Magistrate removal following suspended sentence: conflict between statutory duty and post-decision legal amendments to professional prestige requirements

Deliberând asupra prezentei contestaţii, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Hotărârea supusă controlului judecătoresc

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 964 din 11 octombrie 2018, s-a propus Preşedintelui României eliberarea din funcţie, în temeiul art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a doamnei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin (în prezent suspendată din funcţie).

2. Contestaţia formulată de contestatoare

Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestaţie contestatoarea A., prin care a solicitat anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 964 din 11 octombrie 2018 şi, totodată, constatarea suspendării de drept a efectelor acestei hotărâri.

În motivarea contestaţiei, s-au arătat următoarele:

În fapt, susţine contestatoarea, la data de 2 octombrie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la abuz în serviciu, luare de mită şi trafic de influenţă, luându-se măsura amânării aplicării pedepsei pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Apreciază contestatoarea că această soluţie, care nu este una de condamnare, nu poate conduce la excluderea sa din magistratură, deoarece nu este o infracţiune care să aducă atingere prestigiului profesiei.

Potrivit art. 90, alin. (1):

"Persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită [...]," or, prin Hotărârea nr. 964 din 11 octombrie 2018, i se interzice dreptul de a mai exercita profesia de procuror, din moment ce se propune eliberarea din funcţie în temeiul art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 republicată.

Este adevărat că la data de 11 octombrie 2018, în conţinutul dispoziţiilor art. 65 lit. f) din Legea nr. 303/2004 se afla menţionată doar sintagma "condamnare definitivă şi amânarea aplicării pedepsei", aceste două soluţii atrăgând la acel moment excluderea din magistratură, însă ulterior conţinutul art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 a suferit modificări, în sensul că excluderea din magistratură poate fi adoptată pentru:

"condamnarea, amânarea aplicării pedepsei şi renunţarea la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre definitivă, precum şi renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de camera preliminară, pentru o infracţiune prin care se aduce atingere prestigiului profesiei;"

Astfel, în temeiul art. 65, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 303/2004, excluderea din magistratură nu intervine automat, ci doar dacă amânarea aplicării pedepsei s-a dat pentru o infracţiune care aduce atingere profesiei. În cuprinsul Hotărârii 964 din 11 octombrie 2018 nu există niciun fel de motivare legată de afectarea prestigiului profesiei, ca urmare a acestei infracţiuni. Menţionează contestatoarea că a fost trimisă în judecată pentru infracţiunile de tentativă la abuz în serviciu, luare de mită şi trafic de influenţă, iar pentru aceste fapte de o gravitate ridicată, soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost de achitare.

Apreciază contestatoarea că obligaţia de a analiza în ce măsură o soluţie de amânare a aplicării pedepsei a adus sau nu atingere profesiei revenea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Nicăieri în conţinutul deciziei nu se regăsesc motive pentru care un procuror achitat pentru infracţiunile de tentativă la abuz în serviciu, luare de mită şi trafic de influenţă devine nedemn de a mai exercita această profesie.

Astfel, art. 90 alin. (1) C. pen. stabileşte că faţă de persoana pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, nu se produc decăderi, interdicţii sau incapacităţi, or prin hotărârea Plenului din 11 octombrie 2018, tocmai se urmăreşte acest lucru, şi anume, excluderea sa din magistratură. Prevederile contravin dispoziţiilor Constituţiei României, referitoare la egalitatea în faţa legii. Solicită sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 (textul are legătură cu cauza deoarece dacă s-ar declara neconstituţional, ar dispărea temeiul).

După pronunţarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2 noiembrie 2018, Curtea Constituţională a dezincriminat infracţiunea pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat măsura amânării aplicării pedepsei, în sensul că, prin modificările aduse C. proc. pen. se regăseşte şi aceea care vizează infracţiunea pentru care art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 a cunoscut o dezincriminare, în sensul că nu folosirea oricăror informaţii ce nu sunt destinate publicităţii realizează elementul constitutiv al art. 12 din Legea nr. 78/2000, ci doar acele "informaţii nedestinate publicităţii care reprezintă secret de stat sau de serviciu şi sunt cuprinse într-un document inscripţionat în acest fel, dacă nu au fost declasificate în mod legal."

Astfel, la data de 25 octombrie 2018 Curtea Constituţională a pronunţat o soluţie prin care a declarat neconstituţional textul art. 595 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că şi decizia Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei norme de incriminare trebuie să servească drept temei pentru promovarea revizuirii. Apreciază contestatoarea că există posibilitatea ca promovând o revizuire să se desfiinţeze decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a amânat aplicarea pedepsei, astfel încât nu ar mai fi temei pentru excluderea sa.

