Withdrawal of rural investment funding for artificial eligibility conditions upheld; appeal dismissed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 iunie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 16798 din 8 mai 2015, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 3 martie 2015, înregistrat la AFIR sub nr. x din 6 martie 2015, precum şi suspendarea executării procesului-verbal menţionat, până la soluţionarea în mod definitiv a prezentei acţiuni în anulare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 2880 din 5 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Totodată, în temeiul art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în cuantum de 5.727 RON consemnată cu recipisa nr. x din 14 octombrie 2015.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond a promovat recurs reclamanta A. SRL, invocând cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., şi solicitând casarea sentinţei atacate, iar în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta arată că instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004, când a stabilit că societatea recurentă este întreprindere legată.

O primă observaţie este aceea că,din motivarea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, rezultă că în calea de atac administrativă nu s-a mai menţinut neregula potrivit căreia reclamanta ar fi o întreprindere legată, iar nu o microîntreprindere autonomă. Conform deciziei menţionate, soluţia de respingere a contestaţiei s-a dispus prin raportare la reţinerea condiţiilor artificiale, dovedite prin relaţiile de rudenie, prin prestarea activităţilor preponderent către B. şi prin raportare la nerespectarea condiţiei finanţării referitoare la crearea şi menţinerea celor 6 locuri de muncă în mediul rural.

Ca atare, problema calităţii de întreprindere legată a societăţii reclamante nu putea fi pusă în discuţie în faţa instanţei de fond câtă vreme a fost înlăturată de Comisia de soluţionare a contestaţiei. Prin constatarea acestei nereguli, instanţa a încălcat efectul pozitiv al deciziei pronunţate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în cadrul contestaţiei administrative.

Dacă s-ar trece peste acest aspect, arată că situaţia prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004 nu este incidentă în cauză. Pentru ca reclamanta să poată fi încadrată în categoria întreprinderilor legate, vizată de norma indicată, s-ar impune ca întreprinderea dominantă (iar nu o persoană sau un grup de persoane) să poată decide şi influenţa cursul de dezvoltare al societăţii reclamante, aspect care să rezulte dintr-un contract sau dintr-o clauză a statutului societăţii. Împrejurarea că reclamanta a prestat servicii către B. SRL nu înseamnă că aceasta din urmă exercită asupra sa o influenţă dominantă, raportat la definiţia acestei noţiuni cuprinsă în art. 3 lit. m) din O.U.G. nr. 34/2006.

Atât din verificările Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale cât şi din înscrisurile depuse în probaţiune de reclamantă se poate lesne observa că societatea prestează activitate şi către alte entităţi juridice, având o voinţă proprie asupra raporturilor comerciale în care se implică. Tocmai existenţa raporturilor comerciale cu B. SRL exclude ideea de întreprindere dominantă versus întreprindere controlată.

De asemenea, nu există nicio interdicţie legală ca societăţi ai căror acţionari sunt rude/afini să solicite şi să acceseze deopotrivă fonduri europene. Singura restricţie impusă de Ghidul solicitantului a fost aceea ca acţionarii majoritari ai societăţii să nu aibă mai multe proiecte în derulare, în acelaşi timp şi pentru aceleaşi tipuri de investiţii, în cadrul Măsurii 312. Nu există nicio altă prevedere legală care să interzică rudelor/afinilor să înfiinţeze societăţi distincte şi să desfăşoare activităţi comerciale. De altfel, B. nu a accesat fonduri europene pe Măsura 312.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale nu a menţionat în mod concret în ce constau tranzacţiile speciale sau operaţiunile preferenţiale, la care s-a referit.

În ceea ce priveşte mişcările de salariaţi, este adevărat că recurenta-reclamantă a angajat unele persoane care anterior au fost angajate la altă societate, însă nu există nicio interdicţie legală de a angaja astfel de persoane.

Nerelevant este şi că C. a fost o perioadă de timp angajat al societăţii reclamante, scopul acestei angajări fiind demararea afacerii.

