Suspension of audit authority's remedial measures: well-justified case and imminent loss in administrative litigation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat:

- anularea Încheierii nr. 22 din 3 aprilie 2017 şi a Deciziei nr. 2 din 20 ianuarie 2017, emise de pârâtă;

- suspendarea executărilor măsurilor dispuse prin Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, menţinute prin Încheierea nr. 22 din 3 aprilie 2017, până la data rămânerii definitive a soluţiei pronunţate în acţiunea în anulare şi, în subsidiar, prelungirea termenelor acordate pentru înlăturarea abaterilor consemnate la pct. 1 - 13, până la data de 27 ianuarie 2018;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Încheierea de şedinţă din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 2 din 20 ianuarie 2017, menţinută prin Încheierea nr. 22 din 3 aprilie 2017, formulată de reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Încheierii de şedinţă din 26 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. SA, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că încheierea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu privire la îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Pentru înlăturarea abaterilor consemnate, intimata-pârâtă a dispus trei categorii de măsuri, ce urmau a fi îndeplinite până la data de 31 august 2017 şi anume: extinderea verificărilor asupra situaţiilor similare constatate pentru perioada 2013 - 2015, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite ca fiind prejudiciu şi recuperarea prejudiciului, în condiţiile legii. Or, aceste măsuri sunt de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ, întrucât măsura extinderii verificărilor are un caracter vag şi incert, iar aspectele consemnate de organul de control nu îmbracă forma unor veritabile abateri de la prevederile legale invocate, astfel încât nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu.

De asemenea, măsurile consemnate pentru înlăturarea abaterilor de la pct. 2.1 şi 2.2 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017 sunt nelegale, întrucât, cel puţin pentru anul 2014, există autoritate de lucru judecat, în raport de decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2015, în care societatea recurentă a avut calitatea de intervenient.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenta-reclamantă apreciază că această condiţie este îndeplinită prin faptul că, în cazul nerespectării măsurilor dispuse de intimata-pârâtă, pot fi sesizate organele de urmărire penală, ceea ce ar deteriora imaginea publică a societăţii, iar punerea în executare a măsurilor implică un volum de activitate considerabil.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că înregistrarea în contabilitate a unei sume ca reprezentând prejudiciu estimat obligă societatea la recuperarea acestui prejudiciu şi, totodată, necesită rectificarea unor situaţii financiare, iar în cazul admiterii acţiunii în anularea actului administrativ, societatea reclamantă ar trebui să recurgă la o nouă rectificare a documentelor contabile, operaţiuni care presupun timp şi personal dedicat.

Pentru a susţine caracterul nelegal al măsurilor consemnate la pct. 2.1 şi 2.2 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, recurenta-reclamantă a arătat că fondul lunar prevăzut de art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2002 se acordă societăţii, în calitate de operator din industria de apărare, pentru acoperirea fondului de salarii, în perioada în care salariaţii încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată nu desfăşoară activitatea de bază din lipsă de comenzi sau de contracte legate de producţia ori comerţul cu armament, muniţie şi material de război, numai dacă se desfăşoară activităţile indisolubil legate de producţia sau comerţul cu armament, muniţie şi material de război, stabilite prin hotărâre de guvern.

În acest context, returnarea sumelor la bugetul de stat ar perturba activitatea economico-financiară a societăţii, iar recuperarea presupusului prejudiciu este imposibilă, întrucât sumele au fost utilizate pentru acoperirea unor drepturi salariale şi nu se pot opera reţineri asupra salariilor angajaţilor reclamantei, fără un temei legal.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 februarie 2018, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă a susţinut că în cauză nu au fost probate condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ contestat beneficiind de prezumţia de legalitate, pe care susţinerile recurentei-pârâte nu sunt apte să o înlăture.

Criticile formulate de reclamantă prin cererea de recurs vizează doar constatările de la pct. 1.2 - 2.2. şi măsurile de la pct. I.2 din Decizia nr. 2/2017, dispuse în temeiul art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, sens în care reclamanta a invocat, ca motiv de nelegalitate a acestor măsuri, hotărârea pronunţată în Dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Or, apreciază intimata-pârâtă, sentinţa civilă nr. 1386 din 13 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, nu produce efecte în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât a fost atacată cu recurs, neavând caracter definitiv.

