Nature of Government Decree: Classification as Individual Administrative Act for Road Expropriation and Failure to Prove Direct Injury from Environmental Impact

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S.C. S. S.R.L., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., H., KK., LL., C., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., R., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., V., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 378/2013, respectiv anularea dispoziţiilor art. 1, 6 şi 7 ale acestei hotărâri şi a anexelor privind amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta ocolitoare a oraşului Târgu Mureş, pe DN 13 şi DN 15" suspendarea executării art. 1,6 şi 7 ale Hotărârii de Guvern nr. 378/2013 până la soluţionarea definitivă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa nr. 52/2015 a Curţii de Apel Tg. Mureş a fost admisă cererea formulată de reclamanţi şi, în consecinţă, instanţa a dispus suspendarea executării dispoziţiilor art. 1, 6 şi 7 din H.G. nr. 378/2013 până la pronunţarea instanţei de fond.

În cauză a fost formulate cereri de intervenţie accesorie în interesul pârâtului de către CNADR şi Ministerul Transporturilor.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Decizia nr. 19/2016 din 18 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia tardivităţii invocată de pârâtul Guvernul României şi a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Instanţa a admis cererile de intervenţie în interesul pârâtului formulate de CNADR şi Ministerul Transporturilor şi a respins cererea de suspendare formulată de reclamanţi, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii solicitând casarea în totalitate a hotărârii şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de fond sau, în cazul rejudecării după casare cu reţinerea cauzei, admiterea în integralitate a acţiunii şi respingerea cererilor de intervenţie. De asemenea, recurenţii au solicitat suspendarea executării art. 1, 6 şi 7 din H.G. nr. 378/2013 până la soluţionarea definitivă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurenţii au arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile atacate, respectiv art. 1, 6 şi 7 ale Hotărârii de Guvern nr. 378/2013, şi anexele acesteia sunt dispoziţii cu caracter administrativ individual. Aşa cum s-a susţinut şi în acţiunea introductivă, dispoziţiile atacate au caracter administrativ normativ, cu consecinţe foarte importante în ce priveşte afectarea intereselor legitime şi a drepturilor recurenţilor, pe care instanţa de fond le-a ignorant cu desăvârşire, fără să se refere în vreun fel la acestea, motiv pentru care apreciază că prima instanţă nu a judecat fondul cauzei.

Au susţinut că instanţa de fond s-a rezumat la a spune că actul administrativ atacat este în întregime un act administrativ individual pentru că acesta conţine reguli cu o întindere limitată, respectiv o procedură de expropriere strictă şi determinată, fără o aplicabilitate generală şi repetată, destinatarii fiind un număr determinat de subiecţi.

Recurenţii au arătat în acţiunea introductivă că prin art. 1 al Hotărârii de Guvern nr. 378/2013 se stabileşte mult mai mult decât o simplă expropriere. Dispoziţiile din H.G. nr. 378/2013 atacate prevăd că "Planul cu amplasamentul lucrării se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul consiliului local respectiv..." (art. 6), iar "Anexele 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre" (art. 7). Acest element al acţiunii introductive este esenţial pentru soluţionarea pe fond a cauzei pentru că reprezintă fundamentul juridic al interesului legitim şi al dreptului încălcat de aceste dispoziţii administrativ normative.

Au subliniat că nu au atacat dispoziţiile din H.G. nr. 378/2013 referitoare la expropriere, ci doar dispoziţiile prin care se stabileşte amplasamentul viitoarei centuri ocolitoare.

Au reluat argumentaţia din acţiunea introductivă pentru care consideră că dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 378/2013, prin care Guvernul a decis construirea unui drum de centură pe un amplasament anume, precum şi executarea acestui proiect şi utilizarea lui viitoare (art. 6 şi 7 şi Anexele 1 şi 2 din H.G. nr. 378/2013) sunt dispoziţii cu caracter administrativ normativ. Au invocat în acest sens practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi aspectele consemnate în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern nr. 378/2013, unde se arată expressis verbis că acest act este unul normativ şi nu individual, argument pe care instanţa de fond nu l-a analizat. Interpretul, în speţă instanţa de fond, nu poate schimba caracterul unui act administrativ din moment ce emitentul lui l-a văzut ca fiind un act normativ.