Instanţa de judecată a interpretat în mod nelegal noţiunea de condiţii artificiale, aşa cum este ea definită prin decizia Comisiei Europene şi a aplicat în mod greşit art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011.

Este greşită susţinerea primei instanţe potrivit căreia scopul măsurii nu a fost atins, câtă vreme recurenta-reclamantă a prestat activităţi către diverse persoane juridice din mediul rural sau către autorităţi publice. Instanţa trebuia să ţină seama de statutul reclamantei, de societate nou înfiinţată, fără un portofoliu de clienţi. Un astfel de portofoliu a fost creat şi lărgit pe parcursul anilor şi dovedeşte că scopul măsurii a fost atins. Este greşită raportarea exclusiv la prima perioadă de implementare a proiectului.

Nici împrejurarea că societatea nu a angajat personal din mediul rural nu este relevantă întrucât angajamentul a fost în sensul creării de locuri de muncă în mediul rural, faţă de care este nerelevant de unde au provenit persoanele angajate. Nu se poate pune semnul egalităţii între crearea de locuri de muncă în mediul rural şi angajarea unor persoane care provin din mediul rural.

Au fost atinse obiectivele Măsurii 312, proiectul contribuind la dezvoltarea activităţilor non-agricole în mediul rural şi neurmărind un avantaj care să contravină obiectivului general sau obiectivelor specifice şi operaţionale ale schemei de sprijin, ci din contră.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale nu a dovedit că recurenta-reclamantă a urmărit exclusiv obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de sprijin. Bunurile achiziţionate în cadrul proiectului sunt folosite conform scopului căruia au fost destinate, iar investiţia realizată şi-a demonstrat utilitatea, prin activitatea desfăşurată de către recurenta-reclamantă.

Aceasta a respectat întocmai procedurile impuse de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi prevederile contractuale, iar legăturile între asociaţii întreprinderilor greşit considerate legate puteau fi verificate oricând de către AFIR.

Schimbarea acţionariatului societăţii a fost aprobată de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anterior efectuării plăţilor, iar nu ulterior, ca să justifice controlul efectuat. Instanţa de judecată a aplicat greşit legea când a constatat că Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale putea să reverifice proiectul. Aceasta avea obligaţia de a verifica toate aspectele considerate nereguli înainte de efectuarea oricărei plăţi şi acestea au fost efectiv verificate, aşa încât nu mai puteau face obiectul unor controale ulterioare.

Singurul aspect care mai putea fi verificat era cel legat de societăţile în favoarea cărora s-a prestat activitatea, iar împrejurarea că într-o perioadă de timp această activitate a fost prestată în favoarea unei singure societăţi a fost dictată de nevoia respectivei societăţi şi este nerelevantă din perspectiva analizei condiţiilor artificiale, câtă vreme activitatea s-a desfăşurat în baza unor raporturi contractuale şi contra unui preţ.

În raport cu prevederile art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 41/2014, controlul putea viza numai perioada ulterioară ultimei tranşe de plată şi trebuia să stabilească dacă s-au adus modificări proiectului care să atragă neeligibilitatea lui şi dacă condiţiile acordării sprijinului financiar au continuat să fie respectate.

Cu alte cuvinte, controlul trebuia să vizeze elemente noi. Or, în baza documentelor prezentate de societate, cu ocazia accesării finanţării, s-a constatat de către autoritatea pârâtă că sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate, iar ulterior nu au existat elemente noi care să schimbe aceste constatări.

Concluzia la care a ajuns prima instanţă este în contradicţie cu prevederile legale aplicabile contractului de finanţare, care, în esenţă, este un contract sinalagmatic, nu aleatoriu, cum stabileşte prima instanţă. Interpretarea primei instanţe încalcă principiile de drept, dând posibilitatea săvârşirii de abuzuri din partea autorităţilor care, sub umbrela unei noi interpretări, pot oricând să schimbe modul de aplicare a legii.

