Nullity of judgment due to failure to comply with mandates for service under Art. 202 C. proc. civ.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1..Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 5 februarie 2016 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiţiei, pentru a se dispune obligarea acestuia la emiterea unor ordine de salarizare cu o indemnizaţie de reîncadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (51) şi art. 5 alin. (1) şi alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, ţinând cot de vechimea în profesie şi în muncă, de studii, de gradul profesional şi funcţia îndeplinită. S-a solicitat obligarea pârâtului şi la plata diferenţei de remuneraţie de care reclamanţii au fost lipsiţi cu dobânda legală, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de 1.000 RON/zi de întârziere.

Soluţia primei instanţe

La termenul de judecată din data de 1 iunie 2016 au avut loc dezbaterile asupra cauzei şi instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 3 iunie 2016, întocmind astfel încheierea de amânare a pronunţării din 1 iunie 2016, încheiere ce face parte integrantă din hotărâre.

Prin Sentinţa civilă nr. 125/F - CONT din 3 iunie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii, respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 125/F - CONT din 3 iunie 2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. au declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ.

Prin cererea formulată, reclamanţii au menţionat că declară recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 4 mai 2016, însă criticile formulate se îndreaptă împotriva încheierii de dezbateri din data de 1 iunie 2016.

În esenţă, în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi formulează 2 critici:

- prima critică se referă la lipsa de procedură cu recurentele-reclamante E. şi F. pentru termenul de judecată din data de 1 iunie 2016. Susţin astfel recurenţii că, aşa cum se reţine în încheierea de dezbateri, deşi nu au fost restituite dovezile de înmânare a citaţiilor cu reclamantele E. şi F., instanţa de fond a reţinut că procedura este îndeplinită totuşi cu aceste părţi, faţă de precizarea din cererea de chemare în judecată şi dispoziţiile art. 202 C. proc. civ.

Or, susţin recurenţii că, deşi s-au conformat dispoziţiilor date de instanţa de fond, ţinând cont de numărul mare de părţi şi au indicat existenţa mandatarilor, prin rezoluţie, prima instanţă nu a dispus îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor de procedură numai pe numele mandatarilor, la domiciliul ales al acestora, părţile fiind citate în mod individual. Astfel, reclamantele E. şi F. nu au fost citate prin mandatar, la domiciliul ales al acestora şi citarea separată a mandatarilor, care la rându-le sunt părţi în proces, nu echivalează cu citarea respectivelor părţi; fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 153, coroborat cu art. 175 alin. (2) şi art. 219 C. proc. civ.

- Cea de-a doua critică subsumată motivului de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea dispoziţiilor de procedură privind sarcina probei (art. 249 C. proc. civ.), respectiv obligaţia părţii de a prezenta înscrisul (art. 293 coroborat cu art. 299 C. proc. civ.).

Susţin recurenţii în acest sens că, deşi în cererea de chemare în judecată şi în precizarea ulterioară au arătat că au solicitat autorităţii pârâte, direct, prin cerere înregistrată la aceasta sub nr. x din 18 decembrie 2015, emiterea unor noi ordine de salarizare, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că reclamanţii nu au făcut această probă, respingând cererea ca inadmisibilă. Astfel, în condiţiile în care intimatul pârât este cel ce deţine dovezi, în acest sens, registrul aflându-se în posesia sa, era obligatoriu ca acest registru să fie prezentat de către autoritate, în copie certificată.

