Revision rejected for lack of triple identity in conflicting final-judgment claim; costs awarded to civil servant.

Asupra cererilor de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererilor de revizuire

1.1. Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 3 ianuarie 2019, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2300 din 3 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi cu intimata-recurentă-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta susţinând că soluţia cuprinsă în decizia supusă revizuirii este contrară Deciziei civile nr. 2293 din 3 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016, sens în care a solicitat anularea Deciziei nr. 2300 din 3 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

În motivare arată că prin Decizia nr. 2300/2018 (în dosarul nr. x/2016) au fost respinse recursurile declarate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi împotriva Sentinţei civile nr. 119 din 16 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă prin care s-a dispus anularea raportului de evaluare comunicat reclamantului cu Adresa nr. x din 3 februarie 2016, a răspunsului la contestaţia administrativă şi a Deciziei nr. 86/2016 a ANPIS, dispunându-se reintegrarea reclamantului pe postul şi în activitatea de coordonare deţinute la data emiterii Deciziei nr. 86 din 11 martie 2016, cu plata despăgubirilor constând în drepturi salariale cuvenite de la încetarea raportului de serviciu şi până la data efectivei reintegrări.

La aceeaşi dată, 3 decembrie 2018, Curtea de Apel Iaşi a pronunţat şi Decizia nr. 2293/2018 (în Dosarul nr. x/2016) prin care a admis recursul declarat de ANPIS şi AJPIS Iaşi împotriva Sentinţei nr. 641/2017 a Tribunalului Iaşi, pe care a casat-o, respingând cererea reclamantului. Prin Sentinţa nr. 641/2017 se dispusese admiterea acţiunii reclamantului, anularea raportului de evaluare înregistrat la ANPIS sub nr. x din 31 martie 2016 şi la AJPIS Iaşi sub nr. x din 6 aprilie 2016 comunicat reclamantului la data de 12 aprilie 2016 şi a răspunsului la contestaţia administrativă.

Prin urmare, în urma judecării în recurs a celor două cauze anterior amintite, pe de o parte, s-a dispus anularea raportului de evaluare a funcţionarului public pentru activitatea din anul 2015, pentru care reclamantul fusese evaluat "nesatisfăcător" şi s-a dispus reintegrarea în postul şi atribuţiile avute anterior, iar pe de altă parte, s-a menţinut ca legal şi temeinic raportul de evaluare pentru anul 2016, prin care acelaşi funcţionar public a fost evaluat cu calificativul "nesatisfăcător". Astfel, cele două hotărâri judecătoreşti sunt potrivnice.

Noile dispoziţii procedurale referitoare la revizuirea pentru hotărâri potrivnice statuează asupra instituţiei autorităţii de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătoreşti, care este prevăzută în mod expres ca fiind ataşată atât dispozitivului cât şi considerentelor hotărârii, astfel încât ea nu vizează numai considerentele decisive (adică acelea care susţin şi explicitează dispozitivul), ci şi considerentele care au dezlegat o chestiune litigioasă dedusă judecăţii în mod incidental (a cărei rezolvare nu se regăseşte în dispozitivul hotărârii). În acest sens revizuenta citează dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, o chestiune litigioasă dezlegată în cadrul unui proces, chiar în mod incidental, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu poate fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior.

Astfel, autoritatea de lucru judecat urmăreşte evitarea pronunţării de hotărâri judecătoreşti contradictorii nu doar sub aspectul dispozitivului, ci şi al considerentelor care rezolvă aspecte ale litigiului.

Art. 431 C. proc. civ. consacră cele două tipuri de efecte ale autorităţii de lucru judecat: efectul negativ, care presupune că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi efectul pozitiv conform căruia o soluţie dată raporturilor deduse judecăţii nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent dacă soluţia se regăseşte în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională. Aceasta înseamnă că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente între cele două procese, cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanţă a statuat deja. Ceea ce trebuie să se regăsească, însă, în ambele procese şi în cazul acestui efect pozitiv (tocmai în considerarea relativităţii lucrului judecat), este identitatea de părţi.

