Validity of industrial park asset sale by state-majority company: applicability of OUG 88/1997 and fraud-against-law doctrine

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi intervenientul accesoriu în favoarea pârâtei Consiliul Judeţean Prahova ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să verifice condiţiile de legalitate în care s-a încheiat Actul de vânzare cumpărare nr. x/29.05.2008, să constate că Actul de vânzare cumpărare nr. x/29.05.2008 este afectat de cauze de nulitate absolută şi să dispună anularea acestuia, fiind încheiat prin fraudarea legii, să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii Actului de vânzare-cumpărare nr. x/25.05.2008 şi să oblige pârâta la restituirea preţului de 106.500 euro, fără TVA, precum şi dobândă legală, începând cu data plăţii preţului în contul pârâtei, respectiv de la 29.05.2008 şi până la momentul restituirii acestuia, să dispună instituirea în favoarea reclamantei a unui drept de retenţie până la plata integrală de către pârâtă a tuturor sumelor ce vor fi acordate în prezenta cauză asupra imobilului (teren şi construcţii) ce a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.05.2008.

Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat, în subsidiar, în situaţia în care instanţa va admite acţiunea, să se compenseze creanţa deţinută de pârâtă, constând în contravaloarea folosinţei bunului şi a fructelor culese cu cea a reclamantei.

Pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Consiliului Judeţean Prahova, prin care a solicitat ca, în măsura în care se va admite în tot sau în parte cererea de chemare în judecată, să dispună obligarea chematului în garanţie să achite preţul vânzării actualizat, astfel după cum se solicită de către reclamantă.

La termenul de judecată din 22.04.2016 pârâta a renunţat la judecată în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată împotriva chematului în garanţie Consiliul Judeţean Prahova, iar la termenul de judecată din 27.05.2016 a renunţat şi la judecata cererii reconvenţionale.

Consiliul Judeţean Prahova a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei şi a reiterat în esenţă apărările pârâtei. A arătat că, chiar şi în situaţia în care s-ar dispune anularea contractului de vânzare-cumpărare, subdobânditorul de bună-credinţă păstrează bunul respectiv dacă l-a dobândit cu titlu oneros, chiar dacă titlul de proprietate al transmiţătorului său a fost între timp declarat nul sau anulat, întrucât s-ar aduce atingere principiului ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros şi principiului asigurării stabilităţii circuitului civil.

Prin Sentinţa civilă nr. 796/27.05.2016, Tribunalul Prahova a admis excepţia lipsei de interes, a admis cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei şi a respins acţiunea, ca fiind lipsită de interes.

Prin Decizia nr. 794/15.11.2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza la Tribunalul Prahova pentru continuarea judecăţii.

Cauza este înregistrată în rejudecare sub nr. x/2015* la data de 27.12.2016, pe rolul Tribunalului Prahova.

Prin Sentinţa nr. 349 din data de 27.02.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea având ca obiect constatare nulitate act - rejudecare, formulată de reclamanta A. S.R.L., sub toate capetele de cerere, ca neîntemeiată.

De asemenea, s-a pronunţat în sensul admiterii cererii de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei.

Împotriva sentinţei mai sus indicate, pronunţată de Tribunalul Prahova, a declarat apel, în termen legal, reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, rejudecarea în fond a cauzei şi pe fond admiterea acţiunii introductive aşa cum a fost formulată.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 87 din 22 februarie 2018 a respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar C., împotriva Sentinţei civile nr. 349 din data de 27.02.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul accesoriu în favoarea pârâtei Consiliul Judeţean Prahova, ca fiind nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 87 din 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar C.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, solicitând rejudecarea cauzei sub aspectul analizării respectării dispoziţiilor legale despre care susţine că nu s-au respectat, ceea ce a determinat încheierea unui act în frauda legii.

Se arată că instanţa de apel a analizat fie respectarea în general a legislaţiei în materie, respectiv Legea nr. 32/1990, O.G. nr. 65/2001, O.U.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 577/2002, Legea nr. 137/2002, Legea nr. 346/2004, fie analizează respectarea unor dispoziţii care nu au fost invocate în motivele de apel.

Unul dintre motivele de nulitate care nu a fost analizat de instanţa de apel şi care demonstrează frauda la lege este reprezentat de dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997.

Recurenta arată că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că actul a fost încheiat cu intenţia evidentă a pârâtei de a frauda interesele reclamantei, cu scopul de a obţine un preţ mai mare decât cel la care avea dreptul conform legii.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile legale atunci când a apreciat ca legală vânzarea.

Vânzarea activului s-a făcut strict în baza H.C.J. nr. 133/28.09.2007 şi hotărârea AGA nr. 4/2008 a S.C. B. S.A.

Actul de vânzare-cumpărare nu menţionează temeiul legal în baza căruia se face vânzarea, care s-a decis în baza unui drept de preemţiune menţionat în contractul de închiriere.

Întrucât la data încheierii actului, legea nu prevedea posibilitatea legală de a se vinde terenul, apreciază faptul că acest act este încheiat în frauda legii, fiind lovit de nulitate absolută.

De asemenea, mai arată recurenta că instanţa de apel a aplicat greşit legea atunci când a apreciat că vânzarea este legală, chiar dacă legislaţia în materie nu prevedea expres evaluarea activelor înainte de vânzare, în acest fel fiind încălcate dispoziţiile O.U.G. nr. 88/1997 şi H.G. nr. 577/2002, întrucât la data vânzării nu s-a făcut o expertiză de specialitate a valorii imobilului.

Pentru aceste considerente, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de la data de 25 octombrie 2018, în unanimitate, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului părţilor potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de la data de 21 februarie 2019, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. împotriva Deciziei nr. 87 din 22 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, va reţine că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. criticile formulate de recurentă se vădesc nefondate.

În raport de acest motiv de recurs recurenta a susţinut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, solicitând ca instanţa de apel să analizeze cauza sub aspectul analizării respectării dispoziţiilor legale invocate, respectiv art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997.

Instanţa de apel confirmând ca legală şi temeinică hotărârea fondului, a examinat motivele de apel prin prisma apărărilor formulate de părţi relevante în raport de obiectul acţiunii - constatare nulitate act nefiind ţinută să răspundă tuturor argumentelor subsumate uneia sau aceleiaşi apărări.

Deşi menţine situaţia de fapt şi dezlegările în drept statuate la fond, instanţa de apel reanalizează apărările formulate şi apreciază că reglementările invocate de recurentă trebuie interpretate în corelaţie cu celelalte acte normative aplicabile speţei, respectiv Legea nr. 31/1990, O.U.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 577/2002, Legea nr. 137/2002 şi Legea nr. 346/2004.

Considerentele instanţei de apel sunt clare şi explicite ele exprimând raţiunile avute în vedere la adoptarea soluţiei astfel că, nu se poate susţine cu temei că apărările părţilor cu privire la dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 nu au fost efectiv analizate de vreme ce instanţa a analizat în considerente aceste apărări argumentându-şi opinia cu privire la capacitatea pârâtei de a vinde acest activ şi cu privire la faptul că au fost respectate toate prevederile legale în materie.

Instanţa de apel analizând îndeplinirea condiţiilor cerute cumulativ pentru a se constata frauda la lege, a apreciat că lucrul vândut a îndeplinit toate condiţiile impuse de normele în vigoare, respectiv este în circuitul civil, nefiind în discuţie un bun care este inalienabil, lucrul exista la momentul vinderii, este determinat şi este proprietatea vânzătorului, astfel că, menţine soluţia fondului, de respingere a acţiunii .

Cu privire la celelalte susţineri ale recurentei subsumate motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., referitoare la situaţia de fapt relevantă dovedită în cauză şi la ignorarea dovezilor administrate şi a concluziilor pe care acestea le impuneau, prin conţinutul lor concret, argumentele aduse tind la o critică de netemeinicie, pe situaţia de fapt.

Altfel spus, recurenta, sub pretext de nemotivare, pune în discuţie o reapreciere a probelor administrate, pentru a trage, cu privire la situaţia de fapt, alte concluzii decât cele statuate la fond şi confirmate de instanţa de apel.

Exercitarea acestei căi extraordinare de atac, nedevolutivă se poate face numai pentru motive de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8, iar reaprecierea dovezilor administrate nu se circumscrie vreunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege.

Stabilirea situaţiei de fapt constituie atributul suveran al instanţei fondului cu condiţia ca aceasta să îşi motiveze soluţia adoptată, condiţie îndeplinită în cauză.

Instanţa de apel menţinând în tot sentinţa fondului a adoptat o motivare expresă şi explicită, aşa încât repunerea în discuţie a situaţiei de fapt prin reaprecierea probelor, în cadrul acestui motiv de nelegalitate este fără temei legal.