Apreciază recurenţii-reclamanţi că, prin modul de soluţionare a acestui aspect, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 249 coroborat cu art. 293 alin. (2) şi art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind ignorate normele de procedură privind probaţiunea iar nerespectarea cerinţelor legale privind probaţiunea a produs reclamanţilor o vătămare evidentă (respingerea cererii), care nu poate fi înlăturată decât prin casarea încheierii de şedinţă din data de 4 mai 2016 şi a Sentinţei nr. 125 din 3 iunie 2016 şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ., susţin recurenţii-reclamanţi că au formulat o cerere, înregistrată sub nr. x din 18 decembrie 2015, având ca obiect emiterea unor acte administrative pentru stabilirea salarizării după apariţia Legii nr. 71/2015. În lipsa răspunsului la solicitarea lor, recurenţii-reclamanţi au contestat lipsa răspunsului, conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 iar instanţa de fond, prin sentinţa recurată a respins pretenţiilor reclamanţilor, pentru lipsa procedurii prealabile şi neexercitarea recursului graţios, în condiţiile art. 2 lit. l) din aceeaşi lege, însă recurenţii-reclamanţi nu văd cum puteau exercita acest recurs graţios în lipsa răspunsului autorităţii publice, în condiţiile refuzului nejustificat a acestuia de a răspunde la cererea formulată. Susţin în continuare recurenţii-reclamanţi că nici excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata-pârâtă nu avea legătură cu dosarul şi obiectul pricinii. Art. 7 din Legea nr. 285/2010 vorbeşte de contestaţia ce poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. Cum după apariţia Legii nr. 71/2015, reclamanţilor nu le-au fost emise acte administrative de stabilire a drepturilor salariale ce priveau această lege, recurenţii susţin că nu înţeleg cum a ajuns instanţa de fond la concluzia privind inadmisibilitatea cererii, în lipsa contestaţiei (recurs graţios). Astfel, în condiţiile în care nu poate fi contestat un ordin inexistent, hotărârea cuprinde motive străine pricinii dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ce se referă la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenţii-reclamanţi invocă dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 lit. h), art. 7 alin. (5) coroborat cu art. 2 alin. (2) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, precum şi dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015.

În cadrul acestui motiv de recurs susţin recurenţii-reclamanţi că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică şi care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) (act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) din lege). Potrivit art. 7 alin. (5) din aceeaşi lege în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Susţin recurenţii-reclamanţi că solicitarea adresată pârâtului a avut drept fundament faptul că, la data de 9 aprilie 2015, a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, şi prin care s-a introdus alin. (51) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, cu un conţinut explicit şi foarte clar. Or, instanţa, cu aplicare greşită a dispoziţiilor legale, a apreciat că acţiunea priveşte o cerere soluţionată şi nu un refuz de soluţionare şi a respins cererea pentru lipsa recursului graţios. Astfel, instanta interpretând greşit dispoziţiile legale a considerat că recurenţii-reclamanţi nu pot contesta refuzul de aplicare a Legii nr. 71/2015, lege ce le este aplicabilă, prin raportare la o interpretare greşită a articolelor menţionate anterior.

Apărările intimatului

Împotriva recursului, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a formulat concluzii de respingere a recursului şi de menţinere a sentinţei atacate, ca fiind legală şi temeinică, întrucât, în mod corect, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în raport de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

A susţinut în esenţă intimatul-pârât că recurenţii-reclamanţi nu au urmat procedura prealabilă în raport de ordinele de salarizare prin care au fost stabilite drepturile salariale într-un cuantum pe care aceştia îl consideră nemulţumitor şi, pe cale de consecinţă, în mod corect a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Cu privire la cererea de recurs. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea de amânare a pronunţării din data de 1 iunie 2016 precum şi Sentinţa civilă nr. 125/F-CONT, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente:

În prealabil, înainte de a proceda la judecarea recursului, Înalta Curte reţine că, deşi în cererea de recurs recurenţii - reclamanţi menţionează că declară recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 4 mai 2016, în dezvoltarea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi invocă lipsa de procedură cu recurentele-reclamante E. şi F. pentru termenul din data de 1 iunie 2016, făcând vorbire de " Încheierea de dezbateri".

Or, analizând actele şi lucrările dosarului de fond, în raport de criticile formulate de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte constată că Încheierea în care au fost consemnate dezbaterile părţilor, inclusiv faptul că nu au fost restituite dovezile de înmânare a citaţiilor cu reclamanţii E. şi F. (astfel cum susţin recurenţii-reclamanţi în cadrul criticilor ce vizează motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) a fost pronunţată de instanţă la data de 1 iunie 2016 şi nu la data de 4 mai 2016.

Astfel, constatând că, prin criticile formulate recurenţii-reclamanţi invocă lipsa de procedură "pentru termenul din data de 1 iunie 2016", Înalta Curte reţine că prezenta cale de atac a fost declarată împotriva încheierii de amânare a pronunţării din data de 1 iunie 2016, şi nu împotriva încheierii de şedinţă din data de 4 mai 2016, cum din eroare s-a consemnat în cererea de recurs.

Pe cale de consecinţă, urmează ca Înalta Curte, având de răspuns la criticile recurenţilor - reclamanţi, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., va analiza încheierea de amânare a pronunţării din data de 1 iunie 2016, şi nu încheierea din 4 mai 2016, menţionată în cererea de recurs.

Analizând astfel încheierea de amânare a pronunţării din data de 1 iunie 2016, ce face parte integrantă din Hotărârea nr. 125/F/CONT din 3 iunie 2016 şi implicit hotărârea, Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., având în vedere următoarele argumente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din noul C. proc. civ. recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se dispune atunci "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului de fond instanţa constată că, deşi prin cererea de chemare în judecată recurenţii-reclamanţi le-au indicat pe doamnele B. şi P., reclamante la rândul lor, ca şi persoane însărcinate cu primirea corespondenţei şi mandatare, deopotrivă, desemnate, conform art. 202 C. proc. civ., pe parcursul judecării procesului, instanţa de fond nu a dispus prin Rezoluţie ca îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor de procedură cu reclamanţii să se facă numai pe numele mandatarelor, la domiciliul procesual ales, astfel cum impun prevederile art. 202 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, se constată că reclamanţilor le-au fost comunicate individual actele de procedură, atât în etapa premergătoare judecăţii, din procedura de regularizare (Adresele ce însoţeau comunicarea formulată de autoritatea publică pârâtă) cât şi în etapa de judecată (citaţiile comunicate părţilor pentru termenele din 4 mai, respectiv 1 iunie 2016), la sediul ales - Curtea de Apel Bucureşti, reclamanţii nefiind citaţi prin mandatar.

Prin urmare, nedispunând prin Rezoluţie, ca procedura de comunicare a actelor de procedură cu reclamanţii să se îndeplinească numai pe numele mandatarilor, astfel cum impun dispoziţiile art. 202 C. proc. civ., instanţa de fond în mod greşit a apreciat că procedura de citare cu reclamantele E. şi F., de la termenul de judecată din data de 01 iunie 2016 este legal îndeplinită, în condiţiile în care nu s-au restituit la dosar dovezile de înmânare a citaţiilor către acestea, ca în cazul celorlalţi reclamanţi.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 153 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., conform cărora:

"1) Instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel;

2) Instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii".

Astfel, în condiţiile în care, la termenul de judecată din data de 1 iunie 2016, au lipsit părţile iar dovezile de înmânare a citaţiilor către reclamantele E. şi F., nu s-au restituit la dosar, astfel cum s-a întâmplat cu dovezile de înmânare a citaţiilor către ceilalţi recurenţi - reclamanţi, Înalta Curte constată că instanţa de fond, încălcând dispoziţiile art. 153 C. proc. civ., a apreciat greşit să procedura de citare este îndeplinită, reţinând cauza în pronunţare.

Astfel, potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ., reprezintă motiv de casare a hotărârii, încălcarea formelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la art. 488 pct. 1 - 4 C. proc. civ.

În consecinţă, hotărârea pronunţată în aceste condiţii este lovită de nulitate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în condiţiile în care încheierea de amânare a pronunţării, din 1 iunie 2016, a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură (prevederile art. 153 C. proc. civ.) iar aceasta face parte integrantă din hotărârea ce s-a pronunţat, respectiv din Sentinţa nr. 125/F- CONT din data de 3 iunie 2016, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 174 şi urm. C. proc. civ., potrivit cărora actele de procedură efectuate cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă sunt sancţionate cu nulitatea, vătămarea produsă neputând fi înlăturată decât prin anularea lor.

Prin urmare, hotărârea atacată este lovită de nulitate în condiţiile art. 175 alin. (2) C. proc. civ. iar, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În consecinţă, se impune admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se relua judecata cu citarea tuturor părţilor implicate în proces, în conformitate cu normele procedurale mai sus menţionate.

Faţă de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 153 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 174 şi următoarele C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurenţii - reclamanţi (încălcarea dispoziţiilor art. 249, respectiv 293 coroborat cu art. 299 C. proc. civ., subsumată tot motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.), respectiv criticile subsumate motivelor de casare reglementate de disp. art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., acestea având legătură cu fondul litigiului, ele urmând să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Cu ocazia rejudecării, instanţa va dispune citarea părţilor, în conformitate cu normele procedurale aplicabile, va examina toate cererile şi argumentele invocate de acestea şi va administra toate probele ce se impun în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 1 iunie 2016 şi a Sentinţei civile nr. 125/F-CONT din 3 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa hotărârea recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. împotriva încheierii de şedinţă din 4 mai 2016 şi a Sentinţei civile nr. 125/F-CONT din 3 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2019.

Procesat de GGC - LM