Insurer wins restitution of 500,000 RON settlement paid to acquitted driver's civil parties; appeal rejected as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D., E., F., G. şi H., solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor plătite de către reclamantă în Dosarul de daună nr. x, despăgubiri ce au reprezentat daune morale de pe urma decesului numitului I., precum şi la plata dobânzii legale calculată de la data notificării emise de societate şi până la recuperarea întregii sume.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1341 - 1344, ale art. 1469 şi art. 1470 C. civ. şi pe dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 136/1995.

Prin Sentinţa civilă nr. 172/2018 din 08 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., G. şi H.

Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, să restituie reclamantei suma de 500.000 RON achitată de aceasta din urmă în baza contractului de tranzacţie din 08 septembrie 2015.

În pronunţarea acestei hotărâri prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele.

Reclamanta, în calitate de asigurător al numitului J., a încheiat cu pârâţii din prezenta cauză contractul de tranzacţie din 8 septembrie 2015 prin care s-a obligat să plătească acestora (în calitate de părţi vătămate în dosarul penal deschis ca urmare a accidentului rutier produs de asiguratul societăţii) suma de 500.000 RON.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 351 din 6 mai 2016, Curtea de Apel Iaşi, admiţând apelul inculpatului J., a decis, printre altele, respingerea cererii părţilor vătămate B., C., D., E., F., H. şi G., de a se lua act de tranzacţia încheiată între aceştia şi societate precum şi respingerea, ca nefondate, a acţiunilor civile formulate de părţile vătămate.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1341 alin. (1) C. civ., pentru existenţa unei plăţi nedatorate: datoria în vederea căreia s-a efectuat plata nu există, având în vedere dispoziţiile Deciziei penale nr. 351 din 06 mai 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, plata fiind făcută cu intenţia de a stinge datoria pe care reclamanta o avea în baza contractului de asigurare cu persoana ce conducea autovehiculul care a produs accidentul ce a dus la decesul autorului pârâţilor din prezenta cauză.

A mai reţinut instanţa de fond că dreptul la opţiune se naşte din principiul disponibilităţii acţiunii civile, deoarece partea civilă poate alege între calea procesului penal sau civil pentru a obţine despăgubiri, că odată aleasă una din căi, opţiunea devine irevocabilă (electa una via non datur recursus ad alteram).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel apelanţii-pârâţi B., C., D., E., F., G. şi H.

Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 483/2018 din 18 iunie 2018, a respins apelul formulat de pârâţii B., C., D., E., F., G. şi H. împotriva Sentinţei nr. 172/2018 din 08 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A respins cererea intimatei, vizând obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată în apel.

În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond a constatat, în mod corect, că în speţă este vorba despre o plată nedatorată, ce se încadrează pe deplin în prevederile art. 1341 alin. (1) C. civ., aceasta însemnând că reclamanta, care a făcut o plată nedatorată, are dreptul la restituirea sumei ce a fost plătită nedatorat şi că, în mod judicios a reţinut tribunalul că, odată aleasă una din căi, opţiunea devine irevocabilă (electa una via non datur recursus ad alteram).

Împotriva Deciziei nr. 483/2018 din 18 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, au declarat recurs recurenţii-pârâţi B., C., D., E., F., G. şi H.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii solicitând în principal admiterea recursului, admiterea "excepţiei de tranzacţie" şi respingerea acţiunii introductive ca neîntemeiată, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Sub aspect procedural, recurenţii-pârâţi invocă "excepţia de tranzacţie", susţinând că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Invocând dispoziţiile art. 2270 din noul C. civ., recurenţii consideră că în mod nelegal, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au nesocotit dispoziţiile legale invocate, astfel încât solicită admiterea excepţiei, să se constate că între părţi a fost încheiat un contract de tranzacţie ce a avut ca obiect stingerea tuturor drepturilor litigioase dintre părţi iar aceasta îşi produce efecte depline, prin urmare nu se pot formula din nou pretenţii cu privire la drepturi (creanţe) derivând tocmai din acest contract de tranzacţie.

În ipoteza respingerii acestei excepţii, recurenţii solicită admiterea recursului, învederând că societatea de asigurări şi-a încălcat obligaţia de a renunţa "la toate drepturile, acţiunile şi pretenţiile (...) cu privire la care s-a făcut tranzacţia", aşa cum prevede art. 2270 C. civ., prin introducerea unei acţiuni în restituirea plăţii nedatorate pe rolul Tribunalului Iaşi. La art. 1 pct. 1 din contractul de tranzacţie se precizează că părţile au convenit ca obiectul tranzacţiei să îl constituie "stingerea totală, definitivă şi irevocabilă a oricărei pretenţii de dezdăunare (...)".

Totodată, recurenţii-pârâţi susţin că nu sunt îndeplinite condiţiile instituţiei plăţii nedatorate prevăzută de art. 1341 C. civ., întrucât nu este îndeplinită condiţia ca datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe altfel spus, între cel care a făcut plata, solvens, şi cel care a primit plata, accipiens, să nu existe raportul juridic generator de obligaţii a cărui stingere se urmăreşte prin plata efectuată.

Recurenţii arată că plata a fost datorată în baza contractului tranzacţie din data de 08 septembrie 2015, că acest contract nu a fost niciodată anulat, fiind legal şi producând efecte juridice.

Consideră recurenţii că hotărârea instanţei penale, de nu lua act de înţelegerea părţilor, nu echivalează cu anularea, respectiv revocarea acestuia întrucât intimata nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată anularea contractului de tranzacţie intervenit între părţi pentru a echivala cu o anulare a obligaţiei de plată. Prin urmare, se arată, contractul de tranzacţie ce reprezintă lege între părţi nu a fost nici anulat, nici reziliat, nici revocat.

De asemenea, recurenţii apreciază că intimata nu s-a aflat în eroare în momentul în care a făcut plata, cunoscând că datorează o indemnizaţie bănească în baza contractului RCA, asumându-şi toate riscurile ce derivă dintr-un astfel de contract, astfel că, în mod greşit atât tribunalul, cât şi curtea de apel au dispus restituirea sumelor de bani, neexistând niciun temei legal care să înceteze efectele convenţiei intervenite între părţi, nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 2278 C. civ.

Arată şi faptul că, culpa comună avută în vedere la încheierea contractului de tranzacţie subzistă şi în hotărârea instanţei de control judiciar, ori în cauza dedusă judecaţii reclamanta nu a probat lipsa vinovăţiei civile a autorului faptei ilicite, în contractul de tranzacţie nefiind stipulată o clauză care să prevadă că, în cazul în care conducătorul auto va fi achitat, sumele de bani vor fi restituite.

Recurenţii apreciază că, procedând în acest fel, prin soluţiile pronunţate, instanţele civile au suplinit practic lipsa clauzei, ceea ce nu este permis de legiuitor.

Recurenţii susţin că întreaga convenţie a fost redactată de reclamanta S.C. A. S.A., aceasta având obligaţia de a se apleca cu diligenţă asupra formulării clauzelor, mai ales că societatea de asigurări are calitatea de profesionist, acest tip de contract fiind unul preformulat, utilizat de reclamantă în toate tranzacţiile pentru a stinge litigii, putând fi asimilat unui contract de adeziune prevăzut de art. 1175 C. civ.

În privinţa interpretării clauzelor contractuale invocă dispoziţiile art. 1269 alin. (2) C. civ., "stipulaţiile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le-a propus".

Consideră recurenţii-pârâţi că instanţele de fond şi apel au ignorat dispoziţiile art. 27 din Ordinul CSA nr. 14/2011 întrucât aceste dispoziţii reglementează expres şi limitativ cazurile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri, iar acest text de lege nu menţionează în niciunul dintre cele 15 puncte ale sale situaţia în care a intervenit cazul fortuit; hotărârile fiind pronunţate cu neobservarea faptului că reclamanta a înaintat o ofertă de despăgubire, ca urmare a cercetărilor întreprinse în dosarul de daună, conform dispoziţiilor art. 43 şi următoarele din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Recurenţii invocă faptul că în mod greşit atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au făcut trimitere la dispoziţiile art. 27 C. proc. pen., întrucât acestea nu-şi găsesc aplicabilitatea în speţă, denaturând natura şi voinţa părţilor din convenţia încheiată în mod valabil.

În concluzie, faţă de faptul că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate în considerarea faptului că în contractul de tranzacţie nu este prevăzută nicio clauză de restituire, recurenţii solicită admiterea recursului şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea de la data de 01 martie 2019 Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru soluţionarea fondului, în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2019.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prima critică, vizând faptul că instanţa de apel nu a analizat şi nu a motivat cu privire la excepţia de tranzacţie, este nefondată.

Aşa-numita "excepţie de tranzacţie" invocată de recurenţii-reclamanţi este o apărare de fond şi nu o excepţie propriu-zisă, în sensul avut în vedere de dispoziţiile art. 245 C. proc. civ.