Or, chestiunea litigioasă dezlegată definitiv în cadrul Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Iaşi, referitoare la legalitatea procedurii de evaluare urmate pentru funcţionarul public A., are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte modalitatea de evaluare a acestuia prin raportul supus cenzurii instanţei în Dosarul nr. x/2016.

Ambele rapoarte de evaluare au fost contestate de A. pentru aceleaşi motive de nelegalitate şi netemeinicie, în cadrul celor două dosare. Prin cele două sentinţe pronunţate în fond de Tribunalul Iaşi s-a reţinut că procedura de evaluare s-ar fi realizat în mod nelegal din punct de vedere al dreptului material (H.G. nr. 611/2008). Prin Decizia nr. 2293/2018, în raport de care se cere anularea Deciziei nr. 2300/2018, s-a reţinut că autoritatea administrativă a aplicat corect prevederile H.G. nr. 611/2018, nefăcând confuzie între noţiunile de "obiective" şi "criterii de performanţă" şi neexistând un termen în care trebuiau comunicate obiectivele individuale sau indicatorii de performanţă.

După expunerea detaliată a situaţiei atipice a raportului de serviciu al reclamantului cu AJPIS Iaşi, revizuenta subliniază că reclamantul nu a contestat, în cadrul litigiilor, indicatorii de performanţă care i-au fost aduşi la cunoştinţă şi nici obiectivele individuale cu care aceşti indicatori au fost corelaţi, reţinerea de către instanţă în cadrul Dosarului nr. x/2016 că aceşti indicatori ar fi fost modificaţi fiind vădit nefondată, bazată pe o interpretare greşită a materialului probator din dosar. Funcţionarul evaluat a cunoscut obiectivele individuale trasate şi care îi sunt atribuţiile de coordonare rămase în urma restrângerii atribuţiilor din fişa postului, iar obiectivele individuale fixate au fost în deplină corelare cu atribuţiile restrânse, fiind totodată cuantificabile şi cu termene realiste de realizare, întrunind aşadar toate condiţiile prevăzute de art. 111 din H.G. nr. 611/2008. În ceea ce priveşte criteriile de performanţă, acestea au fost cunoscute de reclamant în virtutea numirii sale în funcţia publică şi în baza principiului potrivit căruia nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, fiind în mod clar prevăzute de Anexa nr. 5 a H.G. nr. 611/2008.

Revizuenta prezintă argumentele pentru care concluziile instanţelor de fond, potrivit cărora nu ar fi fost respectate dispoziţiile H.G. nr. 611/2008 în activitatea de evaluare a reclamantului, sunt vădit nefondate.

În final, arată că Dosarele nr. x/2016 şi nr. y/2016 au avut identitate de părţi, obiect (două rapoarte de evaluare întocmite în aceleaşi condiţii, cu respectarea aceleiaşi proceduri de evaluare, de către aceeaşi evaluatori şi cu luarea în considerare a aceloraşi obiective şi indicatori de performanţă) şi cauză juridică (respectiv, temei juridic al dreptului valorificat prin cerere). Dispoziţiile celor două hotărâri definitive sunt, însă, potrivnice în privinţa chestiunii litigioase dezlegate. Totodată, ele nu pot fi aplicate concomitent întrucât prin decizia rămasă prima definitivă (2293/2018) se arată că raportul de evaluare pentru perioada ianuarie - 14 martie 2016 este legal, fiind corect întocmit, în vreme ce prin decizia rămasă ultima definitivă (2300/2018) se arată că raportul de evaluare pentru perioada ianuarie - decembrie 2015 este nelegal întocmit, cu aplicarea greşită a normelor de drept material. Or, ambele rapoarte de evaluare au fost întocmite cu aplicarea aceloraşi norme de drept material şi în aceeaşi modalitate, de către aceeaşi evaluatori şi cu luarea în considerare a aceloraşi obiective şi criterii de performanţă.

