Transfer to reserve upheld; military officer's suspension bid fails as legality and imminent damage unmet

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 septembrie 2015 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Militară 01714 Piteşti, solicitând să se dispună suspendarea executării Ordinului directorului general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării nr. D.G.P. 68/12.08.2015, suspendarea executării adresei nr. x/18.08.2015 remisă reclamatului, prin care a fost trecut în rezervă, precum şi a tuturor actelor subsecvente similare referitoare la trecerea sa în rezerva, pana la soluţionarea definitiva a litigiului în fond. A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1798 de la 14 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Militară 01714 Piteşti şi Ministerul Apărării Naţionale, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015.

În şedinţa publică din data de 20.11.2015 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Craiova, faţă de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 80/1995 prin raportare la art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013.

Prin Sentinţa nr. 468 de la 20 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Militară 01714 Piteşti şi Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Prin Decizia nr. 368 de la 12 februarie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Unitatea Militară 01714 Piteşti, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015*.

Prin Sentinţa civilă nr. 239 din 27 mai 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A., faţă de pârâta Unitatea Militară 01714 Piteşti, şi împotriva pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Generală de Informaţii a Apărării din cadrul Ministerul Apărării Naţionale.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Criticile invocate se circumscriu cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a criticat sentinţa atacată sub aspectul motivaţiei eronate privind neîndeplinirea condiţiilor impuse de lege pentru cererea de suspendare prin raportare la împrejurările cauzei şi la ansamblul elementelor probatorii atât cele administrative la fond cât şi cele propuse în prezentul recurs.

A mai susţinut recurentul că sentinţa este greşită întrucât temeiul juridic invocat de emitentul actului atacat nu cuprinde şi ipoteza amânării pedepsei. În această argumentare a susţinut recurentul că instanţa de fond a apreciat că temeiul juridic indicat în ordinul de trecere în rezervă, respectiv art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 este legal şi temeinic aducându-se doar o singură justificare şi anume modificarea produsă prin art. 33 pct. 2 din Legea nr. 255/2013 fără însă a se avea în vedere de către instanţa de fond şi ulterioarele modificări din Legea nr. 30/2014.

Recurentul a arătat că în ceea ce priveşte condiţia existenţei cazului bine justificat acesta rezidă în împrejurarea că emitentul actului nu are în considerare Sentinţa penală definitivă nr. 18 din 25 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Militar Timişoara, precizând ca respectiva fapta nu a avut legătura cu serviciul şi nu a privit activitatea sa profesionala.

A mai arătat recurentul că este îndeplinită şi condiţia privind prevenirea unei pagube iminente deoarece a dovedit crearea unui prejudiciu viitor pecuniar care a condus la imposibilitatea unui trai decent pentru susţinerea familiei sale. În acest sens a arătat că a depus înscrisuri la dosarul cauzei din care rezultă că are familie, un copil minor în întreţinere, soţia sa nu are loc de muncă, iar recurentul, de asemenea, nu înregistrează venituri.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral recurentul a arătat că acesta constă în aceea că nu mai este cadru militar, împrejurare care a afectat grav imaginea sa în cadrul comunităţii restrânse din care face parte, solicitând în acest sens efectuarea unei anchete sociale la domiciliul său.

În concluzie a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în tot a sentinţei atacate şi rejudecând cauza, să i se admită cererea introductivă, suspendând executarea actului administrativ de trecere în rezervă până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este întemeiat, instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Obiectul cauzei îl constituie suspendarea executării Ordinului directorului general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării nr. D.G.P. 68/12.08.2015, precum şi suspendarea executării adresei nr. x/18.08.2015 remisă reclamatului, prin care s-a reţinut că începând cu data de 14.08.2015 a fost trecut în rezervă, invocându-se în drept prevederile art. 43 alin. (1) lit. c) şi art. 87 alin. (3) din Legea 80/1995, iar în fapt existenţa sentinţei definitive nr. 18/25.06.2015 pronunţata de Tribunalul Militar Timişoara în dosarul x/2015, prin care s-a admis acordul de vinovăţie încheiat cu procurorul militar şi s-a dispus amânarea aplicării unei pedepse cu amenda penală pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

În cadrul cererii de suspendare, instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Astfel, în cadrul cererii de suspendare instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actelor administrative, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anularea actelor administrative.

a) Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Prin urmare, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului, sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să existe o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a actului.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut suficiente argumente care să conducă la inexistenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat.

