Insufficient individualization of concrete asset-dissipation risk invalidates tax security measures

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta SC "A." SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cu nr. de înregistrare A FCT 6139 din 4 martie 2016 emisă de pârâta MFP - ANAF - DGAF - DRAF 2 Constanţa.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 147/CA din 19 septembrie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal promovată de reclamanta SC "A." SRL în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa şi a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emisă sub nr. A FCT 6139 din 4 martie 2016 emisă de pârâtă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în raport cu conţinutul deciziei emise de organul de control, atât luarea măsurii asigurătorii cât şi dispoziţiile privind ducerea lor la îndeplinire, nu au respectat dispoziţiile legale în materie, privind îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, respectiv: pericol concret de sustragere a agentului economic de la plata asigurărilor la bugetul general consolidat sau prejudicierea bugetului prin acte concrete de ascundere sau risipire a patrimoniului şi iminenţa pericolului concret. Reţinerea generică a pericolului fără acte concrete care să individualizeze, conduce la concluzia că măsurile sunt abuzive, comportamentul fiscal inadecvat al contribuabilului trebuind să fie demonstrat, pentru că, acesta nu răspunde de comportamentul inadecvat al partenerilor contractuali, câtă vreme nu se demonstrează în concret, o conivenţă frauduloasă.

S-a mai arătat că, atâta timp cât contestatoarea se află în posesia facturilor emise în temei contractual, evidenţiate în propria contabilitate şi achitate prin compensare şi ordin de plată, Curtea apreciază că aceasta a acţionat cu suficientă diligenţă, impunându-se a fi protejată indiferent de comportamentul partenerului contractual, pe care statul va trebui să îl sancţioneze pentru faptele sale. În acest context, raportat la probele administrate în speţă, în această ipoteză ar trebui să se situeze constatările organelor de control în privinţa eventualelor suspiciuni pe care le au în privinţa partenerului contractual al contestatoarei, pentru că acesta nu are obligaţia a aprecia sau suspiciona partenerul contractual.

În referire la "analiza comportamentului fiscal al contestatoarei întreprinsă de pârâtă", instanţa a reţinut că şi aceasta lipseşte cu desăvârşire şi încalcă prezumţia de bună credinţă a agentului economic, pentru că, prin ele însăşi cuantumul prejudiciului, înregistrările contabile cu precizarea conturilor, mărfurile achiziţionate, capacităţile de producţie ale partenerului contractual, etc., nu probează pericolul concret ce se impunea a fi probat în cauză de organul fiscal. Faţă de măsura dispusă, instanţa nu a primit argumentul pârâtei în sensul că, "societatea contestatoare îşi poate desfăşura nestingherit activitatea", atât timp cât, contestatoarea are conturile blocate, fiind de domeniul evidenţei că activitatea îi este total blocată.

A mai arătat prima instanţă că simpla citare a dispoziţiilor legale nu suplineşte obligaţia organului de control de a face aplicarea criteriilor de evaluare a agentului economic - altfel spus, de a face aplicarea art. 2.1 pct. 5.6 din OPANAF nr. 2605/2010, instanţa neputând reţine că, organul de control a procedat astfel, câtă vreme, aşa cum s-a arătat anterior, într-o singură frază a reprodus fidel cu titlul de motivare, dispoziţiile cuprinse în art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, pe care l-a completat cu precizarea facturilor şi cuantumului prejudiciului estimat.

3. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin mandatar procesual Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi în motivarea căii de atac, a arătat, în esenţă, următoarele:

- viziunea legiuitorului cu privire la măsurile asigurătorii a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat. În acest sens, art. 213 alin. (13) şi alin. (14) din C. proc. fisc. prevede că introducerea contestaţiei nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. Acest lucru echivalează cu continuarea procedurilor de executare silită de către organele fiscale împotriva debitorului. În aceste condiţii, pentru a se recupera creanţele fiscale pe care acesta le are la bugetul de stat, legiuitorul a prevăzut ca masurile asigurătorii să rămână valabile pe toată durata executării silite, ca o garanţie pentru recuperarea creanţei fiscale datorate. Faptul ca odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, masurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii, nu este decât o aplicare a imperativului mai sus enunţat.

- având în vedere comportamentul fiscal al societăţii A. SRL care a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii de mărfuri a căror provenienţa nu este cunoscută, de la societăţi cu comportament fiscal inadecvat, administrate, în unele cazuri de persoane care nu au putut fi identificate, cuantumul ridicat al prejudiciului evaluat, a fost necesară dispunerea de masuri asigurătorii în conformitate cu prevederile art. 213 din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ale OMFP nr. 2605/2010 privind aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a masurilor asigurătorii prevăzută de art. 6 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 74/2013 privind masuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii A.N.A.F. precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Mai mult decât atât, reprezentanţii legali ai contestatoarei au constituit şi coordonat un grup de fraudare, care a avut ca scop deducerea nelegală a TVA şi a unor cheltuieli fictive, fapte de natură penală ce fac obiectul unei sesizări care a fost transmisă către organele de cercetare penală competente.

