Abusiveness of unilateral bank interest rate clauses and administrative fees in consumer credit contracts under Law 193/2000

Asupra recursurilor de faţă;

A. Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta D. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună:

1.1.1 - să constate nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 5, teza a II-a din Contractul de credit nr. 1143 PEP din 9 noiembrie 2007 ("dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile D."), fiind o clauză abuzivă şi să dispună eliminarea acesteia din contract;

1.2 - să oblige pârâta ca pe întreaga perioadă contractuală, să perceapă o dobândă calculată în funcţie de valoarea indicelui de referinţă EURIBOR, astfel încât formula de calcul din art. 5 să fie: EURIBOR la 6 luni + marja fixă de 1,50 p.p., iar această formulă să fie aplicată pentru toată perioada contractuală, începând cu momentul semnării contractului;

1.3 - să oblige pârâta să restituie reclamantului toate sumele reprezentând dobânda nedatorată, încasate în baza clauzei declarate abuzive, respectiv sumele încasate de bancă în plus faţă de cele rezultate din aplicarea formulei sus-indicate (EURIBOR la 6 luni + marja fixă de 1,50 p.p);

1.4 - să oblige pârâta la plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente sumelor încasate în plus în baza art. 5 din contract (în contul dobânzii calculate nelegal), calculate de la data plăţii fiecărei rate contractuale şi până la restituirea lor efectivă de către pârâtă;

2.2.1 - să constate nulitatea absolută a clauzei 9.a din contract, prin care se stipulează abuziv perceperea comisionului de acordare credit de 2,50% şi eliminarea acestui comision din contract;

2.2 - să constate nulitatea absolută a clauzei 9. din contract, respectiv perceperea comisionului de administrare, stabilit la suma de 45,95 Euro lunar, "reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, prevăzută la pct. 1" şi eliminarea acestei clauze din contract;

2.3 - să constate nulitatea absolută a clauzelor 9.c şi 9.b din contract, prin care se stipulează perceperea comisionului de transformare şi eliminarea acestor comisioane din contract;

2.4 - să constate nulitatea absolută a art. 9.e din contract, privind comisionul de rambursare anticipată, cu obligarea pârâtei la eliminarea acestui comision din contract;

2.5 - să oblige pârâta la restituirea către reclamanţi a sumelor de bani încasate începând cu data semnării contractului şi până în prezent în baza clauzelor privitoare la comisioane, anulate ca abuzive, întrucât aceste sume au fost plătite de reclamanţi fără a fi datorate.

2.6 - să oblige pârâta la plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente acestor plăţi nedatorate, calculate de la data plăţii fiecărei rate de credit, până la restituirea lor efectivă de către pârâtă;

3 - să dispună eliminarea din Contractul de credit nr. 1143 PFP din 9 noiembrie 2007 a clauzelor abuzive prevăzute de art. 2.4, 2.6, 2.10 lit. a), 2.11 lit. a), 3.1, 3.3, 3.4, 3.7, 3.8, 3.9 din Condiţiile Generale, precum şi tuturor referirilor din contract la "dobânda de referinţă variabilă" (DRV) şi, respectiv la comisioanele declarate abuzive, pentru motive de nulitate absolută.

4 - obligarea pârâtei să emită reclamanţilor un nou grafic de rambursare, care să reflecte costul contractului, după eliminarea tuturor clauzelor abuzive.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

La data de 27 iunie 2016, garantul ipotecar C. a formulat cerere de intervenţie voluntară principală, prin care a arătat că îşi însuşeşte în totalitate cererile şi apărările formulate în cauză de reclamanţi, reluând solicitările şi argumentele expuse de reclamanţi în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

