Eligibility of agricultural transport equipment for EU-funded biogas plants and territorial jurisdiction of administrative financing challenges

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 30 aprilie 2015, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri - Organismul Intermediar pentru Energie, a solicitat:

- anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei O.I.E. nr. 232501 din 6 iunie 2015;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare O.I.E. nr. 231507/25 februarie 2015 privind proiectul "Centrală de producere a biogazului şi a energiei electrice din biomasă" - Contract de finanţare nr. x din 29 februarie 2012, prin care reclamanta a fost obligată la restituirea sumei de 2.093.931,41 RON;

- obligarea pârâtului la menţinerea Contractului de finanţare nr. x din 29 februarie 2012.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 305 din data de 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri - Organismul Intermediar pentru Energie, a dispus anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 25 februarie 2015, precum şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 232501 din 6 iunie 2015, respingând în rest acţiunea.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 305 din data de 12 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Energiei (fost Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra competenţei de soluţionare a acţiunii, deşi problema necompetenţei teritoriale fusese invocată prin întâmpinare. Astfel, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de la sediul pârâtului şi de la locul încheierii şi executării contractului, aceasta fiind şi instanţa specificată în Contractul de finanţare nr. x din 29 februarie 2012.

Raportat la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea atacată este criticată, întrucât prima instanţă a înlăturat apărările recurentului-pârât prin considerente formale şi cu caracter general, întemeiate pe dispoziţiile Ordinului nr. 2.228/2008, ale H.G. nr. 750/2008 şi H.G. nr. 28/2008.

Instanţa de fond a interpretat greşit sintagma "desfăşurate pe obiecte de construcţie" din cuprinsul Anexei nr. 4, cap. 4 pct. 1 din H.G. nr. 28/2008, apreciind că utilajele achiziţionate reprezintă cheltuieli aferente obiectelor cuprinse în obiectivul de investiţie. Însă, raportat la enumerarea limitativă a obiectelor care pot fi cuprinse într-un obiectiv de investiţie, conform pct. 1 din H.G. nr. 28/2008, utilajele achiziţionate în baza Contractului nr. TA 2012 - 107 din 27 iulie 2012, nu sunt obiecte cuprinse în obiectivul de investiţie, printre componentele centralei de producere a biogazului şi energiei electrice din biomasă neregăsindu-se tractoare cu remorcă, cisternă agricolă de împrăştiat sau încărcător cu braţ telescopic.

Raportat la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că instanţa de fond a apreciat actele administrative contestate ca fiind nelegale, deşi considerentele hotărârii nu vizează decât aspecte de netemeinicie.

Sentinţa recurată nu cuprinde motivul pe care s-a fundamentat convingerea instanţei că tractoarele cu remorcă, cisterna agricolă de împrăştiat şi încărcătorul cu braţ telescopic sunt echipamente de transport tehnologic, deşi o serie de definiţii relevante se regăsesc în Ghidul ANRE de elaborare a auditurilor energetice.

Argumentul instanţei de fond referitor la faptul că achiziţiile în discuţie sunt necesare procesului tehnologic în ansamblul său, nu conduce şi la concluzia că acestea reprezintă cheltuieli eligibile, neexistând vreo normă din care să rezulte că achiziţia utilajelor pentru aprovizionare cu materie primă şi pentru alimentarea fermentatoarelor din centrală, precum şi a cisternelor în care este transportat nămolul, este eligibilă.

Nici în studiul de fezabilitate intimata-reclamantă nu face vorbire despre aceste mijloace de transport ca fiind echipamente de transport tehnologic, în sensul că transportă materia primă în interiorul entităţii economice, ci ele sunt folosite pentru a procura materia primă de la diverşi furnizori.

În plus, achiziţia oricăror echipamente şi rambursarea cheltuielilor nu acordă dreptul beneficiarului să le utilizeze în alte scopuri şi activităţi, care nu fac obiectul proiectului. Din rapoartele de progres trimestriale nu rezultă data pornirii procesului de fermentare, etapă ce trebuia menţionată conform dispoziţiilor art. 8 lit. a) alin. (11) din contractul de finanţare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, susţinerile formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 11 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 05 decembrie 2018, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Intimata-reclamantă societatea A. SRL a supus controlului de legalitate Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 232501 din 6 iunie 2015, emisă de Organismul Intermediar pentru Energie, precum şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 25 februarie 2015 privind proiectul "Centrală de producere a biogazului şi a energiei electrice din biomasă" - Contract de finanţare nr. x din 29 februarie 2012, al cărui beneficiar este societatea reclamantă, prin care a fost stabilită în sarcina acesteia o creanţă bugetară în valoare de 2.093.931,41 RON.

Prin încheierea de şedinţă din 14 septembrie 2015, a fost respinsă excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Timişoara, invocată de pârâtul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri - Organismul Intermediar pentru Energie, soluţie pe care instanţa de instanţa de control judiciar o împărtăşeşte, pentru argumentele arătate în continuare.

Actele contestate au fost emise de către autoritatea pârâtă, în urma verificării unei suspiciuni de neregulă privind modul de utilizare, de către reclamantă, a unor fonduri europene, în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

Din această perspectivă, este evident faptul că măsurile adoptate au avut ca temei dispoziţiile actului normativ sus-citat, iar actele emise sunt acte administrative unilaterale guvernate de dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, justificate de existenţa unor raporturi juridice anterioare intervenite între părţi ca urmare a unui contract de finanţare, dar emise în îndeplinirea, de către autoritatea publică, parte în contract, a unor obligaţii fixate de lege, iar nu în executarea unor obligaţii contractuale.

Pentru acest motiv, aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Timişoara, în speţă nu ar putea fi aplicabilă o clauză contractuală de stabilire a instanţei competente, care se aplică numai litigiilor survenite în "executarea contractului".

În consecinţă, contestarea actelor astfel emise este supusă regimului juridic atras de către O.U.G. nr. 66/2011, şi anume dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, în materia competenţei teritoriale fiind incidente prevederile art. 10 din acest act normativ, reclamanta manifestându-şi deja opţiunea de a sesiza instanţa de la sediul său, potrivit art. 10 alin. (3) din legea menţionată, prin introducerea acţiunii pe rolul Curţii de Apel Timişoara.

Criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Energiei, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele sentinţei regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată, fiind examinate, efectiv, problemele esenţiale ridicate de părţi.

Astfel, sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele pe baza cărora se fundamentează soluţia pronunţată în cauză, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi respectiv, a apărărilor, formulate de părţi pe parcursul procesului, sens în care, a înlăturat, argumentat, apărările aduse de către pârât în susţinerea legalităţii actelor contestate, reţinându-se că motivul de casare analizat nu are în vedere regăsirea literală în conţinutul sentinţei a tuturor afirmaţiilor prin care pârâtul a înţeles să convingă instanţa de judecată.

Contrar susţinerilor recurentului, prima instanţă a analizat motivele de fapt şi de drept avute în vedere de către autoritatea pârâtă la emiterea actelor contestate şi a indicat normele nerespectate în cauză de către pârât, considerentele pe baza cărora este motivată soluţia vizând atât aspecte de legalitate a actelor atacate, cât şi de temeinicie a acestora.

În aceste condiţii, împrejurarea că recurentul-pârât nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Criticile recurentului-pârât vizând caracterul neeligibil al cheltuielilor aferente utilajelor achiziţionate de reclamantă în baza Contractului de furnizare nr. x din 27 iulie 2012, încheiat cu B., sunt neîntemeiate.

Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, se constată că la data de 29 aprilie 2010, intimata-reclamanta societatea A. SRL a depus la Organismul Intermediar pentru Energie, cererea de finanţare înregistrată sub nr. 630.166, în vederea implementării proiectului "Centrală de producere a biogazului şi a energiei electrice din biomasă".

În cuprinsul cererii de finanţare s-a prevăzut în bugetul general al investiţiei, achiziţionarea de utilaje fără montaj şi echipamente de transport, necesare pentru asigurarea desfăşurării fluxului productiv complet, respectiv, tractoare - 4 bucăţi, remorci - 4 bucăţi, cisternă agricolă de împrăştiat - 1 bucată, încărcător funcţional cu braţ telescopic- 1 bucată.

În Contractul de finanţare nr. x din 29 februarie 2012, încheiat între Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în calitate de Organism Intermediar pentru Energie, şi reclamanta societatea A. SRL, în calitate de beneficiar, la art. 4 alin. (1) se prevede că sunt eligibile acele cheltuieli prevăzute în Tabelul nr. 2 din contract, în cuprinsul căruia la pct. 3 lit. d) sunt menţionate cheltuieli pentru utilaje şi echipamente fără montaj, precum şi echipamente de transport tehnologic, desfăşurate pe obiecte de construcţie.

