Retrocession of religious heritage: failure to prove proprietary succession despite administrative mandate and canon law arguments

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia pentru Parohia Romano-Catolică Făgăraş a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare, a se dispune anularea Deciziei cu nr. 3499 din 24 august 2015 prin care i s-a respins cererea de retrocedare a unui teren situat în intravilanul Mun. Făgăraş, pe strada x nr. 1, înscris în CF nr. x Făgăraş, teren pe care se află amplasată Biserica şi Mănăstirea călugărilor franciscani, ce formează un unic corp de construcţie, ambele declarate monument istoric.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 133 din 26 septembrie 2016 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamanta Parohia Romano-Catolică din Făgăraş în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Comisia Specială de Retrocedare.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Parohia Romano-Catolică Făgăraş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că soluţia este nelegală, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile noului C. civ., ci cele ale O.U.G. nr. 94/2000, lege specială care se aplică cu prioritate în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, "pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovada scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive".

Înscrisurile depuse în probaţiune (Adresa nr. x din 18 noiembrie 1953 a Ministerului Cultelor, Adeverinţa nr. x/1959, Adresa nr. x din 08 octombrie 1966 a Ministerului Cultelor, Certificat de serviciu nr. x/1974, adresa Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia, înregistrată la Secretariatul de Stat pentru Culte sub nr. x din 29 iulie 1997, Adeverinţa nr. x/2016 eliberată de Oficiul Provincial al Franciscanilor), îndreptăţeau instanţa de fond să aplice dispoziţiile anterior citate, în sensul că în favoarea recurentei se naşte prezumţia de proprietate, în calitate de continuatoare în drepturi a Mănăstirii Ordinului Franciscanilor din Făgăraş.

Instanţa nu a avut în vedere nici dispoziţiile H.C.M. nr. 810/1949. Prin dispoziţiile art. 1 din acest act normativ a fost interzisă funcţionarea unor ordine şi congregaţii romano-catolice, între care şi Ordinul Franciscanilor, ceea ce semnifica, din punct de vedere juridic, desfiinţarea Ordinului, nerecunoaşterea acestuia ca subiect de drepturi şi obligaţii.

Călugării care îşi desfăşurau activitatea în acest Ordin au avut posibilitatea, în conformitate cu art. 2 din acelaşi act normativ, să îşi continue viaţa monahală în cele două dieceze care au fost aprobate pe teritoriul României şi recunoscute oficial până în decembrie 1989, respectiv în "clauzura fostei Arhiepiscopii româno-catolice din Bucureşti, str. x sau în clauzura Episcopiei româno-catolice din Alba Iulia".

Călugării franciscani ce funcţionau la Mănăstirea Ordinului Franciscanilor din Făgăraş au fost aşadar obligaţi să se adapteze noilor realităţi legislative şi astfel, în anul 1951, având nevoie de o organizare juridică recunoscută de lege, cu acordul Provincialului Ordinului Franciscanilor, Episcopia Romano-Catolică de Alba Iulia a numit în locaşul de cult din Făgăraş primul preot paroh.

Această modificare s-a înfăptuit în acord cu dispoziţiile dreptului Canonic de la acea vreme, dispoziţii pe care le regăsim şi în Codul contemporan:

- Can. 523:

"atribuirea oficiului de paroh îi aparţine de drept Episcopului diecezan, prin libera conferire, în afară de cazul când cineva are dreptul de prezentare sau de alegere".

Ulterior, în acord cu normele în vigoare, numirile de preoţi au fost recunoscute de Ministerul Cultelor, astfel că Statul, prin autorităţile abilitate, a avut cunoştinţă de transformare şi a recunoscut noua formă de organizare şi, implicit, noua denumire a locaşului de cult.

Recunoaşterea formei de organizare rezultă şi din procesul-verbal încheiat la data de 12 octombrie 1965 de Sfatul Popular Făgăraş, Întreprinderea de Gospodărire a Oraşului Făgăraş şi Parohia Romano-Catolică Făgăraş, privind identificarea terenului rămas în proprietatea parohiei după aplicarea Decretului de expropriere nr. 253/1965, respectiv terenul înscris sub A9 în CF nr. x a loc. Făgăraş.