- decizia contestată cuprinde o motivare amplă a conduitei contestatoarei, care a condus la concluzia că aceasta ar putea să se sustragă de la o eventuală obligaţie fiscală, conduită care se reflectă în relaţiile contractuale desfăşurate cu parteneri ce se încadrează în noţiunea de "societăţi fantomă". Istoricul acestui tip de a tranzacţiona, descris în mod detaliat în cuprinsul deciziei, este suficient pentru a naşte suspiciuni cu privire la conduita pe viitor a reclamantei, iar în această etapă, de dispunere a unor măsuri asigurătorii, aceste suspiciuni sunt nu doar necesare, dar şi suficiente pentru a motiva emiterea deciziei şi a pericolului sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

- în mod nelegal, instanţa a admis cererea contestatoarei de obligare a instituţiei la plata onorariului de avocat în suma de 3.050 RON, având în vedere că, nu s-a reţinut că ar exista vreo culpa procesuală a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care sa justifice acordarea plăţii onorariului de avocat. Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată şi a onorariului de avocat este reprezentat de culpa procesuala a pârtii "care cade în pretenţii". Culpa procesuală este cea care trebuie să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenţii, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi- prin mandatar procesual Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi în motivarea căii de atac, a arătat, în esenţă, următoarele:

- instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia invocată prin întâmpinare (lipsei calităţii procesual pasive a DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa) ci o altă excepţie, respectiv lipsa calităţii procesual pasive a ANAF Bucureşti pentru ANAF - DGAF - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 CONSTANŢA, aşa cum este menţionat în încheierea din 7 septembrie 2016.

- instanţa nu a dezbătut excepţia invocată prin întâmpinarea DGRFP Galaţi referitoare la lipsa calităţii procesual pasive a DGRFP Galaţi prin AJFP Constanţa. Conform art. 248 din noul C. proc. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe ori după caz cercetarea în fond a cauzei.

- actul administrativ atacat prin care s-a dispus luarea masurilor asigurătorii Decizia de măsuri asigurătorii A-FCT 6139 din 4 martie 2016 este emis de o instituţie diferită de pârâta DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa, că acea autoritate (DRAF 2 Constanţa) nu face parte integrantă din structura organizatorică a DGRFP Galaţi sau a AJFP Constanţa, şi prin urmare nu se poate reţine că a suferit o vătămare produsă de pârâta DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata A. SRL a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate, arătând că:

- primul recurs este nefondat pentru că instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei invocată de recurentă, reţinându-se calitatea sa procesuală pasivă în cauză, pentru opozabilitate. Practica extrem de fluctuantă asupra calităţii procesual pasive în speţele de contencios fiscal determină instanţele de fond la prudenţă în această materie. Ar trebui ca buna-credinţă să guverneze materia şi nu poziţia dominantă a unei părţi, care poate jongla cu legea imperfectă.

- al doilea recurs este nefondat în privinţa ambelor motive. Motivul privind nelegala obligare la cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, izvorăşte din confuzia recurentei cu o altă speţă, deoarece, în Dosarul nr. x/2016, singurul care interesează, nu s-au cerut şi nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

- în ceea ce priveşte critica pe motive de fond, se apreciază că, în controlul judiciar riguros asupra speţelor de acest gen, instanţele sunt datoare să analizeze, în fiecare caz în parte, dacă măsurile luate sunt în concordanţă cu legea şi dacă emitentul măsurii a dovedit întrunirea condiţiilor legale la speţă.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Intimata-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu o acţiune îndreptată împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cu nr. de înregistrare A FCT 6139 din 4 martie 2016 emisă de pârâta MFP - ANAF - DGAF - DRAF 2 Constanţa, solicitând anularea acesteia ca nelegală şi netemeinică. Prima instanţă, pentru considerentele arătate pe scurt la punctul 2, a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal promovată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa şi a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 4 martie 2016 emisă de pârâtă.

Pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin mandatar procesual Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa au declarat recurs, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, inspectorii antifraudă au efectuat un control la sediul societăţii A. SRL având ca obiectiv "verificarea realităţii şi legalităţii tranzacţiilor comerciale desfăşurate cu alte societăţi în perioada 2010 - 2015", în urma căruia a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A_FCT/6139 din 4 martie 2016 de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, estimându-se în timpul controlului operativ, prin referat, obligaţii de plată în sumă totală de 677.307 RON compusă din: 270.923 RON impozit pe profit şi 406.384 RON TVA.

