Late VAT refund interest entitlement despite fiscal inspection and internal administrative selection delays

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 24.09.2015 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună:

1. Anularea Deciziei de soluţionare a Contestaţiei nr. 52263/06.07.2015 emisă de către ANAF, comunicată Societăţii la data de 08.07.2015 (în continuare "Decizia de soluţionare", depusă în Anexa 2) prin care organele fiscale au respins Contestaţia fiscală nr. 52263/25.06.2015 ("Contestaţia fiscală" depusă în Anexa 3) formulată de Societate.

2. Anularea Deciziei nr. 617822N/26.05.2015 ("Decizia de respingere a cererii de dobânzi", depusă în Anexa 4) prin care ANAF a respins Cererea de dobânzi nr. x/06.05.2015 ("Cererea de dobânzi" depusă în Anexa 5) prin care Societatea a solicitat acordarea de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a sumelor datorate cu titlu de TVA conform celor 6 deconturi cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare înregistrate de Societate la organele fiscale în perioada decembrie 2012 - aprilie 2014.

3. Obligarea ANAF la achitarea efectivă către Societate a sumei în cuantum total de 1.672.2.58 RON (aferente restituirii cu o întârziere cuprinsă între 221 şi 697 de zile a TVA de rambursat în cuantum total de 13.354.931 RON, aprobată la rambursare conform Raportului de inspecţie fiscală nr. x/21.01.2015, Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/21.01.2015 şi Deciziei de impunere nr. x/21.01.2015, împreună depuse în Anexa 6 şi rambursată efectiv Societăţii în datele de 05.02.2015 şi respectiv 16.02.2015, conform extrasului de cont depus în Anexa 7).

4. Obligarea ANAF la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prilejul soluţionării prezentei cauze.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1299 din 18 aprilie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală Pentru Contribuabili Nerezidenţi.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 1299 din 18 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform concluziilor Raportului de inspecţie fiscală şi a deciziilor de rambursare s-au întocmit notele de restituire, de către Biroul de Administrare a Contribuabililor Nerezidenţi, rambursându-se suma aprobată la rambursare către contribuabilul A., conform Instrucţiunilor nr. 802.520/03.07.2009 privind rambursarea lunară a TVA, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate de ministrul finanţelor publice în care se precizează:

"începând cu luna noiembrie 2009 principiile utilizate în selecţia de rambursare sunt următoarele:

- suma necesară pentru rambursarea lunară se va încadra într-o sumă stabilită la nivel naţional de comun acord cu Direcţia generală trezorerie şi contabilitate publică din cadrul M.F.P.

- selecţia deconturilor care urmează a fi rambursate, conform principiilor menţionate se realizează din baza de date naţională cuprinzând deconturile cu decizie de rambursare, cu ajutorul aplicaţiei informatice pusă la dispoziţie de D.G.T.I. Decontarea lunară efectivă se realizează automat la 3 termene fixe."

Selecţia naţională se transmite lunar, conform Instrucţiunilor nr. 802.520/03.07.2009 privind rambursarea lunară a TVA, cu modificările şi completările ulterioare.

Reclamanta a calculat dobânzi şi pe perioada suspendării inspecţiei fiscale pentru clarificarea neconcordanţelor între sumele declarate de furnizori şi cele declarate de contribuabil şi pe perioada de la data finalizării Raportului de Inspecţie Fiscală până la restituire, conform Selecţiei Naţionale.

Potrivit art. 70 alin. (2) din C. proc. fisc. , cu modificările şi completările ulterioare, în "situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate."

Programul de activitate al Activităţii de Inspecţie Fiscală se întocmeşte pe baza propunerilor şefilor administraţiilor adjuncţi ai acestei activităţi. Propunerile vor fi însoţite de stocul de lucrări aflat în gestiunea activităţii de inspecţie fiscală a fiecărui sector. Totodată programul de activitate cuprinde cu prioritate soluţionarea deconturilor negative cu opţiune de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, până la finalizarea stocului.

Deconturile cu sume negative şi opţiune de rambursare a taxei pe valoarea adăugata vor fi incluse în programul de activitate astfel:

- în ordine cronologică;

- societăţile cu mai multe deconturi negative cu opţiune de rambursarea taxei pe valoarea adăugată;

- cuantumul sumei solicitate;

De asemenea, Directiva 2008/9/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare a fost transpusă în legislaţia ţării noastre la pct. 49, alin. (31) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.

Invocă dispoziţiile pct. 49 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Critică hotărârea instanţei de fond şi în ceea ce priveşte obligarea instituţiei noastre la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON motiv pentru care solicită aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Reclamanta A. a formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Sentinţa recurată reţine în mod legal faptul că Societatea are dreptul la plata dobânzilor de întârziere aferente rambursării cu întârziere a excedentului de TVA - Argumentele recurentei în sens contrar sunt nefondate.

În mod temeinic şi legal a reţinut instanţa de fond că soluţionarea Deconturilor de TVA s-a realizat cu depăşirea termenului legal de 45 de zile.

Prin recursul formulat, la fel ca în cazul judecăţii în fond a litigiului, ANAF consideră că motivele invocate în apărarea sa, respectiv lungul parcurs al cererilor de rambursare, coroborat cu procedurile interne de lucru şi numărul redus al personalului raportat la volumul mare al lucrărilor, ar putea justifica prelungirea termenului legal de soluţionare stabilit de art. 70 alin. (1) din C. proc. fisc.

Totodată, în acelaşi scop, recurenta invocă fără niciun fel de relevanţă legală asupra termenului legal de soluţionare de 45 de zile, o serie de prevederi ce reglementează procedura de soluţionare a deconturilor de TVA, citând însă din cuprinsul unor acte normative (Ordinul nr. 263/2010) doar fragmente trunchiate ale dispoziţiilor legale, în tentativa de a construi o apărare care în realitate nu există.

Din interpretarea dispoziţiilor legale, rezultă foarte clar faptul că deconturile negative de TVA cu opţiune de rambursare depuse la organul fiscal competent se soluţionează într-adevăr în ordinea cronologică a înregistrării lor, însă în termen de cel mult 45 de zile de la înregistrare, urmând ca depăşirea acestui termen să atragă răspunderea fiscală a statului sub forma plăţii dobânzilor de întârziere.

Prin Sentinţa recurată instanţa de fond a respins în mod corect apărările ANAF cu privire la pretinsa suspendare a inspecţiei fiscale.

Apărările invocate de recurentă cu privire la dispoziţiilor legale privind transpunerea în plan naţional a Directivei 2008/9/CE a Consiliului sunt nelegale aceste prevederi nefiind aplicabile speţei.

Sentinţa recurată a respins în mod corect argumentele ANAF privind lipsa de personal, stocul mare de cereri, prevederile instrucţiunilor interne de lucru şi rambursarea efectuată în baza unui program periodic.

Prin urmare, este legală şi temeinică soluţia instanţei de fond, prin care au fost înlăturate apărările invocate de autoritatea fiscală în încercarea de a justifica depăşirea termenului legal de soluţionare a Deconturilor de TVA.

Cererea recurentei de cenzurare a onorariului avocaţial, făcută direct în cadrul recursului promovat, este inadmisibilă.

Sunt nelegale şi susţinerile recurentei privind caracterul disproporţionat dintre onorariul avocaţial şi activitatea depusă de apărătorul Societăţii.

În aceste condiţii, atât timp cât partea care a câştigat procesul face dovada efectuării unor cheltuieli ca urmare şi în legătură cu declanşarea activităţii judiciare, partea care cade în pretenţii va fi obligată să plătească, motiv pentru care solicită instanţei de recurs să constate nelegalitatea apărărilor invocate de ANAF şi să menţină sentinţa recurată ca legală şi temeinică.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 6.03.2019.

