Eligibility of EU-funded expenditures dependent on valid extension of public service contract via electronic correspondence

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 18.01.2016 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/2016, reclamantul Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice:

- Anularea Deciziei nr. 11/159/24.08.2015 privind contestaţia formulată de Ministerul Finanţelor Publice, înregistrată la sediul DDCA sub nr. x/29.07.2015, împotriva Notificării privind suma aprobată aferentă Cererii de rambursare nr. x finală, înregistrată sub nr. x/29.06.2015, privind proiectul cod SIMS 39980, anexate în copie;

- Anularea notificării prin care fost calificată ca neeligibilă suma de 169.399,00 RON fără TVA şi 40.655,76 RON TVA aferentă Cererii de rambursare nr. x finală, transmisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programe Europene - Direcţia pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative prin Adresa nr. x P/29.06.2015 şi înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice cu nr. x/01.07.2015, anexată în copie,

- Validarea, pe cale de consecinţă, a Cererii de rambursare finale nr. 74429/30.04.2015 pentru proiectul "O comunicare mai bună soluţia problematicii fiscale", având codul SMIS 39980, înregistrată la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programe Europene - Direcţia pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative cu nr. 1085 P/D.D.C.A./30.04.2015, în vederea dispunerii măsurilor ce se impun pentru efectuarea plăţii potrivit prevederilor legale, cu accesoriile aferente;

- Alternativ petitului 2, în măsura în care la data soluţionării litigiului asistenţa financiară comunitară devine caducă, obligarea pârâtei la plata sumelor de 169.399,00 RON şi 40.655,76 RON TVA aferentă Cererii de rambursare nr. x finală, cu accesoriile aferente.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1357 din 21 aprilie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 1357 din 21 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei atacate şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii formulate.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, a arătat că motivarea instanţei de fond este contradictorie, cu consecinţa dezlegării pricinii prin eludare dispoziţiilor legale incidente în interpretarea demersurilor realizate pentru adiţionarea Contractului nr. x/26.11.2013.

Potrivit considerentelor primei instanţe, se reţine faptul că în evaluarea corespondenţei electronice dintre MFP şi S.C. A., adresa Ministerului Finanţelor Publice reprezintă o ofertă de prelungire a contractului, fermitatea şi autenticitatea demersului fiind exclusă oricărui dubiu.

Aprecierile pe care instanţa le face cu privire la forţa juridică a răspunsului S.C. A., de confirmare prin e-mail a prelungirii contractului, nu sunt similare manifestărilor de voinţă a Ministerului Finanţelor Publice realizate sub imperiul aceloraşi mecanisme de comunicare.

Aşadar, abandonând principiile de interpretare a manifestărilor de voinţă ce ar trebui să reclame simetrie, instanţa de fond reţine, pe de o parte, valid demersul Ministerului Finanţelor Publice dezavuând reacţia S.C. A., deşi prezintă aceleaşi elemente caracteristice de formă şi fond.

Astfel, pentru a aprecia asupra legalităţii manifestărilor voliţionale în speţă, instanţa de fond în mod greşit s-a raportat la dispoziţiile Legii nr. 455/2001. Exigenţele de autentificare a manifestărilor de voinţă prin internet, menite să asigure protecţia subiectelor de drept active profesional pe platforme virtuale, nu trebuie să conducă la limitarea sau distorsionarea autonomiei de voinţă şi a libertăţii contractuale a părţilor, astfel cum se prevede prin art. 3 din Legea nr. 455/2001, mai ales, aşa cum este cazul de faţă, în care atât autoritatea contractantă cât şi prestatorul au recunoscut autenticitatea propriilor lor manifestări de voinţă.

Reaminteşte, în acest context, că Legea nr. 455/2001, reiterează principiul de drept privat ce se regăseşte la art. 1178 din noul C. civ. privind libertatea formei, iar formalismul manifestării de voinţă nu prevalează condiţiilor esenţiale ale contractului, consimţământ, capacitate, obiect şi cauză licite şi morale.