Conturând în acest fel interesul legitim şi drepturile recurenţilor, prima instanţă nu a analizat în niciun fel cauza pe fond, în speţă încălcarea acestui interes legitim şi drept al reclamanţilor, şi anume modul în care le afectează în mod direct viaţa, sănătatea, dar şi mediul în care locuiesc, stabilirea amplasamentului pentru centura ocolitoare.

Mai arată în cererea de recurs că în acţiune s-a menţionat că nu au fost realizate studiile de impact de mediu, ce trebuie să conţină şi studiul privind impactul social, nefiind respectate dispoziţiile art. 24 şi 36 din O.G. nr. 43/2007 privind regimul general al drumurilor publice. Nota de fundamentare spune că "prezentul act normativ nu are impact în acest domeniu".

Guvernul, autorităţile responsabile sunt datoare, înainte de a stabili amplasamentul şi de a demara lucrările, să efectueze măsurători concrete privind influenţele asupra mediului social şi mediului natural ţinând cont de toţi factorii concreţi de pe teren, inclusiv faptul că viaţa unei comunităţi întregi va fi schimbată, negativ, în mod fundamental, prin traficul ce se va derula pe drumul de centură. Nu se pot face promisiuni superficiale că după realizarea drumului de centură se vor realiza măsurători. De fapt, aceste studii de impact, la care legea obligă, nu au fost efectuate, iar solicitările locuitorilor cartierului "Orizont" au fost total ignorate.

Acest lucru este cu atât mai evident cu cât, la adoptarea indicatorilor tehnico-economici de către Guvern, prin H.G. nr. 1638/2004, autorităţile aveau mai multe variante de realizare a amplasamentelor, cel puţin trei, care puteau fi luate în discuţie în aşa fel încât să nu pună în pericol mediul social şi mediul natural - lucru pe care şi instanţa de fond îl recunoaşte în hotărârea atacată.

Recurenţii au precizat că sunt conştienţi şi apreciază faptul că e necesar un drum de centură care să ocolească municipiul Târgu Mureş, dat fiind traficul aglomerat din municipiu, însă acest interes general trebuie văzut în corelaţie, în echilibru cu interesul unei comunităţi umane, cum sunt locuitorii cartierului "Orizont", cu atât mai mult cu cât există şi alte variante de amplasament care să satisfacă acest echilibru necesar.

Nu în ultimul rând, recurenţii apreciază că prin comportamentul şi decizia arbitrară ale autorităţilor publice se încalcă dreptul lor la proprietatea privată, în condiţiile în care nu se vor putea bucura de folosirea adecvată a proprietăţilor/case de locuit, făcând trimitere la disp. art. 44 paragrafele 1 şi 7 din Constituţie.

În măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va dispune, după casare, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, se solicită ca, prin admiterea recursului şi casarea în întregime a hotărârii primei instanţe, în rejudecarea cu reţinere să fie admisă în întregime acţiunea introductivă de instanţă, astfel cum a fost formulată, pentru următoarele motive:

Pârâtul Guvernul României nu a efectuat studiile de impact la care era obligat conform art. 24 şi 36 din O.G. nr. 43/2007 privind regimul general al drumurilor publice.

Instanţa de fond susţine că în PUZ - PAD care vizează zona de locuinţe Livezeni, respectiv cartierul Orizont, se arată, la capitolul 2.2.6. - Disfuncţionalităţi, că există restricţii de construire ţinând cont de posibilul traseu al arterei ocolitoare Tg. Mureş - Sângeorgiu de Mureş. Prima instanţă conchide, pe baza acestui element, că recurenţii, la data la care au devenit proprietari ai caselor construite în cartierul Orizont, aveau sau trebuiau să aibă cunoştinţă de faptul că prin această zonă urmează a fi amplasat obiectivul "Varianta ocolitoare a oraşului Târgu - Mureş, pe DN 13 şi DN 15". Or, esenţa problemei este tocmai că recurenţii nu au avut cunoştinţă de amplasament, pentru că PUZ - PAD nu le-a fost comunicat şi nici nu a fost făcut public de autorităţile locale.

Au fost invocate disp. art. 59 alin. (2) din Legea 350/2001 precizându-se că au luat cunoştinţă de PUZ - PAD odată cu depunerea de înscrisuri, ca probe, de către pârât şi intervenienţi în prezentul dosar.

Recurenţii au precizat că nu au atacat Acordul de mediu nr. 24 din 8 decembrie 2008 şi H.G. nr. 423/2013 şi nu au în intenţie acest lucru pentru că ceea ce s-a contestat este stabilirea amplasamentului, aspect decis prin H.G. nr. 378/2013 şi nu prin avizul de mediu - care nu este act pregătitor, contrar susţinerilor instanţei, pentru că el este de fapt o consecinţă a H.G. nr. 378/2013, fie şi pentru faptul că a fost modificat pe amplasamentul stabilit în anul 2014, la data de 3 februarie, deci ulterior apariţiei H.G. nr. 378/2013.

Totodată, H.G. nr. 1638/2004, act administrativ normativ, stabilea indicatori tehnico-economici care sunt, de fapt, specificaţii generale cu privire la o zonă extinsă. Instanţa de fond a precizat, în mod corect, că prin H.G. nr. 1638/2004 erau probabile trei variante ce puteau fi gândite în oricare punct cardinal adiacent zonei extinse avute în vedere: sud, nord, est, vest.

Faptul că aceşti indicatori au fost revizuiţi prin H.G. nr. 423/2013, care a impus înlocuirea Anexei 5 a H.G. nr. 1638/2004, după cum reţine instanţa de fond, nu face decât să confirme susţinerea recurenţilor: H.G. nr. 1638/2004 stabilea indicatori generali, posibile variante ale centurii ocolitoare, fără să specifice care anume vor fi amplasamentele concrete, aşa încât recurenţii nu aveau cunoştinţă de amplasamentul stabilit decât odată cu publicarea în Monitorul Oficial a H.G. nr. 378/2013. De altfel, H.G. nr. 423/2013 a fost adoptată după apariţia H.G. nr. 378/2013, aşa încât nu poate fi considerat un act pregătitor, contrar susţinerilor instanţei de fond.

În ce priveşte conţinutul H.G. nr. 378/2013, faptul că din cei 159 de proprietari ce urmau a fi expropriaţi, doar 5 erau identificaţi concret, s-a arătat că s-a folosit acest argument pentru a scoate în evidenţă superficialitatea, lipsa de determinare concretă a amplasamentului, faptul că studiul de fezabilitate s-a făcut fără a avea la bază o analiză pe teren a situaţiei de fapt (mai ales că între timp s-a construit un cartier de peste 200 de case). Nu s-a avut în vedere atacarea procedurii de expropriere, pentru că într-o asemenea ipoteză procedura este alta, iar persoanele vătămate (dacă se poate spune că există astfel de persoane vătămate din moment ce 155 dintre proprietari nu au fost identificaţi, aceştia aflând că pot fi subiecţi ai exproprierii doar în momentul în care excavatorul şi utilajele au intrat pe terenul lor) sunt clar indicate de actele normative în materie.

Au reluat argumentele din acţiune privind nerespectarea disp. art. 37 din O.G. nr. 43/1997 care prevăd că variantele ocolitoare, drumuri publice, sunt situate în afara intravilanului localităţilor. Astfel, Guvernul României, prin amplasamentul decis conform H.G. nr. 378/2013, nu a respectat această normă imperativă, rezultând din probele administrate că dimpotrivă, cel puţin 15 ha, în apropierea cartierului Orizont, aflat în intravilanul localităţii, sunt afectate realizării variantei ocolitoare.

1.4. Apărările intimaţilor

1.4.1. Intimatul - intervenient Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, întrucât actul administrativ atacat are caracter individual şi nu normativ, iar încadrarea unui act administrativ în una din cele două categorii - individual sau normativ - se face prin examinarea integrală a conţinutului său.

Niciunul dintre recurenţi, nici măcar pe parcursul procesului, nu a dovedit că este direct afectat de amplasamentul lucrării, în sensul că urmează a fi expropriat, fiind mai mult nemulţumiţi de disconfortul pe care l-ar putea crea traficul rutier pe varianta ocolitoare.

1.4.2. Intimatul pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului susţinând că, faţă de obiectul de reglementare, este evident că dispoziţiile hotărârii de guvern contestate au caracter individual, ele privesc un număr de 159 de subiecţi.

La elaborarea acestui act administrativ au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000, precum şi cele ale Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre aprobare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 561/2009.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. Cu privire la recursul declarat împotriva soluţiei date cererii de suspendare executare act administrativ se constată că este tardiv, fiind formulat ulterior expirării termenului de 5 zile de la comunicarea hotărârii, reglementat de art. 14 din Legea 554/2004. În acest sens se are în vedere împrejurarea că sentinţa a fost comunicată reclamanţilor la data de 7 aprilie 2016, conform dovezilor de comunicare aflate în dosarul de fond, iar cererea de recurs a fost înaintată instanţei prin fax, la data de 22 aprilie 2016, după expirarea termenului de recurs, calculat în conformitate cu disp. art. 181 alin. (1) din C. proc. civ.

2. Referitor la recursul formulat împotriva aceleiaşi decizii, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii privind anularea actului administrativ, analizând decizia în raport cu motivul de recurs invocat şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, faţă de următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prima critică menţionată în cererea de recurs vizează calificarea de către instanţa de fond a actului administrativ atacat ca fiind un act administrativ cu caracter individual.

Critica nu poate fi reţinută având în vedere corecta calificare realizată de prima instanţă prin prisma distincţiei existente între actele administrative individuale şi cele normative constând în întinderea efectelor juridice pe care le produc. Astfel, actele administrative normative cuprind reguli generale de conduită, impersonale şi de aplicabilitate repetată, în vederea aplicării la un număr nedeterminat de subiecţi, care produc efecte erga omnes.

Actele administrative individuale produc efecte, de regulă, faţă de o persoană sau uneori faţă de mai multe persoane, nominalizate expres în conţinutul acestor acte.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că H.G. nr. 378/2013 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică "Varianta ocolitoare a oraşului Târgu Mureş pe DN 13 şi DN 15" este un act administrativ individual, întrucât conţine reguli ce au o întindere limitată, respectiv o procedură de expropriere strictă şi determinată, fără o aplicabilitate generală şi repetată, iar destinatarii acestuia sunt un număr determinat de subiecţi.

Susţinerea recurenţilor că nu au atacat dispoziţiile din hotărârea de Guvern referitoare la expropriere, ci doar dispoziţiile prin care se stabileşte amplasamentul viitoarei centuri ocolitoare este irelevantă din punct de vedere al calificării naturii juridice a H.G. nr. 378/2013 ca act administrativ individual, în condiţiile în care încadrarea unui act administrativ într-una din cele două categorii nu se poate realiza prin "decuparea" unor dispoziţii din acel act, afectând în acest mod caracterul unitar al acestuia, ci prin examinarea integrală a conţinutului său, prin prisma trăsăturilor fiecăreia dintre cele două categorii de acte, în acest sens pronunţându-se instanţa supremă prin Decizia nr. 1718/2013.

Unul din argumentele pe care recurenţii reclamanţi îşi întemeiază susţinerea că hotărârea contestată are caracterul unui act administrativ cu caracter normativ se referă la nota de fundamentare a H.G. nr. 378/2013, unde se arată că acest act este unul normativ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, în nota de fundamentare este folosită sintagma "act normativ", dar aceasta nu înseamnă că este vorba despre un act administrativ cu caracter normativ.

În acest sens, instanţa de control judiciar are în vedere împrejurarea că Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede în art. 1 că reglementarea relaţiilor sociale prin lege şi prin celelalte categorii de acte normative se realizează cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului romanesc.

Conceptul de act juridic normativ defineşte toate formele sub care apar normele juridice edictate de organele statului, cea mai generală clasificare a actelor normative fiind cea în legi şi acte normative subordonate legii, din cea de-a doua categorie făcând parte: hotărârile de Guvern, ordonanţele de Guvern, ordinele miniştrilor, hotărârile organelor administraţiei publice locale. Aşadar, hotărârile de Guvern reprezintă acte normative, în sensul art. 1 din Legea nr. 24/2000, respectiv acte prin care sunt reglementate relaţiile sociale, ele constituie acte administrative, dar nu toate hotărârile de Guvern reprezintă acte administrative cu caracter normativ, unele dintre ele constituie acte administrative cu caracter individual, în funcţie, aşa cum s-a precizat, de întinderea efectelor juridice pe care le produc.

Din moment ce regulile instituite prin hotărârea contestată nu au o aplicabilitate generală şi repetată, iar destinatarii acesteia sunt un număr determinat de subiecţi, rezultă în mod clar că este vorba despre un act administrativ cu caracter individual.

O altă critică adusă hotărârii recurate se referă la consecinţele foarte importante în ceea ce priveşte afectarea intereselor legitime şi a drepturilor recurenţilor, pe care instanţa de fond le-a ignorant cu desăvârşire, fără să se refere în vreun fel la acestea, motiv pentru care se apreciază că prima instanţă nu a judecat de fapt fondul cauzei.

Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestei critici având în vedere că prima instanţă a analizat fondul litigiului examinând legalitatea actului administrativ atacat şi constatând că la adoptarea lui au fost respectate prevederile Legii nr. 255/2010. Totodată, a analizat criticile de nelegalitate care vizau încălcarea disp. O.G. nr. 43/1997 invocate în cererea de chemare în judecată prezentând argumentele pentru care a considerat că nu pot fi reţinute ca motiv de nulitate a hotărârii.

Având în vedere că instanţa nu a reţinut încălcarea prevederilor legale invocate de reclamanţi, nu se poate considera că nu a soluţionat fondul litigiului prin prisma faptului că nu s-a referit la afectarea intereselor legitime şi a drepturilor reclamanţilor invocate în acţiunea introductivă.

Sub acest aspect nu este lipsită de relevanţă împrejurarea că se menţionează în considerentele sentinţei că niciunul dintre reclamanţi, nici măcar pe parcursul procesului, nu a dovedit că este direct afectat de amplasamentul lucrării, în sensul că urmează să fie expropriat, singurele nemulţumiri ale acestora fiind cele date de disconfortul pe care urmează să îl creeze traficul rutier pe centura ocolitoare a municipiului Târgu Mureş asupra lor.

Înalta Curte reţine că asemenea nemulţumiri nu sunt de natură să justifice anularea actului administrativ atacat din moment ce nu s-a dovedit emiterea acestuia în condiţii de nelegalitate, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor indicate în acţiune.

Sentinţa a mai fost criticată şi din perspectiva nerespectării disp. art. 24 şi 36 din O.G. nr. 43/1997 referitoare la efectuarea unor studii de impact de mediu ce trebuie să conţină şi studiul privind impactul social.

Potrivit art. 24 din O.G. nr. 43/1997, forma în vigoare la data emiterii hotărârii de guvern contestate, la proiectarea, execuţia şi intervenţiile asupra drumurilor se va ţine seama de categoriile funcţionale ale acestora, de traficul rutier, de siguranţa circulaţiei, de normele tehnice, de factorii economici, sociali şi de apărare, de utilizarea raţională a terenurilor, de conservarea şi protecţia mediului şi de planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, precum şi de normele tehnice în vigoare pentru adaptarea acestora la cerinţele pietonilor, cicliştilor, persoanelor cu handicap şi de vârsta a treia.

În conformitate cu art. 36 din acelaşi act normativ, pe drumurile publice se vor aplica măsuri de protecţie a mediului, pe baza studiilor de impact al traficului asupra acestuia.

Cu privire la acest motiv de nelegalitate a hotărârii contestate, instanţa de fond în mod corect a reţinut că aceste critici privind lipsa studiilor de impact vizează aspecte care ţin de legalitatea acordului de mediu sau a adoptării indicatorilor tehnico-economici de către Guvern şi care nu mai pot fi avute în vedere pentru că puteau fi aduse doar în cadrul unor acţiuni de verificare a legalităţii Acordului de mediu nr. 24 din 8 decembrie 2008, revizuit la data de 3 februarie 2014 sau a H.G. nr. 1638/2004, modificată prin H.G. nr. 423/2013. Or, recurenţii nu au contestat în condiţiile Legii 554/2004 acordul de mediu şi hotărârea de Guvern sus menţionate.

În consecinţă, nu poate forma obiect al analizei instanţei de recurs susţinerea că la adoptarea indicatorilor tehnico-economici prin H.G. nr. 1638/2004 autorităţile aveau mai multe variante de realizare a amplasamentelor, cel puţin trei variante care puteau fi luate în discuţie în aşa fel încât să nu pună în pericol mediul social şi mediul natural şi nu ştiu căror interese private se datorează stabilirea actualului amplasament.

Recurenţii precizează că nu au contestat actele administrative sus menţionate pentru că ceea ce au atacat este stabilirea amplasamentului decis prin H.G. nr. 378/2013 şi nu prin avizul de mediu care este, de fapt, o consecinţă a acestei hotărâri de Guvern.

În această privinţă, Înalta Curte reţine că prima instanţă a avut în vedere acordul de mediu obţinut la data de 8 decembrie 2008 şi H.G. nr. 1638/2004, care sunt anterioare adoptării hotărârii a cărei anulare se solicită în prezenta cauză, neputând constitui o consecinţă a acestei hotărâri.

Împrejurarea revizuirii acordului de mediu şi, respectiv, modificării H.G. nr. 1638/2004 ulterior adoptării H.G. nr. 378/2013 nu este de natură să înlăture argumentul primei instanţe conform căruia criticile vizând încălcarea prevederilor O.G. nr. 43/1997 puteau fi formulate în cadrul unei acţiuni având ca obiect anularea acordului de mediu şi a hotărârii prin care Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii "Varianta ocolitoare a oraşului Bacău, pe DN 2 - etapa I", "Varianta ocolitoare a oraşului Braşov, pe DN 1", "Varianta ocolitoare a oraşului Mediaş, pe DN 14", "Varianta ocolitoare a oraşului Reghin, pe DN 16 şi DN 15" şi "Varianta ocolitoare a oraşului Târgu Mureş, pe DN 13 şi DN 15", în condiţiile în care din dispoziţiile legale invocate nu rezultă că efectuarea studiilor anterior menţionate vizează doar ipoteza modificării actelor menţionate.

Referitor la afirmaţia că prin comportamentul şi decizia arbitrară a autorităţilor publice se încalcă dreptul la proprietate privată al recurenţilor, sens în care se invocă disp art. 44 alin. (1) şi (7) din Constituţia României, Înalta Curte reţine că prevederile constituţionale invocate reglementează garantarea dreptului de proprietate şi, respectiv, obligaţia proprietarului de a respecta sarcinile privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi celelalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. Este vorba aşadar, despre obligaţii care aparţin proprietarului, fiind nefondată susţinerea că autorităţile statului roman nu au respectat aceste obligaţii constituţionale. În privinţa garantării dreptului de proprietate sunt relevante considerentele instanţei de fond, anterior amintite, potrivit cărora niciunul dintre reclamanţi, nici măcar pe parcursul procesului, nu a dovedit că este direct afectat de amplasamentul lucrării, în sensul că urmează să fie expropriat. Prin urmare, nu poate fi vorba despre încălcarea dreptului de proprietate.

Împrejurarea că din cei 159 de proprietari ce urmau a fi expropriaţi doar 5 erau identificaţi concret în cuprinsul H.G. nr. 378/2013 este irelevantă în soluţionarea cauzei din moment ce aceasta este o critică adusă anexei 2 la hotărâre, anexă ce conţine lista cu imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică în discuţie, iar reclamanţii nu au înţeles să solicite şi anularea art. 2 alin. (1) şi (2) din hotărâre care aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a acestor imobile proprietate privată.

S-a mai invocat încălcarea disp. art. 37 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 conform cărora pentru descongestionarea traficului în localităţi, protecţia mediului şi sporirea siguranţei circulaţiei pe reţeaua de drumuri expres şi drumuri naţionale europene se realizează variante ocolitoare, situate în afara intravilanului localităţilor, pe baza studiilor de trafic. Accesul spre aceste variante ocolitoare se realizează numai prin intermediul unor drumuri care debuşează în intersecţii amenajate corespunzător volumelor de trafic. Încălcarea constă, potrivit recurenţilor, în includerea în varianta ocolitoare a cel puţin 15 ha aflate în intravilanul localităţii.

Sub acest aspect, instanţa de recurs apreciază că pretinsa vătămare produsă prin această includere poate fi invocată de proprietarii terenurilor din intravilan, care urmează să fie supuse exproprierii, cu ocazia contestării procedurii de expropriere. Or, aşa cum recurenţii au precizat în mod expres, nu au înţeles să conteste în prezenta cauză procedura de expropriere dispusă prin hotărârea contestată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi alţii împotriva Deciziei nr. 19/2016 din 18 februarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi alţii împotriva aceleiaşi decizii, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii privind anularea actului administrativ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2019.

Procesat de GGC - LM