5.2 . Aspecte de fapt şi de drept relevante

Societatea A. a fost înregistrată în scopuri de TVA în România începând cu data de 10 februarie 2012, în conformitate cu prevederile art. 153 alin. (5) din C. fisc. în vigoare la acel moment.

Societatea are ca obiect de activitate "Fabricarea altor produse chimice", respectiv a metanolului (alcool metilic), produs încadrat sub codul tarifar CN 29051100.

În scopul desfăşurării obiectului principal de activitate, Societatea a realizat pe teritoriul României în perioada februarie 2012 - aprilie 2014, importuri de metanol de la diverşi furnizori stabiliţi în afara Uniunii Europene, precum şi achiziţii intracomunitare de metanol, respectiv transferuri din stocurile proprii localizate în alte State Membre.

Societatea şi-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru mai multe tranzacţii în deconturile de taxă pe valoarea adăugată depuse în România sub codul de TVA x, realizând importuri de bunuri şi achiziţii intracomunitare de bunuri conform art. 131 şi respectiv art. 1321 alin. (1) din C. fisc. , pe care le-a înregistrat în evidenţele fiscale proprii.

În vederea rambursării sumelor de TVA acumulate în România, Societatea a înregistrat 6 deconturi negative cu opţiune de rambursare a TVA.

Pentru soluţionarea Deconturilor de TVA, autorităţile fiscale au iniţiat o inspecţie fiscală în data de 5 februarie 2014, finalizată la data de 15 ianuarie 2015, în urma căreia au fost emise Raportul de inspecţie fiscală nr. x/21.01.2015, Decizia de impunere nr. x/21.01.2015 şi Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. x/21.01.2015, prin intermediul cărora a fost aprobată la rambursare suma totală de 13.354.931 RON.

Urmare a inspecţiei fiscale desfăşurate la nivelul Societăţii, suma de TVA aprobată la rambursare, în valoare totală de 13.354.931 RON a fost efectiv restituită în conturile Societăţii prin intermediul a două tranşe, după cum urmează:

a) Tranşa I în valoare de 13.017.392,28 RON achitată în data de 05.02.2015 şi

b) Tranşa II în valoare de 330.448 RON achitată în data de 16.02.2015

Având în vedere rambursarea cu întârziere a sumei de TVA aferenta Deconturilor de TVA înregistrate de Societate, în temeiul art. 124 C. proc. fisc. , Societatea reclamantă a formulat şi a înregistrat la organele fiscale Cererea de dobânzi nr. x/06.05.2015, soluţionată negativ prin Decizia nr. 617822N/26.05.2015, sub motivul respectării ordini cronologice de soluţionare a deconturilor de TVA şi conform planificării naţionale.

Împotriva răspunsului nejustificat al organului fiscal Societatea a formulat Contestaţia fiscală nr. 52263/25.06.2015, respinsă la rândul ei prin intermediul Deciziei de soluţionare a Contestaţiei nr. 52263/06.07.2015.

Au fost invocate în cauză prevederile art. 70, art. 124 alin. (1), art. 205 şi urm. C. proc. fisc. , Ordinul MFP 1899/2004, Ordinul MFP 263/2010, art. 8, art. 11 din Legea nr. 554/2004.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentei-pârâte, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Faţă de motivarea cererii de recurs, Înalta Curte reţine că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea greşită a legii.

Problema supusă dezbaterii în prezenta cauză a vizat împrejurarea dacă soluţionarea Deconturilor de TVA înregistrate de Societate la organele fiscale competente s-a realizat cu depăşirea termenului legal de 45 de zile şi dacă această depăşire a termenului legal justifică obligarea recurentei la plata dobânzilor aferente acestei întârzieri.

În esenţă, acţiunea priveşte rambursarea cu întârziere a TVA-ului aferent unui număr de 6 deconturi negative cu opţiune de rambursare a TVA.