Este evident că aceeaşi chestiune litigioasă a fost dezlegată diferit prin cele două decizii anterior menţionate, impunându-se revizuirea, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a Deciziei nr. 2300/2018, în sensul anulării acesteia.

În ceea ce priveşte imposibilitatea punerii în executare concomitent a celor două hotărâri, aceasta este evidentă întrucât prin Decizia nr. 2300/2018 se dispune reintegrarea reclamantului în funcţia şi postul deţinute anterior, iar în conformitate cu Decizia nr. 2293/2018 trebuie valorificat raportul de evaluare prin care s-a obţinut calificativul "nesatisfăcător" şi dispusă încetarea raportului de serviciu, în baza art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999.

1.2. Prin cererea de revizuire depusă la data de 7 ianuarie 2019 şi înregistrată în Dosarul nr. x/2019, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2300 din 03 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta susţinând că soluţia cuprinsă în decizia supusă revizuirii este contrară Deciziei civile nr. 2293 din 3 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016, sens în care a solicitat anularea Deciziei nr. 2300 din 3 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Motivele invocate în susţinerea cererii de revizuire sunt aceleaşi cu cele invocate de revizuenta Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, expuse anterior la punctul 1.1. din prezenta hotărâre.

2. Apărările formulate în cauză

2.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la 15 martie 2019, intimatul A. a solicitat respingerea cererilor de revizuire, în principal ca inadmisibile, iar în subsidiar, ca neîntemeiate.

Referindu-se la condiţiile revizuirii pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimatul arată că trebuie să existe tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză şi că instanţa investită cu cererea de revizuire nu urmează să facă o analiză a celor două hotărâri, ci să aplice strict autoritatea de lucru judecat, înlăturând hotărârea care încalcă acest principiu. Având în vedere că soluţia ce urmează a se pronunţa este aceea de anulare a celei de a doua hotărâri, rezultă că revizuirea nu poate conduce la o reanalizare a cauzei rezolvată prin ultima hotărâre. Or, dacă ar fi acceptată în sfera revizuirii contrarietatea la nivelul considerentelor, aceasta ar conduce la o reconsiderare a celei de-a doua hotărâri, prin eliminarea de la baza ei a chestiunilor litigioase dezlegate anterior, ceea ce nu ar mai corespunde soluţiei impuse de lege, respectiv anularea hotărârii. Din acest motiv, nu se poate reţine nici sub imperiul noului C. proc. civ. aplicabilitatea revizuirii în acele cazuri în care contrarietatea se manifestă numai la nivelul considerentelor.

În altă ordine de idei, intimatul arată că revizuentele fac referire la considerentele hotărârilor instanţelor de fond, nu la ale hotărârilor instanţelor de recurs şi că, cele două decizii fiind pronunţate în aceeaşi zi, pentru a se stabili care hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a celeilalte, raportarea trebuie să aibă loc la data înregistrării dosarelor. Or, este evident că Dosarul mai vechi este cel cu nr. x/2016, în care s-a pronunţat decizia 2300, aşa încât nu se poate referi la o încălcare a autorităţii de lucru judecat prin Decizia nr. 2300 a Deciziei nr. 2293, ci invers.

De altfel, contrar susţinerilor revizuentelor, nu există identitate de obiect şi cauză, cele două dosare referindu-se la rapoarte de evaluare diferite.

În ultimul rând, arată că deşi revizuentele apreciază că hotărârile sunt potrivnice şi nu pot fi aplicate concomitent, în fapt, ambele decizii au fost puse în executare, întrucât, ca urmare a deciziei nr. 2300/2018, intimatul a fost reintegrat pe post în baza Deciziilor nr. 959 şi 960 din 12 decembrie 2018, iar ca urmare a deciziei nr. 2293, intimatului i s-a comunicat Decizia nr. 961 din 12 decembrie 2018 de emitere a preavizului de eliberare din funcţie. Este evident, astfel, că hotărârile au putut fi puse în executare, producând efecte juridice diferite şi nepotrivnice.