Totodată, utilajele în discuţie sunt cuprinse în mod explicit în Studiul de fezabilitate anexat cererii de finanţare, la Capitolul 4 - Cheltuieli pentru investiţia de bază (pct. 4.4.), fiind indicată şi valoarea considerată eligibilă a acestora.

Procedura de achiziţie pentru echipamentele menţionate a fost desfăşurată în anul 2012 şi aprobată de Organismul Intermediar pentru Energie, iar valorile eligibile aferente echipamentelor au fost decontate prin Cererea de rambursare nr. x din 14 decembrie 2012, aprobată la plată prin adresa O.I.E. nr. x din 16 mai 2013 şi respectiv, prin Cererea de rambursare nr. x din 28 august 2013, aprobată la plată de O.I.E. şi achitată la data de 21 octombrie 2013.

Susţinerile recurentului-pârât potrivit cărora, în raport de prevederile art. 6 alin. (1) din Ordinul MEF nr. 2.228/2008 şi ale pct. 1 din H.G. nr. 28/2008, utilajele achiziţionate de către reclamantă nu sunt obiecte cuprinse în obiectivul de investiţie, sunt neîntemeiate.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că achiziţiile efectuate de intimata-reclamantă se încadrează în categoria cheltuielilor eligibile prevăzute de pct. 3 lit. c) şi d) din Anexa nr. 2 la Ordinul MEF nr. 2.228/2008, conform cărora sunt considerate eligibile cheltuielile "pentru utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj" şi cheltuielile "pentru utilaje şi echipamente fără montaj, precum şi echipamente de transport tehnologic".

Achiziţia acestor utilaje reprezintă cheltuieli aferente obiectelor cuprinse în obiectivul de investiţie, declarate ca atare în documentaţia aferentă proiectului, în condiţiile în care, utilajele respective sunt echipamente de transport tehnologic care fac parte din investiţia de bază, conform prevederilor Ordinului nr. 2.228/2008, fiind utilizate pentru transportul şi manipularea masei verzi, ce constituie materia primă principală utilizată în procesul de producere a biogazului.

Rezultă astfel că utilajele în discuţie sunt indispensabile desfăşurării procesului tehnologic în ansamblul său şi nu pot fi condiţionate de apartenenţa lor la obiectele de construcţie individualizate în cadrul investiţiei "Centrală de producere a biogazului şi a energiei electrice din biomasă".

De asemenea, contrar afirmaţiilor recurentului-pârât, nu se poate reţine că aceste cheltuieli aferente utilajelor achiziţionate nu respectă sau denaturează caracterul investiţiei iniţiale, nefiind invocată în acest sens nerespectarea vreunei prevederi din contractul de finanţare.

Distinct de argumentele arătate anterior, în cauză prezintă relevanţă şi concluziile consemnate în Nota de control nr. x/2015 privind rezultatul cercetărilor efectuate de către DLAF în legătură cu proiectul finanţat, urmare a sesizării formulate de Organismul Intermediar pentru Energie cu privire la existenţa unor suspiciuni de fraudă în implementarea proiectului, vizând neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate de către echipamentele de transport achiziţionate în baza Contractului de furnizare nr. x din 27 iulie 2012.

În Nota de control mai sus menţionată s-a reţinut că în urma verificărilor efectuate de către DLAF, nu au rezultat indicii care să conducă la suspiciunea că reprezentatul legal al beneficiarului A. SRL ar fi prezentat cu rea credinţă documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, care ar fi avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a unor fonduri provenind din bugetul general al UE. În acest sens, s-a constatat că, încă de la data depunerii cererii de finanţare şi ulterior, pe perioada soluţionării cererilor de rambursare a cheltuielilor, beneficiarul a prezentat o situaţie reală asupra achiziţiilor efectuate şi a modului de utilizare a echipamentelor, astfel încât Autoritatea de management să fie în măsură să ia o decizie cu privire la eligibilitatea sau neeligibilitatea cheltuielilor solicitate la rambursare.

În consecinţă, în mod judicios prima instanţă a reţinut nelegalitatea Deciziei nr. 232501 din 6 iunie 2015 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 25 februarie 2015, dispunând anularea acestor acte administrative.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Energiei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Energiei împotriva Sentinţei civile nr. 305 din 12 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2019.

Procesat de GGC - LM