Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1508/2019 AI generated

Eligibility for medical assistant promotion based on higher education specialty versus employment profile

Case Number Decizia nr. 1508/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's dismissal of the claim and leaving the lower court's judgment in force. The dispute involved a medical assistant employed in a radiology specialty who sought to compel the Ministry of Health to approve her reclassification to the position of senior medical assistant with higher education and pay the resulting salary difference, arguing that the lower courts incorrectly applied Labor Code provisions regarding promotion eligibility. The Court held that the relevant legal text was correctly applied in its version in force at the time of filing the lawsuit, not at the time of the initial request or refusal, and decisively interpreted the statutory concept of "profile" to mean the specific medical specialty of employment rather than the general field of healthcare; consequently, because the plaintiff's higher education was in generalist medical assistance rather than her specific paraclinical specialty (radiology), she did not meet the cumulative conditions for promotion, and the Court found no violation of the right to property or the prohibition of discrimination under the European Convention on Human Rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1961 din Legea nr. 95/2006, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ, art. 1961 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Eligibility for medical assistant promotion based on higher education specialty versus employment profile: Împotriva Sentinţei civile nr. 177 din 19 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a reţinut prin raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Keywords

AI generated
relevant salary decisions on promotion conditions of employment higher education right to health health claims

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 iunie 2015, pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, a solicitat:

(i) obligarea pârâtului să aprobe modificarea statului de organizare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în sensul modificării funcţiei de asistent medical principal, pe care este încadrată reclamanta, în funcţia de asistent medical principal cu studii superioare, începând cu data de 27 iunie 2012 şi, totodată, să dispună Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova să promoveze reclamanta pe funcţia de asistent medical cu studii superioare, începând cu data de 27 iunie 2012;

(ii) obligarea pârâtului să dispună Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova să-i plătească reclamantei diferenţa dintre salariul de încadrare până la data depunerii cererii, respectiv 27 iunie 2012 şi salariul de încadrare în urma absolvirii studiilor superioare, cu toate sporurile aferente şi dobânda legală, de la data formulării cererii, 27 iunie 2012 şi până la plata efectivă a acestor drepturi şi în continuare, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 221 din 27 ianuarie 2016, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 15 martie 2016, sub nr. x/2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 177 din 19 aprilie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de către pârâtul Ministerul Sănătăţii şi, pe fond, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 177 din 19 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a reţinut prin raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a criticat hotărârea atacată pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1961 din Legea nr. 95/2006, în forma în vigoare după modificările operate prin Legea nr. 358/2013, apreciind că instanţa de judecată trebuia să facă aplicarea acestui text de lege în forma în vigoare la data comunicării refuzului de promovare, 8 octombrie 2012, respectiv la data formulării cererii, 27 iunie 2012.

Recurenta-reclamantă a apreciat că diferenţa de reglementare a art. 1961 din Legea nr. 95/2006, înainte şi după adoptarea Legii nr. 358/2013, este una de esenţă, în sensul că, în redactarea anterioară textul făcea trimitere la condiţia absolvirii de către asistenţii medicali a "studiilor superioare în profil", iar nu "în specialitate". Or, potrivit formei iniţiale a textului de lege, recurenta-reclamantă consideră că îndeplinea cele două condiţii cumulative pentru a fi promovată pe funcţia de asistent medical principal cu studii superioare, respectiv avea gradul de asistent medical principal şi absolvise studii superioare în profilul asistenţă medicală.

Când legiuitorul s-a referit la "profil", ca o condiţie a promovării absolvenţilor cu studii superioare, a avut în vedere faptul că asistenţii medicali principali puteau fi promovaţi după absolvirea studiilor superioare în profil asistenţă medicală, şi nu puteau fi promovaţi spre exemplu cei care aveau studii superioare absolvite în alte profiluri (istorie, drept, filozofie, psihologie, mecanică etc).

Totodată, recurenta-reclamantă a apreciat că în cauză a fost relevată o evidentă încălcare a dispoziţiilor Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, atât în ceea ce priveşte art. 1 din Protocolul Adiţional referitor la protecţia dreptului de proprietate, cât şi a normelor cu privire la nediscriminarea persoanelor. Astfel, reclamanta a susţinut că este discriminată în raport cu colegii săi din aceeaşi instituţie sanitară, promovaţi anterior sau ulterior introducerii cererii sale, cât şi cu ceilalţi colegi din celelalte unităţi sanitare publice, care au soluţionat favorabil cererile acestora şi îi este încălcat dreptul la salariu.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 iulie 2016, intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Rezoluţia din 18 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Principala critică de nelegalitate formulată de reclamantă prin cererea de recurs priveşte greşita aplicare a prevederilor art. 1961 din Legea nr. 95/2006, în forma în vigoare la o dată ulterioară depunerii cererii, 27 iunie 2012, respectiv la o dată ulterioară refuzului de promovare, emis de unitatea angajatoare la 8 octombrie 2012. În continuarea argumentaţiei, reclamanta a susţinut că forma iniţială a textului de lege, anterior modificărilor operate prin Legea nr. 358/2013, cuprindea dispoziţii favorabile reclamantei, din punct de vedere al condiţiei absolvirii de studii superioare de către asistenţii medicali, a căror aplicare conduce la admiterea cererii de chemare în judecată.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta-reclamantă s-a raportat, în cuprinsul cererii de recurs şi a solicitat a fi avută în vedere forma în vigoare a art. 1961 din Legea nr. 95/2006 la două date diferite, atât la data de 27 iunie 2012, cât şi la data de 8 octombrie 2012, acest aspect nu este de natură să producă consecinţe în privinţa criticilor de nelegalitate formulate, întrucât, între cele două date indicate de reclamantă nu au existat modificări legislative ale normei.

Înalta Curte reţine că, la data formulării cererii prin care a solicitat promovarea în funcţia de asistent medical principal cu studii superioare, precum şi la data emiterii refuzului de promovare, erau în vigoare dispoziţiile art. 1961 din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 35/2012 (de la 30 iunie 2012), potrivit cărora:

"Asistenţii medicali încadraţi în unităţile sanitare publice în baza diplomei/certificat de studii postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate care au dobândit gradul de principal şi ulterior au absolvit studii superioare în profilul acestora se încadrează în funcţia corespunzătoare studiilor superioare absolvite cu menţinerea gradului principal şi a gradaţiei avute la data promovării".

Prin dispoziţiile Legii nr. 358/2013, art. 1961 din Legea nr. 95/2006 a fost modificat şi completat cu trei noi alineate, dobândind următoarea redactare:

"(1) Asistenţii medicali absolvenţi de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată într-o specializare de profil clinic care au dobândit gradul de principal şi, ulterior, au absolvit studii superioare de asistent medical generalist ori moaşă se încadrează în funcţia corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menţinerea gradului de principal şi a gradaţiei avute la data promovării.

(2) Se consideră specializări de profil clinic potrivit prevederilor alin. (1) următoarele: asistent medical generalist, asistent medical obstetrică-ginecologie, asistent medical de pediatrie, asistent medical de ocrotire.

(3) Asistenţii medicali cu profil paraclinic, farmacie, medicină dentară, balneofizioterapie, încadraţi în sistemul public în baza diplomei/certificatului de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate, care au absolvit studii superioare în profilul acestora, se încadrează în funcţia corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menţinerea gradului de principal şi a gradaţiei avute la data promovării.

(4) Asistenţii medicali încadraţi în sistemul public în baza diplomei/certificatului de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate, care au absolvit studii superioare în profilul acestora şi, ulterior, obţin gradul de principal în profilul studiilor superioare absolvite, beneficiază de încadrarea în funcţia de asistent medical principal corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menţinerea gradaţiei avute la data promovării."

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a textului de lege, în forma legislativă existentă la data introducerii cererii de chemare în judecată, iar nu în forma în vigoare la data formulării cererii de promovare de către reclamantă ori la data emiterii refuzului de promovare. Atât cererea de promovare, cât şi refuzul de promovare, pe care reclamanta îl apreciază a fi unul nejustificat, privesc raportul juridic de drept administrativ dintre reclamantă şi angajatorul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, iar nu pe cel dintre reclamantă şi pârâtul Ministerul Sănătăţii.

Astfel, refuzul promovării reclamantei, emis de unitatea sanitară angajatoare, a făcut obiectul controlului de legalitate în Dosarul nr. x/2014, înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflict de muncă şi asigurări sociale, finalizat prin Sentinţa civilă nr. 7176 din 4 decembrie 2014, astfel cum a fost schimbată prin Decizia nr. 1560 din 25 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă. Aşadar, prezentul litigiu nu vizează refuzul de promovare emis de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, a cărui legalitate a fost definitiv tranşată de instanţa de judecată, ci reclamanta urmăreşte obligarea altui pârât, respectiv Ministerul Sănătăţii, la a acţiona în sensul indicat prin cererea de chemare în judecată.

Din actele dosarului, Înalta Curte reţine că reclamanta nu a înaintat pârâtului Ministerul Sănătăţii, anterior formulării acţiunii, o cerere care să fi fost respinsă/nesoluţionată în termenul legal, ci aceasta s-a adresat direct instanţei de judecată, solicitând obligarea pârâtului la efectuarea unei anumite prestaţii. Prin urmare, neexistând o cerere anterioară adresată de reclamantă în procedura administrativă, Înalta Curte constată că actul prin care pârâtul a fost sesizat cu privire la pretenţiile reclamantei îl reprezintă chiar cererea de chemare în judecată, iar examinarea temeiniciei cererii se stabileşte în raport de forma legislativă a art. 1961 din Legea nr. 95/2006, în vigoare la data depunerii acţiunii.

Data formulării cererii de promovare de către reclamantă, respectiv data emiterii refuzului promovării de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, nu pot fi avute în vedere la stabilirea normei de drept aplicabile fondului litigiului, aceste acte fiind adresate/emise către/de o altă instituţie publică decât pârâtul din prezenta cauză şi având un alt obiect decât prestaţia solicitată prin acţiune.

Cel de-al doilea set de critici formulate de recurenta-reclamantă au privit, în esenţă, diferenţele semantice ale noţiunilor utilizate de legiuitor în cuprinsul textului de lege incident, respectiv interpretarea, din punct de vedere juridic, a sensului noţiunii de "profil" al studiilor superioare absolvite de reclamantă.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă, încadrată în funcţia de asistent medical principal radiologie, specialitate medicală cu profil paraclinic, a absolvit cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, specializarea asistenţă medicală generală, studiile superioare absolvite fiind, aşadar, într-o specializare diferită de cea în care este încadrată.

Din dispoziţiile art. 1961 din Legea nr. 95/2006, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 358/2013, rezultă că încadrarea în funcţia corespunzătoare studiilor superioare este condiţionată de profilul studiilor absolvite. În acest sens, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-reclamante privitoare la împrejurarea că, atunci când legiuitorul s-a referit la "profil" a avut în vedere absolvirea studiilor superioare în profilul asistenţei medicale în general, şi nu în alte "profiluri", precum istorie, psihologie, drept, etc.

Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, prin "profil" se înţelege:

"Obiectivul de bază al producţiei unei întreprinderi, al activităţii unei instituţii, căruia îi corespunde un anumit mod de organizare". Prin urmare, expresia "în profilul acestora" din cuprinsul art. 1961 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 se referă la modalitatea de organizare a activităţii specifice serviciilor medicale prestate în cadrul unităţii sanitare, legiuitorul înţelegând să reglementeze o modalitate de promovare specifică, pusă la dispoziţia asistenţilor medicali care, ulterior angajării şi desfăşurării activităţii de asistent medical într-o anumită specialitate (radiologie, în cauza de faţă) pe baza certificatului sau diplomei de absolvire a studiilor sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată, au absolvit studii superioare în specialitatea în care au fost încadraţi.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că interpretarea pe care reclamanta o conferă noţiunii de "profil" se referă, în realitate, la domeniul/sfera activităţii profesionale (istorie, mecanică, etc.) şi nu corespunde voinţei legiuitorului, care, astfel cum s-a arătat anterior, prin dispoziţiile Legii nr. 95/2006, s-a raportat la noţiunea de "profil" ca reprezentând "specialitatea medicală".

Ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de dispoziţiile legale privind studiile superioare absolvite, refuzul pârâtului este justificat, iar cererea reclamantei de obligare a acestuia să aprobe modificarea statului de organizare al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în sensul modificării funcţiei pe care este încadrată reclamanta, din asistent medical principal în asistent medical principal cu studii superioare, începând cu data de 27 iunie 2012, este neîntemeiată.

Criticile de nelegalitate referitoare la încălcarea dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale cu privire la nediscriminarea persoanelor indiferent de criteriu, raportat la colegii reclamantei din aceeaşi instituţie sanitară, promovaţi anterior sau ulterior introducerii cererii sale, cât şi la colegii din celelalte unităţi sanitare publice care au soluţionat favorabil cererile acestora, precum şi la încălcarea art. 1 din Protocolul Adiţional referitor la protecţia dreptului de proprietate, raportat la dreptul la salariul corespunzător, sunt, de asemenea, nefondate.

Diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atunci când sunt tratate în mod diferit, cu excepţia justificării obiective şi raţionale, persoane aflate în situaţii comparabile.

În cauză nu se pune problema unei încălcări a principiului nediscriminării, deoarece tratamentul diferenţiat, constând în reglementarea aplicabilă, stabilită de legiuitor, se raportează la situaţia diferită în care se află destinatarii normelor legale, rezultând din încadrarea în funcţie şi specializarea studiilor superioare absolvite. Reclamanta nu se află în aceeaşi situaţie cu persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind studiile superioare absolvite pentru încadrarea în funcţia corespunzătoare acestora. Simpla susţinere că unor persoane li s-ar fi soluţionat favorabil cererea nu conduce, de asemenea, la o altă concluzie, întrucât principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru a obţine un anumit tratament, cu încălcarea legii.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut în mod constant că dreptul de creanţă reprezintă un "bun", în sensul art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie când are un temei suficient în dreptul intern, de exemplu în cazul în care este confirmat de o jurisprudenţă consacrată a instanţelor sau atunci când reclamantul poate pretinde că are cel puţin o "speranţă legitimă" de a-l vedea concretizat (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotărârea din 21 februarie 2008 în Cauza Driha contra României, Hotărârea din 6 decembrie 2011 în Cauzele Felicia Mihăieş contra României şi B. împotriva României). Eventualul salariu ce ar putea fi obţinut ca urmare a încadrării pe o funcţie corespunzătoare studiilor superioare, în condiţiile în care nu sunt îndeplinite condiţiile legale în acest sens, nu reprezintă un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel că, în cauză nu se pune problema unei limitări a dreptului de proprietate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 177 din 19 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2019.

Procesat de GGC - LM