Validity of administrative sanction for artificial conditions under EU Regulation 65/2011 and rural micro-enterprise independence requirements

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 26 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anularea Deciziei nr. 7241 din 27 februarie 2015 emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei administrative, admiterea contestaţiei administrative şi anularea corelativă a Procesului-verbal contestat cu nr. x din 23 decembrie 2014, cu anularea obligaţiei de restituire a sumei de 783.405,63 RON şi menţinerea Contractului de finanţare x din 16 iulie 2010, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 325 din 20 noiembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal pronunţată în Dosar nr. x/2015, a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

3. Recursul

Împotriva sentinţei amintite, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă B., prin care a solicitat casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte curţi de apel (ori către Curtea de Apel Timişoara) în vederea rejudecării în fond a cererii.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1. Recurenta a arătat că, deşi în cererea de judecată a solicitat administrarea probei cu interogatoriul şi a probei testimoniale cu 6 martori, prima instanţă a respins aceste probe pe considerentul că nu sunt utile soluţionării cauzei. Ceea ce se dorea a se dovedi prin aceste probe era dacă, anterior redactării procesului-verbal de constatare, aceasta a avut cunoştinţă de elementele criticate în acesta cât şi faptul dacă aceleaşi aspecte au mai fost sau nu verificate anterior. Elementele de mai sus sunt de mare importanţă, deoarece controlul ex post vine să analizeze activitatea societăţii după data implementării proiectului, deci nu are în vedere cele verificate şi aprobate înainte de această dată, decât în măsura în care se coroborează cu activităţi sau documente efectuate de societate după această dată, respectiv data implementării proiectului.

Aşadar, uzându-se de prevederile art. 255 din C. proc. civ., dar fără a se motiva de ce aceste probe nu sunt utile, instanţa de fond a înlăturat unele dintre cele mai importante probe din dosar, probe cu care se putea demonstra că toate aspectele criticate în procesul-verbal de constatare a neregulilor au fost avute în vedere la aprobările anterioare, au fost analizate şi ulterior, în baza analizei pozitive, a fost aprobată la plată suma finanţată. În acest context, situaţia din cadrul dosarului se schimba dramatic şi soluţia adoptată ar fi fost cu totul alta, în prezenţa dovezii că pârâta a aprobat efectuarea plăţilor în prezenţa aceloraşi documente şi situaţii faptice pe care le-a verificat şi declarat ca valabile.

3.2. Recurenta a arătat că procedura de constatare şi sancţionare a neregulilor este una nelegală, şi aceasta nu permite AFIR să interpreteze de manieră proprie, în lipsa unui temei legal, care aspecte ale unui proiect pot conduce la ideea că în cauză se află în prezenţa unei condiţii artificiale, decât strict limitativ în ceea ce priveşte normele H.G. nr. 875/2011.

Acest lucru înseamnă că, în afară de cele prevăzute la Anexa 1 a H.G. nr. 875/2011, AFIR trebuie să ceară unei instanţe naţionale constatarea condiţiilor artificiale, care astfel nu sunt definite de lege şi nu sunt cuprinse în vreun act normativ care să dea posibilitate AFIR a le constata. Dacă nu sunt cuprinse într-un act normativ, atribuţia AFIR nu mai este una de simplă constatare şi devine o obligaţie de demonstrare, operaţiune ce se poate desfăşura numai în faţa unei instanţe judecătoreşti.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), răspunzând unei cereri adresate de o instanţă de judecată din Sofia (Bulgaria), a dat o interpretare, obligatorie pentru toate ţările UE - deci şi pentru România, a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011. În continuare, Curtea a precizat că revine instanţei naţionale sarcina de a stabili existenţa acestor două elemente, care trebuie dovedite în conformitate cu normele dreptului naţional, în măsura în care nu se aduce atingere eficacităţii dreptului Uniunii. Curtea a identificat o serie de "steguleţe roşii" privind crearea de condiţii artificiale, atrăgând totodată atenţia că, prin natura lor, steguleţele roşii nu reprezintă dovezi clare, ci simpli indicatori de fraudă sau nereguli, care trebuie să conducă la efectuarea de controale mai amănunţite din partea autorităţilor, pentru a stabili dacă steguleţele roşii identificate indică, într-adevăr, o fraudă sau nereguli şi care trebuie dovedite cu probe indubitabile şi nu cu suspiciuni sau interpretări. Acest lucru s-a motivat ca fiind obligatoriu, deoarece steguleţele roşii nu sunt norme, ci note directoare care trebuie doar să atragă atenţia şi să genereze controale mai amănunţite, ele neputând fi interpretate ca veritabile norme legislative, având doar rolul de a ajuta organele de control la identificarea situaţiilor de cheltuire nejustificată a împrumuturilor acordate.

Aşadar, AFIR nu se găseşte în posesia unei norme edictate, ci în prezenţa unor norme directoare care au doar rolul să îi atragă atenţia, ca la observarea acestora în documentele unei societăţi supuse controlului ex-post, controlul ex-post să se desfăşoară mai atent şi nicidecum să transforme normele directoare în norme sancţionatoare.

În acest context, presupunerile AFIR de existenţă a condiţiilor artificiale îi depăşesc atribuţiile, pârâta fiind îndrituită să supună ea însăşi unei instanţe de judecată existenţa sau inexistenţa unei condiţii artificiale în cadrul proiectului finanţat şi abia mai apoi, în prezenţa unei sentinţe judecătoreşti care să constate aceste condiţii artificiale, să emită un proces-verbal de sancţionare, elemente justificate de recomandarea ce derivă din pronunţarea Hotărârii din 14 decembrie 2000 Emsland - Stärke CI 10/99 rec, p.I-11564 şi din Hotărârea din 12 septembrie 2013 în cauza Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, cauza C-434/12.

Aşadar, recurenta a invocat lipsa competenţelor sau mai precis a atribuţiilor AFIR de a emite un proces-verbal de constatare şi sancţionare a neregulii bazat pe alte considerente decât cele limitativ prevăzute de Anexa 1 a H.G. nr. 875/2011 (indicatorii de fraudă), orice alte considerente neprevăzute de lege trebuie constatate de o instanţă, activitatea AFIR în acest caz fiind extra legem.

În procesul-verbal atacat (şi implicit în sentinţa recurată), nu se individualizează care din articolele din O.U.G. nr. 66/2011 sau ale Legii nr. 92/2003 au fost încălcate, arătându-se o serie de legi (O.U.G. nr. 47/2014, O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011, Reg. CE nr. 1290/2005, Reg. CE nr. 2988/1995, Reg. Comisiei nr. 1975/2006, O.G. nr. 92/2003, Contractul de finanţare), legi care nu se arată cum au fost încălcate şi care sunt articolele incidente în cauză.

Toate cele de mai sus sunt susţinute în acelaşi plan normativ (care lipseşte cu desăvârşire celor susţinute de AFIR) de art. 2 şi art. 3 din H.G. nr. 66/2011 care stabileşte şi limitează atribuţiile AFIR în cadrul controlului ex-post; aşadar, AFIR nu are competenţa şi normă legală care să o îndreptăţească a constata condiţiile artificiale, condiţii artificiale care nu sunt prevăzute ca şi indicatori de fraudă. Faţă de aceste critici, instanţa de judecată a omis a se pronunţa echivalând astfel fără temei indicatorii de fraudă cu condiţiile artificiale, inexistente în plan normativ.

În conformitate cu prevederile O.G. nr. 24/2010 care reglementează controlul ex-post şi în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 66/2011, organul de control prevăzut la art. 20 din acelaşi act normativ în cadrul controlului ex-post, adică după perioada de monitorizare, are ca atribuţii constatarea dacă indicatorii/obiectivele proiectelor finanţate au fost îndeplinite sau nu.

În acest context, în conformitate cu prevederile art. 27 din O.G. nr. 66/2011, dacă se constată nereguli determinate de abaterile prevăzute în anexă în aplicarea de către beneficiari a procedurilor de achiziţie în raport fie cu reglementările naţionale, fie cu reglementările comunitare, se emit note de constatare şi se aplică corecţii financiare.

Astfel, în cauza se regăseşte ca motiv de casare cu trimitere acela că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra fondului, prin aceea că a omis să se pronunţe asupra atribuţiilor AFIR de a constata cele cuprinse în actul constatator şi a căror lipsa atrage nulitatea procesului-verbal atacat ca fiind întocmit fără bază legală, a judecat procesul fără a pune în discuţie legalitatea actului prin prisma atribuţiilor/competenţelor/şi a normelor pe care se bazează, încălcând astfel prevederile art. 14 alin. (5) din noul C. proc. civ.

3.3. În al treilea motiv de casare, recurenta a criticat reţinerea primei instanţe în sensul că întreprinderile SC A. SRL şi SC C. SRL erau legate.

Recurenta a solicitat să se indice la care din alineatele art. 44 din Legea nr. 346/2004 se încadrează situaţia sa. Desfăşurarea unei activităţi "în comun" nu este prevăzută sau asimilată condiţiilor prevăzute de art. 44 din lege şi, de asemenea, clasificarea activităţilor celor două societăţi ca fiind activitate desfăşurată "în comun" nu rezidă din nici o probă şi niciun aspect de la dosar nu conduce la o asemenea concluzie. Chiar dacă s-ar ajunge la o asemenea concluzie, ea trebuie să se identifice exact în corpul articolului de mai sus, fapt nedemonstrat ci doar sugerat atât de AFIR cât şi de instanţa de fond.

Atât timp cât între cele două persoane juridice nu se regăsesc condiţiile de majoritate de voturi, ori că una dintre ele are puterea de a numi sau revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, sau are dreptul (statutar) de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte, ori una este acţionară în cadrul celeilalte - reţinerea instanţei privind legarea celor două societăţi cu consecinţa declaraţiei inexacte că SC A. SRL că este societate autonomă este nelegală.

De asemenea, prima instanţă a omis prevederile alin. (2) al aceluiaşi articol care prevăd că "Se prezumă că nu există o influenţă dominantă dacă investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicaţi direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le deţin în calitatea lor de acţionar sau asociat să fie prejudiciate."

Se critică reţinerea instanţei de fond, în sensul că art. 3 din Recomandarea Comisiei (CE) nr. 361/2003 prevede că întreprinderile care au o legătură prin intermediul unei persoane fizice sau grup de persoane fizice care acţionează împreună, sunt de asemenea considerate legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe acelaşi segment de piaţă sau pe o piaţă adiacentă. Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, la art. 44 alin. (5) defineşte piaţa adiacentă ca fiind acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte sau în aval pe piaţa în cauză.

Justificarea se face cu faptul că între cele două societăţi se identifică persoane care ar putea avea legătură între ele şi care astfel atrag suspiciunea că societăţile sunt legate, dar această justificare se îndepărtează de ideea de piaţă în aval/amonte/adiacentă; aceste elemente nu au fost puse în discuţia părţilor şi nu au fost conţinute nici în acţiune nici în apărarea AFIR.

Pe de altă parte, instanţa a pus semnul egalităţii între persoane şi societăţi, lucru interzis de întreaga paletă a normelor interne şi europene privind acordare ajutoarelor nerambursabile; cea de-a doua societate (A.) nu poate eluda normele de creare a condiţiilor artificiale, deoarece ea nu are interdicţie de la a aplica la măsura 312 în cuantumul arătat de 50% subvenţie, 50% aport propriu.

Recurenta a mai arătat că se face o confuzie între persoane juridice şi persoane fizice, Legea nr. 346/2004 stabilind ca, întrunind condiţiile de societate legată doar societăţile (şi nu persoanele particulare) care sunt în situaţiile prevăzute de art. 44 din Lege. Faptul că art. 2 din acelaşi act normativ extinde paleta de persoane juridice nu înseamnă că aceasta se referă şi la persoane fizice, ci doar la forme de organizare a persoanelor fizice.

Aşadar, faptul că o persoană fizică, respectiv D., este asociatul/administrator al SC C. SRL, în sediul căreia un număr de alte 3 societăţi comerciale printre care şi SC A. SRL îşi desfăşoară activitatea, nu poate fi asimilat unei forme de "legare" a celor două societăţi, nu poate fi interpretat ca o imixtiune ori ca o influenţă dominantă asupra SC A. SRL de către SC C. SRL.

3.4. Un alt motiv în susţinerea soluţiei de respingere a fost acela că cele două societăţi au aceeaşi firmă de consultanţă, SC E. SRL.

Temeiul juridic în baza căruia celor două societăţi comerciale care aplică pentru finanţare le este interzis să aibă acelaşi consultant lipseşte din motivare, fapt care vine în contradicţie cu prevederile art. 7, art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., dar şi cu cele ale art. 15 alin. (6) din C. proc. civ.

3.5. Prima instanţă a mai reţinut şi că locurile de muncă nou create pentru care s-a acordat punctaj nu respectă fişa măsurii 312, fără să arate articolul din contractul de finanţare sau articolul din Ghidul Măsurii 312 care prevede o asemenea obligaţie. Instanţa a reţinut că, pentru că nu a angajat şomeri, a încălcat prevederile art. 8 alin. (6) şi (7) din Anexa la contractul de finanţare, această reţinere este făcută cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., soluţia apărând ca total nemotivată şi nepusă în discuţia părţilor.

3.6. De asemenea, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra celor invocate de recurentă cu privire la modalitatea şi eventuala graduare a sancţiunilor aplicabile pentru nerespectarea prevederilor contractuale, respectiv asupra aplicării prevederilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Norma de aplicare a O.G. nr. 66/2011 din 31 august 2011.

Recurenta a arătat că aplicarea acestor prevederi ar fi trebuit să ducă la aplicarea unei corecţii de 20% ce putea constitui un prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene, care a acordat astfel cu 20% mai mut decât SC A. SRL putea accesa.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat numeroase hotărâri de interpretare a dreptului comunitar în materia achiziţiilor publice, hotărâri obligatorii pentru autorităţile publice şi instanţele din statele membre ale Uniunii.

Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 10 decembrie 2009, cauza T-195/08, la prg. 57, stabileşte că principiul proporţionalităţii impune ca actele instituţiilor să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înţelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite.

Nu este suficient să existe o presupusă abatere de la contract (în speţă neexistând o asemenea abatere, deoarece nu s-a identificat o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate) ci este necesar ca această abatere să fi şi prejudiciat sau să prejudicieze bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit. Aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ şi nu alternativ.

Recurenta a arătat că nu există o prejudiciere a bugetului la care face referire prevederea legală.

3.7. Recurenta a invocat greşita aplicare de către prima instanţă a prev. art. 17 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011. Sintagma "orice încălcare a prevederilor contractului" trebuie înţeleasă în strânsă legătură cu efectele produse de acele încălcări. Din ansamblul prevederilor legale şi contractuale rezultă că se sancţionează doar acele încălcări care au produs efecte negative în derularea contractelor. Nu este suficient să existe o abatere de la contract, ci este necesar ca această abatere să fi prejudiciat sau să prejudicieze bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit. Aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ şi nu alternativ.

3.8. Ultimul aspect care trebuie analizat este acela al răspunderii care a angrenat aplicarea sancţiunii. Dacă între părţile contractante există un contract, atunci calea prin care părţile se sancţionează pentru nerespectarea prevederilor contractuale nu este un proces-verbal de constatare şi sancţionare, ci este o sentinţă judecătorească. De asemenea nu este aplicabilă nici teoria că un contract poate încălca o lege în baza căreia el s-a încheiat şi să fie sancţionat ca şi răspundere delictuală, în condiţiile în care partea semnatară AFIR este şi contractant şi organ de sancţionare.

3.9. Recurenta a invocat faptul că, deşi anterior efectuării plăţii, AFIR a analizat prin 2 procese-verbale de control şi aprobare a indicatorilor de îndeplinit şi de verificare a dosarului de achiziţii, aceleaşi documente şi a constatat legalitatea tuturor acestora, şi-a schimbat diametral opus părerea şi, criticându-şi propriile constatări, a procedat la aplicarea de sancţiuni împotriva sa. Prima instanţă nu s-a pronunţat pe aceste concluzii, ceea ce face să existe o nejudecare a fondului dublată de aplicarea totalmente eronată şi interpretarea greşită a normelor materiale care guvernează speţa dedusă judecăţii, ceea ce conduce la motivul de casare cu trimitere prevăzut de art. 488 pct. (8) din noul C. proc. civ.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

4.1. Intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiată a susţinerii recurentei în sensul că în speţă nu s-a produs vreo neregulă.

Aspectele constatate de către echipa de control referitoare la neregulă au fost detaliate la capitolul 6 din cadrul procesului-verbal de constatare, iar la capitolul 8 din cadrul aceluiaşi proces-verbal s-a concluzionat faptul că SC A. SRL a creat în mod artificial condiţiile pentru obţinerea sprijinului financiar nerambursabil.

Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 23 decembrie 2014 şi Decizia nr. 7241 din 27 februarie 2015 au fost emise ca urmare a faptului că, în urma verificărilor efectuate, s-a concluzionat că în speţă neregula constatată se circumscrie noţiunii de condiţii artificiale.

Noţiunea de condiţii artificiale, deşi nu este definită propriu-zis şi reglementată expres în legislaţia internă sau europeană, îşi găseşte sediul în dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011, de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală. Articolul 4, alin. (8) prevede că, "fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plata către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Totodată, acest articol a fost interpretat în cauza C-343/12 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Administrativen sad Sofia-grad (Bulgaria), prin decizia din 14 septembrie 2012, primită de Curte la 26 septembrie 2012, în procedura Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia; întrebările preliminare formulate de instanţele bulgare se referă, pe de o parte, la condiţiile de punere în aplicare a articolului 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 şi, pe de altă parte, la interpretarea acestei dispoziţii în legislaţia şi în jurisprudenţa bulgare.

Conform interpretării date de CJUE, pentru punerea în aplicare a art. 4 alin. (8) din RE 65/2011 este necesară prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.

Raportând concluziile CJUE la speţa de faţă, din verificările efectuate şi din cele reţine în cadrul capitolului 6 din Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, reiese faptul că ambele elemente, atât cel obiectiv, cât şi cel subiectiv sunt îndeplinite.

Astfel, în ceea ce priveşte elementul obiectiv, se arată că obiectivul specific al Măsurii 312 de a crea şi a diversifica serviciile pentru populaţia rurală prestate de către micro întreprinderi, nu a fost atins deoarece, din analiza contractelor de prestări servicii ale beneficiarului, rezultă că acesta prestează servicii către SC C. SRL, societate cu care există legături de natură a determina concluzia că au fost create condiţii artificiale, în sensul că această entitate este în fapt beneficiara fondurilor nerambursabile.

În ceea ce priveşte existenta unui element subiectiv, care constă în urmărirea în exclusivitate a obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei anterior menţionate, din analiza aspectelor consemnate în cuprinsul procesului-verbal de constatare rezultă în mod evident o coordonare deliberată a activităţilor cu scopul evident de a obţine fonduri nerambursabile. Deşi elementele menţionate în procesul-verbal de constatare analizate individual sunt legale, analizate în totalitatea lor au condus la suspiciunea de neregulă, respectiv crearea de condiţii artificiale în scopul obţinerii sprijinului. Aşadar, nu se poate face abstracţie de toate elementele relevate în urma verificărilor minuţioase efectuate de experţii intimatei în ceea ce priveşte cele două proiecte şi de asemenea cele constatate este imposibil a fi atribuite doar hazardului sau a unui lung şir de coincidenţe.

Pe de altă parte, prin depunerea cererii de finanţare beneficiarul declară în mod eronat că tipul întreprinderii, este acela de întreprindere autonoma care poate să-şi desfăşoare activitatea în mod independent fără aportul altei societatea legate sau partenere; în plus, prin această declaraţie, acesta îşi asumă condiţia de a respecta tipul întreprinderii pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanţare.

Acest aspect atestă o dată în plus faptul că acesta, având cunoştinţă despre limitările legale dispuse prin prevederile Ordinului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării 567/2008, a încercat să le eludeze prin înfiinţarea unei noi entităţi juridice, care să-i ofere posibilitatea de a accesa fonduri nerambursabile peste limita legală de 200.000 euro în decursul a 3 ani fiscali, încălcând prevederile Ordinului nr. 567 din 2 septembrie 2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural".

Raportat la aspectele expuse în cuprinsul procesului-verbal de constatare, rezultă în mod evident faptul că a existat o coordonare deliberată a activităţilor cu scopul clar de a beneficia de fonduri nerambursabile contrar dispoziţiilor legale.

4.2. Faţă de susţinerea conform căreia intimata a avizat cererea de finanţare şi cererile de plată, perspectivă din care actul administrativ reprezentat de Procesul-verbal de constatare nr. x din 23 decembrie 2014 este ilegal, este total neîntemeiată.

În ceea ce priveşte procedura de plată şi cea de achiziţii, AFIR nu a avizat legalitatea şi conformitatea documentaţiei depuse de ofertanţi în cadrul procedurii de achiziţii, avizul dat reprezentând doar o verificare a efectuării paşilor şi depunerii documentelor impuse prin instrucţiunile de achiziţii, corectitudinea desfăşurării procedurilor de achiziţie şi autenticitatea documentaţiei rămânând în sarcina beneficiarului.

În acest sens, verificarea privind autenticitatea documentaţiei aferentă ofertelor din cadrul procedurii de achiziţii şi conformitatea şi legalitatea acestor oferte este obligaţia exclusivă a beneficiarului.

În accepţiunea contractului de finanţare intervenit între părţi, beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoaşterea condiţiilor de acordare a finanţării nerambursabile şi de solicitare a finanţării în concordanţă cu aceste condiţii, A.P.D.R.P. având un rol de supraveghere a procesului de implementare a unui proiect, cu toate etapele pe care le presupune, prin diferite niveluri de verificare şi proceduri acreditate de Comisia Europeană.

În urma verificărilor, s-a concluzionat că, în prezenta speţă, reclamanta, în cunoştinţă de cauză, a procedat la depunerea unei declaraţii eronate. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul ca s-au creat condiţii artificiale de către beneficiarul contractului prin faptul că, nu se respectă statutul de întreprindere autonomă asumat iniţial prin Cererea de finanţare.

Pe de altă parte, în Ghidul solicitantului pentru Măsura 312 este specificat că beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 312 sunt micro-întreprinderile aşa cum sunt definite în Recomandarea Comisiei (CE) nr. 361/2003 şi în legislaţia naţională în vigoare (având mai puţin de 10 angajaţi şi care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale în valoare de până la 2,0 milioane Euro echivalent în RON).

Totodată, în Ghidul solicitantului cât şi în Fişa Măsurii 312 este specificat Dovada încadrării în categoria de micro-întreprindere se face în baza:

- art. 4 al Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare: o întreprindere nu poate fi considerată micro-întreprindere dacă cel puţin 25% din capitalul social ori din drepturile de vot ale acesteia sunt controlate, direct sau indirect, în comun ori cu titlu individual, de către una sau mai multe organisme ori colectivităţi publice.

- datele utilizate pentru calculul numărului mediu de salariaţi, cifra de afaceri netă anuală şi activele totale sunt cele raportate în situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar precedent, aprobate de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor" (art. 6 alin. (1) al Legii nr. 346/2004).

Conform Anexei 4.1., solicitantul trebuie să completeze corect şi conform realităţii informaţiile privind tipul întreprinderii: întreprindere autonomă; întreprindere parteneră; întreprindere legată.

În ceea ce priveşte încălcarea criteriului de eligibilitate care impunea încadrarea întreprinderii în categoria de microîntreprindere autonomă, aceasta este o neregulă dat fiind faptul că prin Anexa 4.1 la cererea de finanţare reprezentantul beneficiarului a declarat că microîntreprinderea este autonomă şi prin semnarea contractului de finanţare şi-a asumat obligaţia de a menţine aceasta situaţie pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare (art. 3 alin. (1) din Anexa 1 la CF)

Referitor la încălcarea obiectivului general al măsurii 312, la finalul monitorizării proiectul finanţat trebuie să fie viabil, funcţional şi independent, aceasta fiind raţiunea pentru care regulile măsurii 312 sunt atât de restrictive pentru încadrarea în categoria de microîntreprindere autonomă.

Raţiunea inserării acestei condiţii şi ulterior a acestei clauze contractuale este aceea ca, la încetarea valabilităţii contractului de finanţare, investiţia finanţată prin programul FEAPR să fie dezvoltată, viabilă, independentă contribuind în mod real la diversificarea activităţilor economice în mediul rural, la crearea de locuri de muncă şi în general la dezvoltarea mediului rural dincolo de interesele restrânse ale unui grup de persoane fizice sau juridice.