În acest sens arată că prima instanţa nu a analizat argumentele sale prin care a susţinut că în mecanismele de amendare a contractului în cauză utilizate de părţile contractante sunt îndeplinite condiţiile privind valabilitatea consimţământului (să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice).

Aşadar, Ministerului Finanţelor Publice şi-a exprimat în mod serios şi clar intenţia de a încheia un Act adiţional la Contractul nr. x/26.11.2013 în vederea prelungirii acestuia, ca urmare a prelungirii perioadei de desfăşurare a proiectului la 33 luni şi, implicit, a actualizării graficul de implementare, aşa cum reiese din Actul adiţional nr. x la Contractul de finanţare din Fondul Social european în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative nr. 319/03.05.2012.

De asemenea, aceeaşi intenţie serioasă şi clară reiese şi din mailul transmis de către S.C. A. S.R.L., către Ministerul Finanţelor Publice, în data de 25.09.2014, ale cărui interese pecuniare îşi puteau conserva valoarea avută în vedere la momentul încheierii Contractului de prestări servicii nr. x/26.11.2013 doar prin finalizarea acestuia, posibil de realizat prin prelungirea contractului.

Consideră, conchizând, că ambele părţi contractante şi-au exprimat consimţământul cu intenţia de a produce efecte juridice, astfel că, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că răspunsul afirmativ al S.C. A. S.R.L. la oferta de prelungire a contractului avea doar valoarea unei declaraţii de intenţii.

În ceea ce priveşte condiţia potrivit căreia consimţământul trebuie să fie liber, adică voinţa manifestată de părţile contractante să nu fie alterată de vreun viciu de consimţământ, ci să fie exprimarea voinţei ca urmare a propriei hotărâri, fără a fi în niciun fel influenţată, arată că nu există, în cazul de faţă, împrejurări care să afecteze caracterul conştient şi liber al voinţei părţilor contractante de a încheia actul adiţional ce face subiectul prezentei.

Având în vedere condiţiile reglementate de C. civ. în ceea ce priveşte valabilitatea consimţământului, cât şi argumentele prezentate anterior, contrar considerentelor primei instanţe, consideră că Actul adiţional nr. x la Contractul nr. x/26.11.2013 a fost încheiat cu respectarea condiţiilor de fond ce reclamă valabilitatea consimţământului astfel cum sunt impuse de reglementările legale şi totodată, cu respectarea principiul consensualismului aşa cum a fost consacrat în C. civ.

Apreciază că este nemotivată concluzia primei instanţe în sensul că reglementarea unor exigenţe de formă particulare fiecărui tip de angajament rămâne tributară necesităţii de opozabilitate pe care îl reclamă respectivul raport juridic, subliniind că între semnatari, omologarea efectelor în limitele de manifestare voliţională exprimată în perioada de valabilitate a Contractului nr. x/26.11.2013 este dincolo de orice dubiu.

În ceea ce priveşte efectele pe care acest contract le-a generat în economia operaţiunilor de administrare a asistenţei financiare comunitare, potrivit cererii de finanţare adresată Autorităţii de Management, arată că valorile pecuniare astfel exprimate nu depăşesc câtimea angajată prin contractul de finanţare şi nici perioada în care puteau fi afirmate.

Prin urmare, independent de formalismul pe care Autoritatea de Management l-a reclamant în speţă, exigenţele de control sub aspectul condiţiilor de fond ale raportului juridic dedus judecăţii nu au abandonat regula raportului juridic primar, astfel cum a fost asumată prin Contractul de Finanţare nr. x/2012, cu modificările şi completările adiţionate ulterior.

În acest context, raportat la dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, pe dispoziţiile căreia şi-a întemeiat în speţă instanţa de fond argumentele de respingere a cererii de chemare în judecată, eficienţa reglementării transcende conţinutul de expresie, orice apreciere impunând evaluarea reglementării inclusiv în spirtul său pentru consolidarea raţiunii ce a susţinut intervenţia legislativă.