Autoritatea fiscală recurentă a invocat faptul că nu se pot acorda dobânzi pentru că a fost efectuată o inspecţie fiscală pentru soluţionarea cererilor de rambursarea de TVA, că au fost respectate termenele legale, că cererile de rambursare au fost soluţionate în ordinea cronologică a depunerii acestora, avându-se în vedere metodologia internă.

Înalta Curte apreciază că decizia de soluţionare a contestaţiei s-a emis ca o consecinţă a exercitării dreptului de apreciere al autorităţii publice cu exces de putere, în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c), i) şi n) din Legea nr. 554/2004.

Contrar susţinerilor recurentei, desfăşurarea inspecţiei fiscale nu poate constitui în sine motiv de prelungire a termenului legal de 45 de zile. Deconturile negative de TVA cu opţiune de rambursare depuse la organul fiscal competent se soluţionează într-adevăr în ordinea cronologică a înregistrării lor, însă în termen de cel mult 45 de zile de la înregistrare, urmând ca depăşirea acestui termen să atragă răspunderea fiscală a statului sub forma plăţii dobânzilor de întârziere.

Or, în aceste condiţii, este evident că nu are nicio relevanţă în cauză nici efectuarea inspecţiei fiscale şi nici ipoteza dacă în cauză ar fi existat sau nu împrejurări care să determine aplicarea art. 70 alin. (2) din C. proc. fisc. , dat fiind că organul fiscal trebuie să efectueze toate demersurile necesare pentru soluţionarea deconturilor de TVA (inclusiv inspecţia fiscală) înăuntrul termenului legal de 45 de zile de la data înregistrării acestora.

Recurenta a invocat dispoziţiile pct. 49 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, susţinând că autoritatea fiscală ar fi avut la dispoziţie un termen mai mare decât termenul de 45 de zile reglementat de art. 70 alin. (1) din C. proc. fisc. şi de Ordinul 263/2010.

Potrivit pct. 49 alin. (34) din Norme, prevederile alin. (1) - (33) transpun prevederile Directivei 2008/9/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 44 din 20 februarie 2008, şi ale Directivei 2010/66/UE a Consiliului din 14 octombrie 2010 de modificare a Directivei Consiliului 2008/9/CE de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoare adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 275 din 20 octombrie 2010"

Pct. 49 din Norme, invocat de către recurentă, priveşte art. 1472 din C. fisc. în vigoare în perioada analizată şi care reglementează "Rambursarea taxei către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România şi rambursarea TVA de către alte state membre către persoane impozabile stabilite în România."

Or, reclamanta este înregistrată în scop de TVA în România din 2012 ceea ce face ca acesteia să îi fie aplicabile exclusiv dispoziţiile art. 1473 din C. fisc. în vigoare în perioada de referinţă ce reglementa "Rambursările de taxă către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153" şi respectiv dispoziţiile Ordinului nr. 263/2010.

Rezultă aşadar că respectivele dispoziţii legale, ce transpun în dreptul intern Directiva 2008/9/CE a Consiliului, fac trimitere la rambursarea TVA către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare, neînregistrate în statul de rambursare, ceea ce, în mod evident, nu este cazul în speţa de faţă.

Recurenta mai critică şi faptul de a se fi calculat dobânzi şi pe perioada de la dinaintea finalizării Raportului de inspecţie fiscală până la restituire, conform Selecţiei naţionale.

Or, autoritatea fiscală datorează dobânzi începând cu ziua următoare celei în care se împlineşte termenul legal şi până la data rambursării TVA, inclusiv, fiind deci lipsit de orice relevanţă în acest interval, momentul emiterii raportului de inspecţie fiscală.

Sentinţa recurată reţine în mod legal netemeinicia argumentelor ANAF privind lipsa de personal, stocul mare de cereri, prevederile instrucţiunilor interne de lucru şi rambursarea efectuată în baza unui program periodic.