Neregulile constatate, valorificate prin măsurile dispuse la pct. I.2 din Decizia nr. 2/2017 privesc modul de întocmire a deconturilor justificative depuse la ministerul de resort în vederea efectuării plăţilor din creditele bugetare aprobate operatorilor economici din industria de apărare, conform art. 10 din O.G. nr. 95/2002, art. 15 din H.G. nr. 1597/2002 şi Anexa 4 la această hotărâre de guvern, precum şi conform Anexelor 1 şi 2 la H.G. nr. 703/2012, în raportul de control reţinându-se că în deconturile justificative a fost menţionat un număr de ore lucrătoare mai mic decât cel stabilit de Codul muncii pentru salariaţii cu normă întreagă.

Intimata-pârâtă a mai susţinut că misiunea de audit s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor RODAS şi ale art. 140 din Constituţie, precum şi ale art. 11, art. 21 - 22, art. 33, art. 62 - 65 din Legea nr. 94/1992.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, intimata-pârâtă apreciază că executarea măsurilor stabilite prin decizie nu poate produce prejudicii materiale reclamantei şi nici perturbarea nejustificată a funcţionării societăţii. Termenul până la care măsurile trebuie îndeplinite poate fi prelungit la solicitarea societăţii reclamante, conform pct. 235 din RODAS, iar afirmaţia privitoare la afectarea activităţii societăţii este una echivocă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Reclamanta Societatea A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării măsurilor de la pct. I.2, I.3, II.6, II.7, II.8, II.9, II.10 şi II.13, dispuse prin Decizia nr. 2/2017, emisă de pârâta Curtea de Conturi.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.(...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, contrar opiniei primei instanţe, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, în ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct. I.2 prima liniuţă şi pct. I.3 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017.

Argumentele reclamantei privitoare la greşita interpretare, de către organul de control, a dispoziţiilor O.G. nr. 95/2002, H.G. nr. 1597/2002 şi H.G. nr. 703/2012, referitoare la indicatorul "Număr de ore lucrătoare în luna de raportare", în raport de prevederile contractului colectiv de muncă şi ale Codului Muncii (măsura dispusă la pct. I.2. prima liniuţă din Decizie), precum şi argumentele privind greşita aplicare a prevederilor O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, din perspectiva realizării demersurilor necesare pentru recuperarea creanţelor contractuale ce rezultă din Contractul nr. x/2014, prin promovarea şi susţinerea pe rolul instanţelor de judecată a unor litigii împotriva debitorului, anterior efectuării misiunii de audit de către pârâtă (măsura dispusă la pct. I.3 din decizie), reprezintă împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului.

În acest sens, va fi avută în vedere jurisprudenţa europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. şi Comisia CE, prin care s-a reţinut că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existenţa "cel puţin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate", iar în cauza de faţă au fost invocate motive de nelegalitate a actului administrativ care, la o cercetare sumară, conduc spre ideea unei interpretări şi aplicări eronate de către organul fiscal a prevederilor legale în materie, atât în privinţa modalităţii de întocmire a deconturilor justificative a numărului de ore lucrate de angajaţii reclamantei, cât şi în privinţa demersurilor judiciare iniţiate de reclamantă pentru recuperarea creanţelor datorate de chiriaşul B. S.R.L.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin Sentinţa civilă nr. 506 din 9 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, fiind anulată în parte Încheierea nr. 22 din 3 aprilie 2017, precum şi Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, emisă de Curtea de Conturi a României, respectiv în ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct. I.2 prima liniuţă şi pct. I.3 pentru înlăturarea abaterilor consemnate la pct. 2.1 şi pct. 4 din decizie. Chiar dacă această sentinţă nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârâtă), soluţia pronunţată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase şi rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecăţii, făcând de prisos analiza celorlalte susţineri şi apărări ale recurentei-reclamante cu privire la dovedirea cerinţei cazului bine justificat în cazul acestor două măsuri.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază a fi corectă soluţia instanţei de fond cu privire la cererea de suspendare a măsurilor de la pct. I.2 a doua liniuţă, pct. II.6, pct. II.7, pct. II.8, pct. II.9, pct. II.10 şi pct. II.13 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, în contextul în care reclamanta nu a formulat critici concrete, raportate la considerentele hotărârii de fond, decât cu privire la abaterile de la pct. 2.1 şi 2.2 din decizie, care corespund pct. I.2 din dispozitivul actului administrativ. Pentru restul măsurilor, criticile recurentei-reclamante au îmbrăcat o formă generală, cu trimitere la cerinţele prevăzute de lege cu privire la cazul bine justificat şi la paguba iminentă.

În ceea ce priveşte abaterile de la pct. 2.1 şi 2.2 din decizie, Înalta Curte constată că principala critică de nelegalitate formulată de reclamantă s-a raportat la existenţa autorităţii de lucru judecat, în raport de Sentinţa civilă nr. 1386 din 13 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2015, litigiu în care reclamanta a avut calitatea de intervenient accesoriu.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, reţinând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 430 - 431 C. proc. civ., privitoare la tripla identitate de părţi, obiect şi cauză. Astfel, deşi litigiul înregistrat sub nr. x/2015 priveşte contestarea unor măsuri dispuse de Curtea de Conturi a României, autoritate care figurează ca pârâtă în ambele pricini, fiind emitenta actelor administrative contestate, obiectul Dosarului nr. x/2015 priveşte o altă decizie decât cea examinată în prezenta cauză şi un alt reclamant în sarcina căruia s-au dispus măsurile contestate. Mai exact, în prezenta cauză se solicită suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 2/2017, privind reclamanta Societatea A. SA, iar în Dosarul nr. x/2015 se solicită anularea măsurilor dispuse în sarcina reclamantului Ministerului Economiei prin Decizia nr. 31/2015.

Singurele puncte comune ale celor două pricini, respectiv prezenţa Societăţii A. SA în calitate de reclamantă în prezenta cauză, respectiv de intervenientă accesorie în Dosarul nr. x/2015 şi similaritatea uneia dintre măsurile dispuse de pârâtă atât prin Decizia nr. 31/2015, cât şi prin Decizia nr. 2/2017, nu sunt suficiente pentru a reţine incidenţa în cauză a autorităţii de lucru judecat, ceea ce conduce la respingerea, ca nefondat, a acestui motiv de recurs.

În ceea ce priveşte restul criticilor dezvoltate prin cererea de recurs, luând în considerare şi caracterul general al acestora, Înalta Curte va avea în vedere argumentele şi susţinerile formulate de reclamantă în faţa primei instanţe, referitoare la cazul bine justificat şi la aparenţa de nelegalitate a actului administrativ, în raport de care constată că reclamanta nu a reuşit să răstoarne prezumţia de legalitate a deciziei contestate cu privire la măsurile regăsite la pct. I.2 a doua liniuţă, pct. II.6, pct. II.7, pct. II.8, pct. II.9, pct. II.10 şi pct. II.13.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect că examinarea elementelor de nelegalitate invocate de reclamantă necesită o analiză profundă şi un probatoriu complex, care exced cadrului cererii de suspendare, fiind specifice acţiunii în anulare a actului administrativ. Astfel:

- măsura dispusă la pct. I.2 a doua liniuţă din decizie a privit înlăturarea abaterii consemnate la pct. 2.2, constând în neutilizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat (prin MECT) în scopul în care au fost aprobate, respectiv pentru plata impozitului pe salarii, ceea ce a condus la consemnarea unui impozit evidenţiat în sold ca fiind neplătit. Or, stabilirea existenţei abaterii şi, pe cale de consecinţă, a legalităţii măsurii dispuse pentru înlăturarea acesteia, necesită administrarea unui probatoriu mai amplu, de natură a determina scopul aprobării sumelor alocate reclamantei şi modalitatea de utilizare a acestor fonduri, neputând face obiectul unei cercetări sumare în cadrul cererii de suspendare.

- măsura dispusă la pct. II.6 din decizie obligă reclamanta la extinderea verificărilor asupra contractelor de agent derulate în perioada 2013 - 2015, ca urmare a constatării abaterii evidenţiate la pct. 5 din decizie, cu privire la efectuarea de plăţi pentru servicii de "agent", în condiţiile existenţei unor contracte de lucrări încheiate de reclamantă cu alţi operatori economici, care cuprindeau şi astfel de servicii. Pentru verificarea legalităţii acestei măsuri, se impune analizarea obiectului contractelor semnate de reclamantă, a drepturilor şi obligaţiilor asumate de părţi, precum şi a eventualelor diferenţe dintre serviciile prestate conform acestor contracte şi serviciile prestate de "agent", ceea ce depăşeşte obiectul cererii de suspendare.

- măsura dispusă la pct. II.7 din decizie obligă reclamanta la extinderea verificărilor asupra contractelor de comodat şi a celor de mandat derulate în perioada 2013 - 2015, în vederea identificării şi a altor cazuri de cheltuieli efectuate în mod nelegal pentru directorii A. SA, ca urmare a constatării abaterii evidenţiate la pct. 6 din decizie. Această abatere priveşte efectuarea unor cheltuieli cu funcţionarea a două autoturisme pentru deplasări în ţară şi străinătate, de care a beneficiat directorul general al societăţii, astfel încât, pentru stabilirea existenţei neregulii şi a legalităţii măsurii dispuse pentru înlăturarea acesteia este necesară administrarea de probatorii şi verificarea documentelor justificative, pe baza cărora s-au decontat cheltuielile de combustibil, reparaţii, etc., verificări care nu pot fi efectuate printr-o cercetare sumară, în cadrul cererii de suspendare.

- argumentele expuse cu privire la măsura dispusă la pct. II.7 sunt aplicabile şi în cazul măsurii dispusă la pct. II.8 din decizie, prin care se impune reclamantei extinderea verificărilor asupra deconturilor întocmite pentru deplasări externe şi aprobate la plată în perioada 2013 - 2015, în vederea identificării şi a altor cazuri de cheltuieli nelegale, având în vedere probatoriul necesar a fi administrat pentru stabilirea caracterului legal sau nelegal al deconturilor de cheltuieli pentru deplasări externe şi de protocol.

- măsura dispusă la pct. II.9 din decizie priveşte extinderea verificărilor asupra comenzilor emise furnizorilor interni/externi în perioada 2013 - 2015, în vederea identificării şi a altor cazuri de produse pentru care în decontare au fost acceptate preţuri mai mari decât cele din comenzile emise, ca urmare a constatării abaterii evidenţiate la pct. 8 din decizie. Or, este evident că, pentru stabilirea existenţei neregulii şi, pe cale de consecinţă, a legalităţii măsurii dispuse, este necesară verificarea documentelor privitoare la raporturile comerciale derulate de reclamantă, a condiţiilor contractuale convenite cu furnizorii şi a comenzilor primite, analiză ce nu poate fi realizată în cadrul restrâns al cererii de suspendare.

- măsura dispusă la pct. II.10 din decizie obligă reclamanta la acceptarea la plată a facturilor de servicii însoţite de documente încheiate în condiţiile legii, precum şi extinderea verificărilor asupra contractelor de prestări servicii derulate în perioada 2013 - 2015, în vederea identificării şi a altor cazuri de servicii acceptate în decontare la preţuri mai mari decât cele din ofertele declarate câştigătoare, ca urmare a constatării abaterii evidenţiate la pct. 9 din decizie. Examinarea legalităţii acestei măsuri impune analizarea contractelor de prestări servicii indicate în decizie, a actelor adiţionale, a lucrărilor efectuate, prin urmare a întregului context juridic în care au fost efectuate plăţile reclamantei către prestatori, ceea ce excede cadrului suspendării executării măsurii.