B. Hotărârea primei instanţe:

Prin Sentinţa civilă nr. 4864 din 14 iulie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta D.; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 5 teza a II-a din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1143 PFP din 9 noiembrie 2007 care prevede că după primele 12 luni "dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile D., la care se adaugă 1,50" şi a clauzei stipulate la pct. 9 lit. b) privind plata comisionului de administrare; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor stipulate la art. 2.10.a, art. 2.11.a, art. 3.7, art. 3.8 şi art. 3.9 din Condiţiile Generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar; s-a dispus eliminarea din contract a clauzelor al căror caracter abuziv s-a constatat anterior; a obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate cu titlu de comision de administrare de la data încheierii convenţiei de credit până în prezent; a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor încasate de pârâtă cu titlu de comision de administrare, de la data pronunţării hotărârii până la data plăţii efective a respins celelalte pretenţii ca neîntemeiate; a admis în parte cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta C.; a obligat pârâta la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 RON; a obligat reclamanţii la 1500 RON cheltuieli de judecată către pârâtă; a compensat în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de către părţi.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii A. şi B., intervenienta C., precum şi pârâta D.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin Decizia civilă nr. 2280/A din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelurile declarate de apelanţii reclamanţi A. şi B., apelanta intervenientă C., precum şi de apelanta-pârâtă D. S.A., a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de rambursare anticipată - art. 9 prima liniuţă din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1143 din 9 noiembrie 2007; s-a dispus înlăturarea clauzei contractuale din contractul de credit; a respins cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobândă şi la comisionul de administrare; a păstrat în rest dispoziţiile sentinţei apelate; a compensat cheltuielile de judecată.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti au declarat recurs reclamanţii A. şi B., intervenienta C., precum şi pârâta D. S.A.

Reclamanţii şi intervenienta critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea nu este motivată sau conţine contradicţii atât între considerentele expuse, cât şi între considerente şi dispozitiv - art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de apel nu a analizat în mod efectiv cererea de apel formulată de reclamanţi şi intervenientă, prin prisma probelor administrate.

Aceştia nu au solicitat "modificarea" şi "completarea" contractului sau "înlocuirea clauzei referitoare la dobândă, ci aşa cum reiese din petitul cererilor formulate de aceştia, în realitate, s-a solicitat instanţei să interpreteze sintagma "dobânda de referinţă variabilă afişată la sediile D." (clauză abuzivă) ca fiind "indicele EURIBOR", astfel încât dobânda să fie formată din marja fixă stabilită de părţi (1,5 p.p) la care să se adauge indicele EURIBOR (obiectiv determinabil) apare ca fiind rezonabilă, în considerarea aceluiaşi deziderat amintit de către instanţa de apel ca, "un contract intrat în circuitul civil trebuie mai degrabă să continue decât să fie desfiinţat".

În acelaşi sens este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Considerentele hotărârii, prezentate strict la nivel teoretic şi fără o raportare la situaţia concretă a cauzei, sunt ele însele contradictorii.

Deşi infirmă soluţia instanţei de fond, de constatare a caracterului abuziv al clauzei care instituie dobânda variabilă (art. 5 teza a II-a), nu aduce niciun argument în susţinerea acestei soluţii.

Curtea nu explică cum a ajuns la concluzia că, de fapt, sintagma "dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediile D." ar oferi consumatorului o minimă reprezentare asupra modului în care va evalua dobânda, pentru a justifica astfel de ce a infirmat soluţia primei instanţe.

Curtea de Apel a ales varianta cea mai împovărătoare pentru consumator, aceea de a menţine clauza abuzivă în exact aceeaşi formă în contract, fără a justifica eventuala răsturnare a caracterului abuziv al acesteia, declarat de instanţa de fond.

Deşi nu neagă culpa profesionistului, Curtea nici nu justifică de ce nu a remediat ea însăşi clauza abuzivă, în sensul anulării sau înlocuirii ei cu o normă de drept naţional cu caracter supletiv şi nici de ce a ales varianta cea mai grea pentru consumator, aceea de a menţine clauza abuzivă în exact aceeaşi formă, deşi dezechilibrul contractual creat de această clauză este recunoscut.

Instanţa recunoaşte importanţa cererilor cu a căror soluţionare a fost învestită, prin prisma unor norme imperative care sancţionează clauzele abuzive, lovite de nulitate absolută, astfel că este surprinzătoare soluţia instanţei de a nu se pronunţa asupra caracterului abuziv al clauzei privind dobânda contractuală reţinând în schimb că o atare cerere ar fi incompatibilă cu ordinea de drept.