Referitor la cazul bine justificat, Înalta Curte nu poate primi critica recurentului în sensul că au fost interpretate eronat dispoziţiilor legale ale art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, că nu ar avea nicio legătură cu sentinţa pronunţată de Tribunalul Militar Timişoara, deşi aceasta constituie motivarea în fapt a actelor administrative respective, că art. 87 alin. (3) face vorbire de condamnare la pedeapsa închisorii sau amenzii penale, iar sentinţa vorbeşte de amânarea aplicării pedepsei, potrivit art. 83 C. pen., rezultând fără echivoc faptul că exista o îndoiala puternica şi evidenta asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Din Sentinţa penală nr. 18 din 25 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Militar Timişoara în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin neapelare la 14.07.2015, rezultă că reclamantului i s-a stabilit o pedeapsă de 3600 RON amendă penală, reprezentând echivalentul a 180 zile - amendă la o valoare de 20 RON/zi pentru săvârşirea infracţiunii de "Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe" prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.. Prin aceeaşi sentinţă, potrivit art. 83 C. pen., instanţa a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 84 alin. (1) C. pen.

Instanţa de fond a reţinut, cu privire la acest aspect, faptul că dispoziţiile art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 (astfel cum erau în vigoare la data emiterii actului administrativ) prevedeau că un cadru militar poate fi trecut în rezervă, astfel încât există o prezumţie de legalitate a actului administrativ atacat, iar reclamantul nu a făcut dovada "cazului bine justificat" cerut de lege.

Dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prevăd că:

"Trecerea cadrelor militare din activitate în rezervă sau direct în retragere, precum şi chemarea din rezervă în activitate se fac după cum urmează: c) maiştrii militari şi subofiţerii, prin ordin al comandanţilor stabiliţi de ministrul apărării naţionale."

Art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 prevede următoarele:

"Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie la pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executării ori graţiate, înainte de începerea executării pedepsei sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, pot fi trecute în rezervă sau direct în retragere ori pot fi menţinute în activitate, pe baza propunerilor înaintate ierarhic comandanţilor/şefilor care au stabilite competenţe în acest sens, prin ordin al ministrului apărării naţionale."

Prin urmare, nu poate fi reţinută critica recurentului potrivit căreia instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 80/1995, întrucât prevederile legale menţionate anterior, în baza cărora au fost emise actele administrative a căror suspendare se solicită, reglementează trecerea în rezervă a cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale consemnate, pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, indiferent de forma de pedeapsă sau modalitatea de executare a pedepsei care i-a fost aplicată.

Împrejurarea că fapta pentru care reclamantul a fost condamnat la amendă penală nu are legătură cu serviciul, nu conduce la concluzia că reclamantul nu putea fi trecut în rezervă, întrucât acest aspect este expres menţionat de dispoziţiile legale arătate anterior, care au fost menţionate în actele administrative contestate.

Prin urmare, în analizarea condiţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, rezultă că asupra actelor administrative a căror suspendare se solicită nu există indicii vădite care să conducă la aparenţa unei nelegalităţi a acestora.

Aparenţa de nelegalitate a actelor administrative şi concluzia privind întrunirea condiţiei cazului bine justificat, cerută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, nu este confirmată nici de împrejurarea că prin Sentinţa penală nr. 18 din 25 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Militar Timişoara în dosarul nr. x/2015, prin care reclamantului i s-a stabilit o pedeapsă de 3600 RON amendă penală, reprezentând echivalentul a 180 zile pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., potrivit art. 83 C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 84 alin. (1) C. pen.

b) De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că nici cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt astfel cum a fost constatată de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că executarea actelor administrative nu este de natură a crea pagube în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul a justificat iminenţa producerii unei pagube determinate de lipsa de venituri, atât a sa cât şi a soţiei sale, de faptul că are în întreţinere un copil minor, precum şi oprobiul colectivităţii/societăţii civile în care îşi desfăşoară existenţa.

Instanţa de recurs nu poate primi această critică, justificată de împrejurarea că reclamantul până la acest moment nu are un alt loc de muncă, întrucât şi-a desfăşurat activitatea de muncă timp de 20 de ani de zile în condiţii cazone, împrejurare care nu-i mai permite să se adapteze sau să se reprofileze pentru o altă meserie similară.

Refuzul reclamantului-recurent de a se specializa într-o altă activitate care i-ar produce veniturile necesare traiului zilnic al său şi al familiei sale rămâne opţiunea acestuia, însă nu poate constitui un argument veritabil în îndeplinirea condiţiei producerii unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, împrejurarea că executarea actelor administrative ar fi de natură să pună reclamantul-recurent în imposibilitatea de plată a obligaţiilor care-i revin prin obligaţiile de familie pentru traiul zilnic, nu este un argument ce poate atrage îndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, atâta vreme cât recurentul apreciază că nu este dispus să se recalifice profesional într-o altă activitate care i-ar asigura venituri stabile.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 239 din 27 mai 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL