Inadmissibility of revision for accessible documentary evidence and constitutional unconstitutionality objection lacking nexus to the cause

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 22 septembrie 2016 sub nr. x/2016, revizuenta A., în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, a formulat cerere de revizuire a Dosarelor nr. x/2012, y/2014, z/2012, w/2012, t/2011, s/2010, q/2010, r/2010, s/2012, t/2011, u/2010, solicitând admiterea cererii de revizuire, constatarea nulităţii absolute a sentinţelor din dosarele menţionate, iar pe fond admiterea cererilor sale în fiecare dintre aceste dosare.

Prin Sentinţa civilă nr. 7602 din 22 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2017 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire privind pe revizuenta A., în contradictoriu cu intimaţii Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, B. şi Ministerul Sănătăţii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea se poate cere "dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (...)".

Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi incident motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. sunt: revizuentul să invoce un înscris, înscrisul să fie doveditor prin el însuşi, înscrisul să fie descoperit după darea hotărârii, să fie astfel un înscris nou, înscrisul trebuie să fie determinant, înscrisul să fie prezentat de revizuent.

În speţă, prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 663 din 5 iunie 2006 (înscrisul despre care pretinde revizuenta că este înscrisul nou) au fost aprobate normele de aplicare a prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii Publice nr. 632/2006 pentru aprobarea modelului declaraţiei de interese, al declaraţiei referitoare la incompatibilităţi şi al declaraţiei de avere.

Tribunalul a apreciat că înscrisul îndeplineşte condiţiile de a fi "înscris nou" şi de "a fi existat la data hotărârii", revizuenta dovedind că Ordinul nr. 663/05.06.2006 al Ministerului Sănătăţii Publice i-a fost comunicat ca urmare a solicitării sale, după darea hotărârii, el nefiind publicat în Monitorul Oficial.

Condiţia, potrivit căreia, înscrisul nu a putut fi înfăţişat în procesul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii nu este însă îndeplinită în cauză.

Astfel, actul înfăţişat ca "doveditor" nu era un act care trebuia adus la cunoştinţa revizuentei, astfel încât nu se poate susţine că a fost tăinuit de partea potrivnică sau că nu a putut fi prezentat din motiv de forţă majoră. Revizuenta avea oricând posibilitatea să solicite şi să obţină o copie a actului de la instituţia publică în cauză, aşa cum de altfel a procedat ulterior.

Nu este îndeplinită nici condiţia caracterului doveditor şi determinant al înscrisului pe care se întemeiază cererea de revizuire, o astfel de condiţie fiind îndeplinită atunci când acesta, dacă ar fi fost cunoscut de instanţa a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut duce, prin el însuşi, fără a fi nevoie să fie completat cu alte mijloace de probă, la pronunţarea unei alte soluţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal pârâta A., totodată, formulând şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionalitate în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167 alin. (1) şi (2), art. 172 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 11 din 1 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-au respins ca inadmisibile cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţia de nelegalitate, precum şi cererea de revizuire formulată de recurenta A.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167 alin. (1) şi (2), art. 172 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, că este inadmisibilă, conform prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 a Curţii Constituţionale.

Raportat la acest text legal, s-a constatat că una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale este aceea ca dispoziţia criticată pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, or, în speţă această condiţie nu este îndeplinită, raportat la dispoziţiile apreciate a fi neconstituţionale.

Referitor la excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 1363/13.12.2006, a Ordinului nr. 2481/15.12.2009 şi a Ordinului nr. 2884/26.11.2010, instanţa a reţinut că aceasta este reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar la alin. (2) se face vorbire despre invocarea acestei excepţii în faţa instanţei învestite cu fondul litigiului, or, în speţă instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia nu este instanţă de fond, în accepţiunea Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, la acel moment procesual, în care instanţa nu a declarat admisibilă revizuirea şi nu s-a procedat la analiza fondului cauzei, excepţia de nelegalitate nu poate fi invocată, în raport cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., s-au reţinut cerinţele pe care înscrisul trebuie să le îndeplinească în mod cumulativ şi care privesc puterea probatorie a acestuia, descoperirea sa după darea hotărârii, noutatea sa, caracterul său determinant şi prezentarea sa de către revizuent, în plus, acesta trebuie să fi fost reţinut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

În cauză, această ultimă condiţie nu este îndeplinită, revizuenta având posibilitatea practică de a obţine oricând în timpul procesului desfăşurat anterior Ordinele invocate în prezentul litigiu drept înscrisuri noi.

Împotriva acestei decizii, revizuenta A. a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea deciziei atacate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167 alin. (1) şi (2), art. 172 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

În argumentarea memoriului de recurs, revizuenta A. susţine că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanţa a încălcat procedura prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a refuzat comunicarea excepţiei către pârâţi, iar în acest mod, s-a încălcat în mod grav dreptul său la un proces corect, fiind astfel încălcat principiul oralităţii şi al contradictorialităţii şedinţelor de judecată.

Mai arată recurenta, că a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar refuzul instanţei de comunicare a excepţiei invocate către pârâţi reprezintă o antepronunţare în cauză.

O altă critică vizează faptul că instanţa nu s-a exprimat în şedinţa de judecată cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea excepţiei, aspect care contravine dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât avea obligaţia să se pronunţe motivat chiar în şedinţă publică şi să prezinte în detaliu motivele reţinute, iar această situaţie a dus la încălcarea drepturilor procesuale, prin atitudinea discriminatorie faţă de persoana revizuentei.

Mai susţine recurenta, că excepţia invocată era admisibilă, întrucât erau îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate, respectiv dosarul se afla pe rolul unei instanţe, revizuenta era parte în dosar, excepţia avea legătură cu cauza, fiind susţinută în faţa instanţei şi putea fi invocată indiferent de natura dosarului sau de faza procesuală în care se afla acesta.

În continuare, revizuenta a redat conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat în faţa instanţei de revizuire, solicitând admiterea acesteia.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiului de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de recurenta A., pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate: excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj; excepţia de neconstituţionalitate să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; dispoziţia legală care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; prevederile legale care formează obiectul excepţiei să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În raport cu aceste dispoziţii, se constată că una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale este aceea ca dispoziţia criticată pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, or, în speţă această condiţie nu este îndeplinită, raportat la dispoziţiile apreciate a fi neconstituţionale.

Aceasta deoarece, recurenta a arătat în susţinerea excepţiei formulate că aspectele de neconstituţionalitate ar viza o pretinsă neprevedere legală cu privire la "constatarea de către judecător a inexistenţei unor înscrisuri care ar fi trebuit obligatoriu să existe".

Cum dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impun îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate a sesizării, rezultă că neîndeplinirea uneia dintre aceste condiţii atrage respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Acest aspect a fost corect apreciat de Curtea de Apel Bucureşti, care a reţinut că orice excepţie prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituţionalitate şi care se referă la interpretarea şi aplicarea legii este inadmisibilă, întrucât excede competenţei Curţii Constituţionale, aceasta pronunţându-se numai asupra constituţionalităţii legilor supuse controlului.

Într-o altă critică, recurenta susţine încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la refuzul instanţei de comunicare a excepţiei invocate către pârâţi, aspect care ar reprezenta, în opinia sa o antepronunţare în cauză.

Această susţinere nu poate fi primită întrucât, aşa cum s-a menţionat în practicaua deciziei atacate părţile au solicitat, atât prin întâmpinare cât şi prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei, judecarea cauzei în lipsă, iar instanţa a avut în vedere acest aspect, eventual intimaţii ar fi putut invoca o nulitate relativă, în contextul în care prin măsura dispusă de instanţă li s-ar fi încălcat dreptul la apărare.

Mai susţine recurenta, că s-au încălcat dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu privire la faptul că instanţa nu s-a exprimat în şedinţa de judecată cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea excepţiei invocate, iar această situaţie a dus la încălcarea drepturilor procesuale, prin atitudinea discriminatorie faţă de persoana sa.

Nici această critică a recurentei nu poate fi reţinută ca fondată, faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora, sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate printr-o încheiere ca va cuprinde punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei asupra excepţiei.

Prin urmare, deşi nu soluţionează în concret excepţia de neconstituţionalitate, instanţa de judecată se alătură controlului de constituţionalitate prin verificarea pe care o face în raport cu îndeplinirea condiţiilor formale de sesizare a Curţii Constituţionale, aspecte care au fost reţinute în considerentele deciziei atacate.

Aşadar, instanţa a reţinut, în mod corect, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167 alin. (1) şi (2), art. 172 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, că este inadmisibilă, conform prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 a Curţii Constituţionale.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva Deciziei nr. 11 din 1 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva Deciziei nr. 11 din 1 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Sănătăţii, B. şi Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2019.

Procesat de GGC - NN