Există contradicţii între considerentele hotărârii şi dispozitiv.

Deşi menţine în contract comisionul de administrare, apreciind că nu s-a făcut dovada caracterului abuziv al acestuia, prin dispozitivul hotărârii păstrează dispoziţiile instanţei de fond de anulare a clauzei conţinute de art. 3.9 din contract, care definesc acest comision.

Soluţia dată de instanţa de apel a fost pronunţată cu nesocotirea normelor de drept material în sensul că acestea contravin dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, dar şi celorlalte norme interne şi comunitare reglementate în materia protecţiei consumatorului, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Practica instanţelor a fost constantă în a aprecia că toate clauzele contractuale care prevăd că dobânda este formată dintr-o marjă fixă plus dobânda de referinţă variabilă, afişată la sediile D., dar şi clauzele care permit băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzii sunt clauze abuzive întrucât intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe juridice.

Prin art. 2.10 lit. a) s-a stipulat posibilitatea modificării dobânzii de către bancă în funcţie de costul resurselor, fără a se indica un minim element concret, public şi verificabil care ar putea conduce la modificarea acelui cost şi, pe cale de consecinţă a dobânzii variabile.

Caracterul negociat, invocat de bancă, al clauzelor contractuale care reglementează dobânda, acesta nu a fost dovedit în cauză, aspect reţinut inclusiv de Curtea de Apel.

Simpla acceptare de către împrumutat a uneia dintre ofertele de creditare şi aderare la condiţiile de creditare redactate în prealabil de bancă, fără a avea posibilitatea reală să influenţeze natura clauzelor contractului de credit, nu echivalează cu o negociere a acestora.

Prin încheierea contractului de credit supus analizei în cauză s-a produs în mod evident un dezechilibru în detrimentul consumatorilor.

Contractul nu a oferit un indiciu clar, obiectiv cu privire la evoluţia ulterioară a componenţei variabile a dobânzii, care să permită previzionarea cuantumului viitor al costului contractual.

Pentru restabilirea echilibrului prestaţiilor şi contraprestaţiilor părţilor, este echivalabilă interpretarea clauzei referitoare la "dobânda de referinţă variabilă afişată la sediile D." cu o variabilă obiectiv determinabilă, respectiv "indicele EURIBOR", astfel dobânda contractuală fiind formată din marja fixă stabilită iniţial de părţi de 1,5 p.p. + indicele EURIBOR, această interpretare întrunind exigenţele expuse chiar de către instanţa de apel, în sensul complinirii clauzelor cu norme naţionale având caracter supletiv.

Pe parcursul a 10 ani de contract, consumatorii au plătit în plus, în baza clauzelor abuzive ce reglementează dobânda, aproximativ 67.000 Euro, sumă care se consideră îndreptăţiţi să le fie restituită.

Hotărârea instanţei este dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1), (2), (3) şi (6) din Legea nr. 193/2000 întrucât modul de redactare al clauzelor privitoare la comisionul de acordare credit şi comisionul de administrare se înscrie în prevederile alin. (1) lit. a), b) şi g) din Anexa la Legea nr. 193/2000.

În ce priveşte domeniul serviciilor prestate de bancă pentru care se percep cele două comisioane se constată că acestea sunt similare conţinutului dobânzii variabile care cuprinde toate operaţiunile administrative efectuate pentru creditare, respectiv chirii, întreţinerea reţelei IT, salariile personalului băncii, astfel că aceste comisioane reprezintă a doua contraprestaţie percepută de bancă pentru un serviciu unic prestat, a cărui evaluare este inclusă şi în conţinutul preţului creditului, afişat la sediile D.

Clauza prevăzută de art. 9 lit. a) din contract - comisionul de acordare credit, este abuzivă întrucât cuantumul sau perceperea acestui comision nu are nicio justificare. Pe de altă parte, acest comision a crescut costul contractului, deşi banca nu justifică o contraprestaţie pentru perceperea lui.