Modalitatea de selecţie a deconturilor cu decizie de rambursare, prevăzută în Instrucţiuni, nu atrage inaplicabilitatea dispoziţiilor legale sus-menţionate şi nici nu oferă o justificare legală depăşirii termenului instituit pentru soluţionarea cererii. Astfel, principiul cel mai vechi decont se stinge primul, invocat de autoritatea fiscală, este aplicabil, însă cu respectarea termenului mai sus menţionat. Depăşirea acestui termen îi conferă contribuabilului dreptul la dobânzi.

Este obligaţia autorităţii fiscale ca, în ipoteza în care într-adevăr volumul de lucru excedează posibilităţile personalului angajat al ANAF, aceasta să ia toate măsurile necesare în vederea remedierii acestor lipsuri, aceeaşi fiind obligaţia şi în legătură cu procedura greoaie de soluţionare a deconturilor de TVA, care presupune respectarea unor planuri naţionale anuale etc.

În privinţa selecţiei naţionale şi a metodologiilor interne de lucru invocate de ANAF, acestea reprezintă aspecte ce ţin de administrarea eficientă a activităţii proprii organelor fiscale, astfel încât neajunsurile de orice tip, generate în acest context, nu pot combate normele legale exprese care stabilesc obligativitatea respectării termenului legal de soluţionare a unei cereri adresate organelor fiscale. În plus, atât Selecţia naţională, cât şi instrucţiunile interne ale autorităţii fiscale sunt lipsite de orice "impact asupra drepturilor contribuabililor" în sensul în care "nu au vreun efect generator, recognitiv, suspensiv sau extinctiv în privinţa drepturilor subiecţilor de drept fiscal", ci efectele acestora se răsfrâng "doar asupra funcţionarilor din cadrul structurilor ANAF, care sunt obligaţi să le respecte în virtutea raporturilor de serviciu."

Curtea reţine că, aşa cum rezultă din practica constată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dreptul persoanelor impozabile, garantat prin articolul 17 din a şasea directivă TVA, de a deduce din TVA-ul pe care îl datorează TVA-ul care a fost deja aplicat bunurilor achiziţionate şi serviciilor primite anterior de acestea, reprezintă un principiu fundamental al sistemului comun de TVA instituit prin legislaţia comunitară (a se vedea în special în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 1997, Molenheide şi alţii, C-286/94, C-340/95, C-401/95 şi C-47/96, Rec., p. I-7281, punctul 47, precum şi Hotărârea din 25 octombrie 2001, Comisia/Italia, C-78/00, Rec., p. I-8195, punctul 28).

Deşi statele membre dispun de o anumită libertate de manevră în stabilirea condiţiilor de rambursare a excedentului de TVA, aceste condiţii nu pot aduce atingere principiului neutralităţii sistemului fiscal al TVA-ului, făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe. În special, astfel de condiţii trebuie să permită persoanei impozabile să recupereze în condiţii adecvate totalitatea creanţei care rezultă din acest excedent de TVA, aceasta implicând ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil, prin plata în lichidităţi sau într-un mod echivalent şi că, în orice caz, modul de rambursare adoptat nu trebuie să implice niciun risc financiar pentru persoana impozabilă (a se vedea Hotărârea Comisia/Italia, sus-citată, Hotărârea Sosnowska/Polonia).

Aceleaşi principii sunt enunţate şi în Hotărârea Enel Maritsa Iztok şi, mai recent, în Hotărârea B. S.A.

Or în speţă se observă că soluţionarea definitivă a deconturilor de TVA s-a realizat cu depăşirea termenelor legale.

În Hotărârea Enel Maritsa Iztok Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că "termenul de rambursare a excedentului de TVA poate fi, în principiu, prelungit în vederea efectuării unui control fiscal, fără ca o astfel de prelungire să trebuiască să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care această prelungire nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului (a se vedea prin analogie Hotărârea Sosnowska). Cu toate acestea, dacă persoana impozabilă nu poate dispune temporar de sume echivalente cu excedentul de TVA, aceasta suportă un dezavantaj economic care poate fi compensat prin plata dobânzilor, garantându-se astfel respectarea principiului neutralităţii fiscale."