2.2. Prin întâmpinarea înregistrată la Dosarul cauzei la 12 februarie 2019, revizuenta Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a solicitat admiterea cererii de revizuire formulată de Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi.

2.3. Prin întâmpinarea înregistrată la Dosarul cauzei la 25 februarie 2019, revizuenta Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi a solicitat admiterea cererii de revizuire formulată de Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Examinând cu prioritate admisibilitatea cererilor de revizuire, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit cazului de revizuire invocat, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri", situaţie în care, potrivit art. 513 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., "instanţa care încuviinţează cererea de revizuire anulează cea din urmă hotărâre".

Revizuentele au formulat cererile de revizuire în termenul prevăzut de art. 511 pct. 8 C. proc. civ., de o lună de la data rămânerii definitive a Deciziei nr. 2300 din 3 decembrie 2018, respectiv la data de 3 ianuarie 2019.

În conformitate cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru a opera cazul de revizuire invocat de către revizuente, trebuie îndeplinită condiţia hotărârilor definitive potrivnice, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de elemente care definesc cele două pricini - părţi, obiect şi cauză juridică.

În speţă, se cere anularea Deciziei nr. 2300 din 3 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în recurs, în Dosarul nr. x/2016, care, arată revizuentele, este contrară Deciziei nr. 2293 din 3 decembrie 2018 pronunţată de aceeaşi Curte, tot în recurs, în Dosarul nr. x/2016.

Acceptând susţinerile revizuentelor potrivit cărora prima hotărâre pronunţată este Decizia nr. 2293 din 3 decembrie 2018, întrucât aceasta poartă numărul mai mic faţă de decizia nr. 2300/03 decembrie 2018, neavând relevanţă data înregistrării celor două cauze pe rolul instanţei de fond, Înalta Curte constată că cererile de revizuire sunt inadmisibile întrucât hotărârile nu sunt potrivnice, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv hotărârea supusă revizuirii nu încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate anterior.

Cele două litigii au avut acelaşi părţi şi s-au referit la raportul de serviciu al reclamantului A. cu AJPIS Iaşi, însă, în mod evident au avut un obiect diferit, aşa cum arată înseşi revizuentele. Astfel, în Dosarul nr. x/2016, soluţionat definitiv prin Decizia nr. 2293 din 3 decembrie 2018 s-a cerut anularea raportului de evaluare profesională a reclamantului înregistrat la ANPIS sub nr. x din 31 martie 2016, evaluare făcută pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 14 martie 2016, în vreme ce, în dosarul nr. x/2016, soluţionat definitiv prin Decizia nr. 2300 din 3 decembrie 2018, s-a cerut anularea raportului de evaluare comunicat de ANPIS cu Adresa nr. x din 25 ianuarie 2016 şi a raportului de evaluare comunicat cu adresa nr. x/03 februarie 2016, evaluare făcută pentru perioada 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2015.

Revizuentele afirmă că există identitate de cauză juridică, fiind invocate de către reclamant aceleaşi motive de nelegalitate cu privire la cele două evaluări succesive, dar şi de obiect, prin prisma împrejurărilor că rapoartele de evaluare au fost întocmite în aceleaşi condiţii, cu respectarea aceleiaşi proceduri de evaluare, de către aceeaşi evaluatori şi cu luarea în considerare a aceloraşi obiective şi indicatori de performanţă.

Susţinerile revizuentelor referitoare la identitatea de obiect nu pot fi reţinute, ele referindu-se nu la obiectul identic al cauzelor, ci la procedura de evaluare identică folosită de autoritatea administrativă.

Prin obiectul cererii se înţelege pretenţia concretă dedusă judecăţii, iar în speţă pretenţiile depuse judecăţii în cele două pricini au fost diferite.