Clauza conţinută de art. 9 lit. b) din contract - comisionul de administrare este de asemenea abuzivă, hotărârea instanţei de apel fiind dată şi cu privire la acest aspect cu aplicarea greşită a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Acest comision perceput lunar de bancă disimulează de fapt un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului şi creează un avantaj băncii.

Terminologia folosită nu este decriptată în condiţiile generale ale contractului, pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute de către pârâtă aceste costuri.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

D. S.A. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Soluţia pronunţată în apel este parţial nelegală, în măsura admiterii pretenţiilor cererii de chemare în judecată întrucât a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, au fost încălcate normele prescrise de Legea nr. 193/2000.

Clauzele referitoare la dobândă, la comisioane nu la costuri sunt elemente care formează costul total al creditului. Acest cost, împreună cu marja de profit a băncii formează preţul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta esenţială a obiectului contractului de credit.

Faţă de redactarea clauzei din contractul de credit referitoare la comisionul de rambursare anticipată, prin exprimarea în cuantum numeric şi în formulă procentuală, reiese cu claritate atât costul lunar, cât şi costul total al creditului, iar consecinţele economice erau deplin previzibile încă de la data încheierii contractului de credit.

Înainte de semnarea contractului, banca a furnizat clienţilor un proiect al acestuia, iar consumatorii aveau posibilitatea de a solicita o perioadă de timp pentru studierea clauzelor cuprinse în acesta. De asemenea, aceştia aveau posibilitatea să solicite modificarea anumitor clauze sau să refuze încheierea contractului în condiţiile propuse.

Clauza contestată a fost negociată sau ar fi putut fi negociată de către un consumator diligent.

Cererea de acordare a creditului a fost semnată şi depusă la 16 octombrie 2007, iar contractul a fost semnat la 9 noiembrie 2007, existând un interval de timp suficient în care să reflecteze asupra produsului de creditare oferit de D. ori chiar să-l refuze.

Părţile au cunoscut obligaţiile lor de la data încheierii contractului, astfel că şi-au asumat riscul pe care îl implică derularea contractului de credit.

Consumatorii aveau posibilitatea de a opta între mai multe tipuri de credite existente pe piaţa financiar-bancară.

Astfel, aveau posibilitatea de a opta între serviciile mai multor bănci care activează pe piaţă ori între produsele oferite de aceeaşi bancă. Aveau, de asemenea, posibilitatea de a solicita în scris negocierea unei clauze.

Clauza contestată nu este contrară bunei-credinţe. Banca a acţionat corect şi echitabil faţă de consumatori. Presupusa rea-credinţă a băncii ca urmare a perceperii dobânzii şi comisioanelor pretins abuzive are în vedere exclusiv "omisiunea" băncii de a presta servicii cu titlu gratuit, ceea ce ar conduce în cele din urmă la acordarea unui credit la un preţ infim şi nesustenabil pentru aceasta.

Clauza contestată nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

Comisionul de rambursare anticipată nu poate produce un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului, întrucât banca a comunicat reclamantului că acest comision a fost eliminat din contract. Această clauză nu a produs vreun efect anterior momentului eliminării acesteia.

Instanţa de apel a reţinut în mod eronat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de rambursare anticipată.

Se solicită admiterea recursului promovat de D. şi casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

F. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi şi intervenientă este fondat şi urmează a fi admis, iar decizia recurată va fi casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, iar recursul declarat de D. S.A. urmează a fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 pct. 6 C. proc. civ.:

"hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înşiruire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.

În caz de reformare a hotărârii ce a format obiectul apelului, instanţa de apel este obligată să motiveze ce anume împrejurări au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe.

În cauză, instanţa de apel a pronunţat o soluţie a cărei motivare nu răspunde acestor exigenţe. Astfel, a fost modificată soluţia pronunţată de instanţa de fond, însă nu au fost prezentate motivele de fapt şi de drept care au determinat schimbarea soluţiei primei instanţe, ci doar au fost arătate considerente teoretice şi s-au prezentat citate din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene fără a se arăta în ce măsură aceasta este aplicabilă cauzei de faţă.