În decizie s-a arătat că "există motive întemeiate în ceea ce priveşte aprecierea pericolului de sustragere sau de risipire a patrimoniului/averii, astfel că se dispune instituirea de măsuri asigurătorii pentru suma totală de 1.015.961,70 RON reprezentând un procent de 150% din suma stabilită", raportându-se la dispoziţiile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi a punctului 2.1 lit. a) şi c) din Ordinul nr. 2605 din 21 octombrie 2010, pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. S-a mai arătat că modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii îl reprezintă:

"sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi asupra stocului de marfă până la concurenţa sumei estimate".

Potrivit dispoziţiilor art. 213 - Poprirea şi sechestrul asigurător alin. (1) - (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat:

"(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent."

De asemenea, potrivit punctului 2.1 lit. a) şi c) din Ordinul nr. 2605 din 21 octombrie 2010, pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat:

"Organul de control prevăzut la pct. 1.1 lit. a) poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în următoarele situaţii:

a) în urma constatării unor acte şi fapte care pot constitui infracţiuni de evaziune fiscală sau fraudă fiscală şi vamală, în cazul cărora prejudiciul nu a fost stabilit prin acte administrative fiscale de impunere, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare; (...)

c) în situaţia în care urmează să fie stabilite obligaţii fiscale cu ocazia acţiunii de control prin acte administrative fiscale de impunere;"

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, apreciem că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) şi care sunt consecinţele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asigurătorii, pot fi avute în vedere şi alte elemente decât cele indicate anterior. Se impune a analiza în ce măsură, dispunerea măsurilor asigurătorii în decizia contestată, poate fi considerată motivată, prin raportare la detalierea unui anumit comportament fiscal al contribuabilului. Trebuie subliniat faptul că motivele care fundamentează concluzia unor debite fiscale suplimentare nu pot justifica prin ele însele instituirea unei măsuri asigurătorii.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, recurenta pârâtă nu a motivat în concret, cu argumente suficient de precise şi concordante, nici existenţa unei situaţii excepţionale, nici a pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului.

Recurenta învederează că ceea ce a justificat instituirea măsurii a fost "comportamentul fiscal al societăţii A. SRL care a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii de mărfuri a căror provenienţă nu este cunoscută, de la societăţi cu comportament fiscal inadecvat, administrate, în unele cazuri de persoane care nu au putut fi identificate, cuantumul ridicat al prejudiciului evaluat", fără a arăta însă de ce acest comportament conturează pericolul sustragerii sau ascunderii patrimoniului.

Mai mult decât atât, organele fiscale nu au dovedit că operaţiunile înregistrate nu au un conţinut economic, că facturile au fost înregistrate în contabilitate doar în vederea sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor, fără a se fi achiziţionat propriu-zis mărfurile arătate.

Or, în lipsa dovedirii participării societăţii într-un mecanism fraudulos cu societăţile partenere, doar comportamentul inadecvat al acestora din urmă nu justifică măsura excepţională a indisponibilizării mărfurilor şi bunurilor societăţii, aşa cum în mod corect a arătat şi prima instanţă.

Nici cea de a doua critică a recurentei, cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, nu este fondată de vreme ce prin sentinţa recurată nu s-a instituit o astfel de obligaţie în sarcina pârâtelor.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. şi invocate de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu sunt incidente în cauză.

2. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - prin mandatar procesual Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. susţinând că nu are calitate procesuală pasivă nefiind emitenta actului administrativ atacat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1 - 4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare. Astfel, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A_FCT 6139 din 4 martie 2016 a fost emisă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa.

Recurenta pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi- prin mandatar procesual Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, a invocat la data de 31 mai 2016, pe cale de întâmpinare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând care este emitentul actului atacat.

Prima instanţă la termenul din 1 iunie 2016 prorogă discutarea acestei excepţii şi dispune introducerea în cauză a Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, iar la termenul următor pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa şi dispune menţinerea acestei părţi în cauză, respingând implicit excepţia. Însă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - prin mandatar procesual Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a rămas nesoluţionată.

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stabileşte cadrul procesual al litigiului de contencios administrativ, reglementând în detaliu categoriile de subiecte care pot avea calitate procesuală activă, persoanele ori entităţile care pot fi chemate în judecată, obiectul acţiunii, condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune, precum şi limitele controlului judecătoresc asupra actelor administrative.

Cum actul administrativ atacat e fost emis de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, această parte dobândeşte calitate procesuală pasivă în litigiul ce tinde la anularea actului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că intimata pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi- prin mandatar procesual Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa nu are calitate procesuală pasivă în litigiul de faţă, critica din recurs fiind fondată.

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin mandatar procesual Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Sentinţei civile nr. 147/CA din 19 septembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa recurată, în sensul că va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi va respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Se va respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 147/CA din 19 septembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin mandatar procesual Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Sentinţei civile nr. 147/CA din 19 septembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Respinge recursul formulat de recurentul - pârât Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 147/CA din 19 septembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2019.

Procesat de GGC - LM