Cu privire la criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin prisma acestui motiv de nelegalitate, recurenta a formulat critici cu privire la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, chiar dacă dispoziţiile legale în vigoare la data încheierii actului nu interziceau în mod expres vânzarea activelor ce făceau parte din patrimoniul parcurilor industriale.

Considerentele instanţei au vizat analizarea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 mai 2008 încheiat între părţi, în raport de condiţiile de validitate ale actului juridic translativ de proprietate prevăzute de art. 948 C. civ., reţinând că acesta îndeplineşte toate aceste cerinţe.

Ambele părţi şi-au exprimat acordul în achiziţionarea bunurilor imobile ce fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, pârâta prin Hotărârea nr. 133/28.09.2007 a Consiliului Judeţean Prahova a acordat aviz favorabil în vederea vânzării activului şi a mandatat în acest sens reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova în AGA.

Au fost avute în vedere toate actele premergătoare încheierii acestei tranzacţii, prin care a fost adus ca aport în societate activul (...) şi întocmirea unui raport de evaluare a imobilului.

Înalta Curte constată că acest cadru legislativ a fost cunoscut recurentei.

De asemenea au fost respectate toate prevederile legale care stabileau fără echivoc faptul că vânzarea de active de către societăţi cu capital integral de stat este permisă.

Au fost respectate prevederile art. 24 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 88/1997 coroborate cu art. 105 alin. (1) din H.G. nr. 577/2002 şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 137/2002.

Potrivit art. 24 alin. (1) şi (3) din actul normativ evocat societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar pentru active aflate în proprietatea lor, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau a consiliului de administraţie, după caz, în condiţiile stabilite prin normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe.

Potrivit art. 105 alin. (1) din H.G. nr. 577/2002, societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar şi regiile autonome pot vinde active cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau a consiliului de administraţie, după caz, şi cu avizul prealabil al instituţiei publice implicate.

Conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar pot dispune înstrăinarea de active cu caracter social, cu titlu gratuit şi cu prioritate către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi către instituţii publice şi vânzarea acestora către orice altă persoană fizică sau juridică interesată, cu excepţia celor care au fost revendicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.

În mod legal instanţa de apel a apreciat că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare au fost avute în vedere dispoziţiile legale art. 105 din Norma de aplicare O.U.G. nr. 88/1997 aprobate prin H.G. nr. 577/2002 şi ale Legii nr. 137/2002.

Tot ca o îndeplinire a condiţiilor de validitate a fost respectat dreptul de preemţiune, fiind îndeplinite toate cerinţele legale pentru a se dispune vinderea bunului prin negociere directă fără a fi necesară o licitaţie publică în acest sens. Însăşi recurenta este cea care a formulat oferta de achiziţie a bunurilor pe care le deţine cu chirie, imediat după încheierea contractului de închiriere, ofertă urmată de acceptarea condiţiilor de vânzare inclusiv în ceea ce priveşte preţul de vânzare.

În ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a preţului de vânzare, în mod corect a reţinut instanţa de apel că încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost efectuată în urma întocmirii raportului de expertiză, iar prevederile art. 70 din O.U.G. nr. 88/1997 nu fac distincţie între situaţiile care impun obligaţia întocmirii unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat şi nu impun criterii specifice de evaluare în funcţie de destinaţia operaţiunii. Preţul a fost agreat şi de către Adunarea generală a acţionarilor prin Hotărârea nr. 4 din 14 aprilie 2008. În consecinţă preţul stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare este sincer şi serios.

În ceea ce priveşte critica recurentei referitoare la interdicţia de înstrăinare prevăzută de O.G. nr. 65/2001, Înalta Curte constată că acest act normativ nu conţine nicio dispoziţie care să impună acest regim juridic imobilelor din parcuri industriale.

Deşi O.G. nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale nu prevedea în mod expres posibilitatea de vânzare a activului, prevederile actului normativ evocat trebuie interpretate coroborat cu celelalte norme legislative aplicabile, respectiv Legea nr. 31/1990, O.U.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 577/2002, Legea nr. 137/2002, Legea nr. 364/2004.

În baza considerentelor mai sus reţinute, apreciind că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. împotriva Deciziei nr. 87 din 22 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2019.

Procesat de GGC - NN