Instanţa de judecată a interpretat greşit legea când a stabilit că nu sunt incidente prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011, respectiv că neregula nu este rezultatul erorii autorităţii pârâte, ci rezultatul acţiunilor intenţionate ale reclamantei. În acest sens, recurenta citează prevederile art. 7 din Regulamentul 2988/1995, conform cărora măsurile şi sancţiunile administrative comunitare pot fi aplicate celor obligaţi să îşi asume răspunderea pentru abatere sau să vegheze ca aceasta să nu fie comisă, adică în speţă Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Art. 5 alin. (3) din Regulamentul 65/2011 transpune principiul potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă. În sfera unei coordonări deliberate intră ascunderea unor elemente sau schimbarea de către beneficiarul finanţării a condiţiilor de eligibilitate, care ar dovedi încercarea de înşelare sau inducere în eroare a autorităţii. Nu este cazul în speţă întrucât autoritatea pârâtă putea verifica toate aspectele pe care s-a bazat în constatarea neregulii înainte de efectuarea oricărei plăţi. Or, obligaţia de rambursare prevăzută de art. 5 alin. (1) din Regulamentul 65/2011 nu se aplică când plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi ori atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă nu formulat întâmpinare faţă de cererea de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen pentru judecarea pe fond a recursurilor la data de 12 decembrie 2018, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte îl constată nefondat pentru motivele care vor fi arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile recurentei au fost subsumate motivelor de nelegalitate a hotărârii prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva primului caz de casare invocat - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei - se constată că nu pot fi identificate critici concrete în cadrul cererii de recurs care să corespundă acestui motiv de casare a hotărârii, singurul aspect care ar putea fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. fiind cel referitor la pronunţarea de către instanţa de fond asupra chestiunii litigioase referitoare la caracterul de întreprindere legată al societăţii recurente-reclamante în raport cu B., aceste considerente fiind apreciate de recurentă ca fiind străine de cauza dedusă judecăţii întrucât prin decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 16798 din 8 mai 2015 autoritatea pârâtă a înlăturat neregula referitoare la caracterul de întreprindere legată.

Coroborând conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei şi al procesului-verbal de constatare a neregulilor cu hotărârea pronunţată în fond, nu rezultă incongruenţa pretinsă de recurenta-reclamantă, respectiv împrejurarea că instanţa de fond ar fi considerat şi asupra unor aspecte străine de cauza dedusă judecăţii. Aceasta întrucât, atât în actele administrative atacate cât şi în hotărârea recurată, chestiunea caracterului de întreprindere legată al societăţii reclamante, respectiv întreprindere controlată de întreprinderea dominantă B. SRL, a constituit unul dintre elementele de fapt care au contribuit la constatarea creării de condiţii artificiale, respectiv la stabilirea existenţei unei coordonări deliberate între persoanele care deţin şi conduc activitatea celor două întreprinderi, de natură a conduce la eludarea legii, respectiv la accesarea fondurilor nerambursabile în cadrul Măsurii 312, deşi nu erau îndeplinite în mod real condiţiile de eligibilitate cerute de cadrul normativ.

Diferenţa de abordare este una de nuanţă, decizia de soluţionare a contestaţiei referindu-se numai tangenţial la chestiunea întreprinderilor legate, când confirmă că este dovedită existenţa legăturilor între societăţile beneficiare ale finanţărilor în cadrul Măsurii 312 -A. SRL şi D. SRL cu B. SRL deţinută şi condusă de C. Însă, neregula reţinută prin procesul-verbal de constatare atacat în cauză şi confirmată prin decizia de soluţionare a contestaţiei este aceea a creării condiţiilor artificiale pentru accesarea finanţării de către societatea recurentă-reclamantă A. SRL, pe baza stabilirii legăturilor de ordin economic între aceste entităţi şi a legăturilor de rudenie între persoanele fizice care le deţin şi le controlează, precum şi a altor aspecte factuale care, privite în ansamblu, au condus la concluzia existenţei unei coordonări deliberate pentru îndeplinirea aparentă a condiţiilor de eligibilitate.

Nici dacă s-ar aprecia că instanţa de fond s-a referit distinct la o neregulă constând în încălcarea declaraţiei pe care beneficiara finanţării a dat-o în sensul că are caracter de întreprindere autonomă, nu poate fi socotit incident motivul de casare invocat întrucât, în mod evident, amplu motivata hotărâre a instanţei de fond nu se referă numai la caracterul de întreprindere legată, ci analizează îndeplinirea elementelor obiectiv şi subiectiv, specifice aplicării sancţiunii retragerii finanţării în caz de constatare a creării de condiţii artificiale şi, de asemenea, analizează neregula constând în nerespectarea criteriului de eligibilitate referitor la crearea şi menţinerea a 6 locuri de muncă în mediul rural. Astfel, motivarea hotărârii îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Trecând la analiza motivelor de recurs încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le constată nefondate.

O primă critică din recurs subsumată acestui motiv de nelegalitate se referă la greşita aplicare de către instanţa de fond a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, aşa cum au fost interpretate în jurisprudenţa CJUE - aceasta fiind norma referitoare la sancţionarea creării de condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut, cu interpretarea şi aplicarea corectă a cadrului normativ incident, că, în speţă, sunt întrunite cele două elemente necesare punerii în aplicare a procedurii de retragere a finanţării în temeiul art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, denumite elementul obiectiv şi elementul subiectiv, conform jurisprudenţei CJUE în cauza C-434/12, Slancheva sila EOOD.

În sensul elementului obiectiv, este de competenţa instanţei naţionale să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atins.

În sensul elementului subiectiv, este de competenţa aceleiaşi instanţe să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plata în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Conform jurisprudenţei citate, art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR să fie respinsă pentru simplul motiv că proiectul nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor.

Prin urmare, este aplicabil mecanismul de retragere a finanţării prevăzut de art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011 când se stabileşte că nu poate fi/nu este atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor şi că s-a urmărit de către beneficiarul finanţării exclusiv obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Unul dintre obiectivele generale ale Măsurii 312 din cadrul FEADR este dezvoltarea durabilă a economiei rurale, prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului locurilor de muncă în mediul rural. Printre obiectivele specifice ale schemei de ajutor se numără: crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală, prestate de către microîntreprinderi şi crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural.

Problema litigioasă centrală este aceea de a stabili, pe baza indicatorilor menţionaţi în procesul-verbal de nereguli, dacă există indicii în măsură să dovedească existenţa unei coordonări deliberate între persoanele care deţin şi controlează activitatea a trei întreprinderi, respectiv recurenta-reclamantă A. SRL, D. SRL (acestea două cu statut de microîntreprinderi autonome care au accesat fiecare finanţare în cadrul Măsurii 312, pentru proiecte asemănătoare) şi B. SRL, deţinută şi condusă de C., considerată de autoritatea emitentă a actelor administrative atacate că este beneficiara reală a finanţărilor.

Legăturile de rudenie între persoanele care deţin şi controlează cele trei întreprinderi au fost recunoscute.

Înalta Curte confirmă să există indicatori relevanţi/elemente de probă obiective care conduc la concluzia creării în mod artificial a condiţiilor necesare accesării finanţării şi anume: înfiinţarea celor două microîntreprinderi cu sediul în aceeaşi localitate; accesarea deopotrivă a fondurilor europene în cadrul Măsurii 312, pe baza unor proiecte similare; identificarea bunurilor achiziţionate în cadrul proiectului, la momentul controlului ex-post, la sediul social al B. SRL şi în activităţi prestate pentru B. SRL, coroborată cu lipsa spaţiului de garare a celor două utilaje la locul de implementare a proiectului, conform angajamentului; prestarea serviciilor cu bunurile achiziţionate în cadrul proiectului de către reclamantă preponderent în favoarea B. SRL; implicarea lui C., în calitate de manager de proiect, în activitatea societăţii recurente; migrarea personalului angajat de la B. SRL la A. SRL.

Conform cererii de finanţare, intimata-reclamantă şi-a propus să urmărească obiectivul general al schemei de ajutor referitor la dezvoltarea durabilă a economiei rurale, prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale şi obiectivul operaţional referitor la crearea unei microîntreprinderi.

Pe baza întregului complex factual al cauzei, Înalta Curte constată, că instanţa de fond a stabilit cu aplicarea corectă a legii că s-a creat un avantaj nejustificat altei persoane, respectiv societăţii B. SRL, prin accesarea sprijinului financiar pentru investiţii de către un solicitant aparent eligibil, în calitate de microîntreprindere, ceea ce înseamnă că este îndeplinit elementul subiectiv.

B. SRL nu putea accesa o finanţare în cadrul Măsurii 312, care este destinată microîntreprinderilor.

Mai mult, crearea a două microîntreprinderi a urmărit avantajul nejustificat al obţinerii a două finanţări în cadrul Măsurii 312, cu depăşirea plafonului de minimis, prevăzut atât de Ordinul MADR nr. 567/2008, cât şi de normele legale superioare, respectiv Regulamentul nr. 1998/2006 şi H.G. nr. 224/2008.

Concluzia că prin crearea societăţii reclamante s-a creat doar aparenţa unui solicitant eligibil, aceasta neavând o independenţă reală, scopul fiind acela de a obţine avantaje financiare pentru accesarea cărora beneficiarul real nu avea eligibilitate şi cu depăşirea plafonului impus în cadrul măsurilor de sprijin este justificată de coroborarea indicatorilor anterior menţionaţi şi ţinând seama, în special, de implicarea explicită a lui C. în activitatea celor două microîntreprinderi, de încheierea de către recurenta-reclamantă a contractelor de prestări servicii în mod preponderent cu B. SRL şi de modul de ocupare a locurilor de muncă nou create, prin migrarea personalului între aceste societăţi.

Reţinerea creării condiţiilor artificiale se sprijină pe jurisprudenţa CJUE în cauza C-434/12, Slancheva Sila, unde s-a statuat, referitor la elementul subiectiv, că "(...) fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanţa menţionată pentru a stabili caracterul artificial al creării condiţiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică şi/sau personală dintre persoanele implicate în operaţiunea de investiţii respectivă (...). Existenţa acestui element subiectiv poate fi de asemenea stabilită prin dovedirea unei coluziuni, care poate să ia forma unei coordonări deliberate, între diferiţi investitori candidaţi la acordarea unui ajutor în temeiul unei scheme de ajutor din cadrul FEADR, în special atunci când proiectele de investiţii sunt identice şi când există o legătură geografică, economică, funcţională, juridică şi/sau personală între aceste proiecte."

Întrucât societatea reclamantă nu a fost înfiinţată în scopul declarat, de a funcţiona ca o entitate economică independentă, ci a fost creată în scopul oferirii unui avantaj nejustificat unei alte entităţi economice, respectiv acţionarului acesteia din urmă, rezultă cu evidenţă că această situaţie contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Este întrunit, astfel, elementul obiectiv, pentru că obiectivele schemei de sprijin nu au fost atinse de vreme ce locurile de muncă create au fost ocupate prin transferul salariaţilor şi nu s-a înfiinţat o microîntreprindere autonomă, al cărei scop să fie acela de a contribui la creşterea mediului de afaceri în mediul rural sau la creşterea veniturilor populaţiei rurale.