Fiind stabilit fără dubiu că nu există identitate de obiect între cele două cauze, rezultă că nu este îndeplinită condiţia revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca prin cea de-a doua hotărâre să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, situaţie care implică în mod necesar întrunirea triplei identităţi: de părţi, obiect şi cauză juridică.

Revizuentele afirmă fără temei că revizuirea prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este menită a proteja inclusiv efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat, dacă acesta are legătură cu soluţionarea litigiului.

Această afirmaţie nu este împărtăşită de către instanţă. Coroborând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu prevederile art. 513 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., rezultă cu evidenţă că o contrarietate la nivelul considerentelor nu poate conduce la incidenţa cazului de revizuire menţionat întrucât, în ipoteza admiterii revizuirii, soluţia este aceea de anulare a celei din urmă hotărâri, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primeia. Aceasta înseamnă că instanţa investită cu cererea de revizuire nu reanalizează cauza soluţionată prin cea din urmă hotărâre, ci anulează hotărârea pronunţată, tocmai în considerarea ipotezei avută în vedere de legiuitor în reglementarea cazului de revizuire, a soluţionării pentru a doua oară a unui litigiu cu acelaşi obiect, purtat între aceleaşi părţi.

Cazul de revizuire menţionat nu conferă, aşa cum arată revizuentele, protecţie tuturor motivelor decizorii ale hotărârii prim pronunţate şi nu urmăreşte înlăturarea din ordinea juridică a unei hotărâri judecătoreşti apreciată drept contradictorie cu o alta pronunţată anterior, prin prisma considerentelor care rezolvă unele aspecte ale litigiului. Dimpotrivă, cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere inadmisibilitatea coexistenţei unor hotărâri definitive potrivnice pronunţate în aceeaşi pricină (definită de părţi, obiect şi cauză juridică) şi drept urmare, este menit să înlăture din ordinea juridică o a doua hotărâre judecătorească pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei prime hotărâri, exclusiv în ipoteza în care au tranşat acelaşi litigiu.

Noul C. proc. civ. nu abandonează, aşa cum susţin revizuentele condiţia privitoare la tripla identitate, de părţi, obiect şi cauză juridică. Sintagma "hotărâri definitive potrivnice" implică, prin definiţie, existenţa triplei identităţi anterior amintite.

Or, în cauza de faţă, revizuentele arată că sunt contradictorii considerentele celor două hotărâri prin care s-au rezolvat motivele de nelegalitate a evaluării invocate de către reclamant, raportat la incidenţa prevederilor H.G. nr. 611/2008.

Pe de altă parte, dificultăţile care ţin de punerea în executare a celor două hotărâri nu au relevanţă în analiza admisibilităţii revizuirii.

O ultimă menţiune care se impune a fi făcută este aceea că, prin note scrise depuse pentru termenul din 20 martie 2019, revizuenta ANPIS, pledând pentru întrunirea triplei identităţi,de părţi, obiect şi cauză între cele două pricini, a cerut instanţei ca, în virtutea rolului său activ, analizând motivarea Deciziei civile nr. 2293/2018, să constate că ar fi incident şi motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. întrucât prin Decizia nr. 2300/2018 instanţa s-ar fi pronunţat cu depăşirea limitelor investirii sale.

Înalta Curte constată că prin cererile revizuentelor este invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întreaga motivare raportându-se la incidenţa acestui caz de revizuire. Drept urmare, Înalta Curte s-a pronunţat asupra cererilor, cu respectarea limitelor investirii.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, cererile de revizuire, iar în baza art. 451 - 453 C. proc. civ., va obliga revizuentele la plata către intimatul A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON, reprezentând onorariul avocaţial, pe care îl acordă redus la jumătate, găsindu-l, aşa cum a fost solicitat, disproporţionat în raport de complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile de revizuire formulate de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială împotriva Deciziei civile nr. 2300 din 3 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibile.

Obligă revizuentele la plata către intimatul A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 RON, reprezentând onorariu avocaţial, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2019.

Procesat de GGC - LM