Instanţa de apel s-a raportat însă, în motivare, la efectele contractului de tranzacţie în raport de decizia penală, arătând că, deşi în cauză, tranzacţia părţilor nu a făcut obiectul unei acţiuni separate în justiţie, ceea ce este de notat în speţă sunt consecinţele generate prin pronunţarea Deciziei penale nr. 351 din 06 mai 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, care a soluţionat şi latura civilă a procesului penal, sens în care a respins, în mod definitiv, atât solicitarea de a se valida tranzacţia cât şi pretenţiile civile formulate în cauză, instanţa de control judiciar apreciind că în această situaţie sunt incidente dispoziţiile art. 27 C. proc. pen. potrivit cărora, părţii vătămate i s-a lăsat dreptul de a opta pentru exercitarea acţiunii civile fie în cadrul procesului penal, fie în cadrul procesului civil.

Criticile referitoare la validitatea contractului de tranzacţie şi la modalitatea în care intimata-reclamantă nu a înţeles să-şi respecte obligaţia înscrisă la art. 1 alin. (1) pct. c din contract nu sunt fondate, instanţele de fond făcând o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale referitoare la tranzacţie.

Astfel, în cauza penală ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2015, pe rolul Judecătoriei Iaşi, recurenţii din prezenta cauză s-au constituit părţi civile şi, în soluţionarea acţiunii civile, au solicitat instanţei să ia act de tranzacţia încheiată cu partea responsabilă civilmente, intimata din prezenta cauză.

Prin Sentinţa penală nr. 4073 din 17 decembrie 2015, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. şi ale art. 438 din C. proc. civ., a consfinţit tranzacţia intervenită între părţi, însă prin Decizia penală nr. 351 din 06 mai 2016 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în mod definitiv, admiţând apelul, în rejudecare, a respins cererea părţilor civile de a se lua act de tranzacţie şi a respins ca nefondate acţiunile civile.

Faţă de soluţia instanţei de apel, care a respins cererea părţilor de a se lua act de tranzacţie, şi dispoziţiile art. 439 din C. proc. civ., potrivit cărora "tranzacţia va fi încheiată în formă scrisă şi va alcătui dispozitivul hotărârii", este evident că între părţi nu se mai poate vorbi de existenţa vreunei tranzacţii.

Instanţa de apel a făcut o corectă analiză a instituţiei plăţii nedatorate reglementate de art. 1341 C. civ. din perspectiva celor două condiţii invocate de recurentă: plata să fie nedatorată, plata să fie făcută din eroare, condiţia existenţei unei plăţi nefiind contestată.

Întrucât plata ce formează obiectul tranzacţiei şi a cărei restituire s-a solicitat a fost făcută de asigurător cu intenţia de a stinge datoria pe care aceasta a crezut că o are în baza contractului de asigurare pe care îl încheiase cu persoana asigurată, faţă de faptul că prin Decizia penală nr. 351 din 06 mai 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori asiguratul a fost achitat, a fost respinsă cererea recurenţilor de a se lua act de tranzacţie şi au fost respinse ca nefondate acţiunile civile formulate de aceştia împotriva asigurătorului, în mod judicios instanţa de apel a constatat că datoria în considerarea căreia s-a făcut plata nu există, analiza acestei condiţii a plăţii nedatorate fiind astfel făcută cu interpretarea şi aplicarea corectă a evocatelor dispoziţii legale.

Şi cea de-a treia condiţie reglementată de art. 1341 C. civ. a fost examinată în mod pertinent de instanţa de apel care a reţinut faptul că existenţa erorii în care s-a aflat solvens - intimata-reclamantă - în privinţa existenţei obligaţiei de a plăti despăgubirile către accipiens a fost confirmată şi, în acelaşi timp, înlăturată în momentul pronunţării Deciziei penale nr. 351 din 06 mai 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Aserţiunile recurenţilor cu privire la faptul că pretinsa culpă comună, avută în vedere şi la încheierea contractului de tranzacţie, subzistă şi în hotărârea penală a instanţei de control judiciar, la faptul că în contractul de tranzacţie nu este stipulată o clauză care să prevadă că, în cazul în care conducătorul auto va fi achitat, sumele de bani vor fi restituite, precum şi cu privire la ignorarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 27 din Ordinul CSA nr. 14/2011 nu pot fi primite, pentru considerentele ce preced, şi care se referă la efectele deciziei penale, la incidenţa în speţă a principiului electa una via non datur recursus ad alteram şi la dispoziţiile art. 27 C. proc. pen.

Astfel, cum recurenţii din prezenta cauză s-au constituit părţi civile în cauza penală, iar instanţa penală a soluţionat pe fond cererea de despăgubire formulată de aceştia în cadrul procesului penal, nu este posibilă analiza elementelor răspunderii civile delictuale în prezentul cadru procesual, aspect corect reţinut de instanţa de apel.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., C., D. prin reprezentant legal B., E., G., F. şi H. împotriva Deciziei nr. 483 din 18 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2019.

Procesat de GGC - NN