De asemenea, obţinerea finanţării nerambursabile prin înfiinţarea de entităţi juridice care numai formal îndeplinesc criteriile de eligibilitate împiedică obiectivul Măsurii 312, care vizează sprijinirea unui număr cât mai mare posibil de întreprinderi, motiv pentru care sunt instituite restricţii cu privire la valoarea ajutorului de minimis şi depunerea de proiecte în cadrul măsurilor FEADR. Acordarea unui ajutor nerambursabil de o valoare mai mare decât plafoanele impuse solicitanţilor/beneficiarilor creează beneficiarului real un avantaj nejustificat, aspect care conduce la neîndeplinirea obiectivelor Măsurii 312, care vizează crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către microîntreprinderi.

Se impun a fi înlăturate susţinerile intimatei-reclamante referitoare la greşita aplicare a legii de către instanţa de fond în cadrul constatării conform căreia Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale putea să reverifice proiectul.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în calitate de autoritate administrativă investită cu atributul monitorizării proiectului finanţat, poate, în temeiul art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 41/2014, în urma unui control ex-post, să ajungă la o concluzie contrară celei pe care a statuat-o în cadrul unor controale anterioare referitoare la respectarea aceloraşi obligaţii asumate prin contractul de finanţare. Ea are dreptul şi obligaţia, pe durata de valabilitate a contractului de finanţare, să monitorizeze şi să evalueze proiectul şi nu este ţinută de rezultatele controlului anterior prin care s-au verificat elementele referitoare la crearea condiţiilor artificiale întrucât o astfel de analiză poartă asupra condiţiilor de implementare a proiectului şi a menţinerii criteriilor de eligibilitate până la data efectuării controlului, iar rezultatele ei se bazează pe o evaluare, în contextul concret, a tuturor indicatorilor reliefaţi.

Din această perspectivă, emiterea procesului-verbal de nereguli nu poate fi considerată nelegală sau ca fiind manifestarea unui exces de putere.

De altfel, chestiunea neobservării sau a aprecierii diferite anterioare de către autoritatea de monitorizare a încălcării a fost tratată de CJUE în cauzele C-465/10 şi C-94/05. Conform acestei jurisprudenţe, împrejurarea că autoritatea competentă ar fi fost informată de beneficiarul finanţării cu privire la o anume situaţie nu influenţează, ca atare, calificarea faptelor drept neregulă.

În cauza C-94/05, Curtea a reţinut totodată că principiul protecţiei încrederii/aşteptării legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispoziţii clare a dreptului european. Nici comportamentul unei autorităţi naţionale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii şi care este contrar acestuia din urmă, nu poate crea, pentru un operator economic o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar dreptului Uniunii.

În acelaşi sens pledează şi dispoziţiile art. 72 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR, conform cărora statul membru trebuie să se asigure că contribuţia FEADR nu rămâne blocată într-o operaţiune de investiţii cofinanţată, în cazul în care această operaţiune suferă, în termen de 5 ani de la data deciziei de finanţare de către autoritatea de gestionare, o modificare importantă care îi afectează natura sau condiţiile de punere în aplicare sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi.

Este nejustificată susţinerea recurentei, potrivit căreia ar fi incidente dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011 având în vedere că aspectele care au condus la concluzia existenţei unor condiţii artificiale sunt rezultatul exclusiv al comportamentului/acţiunilor sale şi al celorlalte societăţi cu care se reţine că a acţionat concertat, astfel că afirmaţiile în sensul existenţei unei erori ce nu putea fi depistată în mod rezonabil sunt greşite.

Cât priveşte cea de-a doua neregulă care a condus la retragerea finanţării şi anume neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate referitoare la crearea şi menţinerea a 6 locuri noi de muncă în mediul rural, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect existenţa neregulii raportat la împrejurarea că persoanele angajate de reclamantă au provenit din personalul B. SRL, încălcând obiectivul Măsurii 312 referitor la crearea de locuri de muncă în mediul rural, dar şi raportat la împrejurarea că, în cadrul controlului ex post s-a constatat că societatea recurentă nu a funcţionat cu numărul de posturi asumate, pe întreaga perioadă de implementare a proiectului, ba mai mult, într-o anume perioadă (mai - octombrie 2014), societatea nu a avut angajat personal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2880 din 5 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - LM