Pe cale de consecinţă, raportat la dispoziţiile art. 1179 alin. (2) din C. civ. eludate de instanţa de fond în analiza sa, şi folosind argumentul logic de interpretare a normelor juridice per a contrario, reiese faptul că acestui contract, din punct de vedere al condiţiilor de validitate, nu îi sunt alienabile dispoziţiile comune în această materie, respectiv cele prevăzute de art. 1179 alin. (1) C. civ., solemnitatea sa fiind o condiţie ad probationem şi nu ad validitatem.

În acelaşi sens, distincţia cu privire la încheierea contractului şi proba încheierii contractului, între negotium şi instrumentum (materializarea fizică a contractului) a fost consolidată doctrinar, teză de asemenea nesocotită de instanţa de fond.

În concluzie, consideră că judecata în primă instanţă a lăsat nelămurite o serie de prevederi şi principii de drept incidente, evaluând superficial cauza, fără a aprofunda asupra realităţii cotidiene căreia ar trebui să i se circumscrie legea, ca regulă de conduită necesară protecţiei intereselor generale, pronunţând o hotărâre cu aplicarea greşită a legii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând următoarele apărări:

În fapt, aşa cum a menţionat pe fondul cauzei, Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de beneficiar de fonduri structurale nerambursabile a încheiat Contractul de finanţare nr. x/03.05.2012 pentru implementarea proiectului cu titlul "O comunicare mai bună soluţia problematicii fiscale", cod SMIS 39980, proiect finanţat prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative din Fondul Social European, derulat prin AM PO DCA:

Recurentul reclamant a depus Cererea de rambursare nr. x, înregistrată la AM PO DCA sub nr. x/30.04.2015, solicitând validarea sumelor solicitate la plată în valoare de 169.399 RON.

În vederea implementării proiectului sus-menţionat, Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de autoritate contractantă, a încheiat cu S.C. A. S.R.L., în calitate de prestator, Contractul de prestări servicii nr. x/26.11.2013, având ca obiect prestarea de servicii de organizare şi desfăşurare a conferinţelor de deschidere/închidere, servicii de organizare şi/sau participare la evenimente de genul conferinţe, seminarii, ateliere de lucru, reuniuni de lucru, cursuri de instruire, activităţi transnaţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 din contactul menţionat, acesta a fost valabil până la data de 02.10.2014, cu posibilitatea de prelungire prin act adiţional.

Astfel, la data de 10.10.2014, Ministerul Finanţelor Publice a încheiat cu S.C. A. S.R.L., Actul adiţional nr. x la Contractul de prestări servicii nr. x/26.11.2013.

Prin notificarea privind suma aprobată aferentă Cererii de rambursare nr. x finală, înregistrată cu nr. x-P/29.06.2015, AM PODCA s-a adus la cunoştinţă reclamantului, că sumele de 169.390 RON fără TVA şi 40.655,76 RON reprezentând TVA, amânate temporar la plată din CR 2 finală, sunt considerate cheltuieli neeligibile, nefiind autorizate la plată. Cheltuielile menţionate au fost efectuate ulterior perioadei de valabilitate a Contractului de prestări servicii nr. x/26.11.2013, respectiv după data de 02.10.2014, urmare încheierii Actului adiţional nr. x/10.10.2014.

Încheierea Actului adiţional nr. x la Contractul de prestări servicii nr. x/26.11.2013 a avut loc în afara perioada de valabilitate a contractului de prestări servicii, având în vedere următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 1166 din C. civ., elementul principal al contractului este acordul de voinţe al părţilor contractante. Acordul de voinţă este esenţial pentru încheierea contractului, nu însă şi suficient.

Totodată, potrivit art. 1240 -1243 din C. civ., "voinţa de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris", înscrisul care constată încheierea contractului poate fi sub semnătura privată sau autentic, având forţa probantă prevăzută de lege.

Astfel, este lovit de nulitate absolută contractul încheiat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilă.