- măsura dispusă la pct. II.13 din decizie priveşte extinderea verificărilor asupra contractelor de servicii angajate pentru echipamente IT, aflate în derulare, pe perioada 2013-2015, ca urmare a constatării abaterii evidenţiate la pct. 12 din decizie, caz în care, pentru determinarea legalităţii măsurii dispuse, sunt necesare verificări privitoare la condiţiile contractuale şi legale de achiziţie a licenţelor şi echipamentelor specifice, operaţiune ce nu poate face obiectul unei cercetări sumare în cadrul cererii de suspendare.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat în privinţa măsurilor regăsite la pct. I.2 a doua liniuţă, pct. II.6, pct. II.7, pct. II.8, pct. II.9, pct. II.10 şi pct. II.13 din decizie.

Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Raportat la obligaţia stabilită în sarcina reclamantei prin măsurile a căror suspendare se solicită, Înalta Curte apreciază, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că prin caracterul amplu al verificărilor impuse de organul de control, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, obligând la demararea unor proceduri de ordin administrativ şi/sau judiciar, cu costuri materiale şi de resurse umane considerabile. Totodată, prin nepunerea în executare a măsurilor dispuse de pârâtă, reclamanta se supune riscului aplicării unei sancţiuni penale, conform art. 64 din Legea nr. 94/1992.

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, apărările intimatei-pârâte Curtea de Conturi, prin care a învederat că termenul de punere în aplicare a măsurilor poate fi prelungit, conform procedurii prevăzute de pct. 235 din RODAS, astfel încât să nu poată fi atrasă răspunderea penală a reclamantei. Analizând prevederile regulamentului, Înalta Curte reţine că, deşi posibilă, acordarea unei prelungiri a termenului fixat prin decizie reprezintă o măsură lăsată la stricta apreciere a pârâtei, care o poate respinge, considerând că motivele invocate de reclamantă sunt insuficiente ori neconcludente. Aşadar, riscul aplicării unei sancţiuni penale pentru nepunerea în executare a măsurii impuse de intimata-pârâtă nu este înlăturat prin existenţa unei proceduri de prelungire a termenului de executare a măsurii, cât timp decizia prelungirii termenului aparţine tot emitentului actului administrativ.

Totodată, Înalta Curte va respinge argumentele intimatei-pârâte privitoare la argumentarea echivocă şi ipotetică a prejudiciului, reţinând că prezumarea unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei, nu echivalează cu o susţinere ipotetică, lipsită de suport probator, raportată la o pagubă viitoare şi incertă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că în cauză este îndeplinită condiţia pagubei iminente cu privire la actul administrativ dedus judecăţii, dar această concluzie produce efecte doar în ceea ce priveşte cererea de suspendare a măsurilor dispuse la pct. I.2 prima liniuţă şi pct. I.3 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, întrucât, în acest caz, sunt întrunite, cumulativ, atât condiţia cazului bine justificat, cât şi a pagubei iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aspect de natură a conduce la reformarea soluţiei instanţei de fond.

În cazul măsurilor de la pct. I.2 a doua liniuţă, pct. II.6, pct. II.7, pct. II.8, pct. II.9, pct. II.10 şi pct. II.13 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, deşi în cauză este îndeplinită cerinţa pagubei iminente, reclamanta nu a dovedit existenţa unui caz bine justificat, cum s-a arătat anterior, astfel încât instanţa de control judiciar confirmă soluţia instanţei de fond de respingere a cererii de suspendare a executării acestor măsuri.

Pentru considerentele expuse, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA, va casa încheierea atacată şi, în rejudecare, va admite în parte cererea de suspendare formulată de reclamanta Societatea A. S.A., dispunând suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. I.2 prima liniuţă şi I.3 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce face obiectul Dosarului nr. x/2017

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA împotriva Încheierii de şedinţă din 26 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite în parte cererea de suspendare formulată de reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Dispune suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. I.2 prima liniuţă şi I.3 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce face obiectul Dosarului nr. x/2017

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2019.

Procesat de GGC - LM