În cauza C-431/12 S.C. B. în care s-a arătat că "motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanţă".

Este situaţia din speţă, reclamanta fiind în situaţia de a nu putea dispune o perioadă excesiv de lungă de timp de excedentul de TVA care trebuia rambursat, situaţie în care, pentru a asigura neutralitatea taxei se impune ca reclamanta să primească dobânzi pentru perioada în care nu a putut dispune de aceste sume.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina autorităţii fiscale, Înalta Curte constată că instanţa de fond a obligat pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 10.000 RON, cheltuieli de judecată.

Ceea ce recurenta critică este exclusiv cuantumul onorariului avocaţial, relevante pentru obiectul prezentei expuneri fiind, în special, dispoziţiile art. 451 C. proc. civ., prin care s-a statuat asupra posibilităţii instanţei de a reduce aceste sume.

Astfel, în condiţiile alinierii dispoziţiilor procesual civile la normele dreptului obiectiv, prevederilor referitoare la reducerea onorariilor avocaţiale li s-a recunoscut, într-un final, caracterul subiectiv al cărui resort îl constituie exclusiv "luminile şi înţelepciunea" magistratului întrucât art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ. menţionează drept referinţe: valoarea sau complexitatea cauzei, activitatea desfăşurată de avocat şi circumstanţele cauzei, noţiuni abstracte şi polivalente ce urmează a fi apreciate de judecătorul pricinii.

Raţiunea pentru care legiuitorul permite reducerea acestor categorii de cheltuieli de judecată este protejarea părţii ce a căzut în pretenţii de instituirea unei obligaţii excesiv de oneroase, având izvorul într-un contract faţă de care are calitatea de terţ. Astfel, regularizarea cuantumului sumelor achitate cu titlu de onorariu avocaţial, proporţional cu circumstanţele cauzei, este menită să asigure un just echilibru între dreptul părţii ce a avut câştig de cauză de a-şi recupera cheltuielile avansate şi culpa procesuală a părţii ce a căzut în pretenţii.

Astfel, deşi judecătorul cauzei este ţinut să aprecieze cuantumul onorariului avocaţial din prisma "valorii sau complexităţii cauzei (…), activităţii desfăşurate de avocat (…) şi circumstanţelor cauzei", el este totodată ţinut ca aprecierea să fie realizată fie în sensul constatării rezonabilităţii onorariului, fie în sensul constatării cuantumului său exagerat.

Soluţia adoptată este explicată, implicit, prin dispoziţiile ultimei teze a art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ., conform cărora măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. Prin această explicaţie, legiuitorul acordă prevalenţă principiului relativităţii efectelor contractului şi dispoziţiilor art. 128 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, potrivit cărora "onorariile se stabilesc liber între avocat şi client (…)", orice terţă intervenţie asupra cuantumului acestora fiind interzisă.

Pe cale de consecinţă, fără a aduce atingere clauzelor contractului de asistenţă juridică, instanţa poate să reducă cuantumul onorariului avocaţial solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată dacă apreciază disproporţionalitatea acestuia în raport cu limitele pricinii.

Raportând aceste considerente la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că, raportat la actele dosarului, nu se impune o reindividualizare a cuantumului acestor cheltuieli.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va dispune respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală Pentru Contribuabili Nerezidenţi, împotriva Sentinţei nr. 1299 din 18 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Va obliga recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Vor fi avute în vedere înscrisurile depuse la dosar recurs raportat la considerentele mai sus arătate în ceea ce priveşte îndreptăţirea judecătorului, de a cenzura cuantumul onorariului avocaţial din prisma "valorii sau complexităţii cauzei, activităţii desfăşurate de avocat şi circumstanţelor cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti -Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi împotriva Sentinţei nr. 1299 din 18 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Obliga recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti -Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 martie 2019.

Procesat de GGC - NN