Contractele solemne sunt acele contracte pentru a căror valabilitate este necesar ca acordul de voinţă al părţilor să îmbrace o anumită formă sau să fie însoţit de anumite solemnităţi prevăzute de lege. Simplul acord de voinţă este insuficient pentru a avea valoarea unui contract. Nerespectarea formei sau formalităţilor prevăzute de lege se sancţionează cu nulitatea absolută a contractului.

Astfel, conform art. 1174 alin. (3) C. civ., contractul este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalităţi prevăzute de lege.

După criteriul formei cerute ad validitatem, contractele pot fi consensuale (când se formează prin simplul acord de voinţă) sau solemne (când validitatea acestora este supusă îndeplinirii unor formalităţi).

Prin forma contractului se înţelege modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

Formalismul contractual se manifestă prin forma ad validitatem, forma ad probationem şi forma prevăzută de lege pentru opozabilitatea contractelor faţă de terţi.

Forma cerută pentru valabilitatea actului juridic este o condiţie de validitate, esenţială şi specială, care constă în necesitatea îndeplinirii formalităţilor prestabilite de lege, în lipsa cărora actul juridic civil nu s-ar putea naşte în mod valabil.

Forma cerută ad validitatem prezintă următoarele caractere: este un element constitutiv esenţial al actului juridic civil, în lipsa căruia actul juridic va fi lovit de nulitate absolută, este incompatibilă cu manifestarea tacită de voinţă, deci presupune manifestarea expresă de voinţă şi este exclusivă, în sensul că, pentru un anumit act juridic solemn, trebuie îndeplinită o anumită formă, forma autentică.

Într-adevăr, în materie comercială, contractele sunt lipsite de formalism, forma de manifestare a voinţei la încheierea contractului comercial fiind impusă pe de o parte, de multitudinea contractelor pe care comerciantul le încheie, pe de altă parte, de celeritatea desfăşurării raporturilor comerciale.

Însă, în speţa dedusă judecăţii, contractul analizat nu este calificat contract comercial.

Instituţiile publice nu ar putea derula contracte care nu sunt încheiate în formă scrisă, cu atât mai mult cu cât legea reglementează procedurile care trebuie aplicate de autoritatea contractantă în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică.

Rezultă, fără putinţă de tăgadă, că forma pe care trebuie să o îmbrace contractul încheiat de o autoritate a administraţiei publice centrale, instituţie publică, din raţiuni de ordine publică, este forma solemnă a contractului, respectiv forma scrisă.

Mai mult, în speţa prezentată ne aflăm în situaţia încheierii unui contract de prestări servicii, care face parte din categoria contractelor administrative, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, aşa cum retine în mod corect instanţa de fond, potrivit art. 3 lit. f) din actul normativ sus-menţionat, contractul de achiziţie publică este asimilat, potrivit, legii, actului administrativ, care include şi categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. (12), cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorităţi contractante, pe de o parte, şi unul ori mai mulţi operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii.

Aşadar, actul normativ care reglementează regimul juridic al contractului de achiziţie publică, al contractului de concesiune de lucrări publice şi al contractului de concesiune de servicii, precum şi procedurile de atribuire a acestor contracte, stabileşte în mod expres forma pe care trebuie să o îmbrace contractul de prestări servicii, respectiv forma scrisă.

Prin urmare, Contractul de prestări servicii nr. x/26.11.2013 încheiat cu S.C. A. S.R.L. fiind încheiat în formă scrisă, potrivit principiului simetriei actelor juridice, modificările aduse acestuia urmau a fi realizate tot în formă solemnă, încheierea actului adiţional în afara perioadei de valabilitate a contractului echivalând cu un nou acord de voinţă încheiat în afara prevederilor legale.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului, forma scrisă este necesară ad validitatem, întrucât cerinţa acestei forme este prevăzută legal în definiţia contractului de achiziţie publică, ca un element constitutiv esenţial al acestuia.

Din perspectiva considerentelor expuse mai sus, solicită respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal,precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 6 martie 2019.

Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată de către reclamantul Ministerul Finanţelor Publice cu acţiunea în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 11/159/24.08.2015 privind respingerea contestaţiei împotriva notificării prin care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programe Europene - Direcţia pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative a calificat ca fiind neeligibilă suma de 169.399,00 RON şi TVA în suma de 40.655,76 RON, aferentă Cererii de rambursare nr. x finală, precum şi a notificării în cauză, cu consecinţa validării Cererii de rambursare finale nr. x/30.04.2015 pentru proiectul "O comunicare mai bună soluţia problematicii fiscale", având codul SMIS 39980, şi efectuarea plăţii, cu accesoriile aferente;

Prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamantă, reţinând, în esenţă, următoarele:

- din corespondenţa purtată între MFP şi S.C. A. reiese într-adevăr că adresa emisă de MFP reprezintă o ofertă de prelungire a contractului, iar răspunsul societăţii comerciale prin mail reprezintă acceptarea acestei oferte, acceptare emisă la data de 25.09.2014 - data acordului de voinţă al părţilor cu privire la prelungirea contractului;

- potrivit definiţiei date contractului de achiziţie publică (art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006), acesta este "asimilat, potrivit legii, actului administrativ, (…) fiind cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorităţi contractante, pe de o parte, şi unul ori mai mulţi operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii", dar şi potrivit menţiunilor art. 5 din contractul părţilor;

- indiferent de faptul că această condiţie a formei scrise a fost prevăzută ad validitatem, ad probationem sau pentru opozabilitate, Curtea apreciază că schimbul de corespondenţă dintre părţi nu reprezintă o formă scrisă validă din perspectiva normelor care reglementează valoarea probatorie a înscrisului electronic, astfel:

- potrivit art. 1245 C. civ. "acele contracte care se încheie prin mijloace electronice sunt supuse condiţiilor de formă prevăzute de legea specială":

- în temeiul art. 7 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic "proba încheierii contractelor prin mijloace electronice şi a obligaţiilor care rezultă din aceste contracte este supusă dispoziţiilor dreptului comun în materie de probă şi prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică".

- dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 455/2001, trebuie interpretate în sensul că înscrisul în formă electronică este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată, numai dacă cuprinde semnătura electronică;

- prin urmare, mailul trimis de S.C. A. S.R.L. nu are valoarea probantă a unui înscris sub semnătură privată şi nu i se poate reţine nici opozabilitatea faţă de pârât;

- aşa fiind, acordul de voinţe exprimat la data de 25.09.2014 nu îndeplineşte condiţiile legale pentru opozabilitate faţă de pârât, singurul astfel de înscris fiind actul adiţional încheiat la data de 10.10.2014, în afara perioadei de valabilitate a contractului de prestări servicii, ceea ce echivalează cu un nou acord de voinţă şi nu poate justifica admiterea cererii reclamantului;

- cerinţa formei scrise fiind prevăzută legal în definiţia contractului de achiziţie publică, aceasta constituie o condiţie ad validitatem, a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii în temeiul art. 1247 alin. (1) C. civ.. ("Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general"), întrucât cerinţa formei scrise este de natură a asigura respectarea interesului general aşa cum el rezultă din scopul şi principiile aplicabile achiziţiilor publice enumerate de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

7. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin criticile invocate, încadrate la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că prima instanţă, cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1178 şi 1179 alin. (2) C. civ., nu a recunoscut efecte juridice demersurilor părţilor de a încheia, prin intermediul poştei electronice, actul adiţional la contractul de prestări de servicii încheiat; s-a raportat în mod greşit la dispoziţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, deşi exigenţele impuse de această lege nu pot distorsiona principiile autonomiei de voinţa şi libertăţii contractuale, mai ales dacă părţile contractante recunosc manifestările de voinţă exprimate în scopul de a produce efecte juridice; nu a analizat susţinerile reclamantului, potrivit cărora forma pe care trebuie să îmbrace manifestarea de voinţă nu prevalează condiţiilor esenţele de validitate ale contractului; în mod greşit a apreciat că mailul transmis de S.C. A. S.R.L. nu constituie o acceptare a ofertei de a prelungi contractul (consimţământ exprimat în mod valabil, cu intenţia de a produce efecte juridice şi cu respectarea condiţiilor de fond impuse de principiul consensualismului); a omis să argumenteze respingerea alegaţiilor reclamantului în sensul că reglementarea unor exigenţe de formă particulare fiecărui tip de angajament rămâne tributară necesităţii de opozabilitate pe care îl reclamă respectivul raport juridic, în speţă, exigenţele formale sunt primordiale între semnatari şi subsidiare în sfera raporturilor juridice administrative, că părţile recunosc aceste efecte, aceste efecte se încadrează în valorile stabilite prin contractul de finanţare, iar formalismul reclamat de exigenţele de control nu pot abandona regula care stă la baza raportului juridic primar.