În acest sens, reţinem următoarele considerente ale deciziei pronunţate în apel:

"Clauza referitoare la dobândă, deşi posibil a fi lovită de nulitate întrucât împrumutatul nu numai că nu ar fi avut reprezentarea sumei ce ar urma să fie plătită la momentul încheierii contractului, dar nici chiar la momentul plăţii nu ar putea verifica modalitatea de stabilire pentru că nu au fost precizate criterii ce exclud voinţa unilaterală a profesionistului - creditor nu poate fi analizată într-o cerere al cărei obiect este incompatibil cu ordinea de drept".

Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a analizat dacă respectiva clauză referitoare la dobândă este o clauză abuzivă şi deci nulă, stabilind doar că cererea reclamanţilor are un obiect incompatibil cu ordinea de drept. Această concluzie a instanţei de apel este contrară Legii nr. 193/2000, instanţa având obligaţia de a analiza dacă respectiva clauză este abuzivă sau nu faţă de dispoziţiile legii.

Cu atât mai mult, se impunea a se face această analiză de către Curtea de Apel, câtă vreme, tribunalul a reţinut că în speţă "sunt incidente dispoziţiile lit. g) din Anexa la Legea nr. 193/2000 (în forma în vigoare la data încheierii contractului) care declară ca fiind abuzive prevederile contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale, or, clauza 5 teza II prevede dreptul băncii de a modifica dobânda de referinţă variabilă din componenţa dobânzii curente, de unde rezultă că interpretarea acestei clauze este lăsată exclusiv la latitudinea pârâtei, aceasta având libertatea să modifice cuantumul dobânzii în absenţa oricărui motiv sau criteriu obiectiv prevăzut în contract".

În mod greşit a reţinut instanţa de apel că reclamanţii consumatori au solicitat modificarea clauzelor contractuale. În realitate, aceştia au solicitat interpretarea acestor clauze prin raportare la un criteriu obiectiv de stabilire a dobânzii de referinţă variabilă, astfel încât aceasta să nu fie exclusiv la latitudinea băncii întrucât, în acest mod, ar fi o clauză abuzivă.

În acest sens, este jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 310/2016 a secţiei a II-a civile, în care se reţine:

"este rezonabil a se interpreta că voinţa părţilor a fost aceea ca partea variabilă a dobânzii, după primele 12 luni de la acordarea împrumutului, să fie indicele Euribor/lună.

(...) nu este vorba de o modificare a clauzelor contractuale, deci de o ingerinţă în voinţa părţilor, ci de o interpretare a clauzelor contractuale, plecând de la analiza ansamblului clauzelor, dar ţinând seama şi de faptul că sintagma care se referă la partea variabilă a dobânzii, după primele 12 luni de la încheierea contractului, are caracter abuziv".

Înalta Curte reţine caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 5 teza a II-a din contractul de credit şi din perspectiva faptului că prevederea contractuală referitoare la modificarea dobânzii de referinţă variabilă, al cărui cuantum şi mod de calcul nu sunt prevăzute în contract creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, întrucât plasează consumatorul într-o situaţie juridică inferioară în raport cu banca. În acest mod, consumatorul este obligat să accepte modificarea costului creditului conform deciziei unilaterale a băncii, clauză incompatibilă cu prevederile legislaţiei în materia protecţiei consumatorului în vigoare la data încheierii contractului.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene recunoaşte posibilitatea instanţei naţionale de a analiza caracterul abuziv şi de a declara ca nule, clauzele abuzive ale unui contract în contextul protecţiei speciale pe care o instituie Directiva 93/13/CEE.

Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 4 din Legea nr. 193/2000, în cauză fiind întrunite astfel dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, clauzele contractuale care prevăd că dobânda este formată dintr-o marjă fixă plus dobânda de referinţă variabilă, afişată la sediile D., dar şi clauzele care permit băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzii sunt clauze abuzive întrucât intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 193/2000.

În contractul de credit încheiat între părţi nu este definită noţiunea de dobândă de referinţă variabilă şi, cu toate că, prin art. 2.10 lit. a) s-a stipulat posibilitatea modificării dobânzii de către bancă în funcţie de costul resurselor de finanţare, nu s-a indicat un element concret şi verificabil care ar putea conduce la modificarea acestui cost şi, respectiv a dobânzii variabile.