4.3. Referitor la aspectul conform căruia toate documentele şi similitudinile şi legăturile dintre proiecte au fost cunoscute şi acceptate de Agenţie, se arată că similitudinile dintre proiecte şi elementele care au condus la constatarea coordonării acestora de către o singură persoana/grup de persoane nu au fost cunoscute de AFIR până la momentul verificării acestor proiecte în paralel. Chiar daca verificările efectuate de AFIR nu au evidenţiat documente noi faţă de cele cunoscute deja, verificarea în paralel a scos în evidenţă elemente necunoscute din verificarea fiecărui proiect în mod separat.

De altfel, în privinţa acestei situaţii, al neobservării sau chiar aprecierii diferite anterioare de către autorităţile de monitorizare, CJUE s-a pronunţat în Cauza C-465/10 Hotărârea Ministre de l'lnterieur, de l'Outre-mer, des Collectivites territoriales et de l'lmmigration din 21 decembrie 2011, aplicând prin analogie raţionamentul din Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Starke GmbH din 16 martie 2006.

Astfel, Curtea a arătat că "împrejurarea că autorităţile competente ar fi fost informate de beneficiarul subvenţiei cu privire la alegerea cocontractantului înainte chiar de lansarea procedurii de cerere de ofertă care avea ca obiect atribuirea contractului de achiziţii publice în cauză, aceasta nu influenţează, ca atare, calificarea drept "abatere" în sensul articolului 1 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95".

CJUE conchide astfel, răspunzând celei de-a doua din întrebările preliminare că "nerespectarea de către o autoritate contractantă care beneficiază de o subvenţie FEDR a normelor privind atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de Directiva 92/50, cu ocazia atribuirii contractului care are ca obiect realizarea acţiunii subvenţionate, constituie o "abatere" în sensul articolului 1 din Regulamentul nr. 2988/95 chiar dacă autoritatea naţională competentă nu putea să ignore, cu ocazia acordării acestei subvenţii, că beneficiarul decisese deja cărui prestator urma să îi încredinţeze realizarea acţiunii subvenţionate."

În Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Starke GmbH din 16 martie 2006, Curtea a reţinut totodată că principiul protecţiei încrederii/aşteptării legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispoziţii clare a dreptului comunitar şi nici comportamentul unei autorităţi naţionale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii, care este contrar acestuia din urmă, nu poate crea, pentru un operator economic, o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar acestui drept comunitar.

Faţă de cele de mai sus, rezultă că interpretarea beneficiarului privind o eventuală culpă a autorităţii este una contrară normelor de drept material.

4.4. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia în speţă nu au fost create condiţii artificiale, se solicită respingerea acesteia ca nefondată.

Se invocă dispoziţiile Notei directoare pentru Auditori nr. 22 din data de 10 octombrie 2013 emisă de Comisia Europeană - Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală - Consilier Antifraudă.

Obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, nu este îndeplinit, deoarece s-a constatat ca beneficiarul prin Anexa 4.1 - declaraţie privind încadrarea în categoria microîntreprinderilor potrivit art. 4 al Legii nr. 346/2004 - a menţionat că se încadrează în categoria de microîntreprindere (mai puţin de 10 salariaţi şi o cifră de afaceri mai mică de 2 milioane euro). În consecinţă, beneficiarul nu a completat Cap. II.- Calculul pentru întreprinderi partenere sau legate.

Îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312 de a crea şi a diversifica serviciile pentru populaţia rurală prestate de către micro întreprinderi, nu a fost atins, întrucât din analiza contractelor de prestări servicii ale celor doi beneficiari rezultă că aceştia îşi prestează servicii reciproc sau către societăţi comerciale în care au calitatea de asociat.

Potrivit art. 44 alin. (5) din Legea nr. 346/2006, "O piaţă adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţa în cauză."

În plus, se invocă practica CJUE (C-110/13, Hotărârea din 27 februarie 2014, HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben) - cererea de decizie preliminară care priveşte interpretarea art. 3 alin. (3), al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, prin prisma următoarei recomandări:

"Pentru a se asigura că vor beneficia de avantajele care rezultă pentru IMM-uri din diferitele reglementări sau măsuri adoptate în favoarea lor numai acele întreprinderi care într-adevăr au nevoie de acestea, trebuie să se ţină seama de asemenea, dacă este cazul, de relaţiile care există între întreprinderi prin intermediul persoanelor fizice . . . . . . . . . . ."

Faţă de aceste întrebări preliminare, CJUE a decis că articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă, şi de asemenea că se consideră că acţionează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.

Astfel, în urma acestei hotărâri pronunţată de CJUE, poate fi interpretată ca "afiliere" legătura identificată:

- prin prisma prevederilor articolului 3, aliniatul 3, paragraful 1;

- prin prisma unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi,

- prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf;

- prin prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor, influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic chiar şi în condiţiile în care nu există relaţii contractuale între aceste persoane şi nici o constatare a intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii".

Pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal şi real al cererii de finanţare, adică elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condiţiilor create în vederea obţinerii de finanţare FEADR, sunt legăturile juridice, economice şi/sau personale între persoanele implicate în investiţia respectivă.

Raportând cele de mai sus speţei de faţă, se observă că, raportat la documentele existente, precum şi la cele menţionate de echipa de control în Procesul Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la AFIR sub nr. x/23 decembrie 2014, au fost identificate elemente care conduc la suspiciunea de creare de condiţii artificiale fiind identificaţi următorii indicatori:

- indicatori fizici: -toate proiectele finanţate, la data depunerii Cererii de Finanţare îşi aveau amplasamentul la adresa din localitatea Iratoşu nr. FN, judeţul Arad; aveau contract de comodat pentru spaţiu aferent sediului social şi amplasament, încheiate cu aceeaşi societate SC C. SRL cu sediul social: Comuna Iratoşu, nr. FN, jud. Arad, reprezentată de D. - asociat unic/administrator, la data controlului (15 iulie 2014), 3 din cele 4 societăţi aveau schimbat sediul social în localitatea Olari în baza unui contract de comodat încheiat cu aceeaşi societate SC C. SRL; au aceeaşi firmă de consultanţă, SC E. SRL; au fost înfiinţate la aceeaşi dată, 27 noiembrie 2009;

- indicatori funcţionali: locurile de muncă nou create pentru care s-a acordat punctaj nu respectă fişa măsurii 312;

- indicatori economici: existenta legăturilor financiare, comerciale şi economice între SC A. SRL, Combinatul Agroindustrial Olari SRL şi SC C. SRL dat fiind faptul că aceste societăţi sunt deţinute şi administrate de acelaşi grup de persoane.

Aspectele prezentate mai sus indică faptul că există atât elemente obiective, cât şi subiective care indică premisele creării de condiţii artificiale pentru a beneficia de plăţi prin Măsura 312.

În aplicarea celor statuate în Cauza C-343/12 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE, Comisia Europeană - Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a emis Nota directoare pentru Auditori nr. 22 având ca subiect Crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiţii.

De asemenea, la judecata prezentei cauze trebuie avute în vedere şi alte două hotărâri ale CJUE, menţionate în cuprinsul Hotărârii "Slancheva", respectiv Hotărârea din 21 iulie 2005, Eichsfelder Schlachtbetrieb, C-515/03, Rec, p. 1-7355, punctul 39 prin care Curtea a statuat că:

"proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins şi, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea acestuia" şi Hotărârea din 14 decembrie 2000, Emsland-Starke, C-110/99, Rec, p. 1-11569, punctul 54, prin care Curtea a statuat că: "revine instanţei naţionale sarcina de a stabili existenţa acestor două elemente, care trebuie să fie dovedite în conformitate cu normele din dreptul naţional, în măsura în care nu se aduce atingere eficacităţii dreptului Uniunii".

4.5. Totodată, potrivit art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Sub acest aspect, motivarea primei instanţe este în acord atât cu legislaţia europeană, cât şi cu legislaţia naţională.

Potrivit celui de al treilea şi celui de al cincilea considerent ale Regulamentului nr. 2988/95 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, "(...) trebuie combătute în toate domeniile acţiunile de natură să afecteze interesele financiare ale Comunităţilor" şi, în această privinţă, "în conformitate cu prezentul regulament, normele sectoriale conţin dispoziţii cu privire la abateri, precum şi la măsurile şi sancţiunile administrative pentru sancţionarea acestora".

În temeiul art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, "orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat sau prin pierderea totală sau parţială a garanţiei constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans".

Din enunţarea prevederilor de mai sus, reiese că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora.

Prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenţia legiuitorului a fost să se asigure ca cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenţii care respectă normele de drept al Uniunii şi să nu fie utilizate pentru a finanţa activităţi care sunt contrare acestuia. Prin urmare, obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

4.6. În ceea ce priveşte susţinerile cu privire la proba cu interogatoriu şi cea testimonială, se arată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea acestora ca nefiind utile, pertinente şi concludente în speţă. În primul rând, reclamanta nu a adus argumente care să releve teza probatorie şi necesitatea audierii în cauză a unui număr de 6 martori, angajaţi ai AFIR. Pe de altă parte, situaţia de fapt reieşea strict din actele administrative contestate, cât şi din probele pe care intimata le-a depus în cauză.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 şi urm. C. proc. civ.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare, deşi întâmpinarea i-a fost comunicată în termenul legal.

6. Procedura de soluţionare a recursului

6.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 18 aprilie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

6.2. La termenul din 16 octombrie 2018, s-a dispus citarea administratorului judiciar al recurentei, Casa de Insolvenţă B..

7. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă

7.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Prin procesul-verbal de constatare nr. x din 23 decembrie 2014, emis potrivit O.U.G. nr. 66/2011 şi Normelor Metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 875/2011, de către pârâtă, s-a constatat în derularea proiectului " Achiziţia de linii de fabricaţie a peleţilor de către SC A. SRL în localitatea Iratoşu, jud. Arad" că investiţia realizată a devenit neeligibilă ca urmare a neregulilor constatate şi astfel s-a propus ca reclamanta să fie obligată la restituirea sumei de 783.405,63 RON - valoare creanţă bugetară rezultată din nereguli şi totodată încetarea Contractului de finanţare x din 16 iulie 2010.

Reclamanta a contestat procesul-verbal pe cale administrativă, iar prin Decizia nr. 7241 din 27 februarie 2015 emisă de către pârâtă, aceasta a fost respinsă.

Pârâta a avut în vedere faptul că exista legături între SC A. SRL - reclamanta şi SC C. SRL, respectiv cele două societăţi îşi desfăşoară activitatea de comun acord sub coordonarea aceleiaşi persoane sau aceluiaşi grup de persoane şi astfel s-a considerat că cele două întreprinderi sunt legate, conform art. 44 din Legea nr. 346 din 14 iulie 2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, reclamanta nefiind o întreprindere autonomă, aşa cum s-a obligat prin contractul încheiat.

Au fost identificaţi următorii indicatori care au condus la suspiciunea de creare de condiţii artificiale: indicatori fizici (4 proiecte finanţate, la data depunerii Cererii de Finanţare îşi aveau amplasamentul la adresa din localitatea Iratoşu nr. FN, judeţul Arad; aveau contract de comodat pentru spaţiu aferent sediului social şi amplasament, încheiate cu aceeaşi societate SC C. SRL cu sediul social: Comuna Iratoşu, nr. FN, jud. Arad, reprezentată de D. - asociat unic/administrator, la data controlului (15 iulie 2014), 3 din cele 4 societăţi aveau schimbat sediul social în localitatea Olari în baza unui contract de comodat încheiat cu aceeaşi societate SC C. SRL; au aceeaşi firmă de consultanţă, SC E. SRL; au fost înfiinţate la aceeaşi dată, 27 noiembrie 2009); indicatori funcţionali(locurile de muncă nou create pentru care s-a acordat punctaj nu respectă fişa măsurii 312); indicatori economici (existenta legăturilor financiare, comerciale şi economice între SC A. SRL, Combinatul Agroindustrial Olari SRL şi SC C. SRL dat fiind faptul că aceste societăţi sunt deţinute şi administrate de acelaşi grup de persoane).

7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă

7.2.1. Motivul de casare privind greşita respingere a probei cu interogatoriul şi a probei testimoniale cu 6 martori

Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că acest motiv de casare a fost întemeiat de recurentă pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dar recalificat de instanţa de recurs în procedura de filtru ca încadrându-se în prev. art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fiind solicitată şi taxa judiciară de timbru în completare pe acest motiv.

În fapt, prin încheierea de şedinţă de la data de 5 noiembrie 2015, prima instanţă a respins probele propuse, având în vedere faptul că proba testimonială nu este pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei, dat fiind faptul că la dosarul cauzei există suficiente acte pentru a se putea constata modalitatea de efectuare a controlului; proba cu interogatoriul a fost respinsă, întrucât nu este pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei, pentru aceleaşi motive indicate, iar în plus, potrivit art. 355 raportat la art. 194 C. proc. civ., interogatoriul se depune odată cu acţiunea introductivă, cu atât mai mult cu cât pârâta este o autoritate publică.

Cu privire la interogatoriu, Înalta Curte constată că prima instanţă a procedat mai întâi la evaluarea relevanţei acestei probe, iar apoi a indicat şi un fine de neprimire procedural pentru administrarea acestei probe.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, din coroborarea prev. art. 355 cu art. 194 lit. e) din C. proc. civ., rezultă că în cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu (cum este cazul în care pârâta este o instituţie publică), acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată.

Faptul că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a indicat că va depune interogatoriul la data încuviinţării probelor nu poate duce la ignorarea regulii mai sus enunţate, astfel că finele de neprimire identificat de prima instanţă este corect.

Pe de altă parte, având în vedere faptul că prima instanţă a analizat şi utilitatea probei, Înalta Curte va face şi analiza motivelor de recurs cu privire la acest aspect, împreună cu motivele de recurs referitoare la utilitatea probei cu martori, motivaţiile invocate fiind comune.

În ceea ce priveşte proba cu martori, prin cererea de chemare în judecată, recurenta a solicitat administrarea probei cu 6 martori, 3 dintre ei fiind membri ai Comisiei Antifraudă din cadrul AFIR şi 3 fiind consilieri în cadrul Departamentului Control Ex-Post din cadrul Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 5 Vest.

Totodată, a indicat faptul că ceea ce se dorea a se dovedi prin aceste probe era dacă, anterior redactării procesului-verbal de constatare, pârâta a avut cunoştinţă de elementele criticate în acesta şi dacă aceleaşi aspecte au mai fost sau nu verificate anterior.

Or, instanţa de recurs constată că împrejurările invocate în teza probatorie pot fi dovedite prin înscrisuri (actele depuse odată cu fiecare cerere de plată sau înscrisurile eliberate de pârâtă ca urmare a unor controale anterioare), nefiind relevante declaraţiile de martori cu privire la aceste aspecte, iar poziţia pârâtei raportat la susţinerile reclamantei pe acest aspect a fost exprimată prin întâmpinare, interogatoriul nedovedindu-şi utilitatea.

Ca urmare, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a respins probele solicitate, ca nefiind utile cauzei, acest motiv de casare întemeiat pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. fiind nefondat.

7.2.2. Într-un al doilea motiv de casare, recurenta a invocat lipsa atribuţiilor intimatei-pârâte în constatarea existenţei condiţiilor artificiale, o asemenea competenţă revenind exclusiv instanţei judecătoreşti.

Ca o primă critică, recurenta a invocat faptul că prima instanţă a omis să analizeze acest motiv de nulitate invocat prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte reţine că deşi noţiunea de condiţii artificiale nu este definită propriu-zis şi reglementată expres în legislaţia internă sau europeană, aceasta îşi găseşte sediul în dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011, de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală.

Astfel, articolul 4 alin. (8) din acest regulament prevede că, "fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Înalta Curte constată că prima instanţă a avut în vedere aceste dispoziţii regulamentare, astfel că implicit a avut în vedere concluzia care se desprinde din acestea, respectiv aceea că autoritatea care este îndreptăţită, potrivit legii, să facă plata, este obligată să refuze acest lucru dacă constată crearea de condiţii artificiale. Implicit, prima instanţă a avut astfel în vedere competenţa intimatei-pârâte de a analiza şi constata, conform probatoriului, crearea de condiţii artificiale.

Ca urmare, nu se poate reţine că numai instanţa de judecată putea face o asemenea constatare; instanţa, învestită cu verificarea legalităţii şi temeiniciei refuzului de plată, va verifica dacă organul constatator a reţinut în mod corect condiţiile artificiale.

Recurenta realizează o interpretare scoasă din context a considerentelor hotărârii din cauza Slancheva Sila, considerente prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a precizat că revine instanţei naţionale sarcina de a stabili existenţa elementului obiectiv şi a celui subiectiv, care trebuie dovedite în conformitate cu normele dreptului naţional, în măsura în care nu se aduce atingere eficacităţii dreptului Uniunii.

Astfel, având în vedere faptul că trimiterea preliminară fusese efectuată de instanţa naţională bulgară, era pertinent ca instanţa comunitară să lămurească norma comunitară supusă interpretării în scopul efectuării judecăţii; aceasta nu înseamnă că prin hotărârea menţionată, au fost modificate normele comunitare, neputându-se interpreta, în contra textului clar al art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011, faptul că autoritatea competentă din punct de vedere administrativ nu are prerogativa de a refuza plata pe motiv de creare a condiţiilor artificiale. Astfel, nu se poate reţine că ar fi fost încălcate prev. art. 14 alin. (5) din C. proc. civ., şi acest motiv de casare fiind nefondat.

7.2.3. În cadrul celui de-al treilea motiv de casare, recurenta a criticat constatarea primei instanţe în sensul că întreprinderile SC A. SRL şi SC C. SRL erau legate.

Înalta Curte reţine că intimata-pârâtă a avut în vedere mai multe elemente care au dus la concluzia că cele două întreprinderi sunt legate.

Astfel, faptul că beneficiarul SC A. SRL şi SC C. SRL împart acelaşi sediu social/amplasament din localitatea Iratoşu, FN, Complex de Porci, judeţul Arad a fost avut în vedere ca fiind un factor, dar nu singurul; se mai adaugă împrejurarea că beneficiarul a încheiat contract pentru vânzarea peleţilor din resturi vegetale cu SC C. SRL înainte ca linia de fabricaţie să fie achiziţionată că avansul în suma de 291.550 RON acordat prin contract constituie de fapt avansul către furnizorul liniei de fabricaţie; de asemenea, a avut în vedere şi împrejurarea că cele două societăţi îşi acordă beneficiile prin garantarea creditului.

Intimata a mai avut în vedere faptul că achiziţia de materie primă se face de la Combinatul Agroindustrial Olari SRL, ai cărui asociaţi sunt F. cu o cotă de 75% şi administrator, D. cu o cotă de 2% şi G. cu o cotă de 23%, iar beneficiarul produsului finit este SC C. SRL, în cadrul căruia D. este asociat unic/administrator. Apoi, asociatul unic/administratorul SC C. SRL a fost angajat Director general al SC A. SRL; societatea reclamantă şi-a asigurat desfacerea producţiei (vânzare peleţi) exclusiv către societatea SC C. SRL; cele două societăţi împart aceiaşi 8 angajaţi, necreând în fapt noi locuri de muncă.

Din cumulul acestor elemente, a rezultat concluzia că întreaga activitate a beneficiarului este coordonată de SC C. SRL, care îl are ca asociat unic pe dl. D., fiind evidentă legătura de interdependenţă între societăţile SC A. SRL, Combinatul Agroindustrial Olari SRL şi SC C. SRL.

În ceea ce priveşte critica recurentei-reclamante, în sensul că intimata şi nici prima instanţă nu au indicat la care din alineatele art. 44 din Legea nr. 346/2004 se încadrează situaţia sa, Înalta Curte constată că o asemenea încadrare nici nu este necesară, fiind suficient să se constate în fapt elementele care duc la concluzia existenţei legăturilor între societăţi.

O asemenea concluzie rezultă în lumina deciziei pronunţate de CJUE (C-110/13, Hotărârea din 27 februarie 2014, HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben).

Astfel, instanţa europeană a decis că art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi, că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economica unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă, şi de asemenea că se consideră că acţionează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.

Astfel, în urma acestei hotărâri pronunţată de CJUE, poate fi interpretată ca afiliere legătura identificată:

- prin prisma prevederilor art. 3, alin. (3), parag. 1;

- prin prisma unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi,

- prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul paragraf;

- prin prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor, influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic chiar şi în condiţiile în care nu există relaţii contractuale între aceste persoane şi nici o constatare a intenţiei lor de a eluda definiţia micro-întreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii.

Or, sublinierea împrejurării că poate fi interpretată ca afiliere legătura identificată prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf, înlătură tocmai susţinerea recurentei-reclamante, nefiind necesară încadrarea situaţiei sale în vreuna din ipotezele explicite de la art. 44 din Legea nr. 346/2004, în măsura în care s-a identificat legătura existentă prin intermediul dl. D., care a acţionat concertat cu privire la cele două societăţi şi a celorlalte persoane fizice enumerate mai sus, prin intermediul cărora au fost controlate cele două societăţi.

Astfel, societatea nu reprezintă o microîntreprindere de sine-stătătoare, aptă să realizeze obiectivul general al măsurii 312 (elementele obiective) - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă şi de a consolida astfel structura economică în zona rurală, ci o societate care are scopul clar de a obţine în mod artificial sprijin financiar nerambursabil, deoarece nu se poate considera că s-a consolidat structura economică în zonă, în condiţiile în care relaţiile comerciale s-au desfăşurat într-o proporţie covârşitoare între beneficiar şi entităţi ce au aceeaşi asociaţi/administratori din acelaşi grup, fiind astfel distrusă de la început posibilitatea ca un eventual solicitant de finanţare nerambursabilă sau chiar un beneficiar de finanţare comunitară existent să poată încerca a concura pe acest segment de piaţă, în condiţiile în care acest flux tehnologic poate fi controlat, ca şi preţuri practicate/volum activitate, de un singur grup.

Rezultă astfel că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Regulamentul nr. 1698/2005, text de lege care impune recuperarea ajutorului financiar în condiţiile în care se "creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unei colectivităţi publice".

Nu pot fi invocate prevederile alin. (2) al art. 44 din lege, deoarece a fost dovedită influenţa exercitată de grupul de persoane fizice asupra celor două societăţi. Aşa cum a arătat prima instanţă, între cele două societăţi există o legătură prin intermediul unei persoane, respectiv administratorul şi asociatul unic al SC C. SRL care a fost angajat Director general al reclamantei, apoi legătura existentă între comodatant şi reprezentantul legal al beneficiarului, respectiv între SC C. SRL şi doamna H., reprezentant legal al proiectului şi asistent manager la SC C. SRL, între cele două societăţi există legături comerciale constând în desfacerea producţiei reclamantei exclusiv către SC C. SRL Amplasamentul beneficiarului finanţării este acela cu al societăţii C. SRL.

Reţinând toate cele de mai sus, coroborate cu faptul că SC C. SRL, a acordat societăţii reclamante avansul ce trebuia achitat către furnizorul liniei de fabricaţie prin Contractul nr. x din 10 aprilie 2011, în mod corect s-a concluzionat că SC C. SRL a fost beneficiarul real al proiectului pentru accesarea Măsurii 312, prin condiţii create în mod artificial, pentru obţinerea finanţării din FEADR. SC C. SRL a interpus în relaţia cu APDRP societatea reclamantă cu scopul de a-şi crea un avantaj în vederea obţinerii finanţării nerambursabile, aceasta neîncadrându-se în categoria "Microîntreprinderi " potrivit Ghidului solicitantului pe măsura M 312.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei, în sensul că ideea de acţiune pe piaţă adiacentă a celor două societăţi sau pe piaţa în amonte sau din aval nu a fost conţinută în actul emis de intimată şi nici pusă în discuţie de prima instanţă, dar a fost reţinută ca atare în considerente, se constată că actul administrativ a reţinut ideea similară că desfacerea producţiei s-a făcut exclusiv către societatea C. SRL (desfacerea se face, evident, pe piaţa din aval); ca urmare, deşi neexplicitată ca atare prin actul atacat, ideea din prev. art. 44 alin. (4) din Legea nr. 364/2004 a fost avută în vedere.

Nu se poate reţine că o constatare de întreprinderi legate se poate face numai dacă sunt întrunite condiţiile de către societăţile (şi nu de către persoanele particulare) care sunt în situaţiile prevăzute de art. 44 din Lege, putând fi avute în vedere doar forme de organizare a persoanelor fizice, iar nu persoane fizice ca atare. Atât decizia CJUE, cât şi textul art. 44 din lege sunt clare şi se referă şi la ipoteza unor persoane fizice (fără alte distincţii) care exercită influenţe de natură a atrage întrunirea condiţiilor din text.

