Effect of late performance on right to final credit installments: waiver of contract resolution preserves payment obligation under cinematography funding rules

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 11 mai 2016, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei, a solicitat:

a) anularea următoarelor hotărâri emise de Consiliul de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei şi comunicate reclamantei prin Adresa nr. x din 24 septembrie 2015:

- Hotărârea nr. 290 din 26 august 2015, prin care s-a decis neacordarea tranşei restante din Contractul de acordare a creditului direct nr. 457 din 18 noiembrie 2011, pentru realizarea filmului "B."

- Hotărârea nr. 285 din 26 august 2015, prin care s-a decis neacordarea tranşei restante din Contractul de acordare a creditului direct nr. 458 din 18 noiembrie 2011, aferent filmului "C."

- Hotărârea nr. 289 din 26 august 2015, prin care s-a decis neacordarea transelor II, III şi IV restante din Contractul de acordare a creditului direct nr. 495 din 16 decembrie 2011, aferent filmului "D."

b) obligarea pârâtului la repararea prejudiciului provocat prin adoptarea Hotărârii nr. 291/2015, în sensul achitării către reclamantă a sumei de 59.520 RON, reprezentând tranşa IV de credit direct aferentă Contractului nr. x/2011, a sumei de 26.889 RON, reprezentând tranşa IV de credit direct aferentă Contractului nr. x/2011 şi a sumei de 406.252 RON, reprezentând tranşele II, III şi IV de credit direct aferente Contractului nr. x/2011.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 4150 din 20 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

(i) a respins excepţiile nulităţii cererii de chemare în judecată, a inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile şi a prescrierii dreptului la acţiune, invocate de pârât;

(ii) a admis acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei;

(iii) a anulat Hotărârile Consiliului de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei nr. 290 din 6 august 2015, nr. 285 din 26 august 2015 şi nr. 289 din 26 august 2015;

(iv) a obligat pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume: 59.520 RON reprezentând tranşa IV de credit direct aferentă contractului nr. x/2011; 26.889 RON, reprezentând tranşa IV de credit direct aferentă Contractului nr. x/2011; 406.252 RON, reprezentând tranşa IV de credit direct aferentă Contractului nr. x/2011;

(v) a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 4150 din 20 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiilor invocate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind informă, inadmisibilă şi prescrisă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul a reiterat excepţiile invocate prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond, respectiv excepţia inadmisibilităţii cererii pentru lipsa procedurii prealabile, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia dreptului material la acţiune, susţinând că excepţiile au fost respinse în mod greşit de prima instanţă, care s-a pronunţat cu depăşirea competenţei sale legale şi printr-o interpretare şi aplicare greşită a legii.

Pe fondul raporturilor juridice litigioase, recurentul-pârât arată că între părţi a fost încheiat un contract ale cărui clauze sunt izvorâte din legea specială, O.G. nr. 39/2005, astfel încât şi termenul de executare a contractului are natură legală şi nu contractuală, cum în mod greşit a interpretat prima instanţă. Contractul nu s-a prelungit prin act adiţional semnat de părţi, o astfel de prelungire fiind interzisă de lege.

Îndeplinirea tuturor condiţiilor condiţiilor contractuale, prevăzute în art. 52 din legea specială trebuie să aibă loc înlăuntrul termenului contractual general convenit de 24 de luni, iar după îndeplinirea termenului legal, producătorul nu mai poate cere plata ultimei tranşe de credit.

Prin hotărârea atacată, prima instanţă şi-a depăşit atribuţiile şi competenţa legală, substituindu-se în drepturile şi obligaţiile legale ale recurentului-pârât. Or, nici pârâtul şi nici instanţa de judecată nu pot interveni peste voinţa legiuitorului, care a prevăzut, prin art. 51 din O.G. nr. 39/2005, termenul înăuntrul căruia filmul creditat trebuia realizat.

Hotărârile contestate sunt legale, întemeindu-se pe dispoziţiile exprese şi speciale ale O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia. Faptul că intimata-reclamantă nu s-a încadrat în termenele contractuale acceptate a atras decăderea acesteia din dreptul de a mai solicita plata tranşelor următoare, decădere care nu poate fi pusă la îndoială prin niciun act sau fapt juridic contrar. În consecinţă, raporturile juridice pe care actele contestate le-au produs între părţi sunt cele reglementate de legea specială incidentă şi sunt conforme cu acest act normativ.

Totodată, recurentul-pârât a apreciat că cel de-al doilea capăt de cerere al acţiunii este inadmisibil, întrucât nu este precedat de solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 291/2015.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 29 martie 2017, intimata-reclamantă Societatea A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Rezoluţia din 18 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că, faţă de criticile de nelegalitate formulate de recurentul-pârât, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., întrucât motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Totodată, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât motivul de casare referitor la nemotivarea hotărârii atacate sau la prezentarea unor considerente contradictorii ori străine de natura pricinii nu a fost dezvoltat de recurentul-pârât prin criticile formulate, iar sentinţa recurată cuprinde toate elementele prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte va examina recursul dedus judecăţii prin prisma motivelor de recurs reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., apreciind că, criticile de nelegalitate invocate de pârât se circumscriu acestor cazuri de casare.

II.1. Analizând recursul declarat de pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va examina criticile formulate cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată.

În acest sens, recurentul-pârât a apreciat că prima instanţă a cenzurat argumentele prezentate în cuprinsul întâmpinării fără o motivare corespunzătoare şi că acţiunea introductivă de instanţă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 32, art. 40 şi art. 193 C. proc. civ.

Aceste susţineri sunt neîntemeiate, întrucât instanţa de fond a motivat într-o manieră cuprinzătoare soluţia de respingere a excepţiei invocate de pârât, constatând în mod corect că cererea de chemare în judecată cuprinde toate elementele prevăzute de art. 194 C. proc. civ. Totodată, nu se poate reţine nici nesocotirea dispoziţiilor art. 32, raportat la art. 40 din C. proc. civ., reclamanta justificând capacitatea şi calitatea procesuală, precum şi interesul în promovarea acţiunii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a respins în mod corect, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii acţiunii, invocată de pârât, în cauză nefiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II.2. Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei, circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privitoare la soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra excepţiilor inadmisibilităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi asupra fondului cauzei.

II.2.1. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii primului capăt al cererii de chemare în judecată, recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora plângerea prealabilă trebuie făcută, în cazul contractelor administrative, în termen de 6 luni de la data încălcării obligaţiilor contractuale, iar intimata-reclamantă nu a formulat o astfel de plângere în condiţiile şi în termenul prevăzute de lege.

Această critică va fi respinsă, ca nefondată, Înalta Curte reţinând că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care reglementează situaţia contestării contractelor administrative, obiectul prezentei cereri în anulare vizând Hotărârile emise la data de 26 august 2015, de pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei, sub nr. 285, nr. 289 şi nr. 290, iar nu contractele de acordare a creditului direct pentru producţie.

De altfel, şi în ipoteza în care s-ar aprecia a fi aplicabile prevederile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că termenul de formulare a plângerii prealabile curge de la comunicarea hotărârilor în discuţie, conform adresei nr. x/24 septembrie 2015, acesta fiind momentul la care reclamanta a luat cunoştinţă efectiv de refuzul neechivoc al pârâtului Centrul Naţional al Cinematografiei de a respecta prevederile contractuale care impun obligaţia achitării către reclamantă a celei de-a patra tranşe din sumele alocate potrivit contractelor de credit.

Înalta Curte constată că la dosarul cauzei s-a depus, de către reclamantă, dovada formulării plângerii prealabile împotriva hotărârilor contestate, înregistrată sub nr. x din 26 octombrie 2015, faţă de care pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei a emis răspunsul înregistrat sub nr. x din 16 noiembrie 2015 .

Prin urmare, reclamanta a respectat dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, formulând plângere prealabilă împotriva actelor administrative contestate în cauză, iar în ceea ce priveşte termenul de introducere a plângerii, acesta este respectat, atât din perspectiva termenului de 30 de zile reglementat de alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi, cu atât mai mult, din perspectiva termenului de 6 luni, prevăzut de alin. (6) al art. 7 din Legea nr. 554/2004.

II.2.2. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii celui de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă s-a pronunţat cu greşita aplicare a legii, întrucât reclamanta nu poate solicita repararea prejudiciului produs prin emiterea Hotărârii nr. 291 din 26 august 2015, atât timp cât nu a solicitat şi anularea actului administrativ.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, reţinând că, deşi în cel de-al doilea petit al acţiunii reclamanta face trimitere la Hotărârea nr. 291 din 26 august 2015, aceasta reprezintă o evidentă eroare de redactare a cererii, aspect confirmat şi oral, în faţa instanţei de recurs, de reprezentantul convenţional al societăţii.

Eroarea materială a reclamantei este confirmată de motivele de fapt şi de drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată, care nu fac trimitere la Hotărârea nr. 291 din 26 august 2015, ci la prejudiciul creat prin Hotărârile nr. 285, nr. 289 şi nr. 290 din 26 august 2015, fiind individualizate şi sumele solicitate la plată, care corespund contractelor de credit direct pentru producţie avute în vedere la emiterea acestor hotărâri, precum şi de împrejurarea că Hotărârea nr. 291 din 26 august 2015 face obiectul contestării în cadrul altui litigiu.

II.2.3. Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, recurentul-pârât a susţinut incidenţa prevederilor art. 11 alin. (1) şi art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, întrucât, pe de-o parte, lipseşte procedura prealabilă obligatorie, iar pe de altă parte, contractele în discuţie au început a fi executate din anul 2011.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, reţinând că procedura prealabilă a fost îndeplinită de reclamantă, astfel cum s-a arătat la punctul II.2.1. din prezenta hotărâre, iar data încheierii contractelor de credit direct pentru producţie, din perspectiva începerii executării obligaţiilor bilaterale, nu are relevanţă în calcularea termenului de introducere a acţiunii în contencios administrativ.

Potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ se introduc în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă. Or, în cauza de faţă, răspunsul la plângerea prealabilă a fost emis la data de 16 noiembrie 2015, fiind comunicat reclamantei la aceeaşi dată, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de fond la data de 11 mai 2016, cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

II.2.4. Pe fondul cauzei, în esenţă, pârâtul a susţinut că prima instanţă a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor contractuale ce-i reveneau reclamantei, pârâtul apreciind că îndeplinirea cu întârziere a acestor obligaţii atrage decăderea reclamantei din dreptul de a mai solicita plata tranşelor de credit.

Este de necontestat că intimata-reclamantă a îndeplinit cu întârziere obligaţiile ce-i reveneau conform contractelor de acordare credit direct pentru producţie, nepredând copia standard a filmului finanţat în termen de 24 de luni de la data semnării contractului.

Cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut în mod corect că dispoziţiile art. 20 din Contractele nr. x din 18 noiembrie 2011, nr. y din 18 noiembrie 2011 şi nr. 495 din 16 decembrie 2011 dau dreptul recurentului-pârât să solicite rezoluţiunea contractului, în cazul nerespectării termenului de predare a copiei standard, drept de care pârâtul nu a înţeles să uzeze. Astfel, deşi a promovat o acţiune în rezoluţiunea contractelor de acordare credit direct pentru producţie, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2014*, prin Hotărârea nr. 37 din 19 februarie 2015, emisă de Consiliul de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei, organul de conducere al pârâtului a decis renunţarea la judecata cererii, manifestare de voinţă de care instanţa a luat act prin Sentinţa civilă nr. 1654 din 2 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În consecinţă, întrucât Contractele de acordare credit direct pentru producţie nr. 457 din 18 noiembrie 2011, nr. 458/18 noiembrie 2011 şi nr. 495 din 16 decembrie 2011 nu au fost desfiinţate, ele continuă să producă efecte şi obligă părţile la respectarea obligaţiilor pe care şi le-au asumat.

În acest context, Înalta Curte constată că pârâtul şi-a asumat obligaţia achitării celei de-a patra tranşe de credit, conform art. 12 alin. (1) lit. d) din contractele menţionate, o dată cu îndeplinirea, de către reclamantă, a obligaţiilor cumulative constând în predarea şi recepţia tehnică de către CNC a matriţei video, predarea unui audit care să certifice corecta utilizare a creditului direct, a participării financiare a coproducătorilor şi cofinanţatorilor proiectului, a aportului producătorului şi prezentarea unui contract ferm de distribuire. Recurentul-pârât nu a contestat îndeplinirea acestor obligaţii de către intimata-reclamantă, refuzând însă plata tranşei de credit pentru unicul motiv al depăşirii termenului contractual fixat pentru predarea copiei standard. Or, un atare refuz este neîntemeiat, în condiţiile în care obligaţia reclamantei a fost executată, fie şi cu întârziere, iar recurentul-pârât a renunţat la a cere rezoluţiunea contractelor.

Dispoziţiile O.G. nr. 39/2005 nu conduc la o interpretare diferită, având în vedere că art. 52 din acest act normativ constituie fundamentul redactării art. 12 din contractele de acordare credit direct, cuprinzând aceleaşi condiţii de plată a tranşelor de credit. Totodată, dispoziţiile O.G. nr. 39/2005 nu prevăd sancţiunea decăderii producătorului din dreptul de a primi tranşele de credit, ca urmare a îndeplinirii cu întârziere a obligaţiilor contractuale, ci numai posibilitatea pârâtului de a rezolvi contractele de acordare a creditului financiar şi a solicita restituirea sumelor deja achitate, conform art. 53 din O.G. nr. 39/2005. Pe cale de consecinţă, dacă pârâtul nu-şi manifestă voinţa expresă în sensul rezoluţiunii contractelor, se menţine dreptul reclamantei la plata tranşelor de credit.

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, susţinerea recurentului-pârât privitoare la presupusa repunere a reclamantei în termenul contractual, de către instanţa de judecată, apreciind că pârâtul face o confuzie între termenul în care părţile trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile, pe care instanţa nu îl poate modifica şi efectele juridice produse de executarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale. După cum se poate observa din cuprinsul sentinţei recurate, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau în termenul de 24 de luni de la semnarea contractului, dar, în raport de conduita pârâtului, care nu a înţeles să aplice sancţiunea rezoluţiunii contractului din culpa reclamantei, depăşirea termenului contractual nu produce efecte şi nu înlătură obligaţia de plată ce-i revine pârâtului.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei împotriva Sentinţei civile nr. 4150 din 20 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2019.

Procesat de GGC - LM