Deşi în anul 1997 Ordinul franciscanilor şi-a redobândit personalitatea juridică, situaţia juridică a aşezământului romano-catolic din Făgăraş a rămas neschimbată. Astfel, prin adresa Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia, înregistrată la Secretariatul de Stat pentru Culte sub nr. x din 29 iulie 1997, s-a notificat încadrarea în postul de preot paroh de la parohia Făgăraş a preotului A. Mai mult, prin adresa nr. x/2015 eliberată de Oficiul Provincial al Franciscanilor, statutul de biserică parohială al lăcaşului de cult din Făgăraş este ratificat, arătându-se că, într-adevăr, Parohia Romano-Catolică este "responsabilă" de toate activităţile pastorale, economice şi juridice legate de Mănăstirea Franciscanilor, întrucât, astfel cum se arată prin adeverinţa nr. x/2016 eliberată de aceeaşi entitate, începând cu anul 1951 locaşul de cult - mănăstirea Făgăraş - funcţionează ca biserică parohială, prin numirea unui preot paroh.

Astfel, forma de organizare a stabilimentului a fost modificată, implicit şi denumirea, iar întregul patrimoniu al Mănăstirii Ordinului Franciscanilor Făgăraş a revenit Parohiei Romano-Catolice Făgăraş, în calitate de continuator în drepturi şi obligaţii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia Specială de Retrocedare, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în cauză, cererea de retrocedare nr. x din 31 ianuarie 2003 a fost depusă de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba pentru Parohia Romano-Catolică Făgăraş.

Comisia, analizând documentaţia prezentată, s-a pronunţat prin decizie motivată asupra acestei cereri, respingând-o pe considerentul că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului.

Din documentaţia existentă la dosar rezultă că fostul proprietar al imobilului în discuţie, înscris în CF nr. x Făgăraş, a fost Mănăstirea Ordinului Franciscan, iar nu Parohia Romano-Catolică Făgăraş.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că Parohia Romano-Catolică Făgăraş este doar administrator al respectivului imobil şi nu deţine calitatea de proprietar. Cea care figurează ca şi proprietar tabular este Mănăstirea Franciscanilor din Făgăraş care este o parte componentă a Ordinului Provincial al Franciscanilor, înregistrat în mod oficial, ordin care şi-a redobândit personalitatea juridică începând cu anul 1997 şi care este îndreptăţit să formuleze o astfel de cerere.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că proprietar tabular al imobilului înscris în CF x a localităţii Făgăraş este Mănăstirea Ordinului Franciscan, iar bunurile Mănăstirii Franciscanilor din Făgăraş sunt doar gestionate de Parohia Romano-Catolică din aceeaşi localitate, care este şi adresanta în nume propriu a cererii de retrocedare.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prin adresa nr. x din 27 iulie 2015 emisă de către Oficiul Provincial al Franciscanilor se menţionează în mod expres faptul că Ordinul Franciscan:

- şi-a redobândit personalitatea juridică în anul 1997 prin Declaraţia Secretariatului de Stat pentru Culte şi funcţionează în temeiul Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor;

- are ca părţi componente diferite mănăstiri franciscane de pe teritoriul ţării, printre care Mănăstirea Franciscanilor din Făgăraş;

- are personalitate juridică distinctă şi sediu propriu;

- din data de 31 iulie 1997, bunurile Mănăstirii Franciscanilor din Făgăraş sunt gestionate de Parohia Romano-Catolică Făgăraş.

De altfel, recurenta-reclamantă a confirmat cele menţionate expres în adresa nr. x din 27 iulie 2015 emisă de către Oficiul Provincial al Franciscanilor, respectiv faptul că a fost mandatată de Ordinul Provincial al Franciscanilor pentru toate activităţile pastorale, economice şi juridice legate de Mănăstirea Franciscanilor.

Or, mandatul primit de Parohia Romano-Catolică Făgăraş de la Ordinul Provincial al Franciscanilor (entitate juridică distinctă, cu personalitate juridică proprie) nu determină transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor solicitate prin cererea de retrocedare. De altfel, proprietarul unui bun nu are nevoie de mandat pentru a-şi gestiona, administra sau pentru a dispune de propriul bun.

În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că dispoziţiile normelor canonice menţionate de recurentă nu fac nicio referire la dreptul de proprietate, ci reglementează doar modul de numire a preoţilor, precum şi diligenţa lor în administrarea bunurilor parohiale.

De asemenea, normele canonice invocate nu justifică susţinerea recurentei-reclamante conform căreia Parohia Romano-Catolică Făgăraş are calitatea de continuator în drepturi al Mănăstirii Ordinului Franciscanilor, aceasta deoarece gestionarul unui bun nu este continuatorul în drepturi al proprietarului imobilului solicitat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a dovedit că deţinea, anterior preluării lui de către stat, un titlu de proprietate asupra imobilului revendicat.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Parohia Romano-Catolică din Făgăraş împotriva Sentinţei nr. 133/2016 din 26 septembrie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2019.

Procesat de GGC - CT