Ca urmare a formulării acestei contestaţii, solicită a se constata suspendate efectele Hotărârii 964 din 11 octombrie 2018, privind înaintarea propunerii Preşedintelui României pentru eliberarea din funcţie, temeiul fiind reprezentat de art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, text care arată că exercitarea căii de atac împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcţie, într-o astfel de ipoteză, magistratul va fi suspendat din funcţie, până la soluţionarea definitivă a cauzei de către de instanţa de judecată.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

În şedinţa publică din data de 26 martie 2019, contestatoarea - prin apărător a precizat că renunţă la cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, instanţa luând act de aceasta, aspect consemnat în practicaua acestei hotărâri.

3. Apărarea intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea, ca lipsit de interes a capătului de cerere privind constatarea suspendării efectelor hotărârii atacate şi respingerea contestaţiei formulată împotriva Hotărârii nr. 964 din 11 octombrie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În ceea ce priveşte lipsa de interes, se arată că, în şedinţa din 21.11.2018, Plenul CSM a constatat suspendarea efectelor Hotărârii nr. 964 din 11 octombrie 2018 a Plenului CSM, prin care s-a propus eliberarea din funcţie, urmând a fi amânată comunicarea hotărârii către Preşedinţia României până la soluţionarea contestaţiei. Prin urmare, contestatoarea nu justifică niciun interes practic pentru a formula o nouă cerere de suspendare a aceleiaşi hotărâri, în baza aceluiaşi temei de drept. Totodată, suspendarea în baza art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004 operează de drept şi doar se constată de către emitentul actului atacat, în speţă Plenul CSM, nefiind o suspendare care se dispune de instanţa de judecată.

Pe fondul contestaţiei, se arată că, potrivit art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 republicată, forma în vigoare la momentul pronunţării hotărârii atacate, judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie ca urmare a condamnării sau amânării aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă.

La alin. (11) al art. 65 din aceeaşi lege, legiuitorul a înţeles să instituie o excepţie de la regula sus-citată şi anume: "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. f), judecătorii şi procurorii pot fi menţinuţi în activitate în cazul în care condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei a fost pronunţată pentru infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) - (4) din C. pen. Menţinerea în activitate se dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii, dacă se apreciază că infracţiunea săvârşită nu aduce atingere prestigiului profesiei".

Astfel, contestatoarea se regăseşte în situaţia reglementată la art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind amânată aplicarea pedepsei printr-o hotărâre definitivă, nefiindu-i aplicabilă excepţia prevăzută la alin. (11) al art. 65 din aceeaşi lege, amânarea aplicării pedepsei nefiind pronunţată pentru infracţiunea prevăzută şi de art. 196 alin. (2) - (4) din C. pen.

Potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 sus-menţionată: "Eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii".

Astfel, constatând că reclamanta se regăseşte în situaţia reglementată de art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a făcut altceva decât să aplice dispoziţiile legale incidente, conformându-se rigorilor legale.

Pentru toate aceste argumente, intimatul solicită respingerea, ca lipsit de interes, a capătului de cerere privind constatarea suspendării efectelor hotărârii atacate şi ca neîntemeiată, contestaţia împotriva Hotărârii nr. 964 din 11 octombrie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Analizând contestaţia formulată astfel cum a fost restrânsă, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 964 din 11 octombrie 2018, s-a propus Preşedintelui României eliberarea din funcţie, în temeiul art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a doamnei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin (în prezent suspendată din funcţie).

Pentru a pronunţa această hotărâre, Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că, prin Hotărârea nr. 844 din 16 decembrie 2014 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus suspendarea din funcţia de procuror, începând cu data de 16 decembrie 2014, a doamnei A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie.

Prin Hotărârea nr. 255 din 19 aprilie 2016 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus revocarea din funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova a doamnei A., începând cu data de 19 aprilie 2016 şi revenirea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, începând cu aceeaşi dată.

La data de 4 octombrie 2018 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a comunicat Consiliului Superior al Magistraturii Sentinţa penală nr. 52 din 7 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2014, modificată prin Decizia penală nr. 241/A din 2 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind pe doamna A. Prin Minuta Deciziei penale nr. 241/A din 2 octombrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a casat în parte sentinţa apelată nr. 52 din 7 martie 2016 a Curţii de Apel Craiova şi, rejudecând, a dispus următoarele:

"1. În temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata A., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen., pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatei A. pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 83, 84 C. pen., dispune amânarea aplicări pedepsei faţă de inculpata A., pe durata termenului de supraveghere de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpata A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte săptămânal la Serviciul de probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei A. asupra prevederilor art. 88 C. pen., privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

3. Respinge cererea de schimbarea a încadrării juridice formulată de procuror, din tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu în infracţiunea de fals intelectual, în ceea ce o priveşte pe inculpata A..

4. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpata A. pentru comiterea tentativei la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 20 raportat la art. 246 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 132 şi art. 15 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., ca urmare a dezincriminării faptei.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, dacă nu contravin prezentei decizii".

Potrivit datelor publicate pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în data de 10 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin încheierea de îndreptare eroare materială a dispus următoarele:

"Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de petenta A.. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Deciziei nr. 241/A din data de 2 octombrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2014, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A. şi B., în sensul îndepărtării menţiunii referitoare la soluţia de condamnare şi precizarea corectă, dedusă din soluţia de amânare a aplicării pedepsei, referitoare la stabilirea pedepselor principale, complementare şi accesorii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2018".

Se menţionează în cadrul hotărârii că, potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie ca urmare a " condamnării şi amânării aplicării pedepsei dispune printr-o hotărâre definitivă". Articolul 65 alin. (11) din aceeaşi lege prevede că " Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. f), judecătorii şi procurorii pot fi menţinuţi în activitate în cazul în care condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei a fost pronunţată pentru infracţiunea prevăzută de art. 19 alin. (2) - (4) din C. pen.. Menţinerea în activitate se dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii, dacă se apreciază că infracţiunea săvârşită nu aduce atingere prestigiului profesiei".

Plenul a constatat că în cazul doamnei procuror A. nu sunt incidente dispoziţiile art. 65 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere că Sentinţa penală nr. 52 din 7 martie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 a fost casată în parte prin Decizia penală nr. 241/A din 2 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în acelaşi dosar, aceasta din urmă fiind definitivă, în raport de dispoziţiile art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a propus Preşedintelui României eliberarea din funcţie a contestatoarei, ca urmare a rămânerii definitive a soluţiei de amânare a aplicării pedepsei pentru săvârşirea unor infracţiuni.

Înalta Curte constată că, în esenţă, contestatoarea şi-a întemeiat contestaţia pe argumente ce pornesc de la o altă varianta a legii decât cea incidentă situaţiei sale, respectiv pe forma nouă a art. 65 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, prin hotărârea atacată, au fost avute în vedere disp. art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la data emiterii hotărârii atacate (11 octombrie 2018):

"ART. 65

(1) Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri:

(...) f) condamnarea şi amânarea aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă."

La data de 18 octombrie 2018, articolul menţionat a fost modificat, în sensul următor:

"ART. 65

(1) Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri:

(...) f) condamnarea, amânarea aplicării pedepsei şi renunţarea la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre definitivă, precum şi renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, pentru o infracţiune prin care se aduce atingere prestigiului profesiei."

Contestatoarea a susţinut că se impunea efectuarea unei analize de către Plenul CSM cu privire la atingerea adusă prestigiului profesiei prin soluţia instanţei penale de amânare a aplicării pedepsei şi prin raportare la efectele amânării pedepsei, astfel cum sunt reglementate de art. 90 alin. (1) din C. pen., potrivit căruia persoanei fata de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită.

Înalta Curte constată că argumentele ce se întemeiază pe forma modificată a art. 65 din Legea nr. 304/2004 nu pot fi avute în vedere, faţă de principiul aplicării legii civile în timp, care are în vedere aplicarea legii în vigoare la data apariţiei unei anumite situaţii juridice. Astfel, la data emiterii hotărârii atacate, forma textului amintit nu impunea niciun fel de analiză legată de potenţialitatea afectării prestigiului justiţiei prin amânarea aplicării pedepsei respective raportate la infracţiunea săvârşită, lipsa acestei analize neputând constitui un viciu al acestei hotărâri.

În ceea ce priveşte argumentele ce au în vedere natura dispoziţiilor din C. pen. referitoare la instituţia amânării aplicării pedepsei, Înalta Curte apreciază că o eventuală necorelare a modificărilor aduse prin noul C. pen. cu Legea nr. 303/2004 nu poate fi rezolvată pe această cale, a contestaţiei împotriva unui act administrativ emis în executarea legii nr. 303/2004.

De asemenea, susţinerile referitoare la încălcarea principiului egalităţii în faţa legii reglementat de Constituţie nu pot face obiectul unei judecăţi a instanţei judecătoreşti, urmând a fi evaluate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate invocate de contestatoare şi înaintate spre soluţionare Curţii Constituţionale.

În fine, argumentele legate de o eventuală deîncriminare a infracţiunii pentru care contestatoarea a fost judecată şi posibilitatea de a formula cerere de revizuire la instanţa penală în acest sens nu pot duce la nelegalitatea hotărârii emise de intimat, fiind eventual aspecte de fapt ulterioare ce ar putea duce la reevaluarea situaţiei juridice a acesteia în cadrul altei hotărâri.

În concluzie, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatoare, astfel cum a fost restrânsă sub aspectul obiectului, prin renunţarea la cererea de a se lua act de suspendarea efectelor hotărârii atacate în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 964 din 11 octombrie 2018 în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum a fost restrânsă, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2019.

Procesat de GGC - LM