Ca urmare, Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a făcut o corectă interpretare a prevederilor art. 44 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, reţinând că, raportat la modalitatea în care asociaţii entităţilor juridice implicate au concertat la implementarea proiectului, a fost dovedită existenţa întreprinderilor legate.

7.2.4. În ceea ce priveşte criticile care tind să invoce greşita interpretare către instanţa de judecată a normelor legale privind crearea condiţiilor artificiale

În ceea ce priveşte crearea de condiţii artificiale care au condus la cofinanţarea nelegală din partea Comunităţii, Înalta Curte constată că sediul materiei este reprezentat de prev. art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, conform cărora:

"Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

În acest sens, este relevantă în speţă Hotărârea din 12 septembrie 2013, pronunţată în cauza nr. C 434/12 - Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat următoarea interpretare prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011:

"1) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

2) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare."

7.2.4.1. Analiza elementului obiectiv

Aşa cum s-a statuat în decizia amintită, prin acesta se înţeleg împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Proiectul se încadrează în Măsura 312 - "Sprijin pentru crearea şi dezvoltare ale microîntreprinderi" şi are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, iar ca obiective specifice: crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural; creşterea valorii adăugate în activitatea non-agricolă; crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi (Anexa 1 la Ordinul M.A.D.R. nr. 567/2008). În urma finanţării primite, un beneficiar este obligat să atingă prin proiectul implementat toate obiectivele impuse de măsură, îndeplinirea acestora nefiind facultativă sau selectivă.

În ceea ce priveşte identificarea elementelor de legătură dintre beneficiar/beneficiari şi alte entităţi juridice implicate (acei indicatori menţionaţi în Nota directoare pentru Auditori nr. 22) care să arate modalitatea concertată a beneficiarilor cu scopul clar de a eluda normele legale şi procedurale în vederea obţinerii finanţării nerambursabile, acestea au fost prezentate în cuprinsul titlului de creanţă contestat, dar au fost combătute de reclamantă şi înlăturate prin considerentele sentinţei recurate.

Înalta Curte constată că, pentru a verifica corecta aplicare a legii în cauza de faţă, este necesară şi o analiză intrinsecă a acestor elemente de legătură.

(i) Societatea C. SRL cu sediul social în Comuna Iratoşu, nr. FN, jud. Arad, reprezentată de D. în calitate de asociat unic/administrator, având ca activitate principală creşterea porcinelor, este comodantul imobilului din localitatea Iratoşu, FN, Complex de Porci, judeţul Arad, prin care a pus la dispoziţia SC A. SRL cu titlu gratuit, atât spaţiul pentru sediul social (20 mp), cât şi spaţiul pentru amplasarea investiţiei (linia de fabricaţie a peleţilor şi gararea utilajelor), conform contractului de comodat cu Încheiere de autentificare nr. 1050 din 9 decembrie 2009;

(ii) Societatea C. SRL este singurul beneficiar al vânzării producţiei de peleţi obţinută de SC A. SRL

Beneficiarul SC A. SRL a încheiat un singur contract de vânzare-cumpărare (valorificarea producţiei de peleţi), Contractul nr. x din 10 aprilie 2011, încheiat pe o perioadă nedeterminată, în care este stipulat faptul că "cumpărătorul (SC C. SRL) va achita un avans în sumă 291.550 RON plus TVA până la data de 30 aprilie 2011 şi 17.338,71 RON plus TVA până la data de 31 august 2011". Semnătura de pe contract este aceeaşi (D.) atât la vânzător, cât şi la cumpărător. Conform extras de cont nr. 15 din 15 aprilie 2011 emis de I., suma virată în avans de SC C. SRL (291.550 RON), reprezintă exact contravaloarea Facturii Fiscale nr. x din 15 aprilie 2011 emisă de furnizorul de bunuri SC J. SRL către beneficiarul proiectului SC A. SRL, avans pentru achiziţia liniei de fabricat peleţi;

(iii) C. SRL a asigurat K. în favoarea SC A. SRL, pentru creditul acordat de L. S.A., având ca obiect achiziţia unei linii de produs peleţi din paie şi alte resturi vegetale, 1 încărcător frontal Merlo P34.10, 2 platforme pentru transport baloţi Pronar;

(iv) Principalul furnizor de materie primă este Combinatul Agroindustrial Olari SRL, care are ca asociaţi pe - F. - asociat (75%) şi administrator; D. - asociat (2%);- G. - asociat (23%) şi Activitatea principală: 0111 - Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase;

(v) D. - asociat unic/administrator la SC C. SRL a fost angajat în funcţia de Director General la SC A. SRL până la data de 19 octombrie 2012;

(vi) Conform extrasului ReviSal din 24 iulie 2014 şi a Adresei nr. x din 8 septembrie 2014 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, toate cele 8 locuri de muncă au fost create iniţial de SC C. SRL, astfel că beneficiarul proiectului SC A. SRL, nu a oferit oportunitatea creării locurilor de muncă unor persoane şomere care nu erau angrenate în muncă.

Beneficiarul şi-a propus prin implementarea proiectului crearea a 8 locuri de muncă noi permanente, conform dosarului administrativ al cererii de finanţare în următoarea structură: 1 director general; 1 contabil; 1 şofer; 5 muncitori necalificaţi.

Din analiza documentaţiei Conform adresei nr. x din 8 septembrie 2014 emisă de Inspecţia Muncii - Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad şi înregistrată la CRPDRP 5 Vest cu nr. 13163 din 12 septembrie 2014, ca urmare verificării bazei de date utilizându-se codurile numerice personale, se constată că salariaţii menţionaţi în Extras Revisal, sunt încadraţi astfel: 1 inginer mecanică agricolă; 4 manipulanţi mărfuri; 1 director comercial; 1 electromecanic auto; 1 director general; 1 electrician de întreţinere şi reparaţii.

Având în vedere că beneficiarul nu a creat 8 locuri de muncă în structura declarată şi asumata prin cererea de finanţare, se încalcă art. 1 alin. (2)din contractul de Finanţare conform căruia "Beneficiarului i se va acorda finanţarea nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite în acest Contract, care este constituit din Contractul cadru de Finanţare şi anexele acestuia, pe care Beneficiarul declară că le cunoaşte şi le acceptă".

În mod corect a reţinut prima instanţă că a fost eludat scopul Măsurii 312, în speţă nefiind vorba de creare de noi locuri de muncă, ci de o migrare a forţei de muncă de la o societate la alta. Obiectivul general al măsurii vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale.

Astfel, ceea ce i se reproşează recurentei nu este faptul că nu a angajat şomeri, ci faptul că nefiind vorba de creare de noi locuri de muncă, ci de o migrare a forţei de muncă de la o societate la alta, nu a atins unul din obiectivele specifice ale măsurii şi, astfel, a încălcat prevederile art. 8 alin. (6) şi (7) din Anexa la contractul de finanţare.

Înalta Curte concluzionează că toate acestea reprezintă indicatori ("steguleţe roşii") care priviţi separat nu constituie nereguli, dar însumaţi şi priviţi în ansamblul lor au dus la concluzia unei coordonări deliberate a celor două entităţi, ducând la indiciile existenţei unor condiţii artificiale în scopul obţinerii unui ajutor financiar nerambursabil necuvenit.

Astfel, faptul că cele două societăţi au aceeaşi firmă de consultanţă, SC E. SRL nu este ca atare o neregularitate sau o încălcare a legii, însă, unit cu celelalte împrejurări de fapt constatate, duce la concluzia creării de condiţii artificiale.

În ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor, Înalta Curte susţine concluzia primei instanţe, în sensul că nu a fost realizat obiectivul general al Măsurii 312, şi nici obiectivele specifice care vizează crearea şi diversificarea serviciilor către populaţia rurală prestate de către microîntreprinderi.

Cu privire la desfăşurarea activităţii propuse şi obiectivul diversificării serviciilor în spaţiul rural, Înalta Curte reţine că nu a fost atins, deoarece din analiza contractelor de prestări servicii ale celor doi beneficiari rezult că aceştia îşi prestează servicii reciproc sau către societăţi în care au calitatea de asociat.

În ceea ce priveşte crearea locurilor de muncă, s-a reţinut deja neîndeplinirea obiectivului specific.

În concluzie, Înalta Curte constată că aspectele relevate de către pârâtă constituie elemente suficiente pentru a demonstra faptul că activitatea societăţii reclamante nu era independentă faţă de activitatea celeilalte societăţi şi că proiectul derulat nu era apt să conducă la realizarea obiectivului Măsurii 312. Astfel, în cauză era îndeplinită condiţia existentei elementului obiectiv al art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, respectiv crearea de condiţii artificiale pentru obţinerea plăţilor.

7.2.4.2. Analiza elementului subiectiv

Potrivit celui de al doilea element, respectiv elementul subiectiv, este necesar să se identifice elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate.

Înalta Curte constată că, pornind de la toate elementele de fapt prezentate anterior (legăturile între reprezentanţii celor două societăţi, "partajarea" angajaţilor, ajutorul dat la obţinerea creditelor, prestarea preponderentă de servicii de către reclamantă în favoarea celeilalte societăţi), nu se poate ignora starea de fapt existentă între cele două societăţi, pentru a se menţine prezumţia de bună credinţă şi de neurmărire a creării unui avantaj societăţii C. SRL; prin cumulul tuturor acestor împrejurări de fapt, a fost creată o dovadă suficientă în sensul intenţiei reclamantei de a crea şi păstra avantajul obţinut de cealaltă societate, împotriva acesteia reclamanta neaducând suficiente probe contrare în faţa instanţei.

Prin urmare, Curtea apreciază că elementele reţinute de autoritatea pârâtă sunt suficiente pentru a fundamenta concluzia acesteia, în sensul că reclamanta a urmărit obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor, astfel că în speţă este dovedit şi elementul subiectiv, a cărui existenţă obligatorie rezultă din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011.

7.2.5. În ceea ce priveşte motivul de casare referitor la neaplicarea principiului proporţionalităţii

Înalta Curte constată că, potrivit prev. art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011:

"Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Astfel, întrucât viciul creării de condiţii artificiale afectează întregul proiect, prin neîndeplinirea obiectivelor, nu se pune problema aplicării principiului proporţionalităţii, textul articolului mai sus menţionat precizând că nu se efectuează nicio plată.

Pe de altă parte, conform prev. art. 17 alin. (4) din Anexa I-Prevederi Generale la Contractul de Finanţare, "în cazul înregistrării unei nereguli, definite la alin. (1), beneficiarul va restitui integral valoarea finanţării necuvenite primite din partea Autorităţii Contractante în termenele prevăzute în cuprinsul actelor de notificare transmise de Autoritatea Contractantă. Dacă beneficiarul nu se conformează acestei obligaţii Autoritatea Contractantă va stabili penalităţi pentru întârziere şi va proceda la recuperarea sumei în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare." Ca urmare, şi acest motiv de casare este nefondat.

7.2.6. În ceea ce priveşte motivul de casare referitor la lipsa prejudiciului

Potrivit prev. art. 2 pct. 7din Regulamentul nr. 1083/2006, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Sub acest aspect, motivarea primei instanţe este în acord atât cu legislaţia europeană, cât şi cu legislaţia naţională.

Potrivit celui de al treilea şi celui de al cincilea considerent ale Regulamentului nr. 2988/95 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, "(...) trebuie combătute în toate domeniile acţiunile de natură să afecteze interesele financiare ale Comunităţilor" şi, în această privinţă, "în conformitate cu prezentul regulament, normele sectoriale conţin dispoziţii cu privire la abateri, precum şi la măsurile şi sancţiunile administrative pentru sancţionarea acestora".

În temeiul art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, "orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat sau prin pierderea totală sau parţială a garanţiei constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans".

Din enunţarea prevederilor de mai sus, reiese că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora.

Prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenţia legiuitorului a fost să se asigure ca cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenţii care respectă normele de drept al Uniunii şi să nu fie utilizate pentru a finanţa activităţi care sunt contrare acestuia.

Prin urmare, obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

7.2.7. În ceea ce priveşte susţinerea că nu putea fi aplicată sancţiunea, cât timp există un contract, iar AFIR este şi cocontractant

Dreptul intimatei-pârâte de a constata neregula izvorăşte din chiar prevederile contractuale, respectiv art. 8, 11 şi 17 din Anexa I Prevederi generale la contractul de finanţare.

Astfel, conform art. 8 alin. (5), "În cazul în care, pe parcursul perioadei de valabilitate şi monitorizare a contractului se constată că Beneficiarul nu mai respectă condiţiile de implementare, respectiv nu mai sunt îndeplinite obiectivele proiectului, Autoritatea Contractantă va proceda după caz (funcţie de gradul de afectare, gravitatea faptelor, etc):

- fie la recuperarea integrală a ajutorului financiar nerambursabil plătit cu rezilierea contractului de finanţare;

- fie la recuperarea parţială, respectiv aferent componentei/componentelor sau acţiunii/acţiunilor afectate de neregulă, care nu mai îndeplinesc condiţiile menţionate, nefiind influenţată integral eligibilitatea generală a proiectului, respectiv utilitatea în considerarea căreia s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil."

Conform prev. art. 11 alin. (3):

"În cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului (...),precum şi în situaţia în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanţii săi, nu corespund realităţii sau documentele/autorizaţiile/avizele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realităţii, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept (...) în aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, împreună cu dobânzi şi penalităţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta Anexă."

Conform prev. art. 17 alin. (1), "Prin "Neregulă" în accepţiunea prezentului contract, se înţelege orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, precum şi orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanţare, acordurilor de finanţare, reglementărilor în vigoare, privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi a prevederilor contractului de finanţare, caz în care cheltuiala este neeligibilă şi are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităţilor Europene şi a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor şi a bugetului naţional."

În fine, conform art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene:

"Actele despre care se stabileşte ca au drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situaţia în cauza, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului, au drept consecinţa, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia".

În concluzie, aceste dispoziţii contractuale şi regulamentare îndrituiesc intimata să constate existenţa unei nereguli şi să procedeze la restituirea avantajului acordat prin finanţare.

7.2.8. În ceea ce priveşte invocarea controalelor anterioare care nu au identificat nereguli

Înalta Curte constată că, potrivit prev. art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011:

"Obligaţia de rambursare prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil".

Pentru a se putea discuta aplicabilitatea acestui text de lege este necesară întrunirea cumulativă a celor două condiţii, respectiv eroarea autorităţii şi nedepistarea acesteia de către beneficiar în mod rezonabil. Or, în situaţia în care este dovedită clar intenţia beneficiarului de eludare a normelor legale prin crearea în mod artificial a condiţiilor de obţinere a ajutorului financiar nerambursabil, este evident că nu se pune în discuţie o eroare ce nu a fost depistată de beneficiar în mod rezonabil, ci doar nedepistarea neregulii de către autoritate într-o anumită etapă procedurală a proiectului.

Pe de altă parte, într-o situaţie similară ca şi reguli de drept, CJUE a reţinut în Cauza C-465/10 Hotărârea Ministre de l’Intérieur, de l’Outre mer, des Collectivités territoriales et de l’Immigration din 21 decembrie 2011, aplicând prin analogie raţionamentul din Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Stärke GmbH din 16 martie 2006 că "împrejurarea că autorităţile competente ar fi fost informate de beneficiarul subvenţiei cu privire la alegerea cocontractantului înainte chiar de lansarea procedurii de cerere şi ofertă care avea ca obiect atribuirea contratului de achiziţii publice în cauză, aceasta nu influenţează, ca tare, calificarea drept "abatere" în sensul articolului 1 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95".

Reiterând cele statuate deja în prezentele considerente, faptul că neregula ar fi fost ignorată de autoritatea competentă la momentul acordării cofinanţării sau la momentul altor controale anterioare nu poate fi reţinut ca un argument în favoarea recurentei şi nu poate duce la exonerarea acesteia; în speţă, nu a existat o astfel de situaţie, cât timp recurenta a completat declaraţia cu menţiunea că este întreprindere autonomă, iar nu întreprindere legată cu o altă societate, pentru a opune faptul că organul de control trebuia sa ştie existenţa legăturilor cu cealaltă societate.

În concluzie, este lipsit de relevanţă faptul că prima instanţă nu ar fi analizat în concret şi acest motiv, raportat la caracterul său nefondat.

7.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

În baza art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă B. împotriva Sentinţei civile nr. 325 din 20 noiembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal pronunţate în Dosar nr. x/2015 în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2019.

Procesat de GGC - LM