Examinând criticile formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prima instanţă a reţinut că cerinţa formei scrise fiind prevăzută legal în definiţia contractului de achiziţie publică, constituie o condiţie ad validitatem, a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii temeiul art. 1247 alin. (1) C. civ., chiar dacă sancţiunea nu este expres prevăzută de lege, întrucât cerinţa formei scrise este de natură a proteja respectarea interesului general, aşa cum el rezultă din scopul şi principiile aplicabile achiziţiilor publice enumerate de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

În complinirea acestor argumente, Înalta Curte reţine că în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 1242 alin. (1) C. civ., potrivit cărora este lovit de nulitate absolută contractul încheiat în lipsa formei pe care, în mod neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilă, precum şi ale art. 1243 C. civ., potrivit cărora, dacă prin lege nu se prevede altfel, orice modificare a contractului este supusă condiţiilor de formă cerute de lege pentru încheierea sa.

Aşadar, potrivit principiului simetriei sub aspectul formei în care poate avea loc modificarea contractului, instituit de 1243 din C. civ., dacă încheierea Contractului de prestări servicii nr. x/26.11.2013 nu a fost supusă principiului consensualismului reglementat de art. 1178 C. civ., întrucât legea stabilea o anumită formă pentru încheierea sa valabilă, ca regulă generală, în lipsa unei prevederi legale derogatorii, aceeaşi formă trebuia respectată şi pentru modificarea acestuia.

În aceeaşi ordine de idei trebuie menţionat cerinţele de formă impuse nu contravin principiului libertăţii contractuale, limitele libertăţii profesioniştilor de a încheia contracte regăsindu-se în C. civ., care prevede: "nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri " (art. 11 C. civ.), părţile fiind "libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri" (art. 1169 C. civ.).

De asemenea, contrar celor susţinute de recurentul reclamant, prima instanţă s-a raportat la dispoziţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică doar pentru a demonstra că schimbul de informaţii (oferta şi acceptarea) prin corespondenţa electronică, datorită faptului că nu cuprinde semnătura electronică a acestora, nu reprezintă o formă scrisă validă din perspectiva normelor care reglementează valoarea probatorie a înscrisului electronic, pentru a putea fi asimilat, în ceea ce priveşte efectele sale, înscrisului sub semnătură privată.

În consecinţă, fiind nefondate criticile recurentului reclamant, în sensul că mailul trimis de S.C. A. S.R.L. are valoarea unei manifestări de voinţă apte să producă efecte juridice din perspectiva art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006, Înalta Curte împărtăşeşte opinia primei instanţe, în sensul că acordul de voinţe exprimat la data de 25.09.2014 nu îndeplineşte condiţiile legale de formă pentru a avea ca efect prelungirea contractului părţilor în condiţiile art. 1243 din C. civ., singurul astfel de înscris fiind actul adiţional încheiat la data de 10.10.2014, însă acesta s-a încheiat în afara perioadei de valabilitate a contractului de prestări servicii, ceea ce echivalează cu un nou acord de voinţă şi, prin urmare, nu poate justifica admiterea acţiunii reclamantului.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat la şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Finanţelor Publice împotriva Sentinţei nr. 1357 din 21 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 martie 2019.

Procesat de GGC - NN