În cauză, nu s-a făcut dovada caracterului negociat al clauzelor contractuale şi nici nu există dovada că recurenţii consumatori au fost informaţi cu privire la posibilitatea negocierii clauzelor contractuale şi procedura ce trebuia urmată în acest caz.

Ca o consecinţă a constatării nulităţii absolute a clauzei, în virtutea principiului quod nullum est, nullum producit effectum, este just ca banca să restituie sumele reprezentând dobânda nedatorată.

În ceea ce priveşte comisionul de acordare credit şi comisionul de administrare, instanţa de apel a reţinut aceste clauze ca fiind valabile motivat de faptul că valoarea acestor comisioane ar fi clar determinată în contract şi, raportat la valoarea creditului, nu ar afecta echilibrul contractual.

Înalta Curte reţine că toate clauzele privind comisioanele sunt clauze preformulate, standard, care nu au fost negociate, banca menţionând că sunt aplicabile tuturor tipurilor de credite.

Curtea de apel nu a analizat dacă aceste comisioane au o justificare şi respectiv dacă banca a justificat o contraprestaţie pentru perceperea lor.

În realitate, aceste comisioane percepute lunar măresc artificial costul efectiv al creditului, iar din analiza acestora nu se poate determina care este realitatea ce este acoperită de aceste costuri, cât timp împrumutul este cu dobândă.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamanţi şi intervenientă este fondat şi, potrivit dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. acesta urmează a fi admis, decizia recurată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare instanţei de apel.

Recursul declarat de D. S.A. va fi respins pentru următoarele considerente:

Clauzele referitoare la dobândă şi la comisioane nu sunt excluse de la analizarea caracterului abuziv al acestora.

Astfel, în cauza C-484/08 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reţine:

"dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 8 din Directiva nr. 93/13/CE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări (...) care autorizează un control jurisdicţional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil".

Aşa fiind, instanţa are dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind dobânda şi comisioanele.

Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, clauzele unui contract bancar care se referă la preţul contractului trebuie redactate într-un mod clar şi inteligibil, astfel încât, consumatorul să poată prevedea consecinţele economice ale contractului încheiat.

Contractul trebuie să expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze, astfel încât consumatorul să poată să evalueze pe baza unor criterii clare şi inteligibile consecinţele economice care rezultă.

Clauza contractuală trebuie analizată din punct de vedere al consecinţelor pe care le produce raportat la un eventual dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Comisionul pentru rambursarea anticipată trebuie analizat şi din perspectiva faptului că banca nu prestează nici un serviciu în schimbul rambursării anticipate a creditului, plata acestuia neacoperind o contraprestaţie din partea băncii.

O.U.G. nr. 50/2010 stabileşte că nu se percepe comision de rambursare anticipată la credite cu dobânda variabilă.

Nu este relevant faptul că reclamanţii consumatori au semnat contractul, atâta timp cât legiuitorul nu consideră suficient faptul aderării la contract sau al opţiunii între mai multe tipuri de contracte de adeziune, ci impune dovada negocierii directe a contractului în întregul său.

În cauză nu s-a făcut dovada acestor negocieri.

Critica băncii privind "omisiunea" sa de a presta servicii cu titlu gratuit nu poate fi reţinută.

În realitate, clauzele contractului de credit trebuie să respecte legislaţia în materia protecţiei consumatorului. Nu s-a pus nicicând problema că nu trebuie să fie prevăzută dobânda într-un contract de credit, însă aceasta trebuie să fie clar definită şi având criterii obiective de determinare a dobânzii de referinţă variabilă, fără a se permite băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului acesteia.

Este de reţinut comportamentul băncii care, în perioada în care indicele EURIBOR era în creştere, a majorat cuantumul dobânzii, însă când valoarea acestui indice a scăzut, banca nu a mai redus dobânda.

Faţă de aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., recursul declarat de D. S.A. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B. şi de intervenienta C. împotriva Deciziei civile nr. 2280/A din 18 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează, în tot, decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN