Suspended employment termination order: nullity of appeal filed beyond statutory five-day deadline under Law 554/2004
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court annulled the appeal filed by the defendant administrative authority for being procedurally null due to a missed deadline, and dismissed the appellant-intervenor’s appeal as premature because the party they supported did not successfully exercise the right of appeal; consequently, the first-instance decision suspending the enforcement of the administrative order remains in force. The dispute concerned a labor law conflict where an employee challenged the dismissal order from a registration position at the national cadastral and real estate publicity agency, seeking the suspension of its execution during pending proceedings. The decisive legal basis was the strict five-day appeal deadline for decisions on suspension requests under Law No. 554/2004, correlated with the Civil Procedure Code’s provisions on the nullity of late appeals and the requirement that an accessory intervenor’s appeal is ineffective if the principal party’s appeal is annulled.
Legislator headnote
AI generatedart. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 96 pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 493 din C. proc. civ; Suspended employment termination order: nullity of appeal filed beyond statutory five-day deadline under Law 554/2004: Prin încheierea din 16 august 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi art. 96 pct. 1 C. proc. civ., în raport de obiectul cererii şi emitentul actului administrativ, a apreciat că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 383/30.03.2016 emis de Directorul General al A.N.C.P.I. prin care a fost eliberat din funcţia de registrator de Carte funciară la Serviciul Publicitate Imobiliară din cadrul Oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară Dolj, până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin încheierea din 11 mai 2016, Tribunalul Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Dolj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 16 mai 2016, sub nr. x/2016*.
Prin încheierea din 14 iunie 2016, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dolj. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă dintre cele două secţii şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Craiova, secţia civilă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, la data de 28 iunie 2016, sub nr. x/2016.
Prin Sentinţa civilă nr. 57 din 30 iunie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dolj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 iulie 2016, sub nr. x/2016.
Prin încheierea din 3 august 2016, Tribunalul Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 4 august 2016, sub nr. x/2016.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin încheierea din 16 august 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi art. 96 pct. 1 C. proc. civ., în raport de obiectul cererii şi emitentul actului administrativ, a apreciat că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza.
Prin Sentinţa civilă nr. 439 din 14 octombrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi intervenientul în numele altei persoane Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 383/30.03.2016, până la pronunţarea instanţei de fond, a respins cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 95,1 RON.
Prin încheierea de cameră de consiliu din 4 noiembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate prin întâmpinare, a respins cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 439 din 14 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimaţii Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj şi a obligat petentul la plata către intimata A.N.C.P.I. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 112,01 RON cheltuieli de transport.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a declarat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 439 din 14 octombrie 2016, iar intervenientul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj a declarat recurs atât împotriva Sentinţei civile nr. 439 din 14 octombrie 2016, cât şi a încheierii de şedinţă din 16 august 2016.
3.1. Prin recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 383/30.03.2016, ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că printr-o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.
În opinia sa, argumentele primei instanţe cu privire la condiţia cazului bine justificat este greşită, întrucât Ordinul nr. 383/30.03.2016 emis de Directorul General al A.N.C.P.I. este motivat în fapt şi în drept, în preambulul acestuia fiind invocate adresa O.C.P.I. Dolj nr. 2019/23.03.2016 şi dispoziţiile art. 22 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.
În mod greşit instanţa de fond a apreciat că adresa menţionată ar reprezenta doar o corespondenţă purtată între cele două instituţii, întrucât, prin acesta s-a solicitat emiterea ordinului de eliberare din funcţia de registrator de carte funciară a reclamantului pentru motivele enumerate în cuprinsul său şi potrivit actelor anexate acesteia.
Nici motivarea instanţei de fond cu privire la îndeplinirea cerinţei pagubei iminente nu este fundamentată, întrucât singura afirmaţie a reclamantului că i s-ar crea o pagubă prin privarea de drepturile salariale, nu este suficientă pentru a se considera că sunt întrunite cerinţele pentru suspendarea executării.
3.2. Prin recursul formulat de intervenientul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea încheierii interlocutorii din 16 august 2016, casarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.
Intervenientul susţine, în esenţă, că încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material şi procedural care stabilesc competenţa de soluţionare după calitatea reclamantului.
Astfel, litigiul dedus judecăţii are ca obiect un act administrativ ce priveşte raportul de muncă al unei reclamantului care are calitatea de personal contractual, situaţie în care, competenţa de soluţionare a cauzei revenea Tribunalului, secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale. În acelaşi sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2323/2015, depusă la dosar de către intervenient, dar ignorată de judecătorul fondului.
De asemenea, este lovită de nulitate şi sentinţa atacată prin care instanţa a dispus suspendarea Ordinului nr. 383/2016 emis de directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, întrucât a fost pronunţată de o instanţă necompetentă.
În plus, soluţia pe care trebuia să o pronunţe instanţa de fond era de respingere, ca inadmisibilă, a cererii reclamantului, întrucât actul suspendat priveşte un raport de muncă.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 9 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 23 ianuarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motive care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară este nul, iar recursul declarat de intervenientul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj este neavenit.
1. Cu privire la recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
La termenul de judecată de astăzi, 6 martie 2019, Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia, invocată din oficiu, a nulităţii recursului declarat de pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în temeiul art. 248 alin. (1) aplicabil în virtutea normei de trimitere de la art. 494 din C. proc. civ., conform cărora "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură […] care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".
În cauză, pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a declarat recurs împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii de suspendare.
Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, "Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. […]", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."
Din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, se constată că recursul a fost depus de pârâtă la serviciul specializat de corespondenţă (poşta militară) la data de 2.11.2016, conform datei menţionate pe borderoul de corespondenţă cu poşta militară nr. 496/2.11.2016, în condiţiile în care hotărârea recurată a fost comunicată acesteia la data de 26 octombrie 2016, potrivit datei înscrise pe dovada de înmânare a actului de procedură către această pârâtă şi, faţă de dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ultima zi în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, a fost 1 noiembrie 2016.
În doctrină s-a apreciat că actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege, prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, este socotit a fi efectuat în termen, chiar dacă actul va primi viză de înregistrare la instanţa judecătorească căreia îi este destinat, ulterior datei de împlinire a termenului în care trebuia îndeplinit.
În condiţiile arătate, cererea de recurs a fost depusă la serviciul specializat de corespondenţă la data de 2.11.2016, în afara termenului de 5 zile de la data comunicării sentinţei civile recurate, termen calculat conform dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Prin urmare, având în vedere că termenul de declarare şi de motivare a recursului, de 5 zile de la comunicare, s-a împlinit la data de 1.11.2016, iar recursul a fost declarat la data de 2.11.2016, Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, urmând a aplica sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., corelat cu dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele expuse, constatând că excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, este întemeiată, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta Casa Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
2. Cu privire la recursul declarat de intervenientul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj
Potrivit art. 67 alin. (4) din C. proc. civ., "Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond".
În faţa instanţei de fond, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj a depus o cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, admisă în principiu prin încheierea din 19 septembrie 2016, ulterior respinsă prin sentinţa atacată.
În cauză, a declarat recurs şi intervenientul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj.
Având în vedere că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a fost anulat, Înalta Curte, în temeiul art. 67 alin. (4) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de intervenientul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj, ca neavenit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară împotriva Sentinţei civile nr. 439 din 14 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge recursul declarat de intervenientul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj împotriva încheierii de şedinţă din 16 august 2016 şi a Sentinţei civile nr. 439 din 14 octombrie 2016, pronunţate de aceiaşi instanţă, ca neavenit.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2019.
Procesat de GGC - NN