Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 976/2019 AI generated

Mortgage interest-rate clauses upheld; appeal dismissed, fees restitution affirmed.

Case Number Decizia nr. 976/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the consumer-borrower's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision, which had affirmed the first-instance judgment that had partially admitted the action against the bank by finding certain clauses (arrangement fee, early repayment commission, and specific cost clauses) abusive and void and ordering the restitution of those fees with legal interest; the lower courts had rejected the claims concerning the interest-rate clauses and restitution of overpaid interest and principal. The dispute concerned the challenge to unilateral interest-rate variation clauses and related costs in three mortgage-backed credit contracts under Law No. 193/2000 transposing the Unfair Terms Directive. The High Court rejected the procedural challenge on lack of reasoning and held that the debtor's substantive arguments failed because the bank's right to modify interest unilaterally is allowed under Annex para. 1 lit. a) of Law No. 193/2000 when justified and with prompt consumer notification, and because the debtor had not demonstrated a significant imbalance under art. 4 para. 1; the Court also barred reassessment of expert evidence at the cassation stage.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 pct. 6 C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Mortgage interest-rate clauses upheld; appeal dismissed, fees restitution affirmed: The dispute concerned the challenge to unilateral interest-rate variation clauses and related costs in three mortgage-backed credit contracts under Law No. 193/2000 transposing the Unfair Terms Directive. The High Court rejected the procedural challenge on lack of reasoning and held that the debtor's substantive arguments failed because the bank's right to modify interest unilaterally is allowed under Annex para. 1 lit. a) of Law No. 193/2000 when justified and with prompt consumer notification, and because the debtor had not demonstrated a significant imbalance under art. 4 para. 1; the Court also barred reassessment of expert evidence at the cassation stage.

Keywords

AI generated
interest rate banking law certain consumer contracts mortgage bank legal fees unilateral contract

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for rejecting the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A. şi a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună următoarele:

1. constatarea ca fiind abuzive, următoarele clauze şi practici din contractele de credit şi să se dispună, în consecinţă, modificarea contractelor în sensul înlăturării acestor clauze:

- art. 6 pct. 6.1, 6.2, 6.3, 6.4., 6.5, 6.6, 6.10, art. 8 pct. 8.2, 8.4, 8.7, art. 15 pct. 15.1, 15.3 din Contractul de credit ipotecar x din 06.10.2006, precum şi art. 6 pct. 6.1, 6.2, 6.3, 6.4., 6.5, art. II, art. III din Actul adiţional nr. x/22.03.2012;

- art. 5 pct. 5.2, 5.3, 5.4, art. 6 pct. 6.l, lit. b), 6.1 lit. c), 6.2, art. 10 pct. 10, lit. c), art. 12 lit. b) liniuţa 7 şi 8 integral, art. 13 pct. 13.1 alin. (1), (13).4, 13.6, art. 17 pct. 17.6 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x din 21.04.2008, precum şi art. 5 pct. 5.1, 5.2, 5.3, 5.4, 5.5 din Actul adiţional nr. x/24.05.2011 şi art. 5 pct. 5.1, 5.2, 5.3, 5.4, 5.5, art. II, art. III din Actul adiţional nr. x/22.03.2012;

- art. 5 pct. 5.2, 5.3, 5.4, art. 6 pct. 6.1 lit. c), 6.3, art. 10 pct. 10.1 lit. c), art. 12 lit. b) liniuţa 7 şi 8 integral, art. 13 pct. 13.1 alin. (1), (13).4, 13.6, art. 17 pct. 17.6 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x din 23.09.2008, precum şi art. 5 pct. 5.1, 5.2, 5.3, 5.4, 5.5, din Actul adiţional nr. x/24.05.2011 şi art. 5 pct. 5.1, 5.2, 5.3, 5.4, 5.5, art. II şi art. III din Actul adiţional nr. x/22.03.2012;

2. constatarea nulităţii absolute a clauzelor constatate ca fiind abuzive;

3. obligarea pârâtei să recalculeze nivelul dobânzii, după următoarea formulă:

- marja Băncii fixă 3,38% + indicele LIBOR actualizat trimestrial pentru Contractul de credit ipotecar x din 06.10.2006;

- marja Băncii fixă 4,225% + indicele LIBOR actualizat trimestrial pentru Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. x din 21.04.2008;

- marja Băncii fixă 4,2430% + indicele LIBOR actualizat trimestrial, pentru Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. x din 23.09.2008;

4. obligarea pârâtei să precizeze şi să actualizeze Contractul de credit ipotecar x din 06.10.2006, Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. x din 21.04.2008 şi Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x din 23.09.2008, prin încheierea unor acte adiţionale în care:

- să precizeze şi să definească elementele componente ale dobânzii şi valoarea acestora;

- să precizeze modalitatea de modificare a dobânzii, exclusiv în funcţie de indicele de referinţă LIBOR la trei luni, cu menţiunea ca marja Băncii este de 3,38%, fixă pe toată perioada derulării Contractului de credit ipotecar x din 06.10.2006; 4,225%, fixa pe toata perioada derulării Contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x din 21.04.2008; 4,2430%, fixă pe toată perioada derulării Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x din 23.09.2008, neputând fi modificată decât prin acordul scris al părţilor, modificarea dobânzii urmând să aibă loc atât în sens crescător cât şi descrescător, numai în funcţie de variaţia dobânzii de referinţă LIBOR;

5. obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a contravalorii comisionului de acordare de 5.193,75 CHF, pentru Contractul de credit ipotecar nr. x din 06.10.2006 şi comisionului de acordare de 1,50% din suma împrumutată pentru Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x din 21.04.2008;

6. obligarea pârâtei la restituirea sumei în cuantum total de 53.631,91 CHF, reprezentând echivalentul a 241.633,21 RON, la cursul BNR din data de 21.01.2015, 1 CHF = 4,5054 RON - reprezentând rata dobândă şi rata principal, precum şi penalităţile achitate în cuantum total de 351,09 CHF, reprezentând echivalentul a 1.581,80 RON, conform contractelor încheiate, sume achitate în mod nedatorat, în perioada octombrie 2006 - mai 2014, urmare a creşterii abuzive a marjei Băncii, reprezentând diferenţa dintre dobânda achitată efectiv şi dobânda care rezultă în urma refacerii calculului conform formulei: marja fixă a Băncii 3,38% + indicele LIBOR la 3 luni, pentru Contractul de credit ipotecar nr. x din 06.10.2006; marja fixă a Băncii 4,225% + indicele LIBOR la 3 luni, pentru Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x din 21.04.2008; marja fixă a Băncii 4,2430% + indicele LIBOR la 3 luni, pentru Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x din 23.09.2008, suma formată din:

- suma de 14.722,85 CHF, reprezentând dobânda în suma de 20.223 CHF şi rata principală în sumă de -5.500,14 CHF, precum şi penalităţile achitate conform Anexei 4 din raportul de expertiza contabilă extrajudiciară în cuantum de 121,06 CHF, pentru Contractul de credit nr. x din data de 06.10.2006.

- suma de 22.679,76 CHF, reprezentând dobânda în sumă de 31.298,94 CHF şi rata principala în sumă de - 8.619,18 CHF precum şi penalităţile achitate conform Anexei 4 din raportul de expertiză contabilă extrajudiciară în cuantum de 152,96 CHF, pentru Contractul de credit nr. x/1000/9305 din data de 21.04.2008;

- suma de 16.229,30 CHF, reprezentând dobânda în sumă de 22.282,31 CHF şi rata principală în cuantum de - 6.053,01 CHF precum şi penalităţile achitate conform Anexei 4 din raportul de expertiza contabilă extrajudiciară în cuantum de 77,07 CHF, pentru Contractul de credit nr. x/1000/12893 din data de 23.09.2008.

7. obligarea pârâtei, în temeiul O.G. nr. 13/2011, la plata dobânzii legale de 5% pe an, pentru sumele solicitate în cadrul capătului 5 şi 6 de cerere, de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.

Prin Sentinţa nr. 7344 din 21 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A., s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a următoarelor clauze: art. 8.2 privind comisionul de acordare din Contractul nr. x/1110/3745/2006, art. 8.4 privind comisionul de rambursare anticipată, art. 8.7, art. 15.1, art. 15.3 din Contractul nr. x/1110/3745/2006; art. 6.1 lit. c), art. 6.1 lit. b), art. 10.1 lit. c), art. 12 lit. b) liniuţele 7 şi 8 din Contractele nr. x/2008 şi nr. x1/2008, şi s-a dispus restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de acordare şi comision de rambursare anticipată de la data perceperii până la data restituirii la care se adaugă dobânda legală.

Prin Decizia civilă nr. 212 A din 5 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de apelantul-reclamant A. şi de apelanta-pârâtă B. S.A., în nume propriu şi ca reprezentant al C. prin mandatar B. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 7344 din 21 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 212 A din 5 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără a-şi încadra criticile în motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, casarea în parte deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, reclamantul A., susţine că în mod eronat instanţa de apel a dispus respingerea apelului formulat, întrucât aceasta nu a înţeles să analizeze în mod temeinic motivele prezentate în cuprinsul apelului, sens în care apreciază că decizia atacată prezintă o motivare lapidară şi care nu argumentează soluţia pronunţată de instanţa de apel.

În cadrul apelului a fost criticată hotărârea instanţei de fond care a admis în parte acţiunea, însă nu a aplicat prevederile legislative în vigoare, reclamantul fiind în ipoteza de a suporta în continuare efectele clauzelor abuzive.

Astfel, în ceea ce priveşte rata dobânzii, arată că în cuprinsul contractului iniţial părţile au convenit iniţial o dobândă fixa de 4,99% care poate fi negociată de bancă după formulele de calcul cuprinse în articolele contestate.

Tot în ceea ce priveşte rata dobânzii, arată că în Contractul de credit nr. x/2008 la punctul 5.1 s-a stabilit că rata dobânzii la încheierea contractului este de 6.99%, iar la punctul 5.2 s-a stabilit că dobânda este variabilă în funcţie de politica băncii, dobânda curentă putând fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută, fără a exista consimţământului clientului.

Un alt aspect important de reţinut pe care instanţa apel a omis să-l ia în considerare este acela privind raportul de expertiză de specialitate efectuat în cauză, menit să susţină solicitarea reclamantului de la punctul 5 din cererea de chemare în judecată.

În raport cu dispoziţiile Legii nr. 193/2000, recurentul susţine imposibilitatea obiectivă de a negocia orice clauză contractuală, caracterul esenţial al contractului de credit vizează faptul că în sarcina consumatorului a existat doar posibilitatea de a accepta sau nu condiţiile şi clauzele impuse de către bancă, fără a putea interveni asupra conţinutului acestora.

Astfel, pârâta nu a putut proba faptul că a existat o negociere efectivă între părţi, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei neputându-şi dovedi afirmaţiile.

Or, acest caracter abuziv al contractului are la baza lipsa negocierii clauzelor, caracter ce nu a fost răsturnat în prezenta cauză, în ciuda susţinerilor pârâtei, întrucât din probele administrate la dosarul cauzei a reieşit faptul că voinţa subsemnatului a fost alterată, în speţă operând prezumţia relativă a caracterului abuziv al clauzelor.

Mai susţine recurentul, că dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor prin inserarea clauzelor abuzive se recunoaşte băncii posibilitatea de a modifica dobânda, în orice moment, potrivit deciziei proprii, consumatorul neputând anticipa conduita băncii, noua dobânda aplicându-se automat la momentul comunicării către împrumutat.

Pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind dobânda, recurentul susţine că acestea contravin şi art. 75 - 84 din Legea nr. 296/2004, care prevăd un drept fundamental al consumatorilor, respectiv dreptul de a nu fi incluse în contracte decât "clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate".

Chiar dacă un consumator ar avea cunoştinţe de specialitate financiară, ceea ce nu este cazul, ar fi imposibil de determinat situaţiile obiective la care se face referire în Convenţia de credit.

În acest context, recurentul solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel în vederea admiterii apelului formulat în cauză.

Intimata-pârâtă B. S.A., în nume propriu şi ca reprezentant al C. prin mandatar B. S.A. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 10 octombrie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 11 octombrie 2018, părţile nedepunând punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 7 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 212 A din 5 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a acordat termen la data de 9 mai 2019, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurentului-reclamant A. este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:

Analizând memoriul de recurs, Înalta Curte constată că recurentul nu şi-a încadrat criticile în motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Astfel, prin critica formulată cu privire la faptul că instanţa de apel a dispus respingerea apelului fără să analizeze în mod temeinic motivele prezentate în cuprinsul apelului şi fără să prezinte o motivare care să argumentează soluţia adoptată, se constată că aceasta poate fi încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază această critică a fi nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurentului, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, reţinând, în esenţă că, criticile formulate de apelantul-reclamant nu pot fi reţinute ca întemeiate cu privire la clauzele privind dobânda contractuală şi în ceea ce priveşte restituirea sumelor achitate cu titlu de dobândă sau penalităţi, în condiţiile în care nu s-a reţinut caracterul abuziv al niciuneia din aceste clauze.

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar în cadrul acestui motiv de casare se pot încadra susţinerile recurentului cu privire la încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 193/2000.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul a făcut o serie de aprecieri referitoare la încălcarea acestui act normativ, prin care se susţine imposibilitatea obiectivă de a negocia orice clauză contractuală, întrucât în sarcina consumatorului a existat doar posibilitatea de a accepta sau nu condiţiile şi clauzele impuse de către bancă, fără a putea interveni asupra conţinutului acestora.

Această critică a recurentului cu privire la dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda nu poate fi primită, în condiţiile în care acest drept este recunoscut de dispoziţiile legale de la alin. (1) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000, potrivit cărora, aceasta are dreptul de a modifica unilateral dobânda atunci când există o motivaţie întemeiată, profesionistul fiind obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta consumatorul, aspect corect apreciat de instanţa de apel.

Cu referire la criticile privind întrunirea condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, instanţa de apel a constatat în mod corect că apelantul a făcut doar o prezentare a clauzelor privind dobânda contractuală fără o dezvoltare convingătoare în acest sens, motiv pentru care criticile astfel formulate nu au putut fi reţinute ca întemeiate.

Tot în acelaşi context, se reţine şi critica recurentului privind omisiunea instanţei de a lua în considerare concluziile raportului de expertiză de specialitate efectuat în cauză, aspect ce nu poate fi primit faţă de caracterul de netemeinicie al acestor susţineri.

Pentru ca susţinerile dezvoltate de recurent să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acesta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 212 A din 5 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. - prin mandatar B. S.A. şi B. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 212 A din 5 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2019.

Procesat de GGC - NN