie condiţionează aplicarea sancţiunii de dovedirea prejudiciului real asupra fondurilor europene de finanţare prin săvârşirea unei nereguli.

Astfel, s-a conturat o dovadă certă în privinţa existenţei unor indicii serioase privind legalitatea actului a cărui suspendare se solicită.

Referitor la condiţia pagubei iminente, a arătat că bugetul aprobat pentru anul 2018 este mult mai mic decât cel pentru anul 2017 iar sumele ce fac obiectul acestui dosar nu au fost prevăzute în bugetul instituţiei.

În procedura de executare silită, conturile sale ar putea fi blocate ceea ce ar putea duce la blocarea activităţii didactice şi administrative prin neplata facturilor de utilităţi, salarii şi a altor obligaţii băneşti certe, lichide şi exigibile.

2.2. În ceea ce priveşte critica adusă soluţiei instanţei de fond de respingere a cererilor de chemare în garanţie a Universităţii Petroşani şi a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru textile şi pielărie, a arătat recurenta-reclamantă că persoanele chemate în garanţie sunt părţi ale raportului juridic administrativ dedus judecăţii ca urmare a faptului că au solicitat şi li s-au rambursat cheltuieli neeligibile, cu atât mai mult cu cât măsurile dispuse prin procesul-verbal contestat le sunt opozabile, iar interesul său este justificat.

Conform art. 9 - Nereguli din contractul de finanţare, debitorii unei creanţe bugetare rezultate din nereguli răspund solidar pentru stingerea respectivei creanţe.

Cele două chemate în garanţie sunt debitorii unei creanţe bugetare rezultate din nereguli şi trebuie să răspundă în solidar pentru stingerea creanţei.

3. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale-Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, soluţia instanţei de fond fiind corectă, atât pe cererea de suspendare cât şi pe cererea de chemare în garanţie, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

4.1. Recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 9 noiembrie 2016 şi a Deciziei nr. OI/44/ES din 17 ianuarie 2017 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004 prevede în art. 14 şi 15 atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Îndeplinirea celor două condiţii este verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.

Va putea fi suspendată executarea unui act administrativ unilateral numai în situaţia în care instanţa va constata îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În jurisprudenţa sa (cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 737/2012, nr. 514/2013, nr. 3019/2015 ş.a.m.d.), Înalta Curte a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare) etc.

În prezenta cauză nu se regăseşte niciuna din aceste "împrejurări vădite", argumentele recurentei-reclamante neavând capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Înalta Curte reţine că nu este suficient ca recurenta-reclamantă să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii, care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu asupra legalităţii actului.

Aceste indicii de nelegalitate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu uşurinţă la nivelul aparenţelor.

Or, aspectele prezentate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, şi reiterate în recurs, expuse la pct. 2.1. prezentei decizii - însăşi legalitatea reţinerii neregulii, valoarea cheltuielilor reprezentând costurile echipei de implementare -, privesc fondul actelor atacate, temeinicia şi legalitatea acestora, şi se analizează în cadrul acţiunii în anulare, neputând fi subsumate condiţiei cazului bine justificat, întrucât acceptarea unui asemenea raţionament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului care priveşte examinarea legalităţii.

Criticile recurentei-reclamante excedează analizei instanţei în procedura suspendării executării actului şi nu sunt capabile să dovedească îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, de aceea nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a apreciat că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea actului atacat, nemaimpunându-se analiza motivelor de recurs privind condiţia prevenirii pagubei iminente.

4.2. Nici recursul vizând respingerea cererii de chemare în garanţie a Universităţii Petroşani şi a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie nu este fondat.

Potrivit art. 72 alin. (1) C. proc. civ., "Partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri."

Astfel, coroborând dispoziţiile acestui articol cu prevederile art. 1 alin. (1) art. 2 alin. (1) lit. f), art. 8 şi ale art. 18 din Legea nr. 554/2004, referitoare la obiectul acţiunii în contencios administrativ, cererea de chemare în garanţie este inadmisibilă în principiu, după cum corect a apreciat prima instanţă.

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea reclamantei Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" de suspendare/anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 9 noiembrie 2016 şi a Deciziei nr. OI/44/ES din 17 ianuarie 2017 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal.

Chemarea în garanţie, în cadrul contenciosului administrativ, are o reglementare expresă, prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii neaplicabile în speţă.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din lege, prevederile legii contenciosului administrativ se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale C. civ. numai în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte şi persoanele vătămate, pe de altă parte.

Pe lângă cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că, în cauză, raportul juridic specific dedus judecăţii este născut între Ministerul Educaţiei Naţionale - OIPOSDRU, în virtutea atribuţiilor stabilite prin O.U.G. nr. 66/2011, şi beneficiarul Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", conform Contractului de finanţare nr. x, Cod SMIS 59021.

Nu poate fi primită folosirea mijlocului procedural al chemării în garanţie în faţa instanţei de contencios administrativ a Universităţii Petroşani şi a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie, deşi recurenta-reclamantă invocă în susţinerea cererii împrejurarea că măsurile din procesul-verbal le sunt opozabile.

Or, chemaţii în garanţie nu sunt parte în raportul de drept administrativ ivit între persoana juridică vătămată într-un drept prin emiterea actului administrativ de control şi emitentul actului.

Un element caracteristic al cererii de chemare în garanţie îl constituie existenţa unei legături de dependenţă şi subordonare între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie, soluţia primei cereri influenţând soluţia cererii de chemare în garanţie în mod esenţial.

Legătura menţionată, în sensul celor arătate mai sus, nu se identifică astfel încât să determine admisibilitatea cererii de intervenţie forţată, formulată de partea reclamantă.

În măsura în care ar interveni o respingere a acţiunii exercitate de reclamantă nu se poate concluziona că s-ar naşte la dispoziţia reclamantei cererea în despăgubiri sau în garanţie pretinsă. Totodată, o admitere a cererii de chemare în judecată va avea ca rezultat respingerea cererii de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect sau lipsită de interes.

În aceste condiţii, nu modul de soluţionare a cererii de chemare în judecată este de natură a genera un pretins drept la despăgubiri al părţii reclamante, temeinicia pretenţiilor recurentei-reclamante depinzând de măsura în care sunt îndeplinite în concret condiţiile normei juridice incidente situaţiei de fapt pretinse.

5. Soluţia instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, neexistând motive de casare ale încheierii recurate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" împotriva Încheierii din 12 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2019.

Procesat de GGC - LM