Scope of appeal waiver: interpretation of abandonment of appeal versus abandonment of action and consequences for first-instance judgment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 28.02.2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat acţiune oblică/subrogatorie în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., solicitând instanţei sa constate ca reclamanta deţine un drept de creanţa împotriva S.C. C. S.A. (pârât-debitor în prezenta cauza) derivat din trei (3) acorduri de împrumut perfectate cu aceasta în baza cărora au fost acordate facilitaţi de credit în scopul finanţării necesitaţilor privind fluxul de numerar şi achitarea datoriilor împrumutatului, reţinând starea de pasivitate a debitoarei-pârâte în recuperarea creanţelor sale constând în dividendele de încasat aferente perioadei 2009 - 2014 şi nerepartizate de creditoarea B. S.A., cu obligarea pârâtei B. S.A. la îndeplinirea formalităţilor necesare în scopul distribuirii dividendelor nerepartizate.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 22.03.2017, reclamanta arată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea, pe calea acţiunii oblice, a pârâtei S.C. B. S.A., prin preşedintele Consiliului de Administraţie, să dispună măsurile legale de convocare în condiţii statutare a adunării generale şi înscrierea pe ordinea de zi a planului de distribuire a dividendelor reportate şi nerepartizate corespunzător perioadei 2009 - 2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 2737/2017 din 5 iulie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis în parte excepţia prescripţiei şi a respins ca prescris dreptul la acţiune privind profitul aferent anilor 2009, 2010 şi 2011.

De asemenea, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., ca neîntemeiată; totodată, a obligat reclamanta la plata sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul avocat redus.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 308/2018 din 9 februarie 2018, a luat act de renunţarea apelantei-reclamante S.C. A. S.R.L. la judecarea apelului "având în vedere manifestarea de voinţă a apelantei-reclamante privind renunţarea la judecata apelului, manifestare de voinţă care este expresia principiului dreptului de dispoziţie al părţilor, reglementat prin dispoziţiile art. 9 noul C. proc. civ., date fiind prevederile art. 404 şi 463 noul C. proc. civ. care de asemenea consacră expres posibilitatea părţii de a renunţa la calea de atac formulată şi de a achiesa astfel la hotărârea atacată."

Împotriva Deciziei civile nr. 308/2018 din 9 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a cadrului normativ incident şi de care reclamanta a înţeles să se prevaleze în soluţionarea cererii de renunţare având în vedere că, deşi a solicitat ca renunţarea la judecată să se facă în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., nu s-a dispus şi anularea sentinţei primei instanţe ca o consecinţă directă a renunţării la judecată.

S-a susţinut că, având în vedere teza normativă cuprinsă în art. 406 alin. (5) C. proc. civ., instanţa de apel era ţinută să lămurească, în ipoteza renunţării la judecata făcută în apel, şi situaţia hotărârii pronunţate de instanţa fondului.

Or, manifestarea de voinţa a părţii de a renunţa la judecată trebuie interpretată în sensul dat de voinţa acesteia, ţinându-se seama între altele de scopul urmărit iar nu, exclusiv, după sensul literal al termenilor utilizaţi.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei contestate urmând a se lua act de renunţarea societăţii reclamante la judecata cererii făcută în apel, anulând şi hotărârea pronunţată de instanţa fondului ca o aplicaţie a dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

Intimatele-pârâte nu au depus întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din 20 septembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. iar potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar acest raport a fost comunicat părţilor, faţă de care nu s-a depus niciun punct de vedere.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-civilă, a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 14 februarie 2019, pentru judecata recursului.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins în considerarea următoarelor argumente:

Preliminar, Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., şi nu în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, indicat de recurentă.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurenta-reclamantă susţine, prin cererea de recurs, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a cadrului normativ incident şi de care a înţeles să se prevaleze în soluţionarea cererii de renunţare, întrucât, deşi a solicitat ca renunţarea la judecată să se facă în ipoteza prevăzută de art. 406 alin. (5) C. proc. civ., nu s-a dispus şi anularea sentinţei primei instanţe ca o consecinţă directă a renunţării la judecată.

Verificând înscrisurile dosarului, Înalta Curte constată că, la data de 12 ianuarie 2018, în faza procesuală a apelului, în şedinţa publică de la acea dată, apelanta-reclamanta S.C. A. S.R.L., prin avocat, a depus o cerere de renunţare la judecata apelului, iar, la interpelarea instanţei, apărătorul acesteia a învederat că renunţă la calea de atac formulată.

Ulterior, la termenul de judecată din 9 februarie 2018, când pricina a rămas în pronunţare, apelanta-reclamantă a depus la dosar declaraţia autentificată sub nr. x din 8 februarie 2019 de Notar public D., prin care a arătat că renunţă, "în mod irevocabil", în condiţiile art. 406 C. proc. civ., la judecata apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2737/2017, pronunţată la 5 iulie 2017, în Dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Aşadar, astfel cum reiese din înscrisurile dosarului, reclamanta S.C. A. S.R.L. a înţeles să renunţe la judecarea căii de atac a apelului.

În ceea ce priveşte temeiul invocat în formularea cererii de renunţare la judecarea apelului, respectiv dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., se constată că acestea reglementează doar posibilitatea reclamantului de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată, or din înscrisurile dosarului, precum şi din susţinerile orale ale apărătorului apelantei-reclamante rezultă că aceasta a înţeles să renunţe la judecarea apelului.

Renunţarea la calea de atac reprezintă o achiesare la hotărârea atacată, în condiţiile art. 463 şi art. 464 C. proc. civ., care nu prevăd condiţia consimţământului intimatului.

Faţă de această situaţie, în mod corect, instanţa de apel a considerat cererea de renunţare la judecarea apelului ca fiind, în fapt, o cerere de achiesare la hotărârea atacată şi a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 463 C. proc. civ.

Prevederile art. 463 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. reglementează instituţia achiesării la hotărâre pe care o defineşte ca reprezentând renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata căii de atac, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Potrivit art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, regulă ce este de resortul principiului legalităţii. Cu toate acestea, pentru aplicarea corectă a legii, judecătorul va trebui să ţină seama de circumstanţele concrete în care sunt invocate anumite dispoziţii legale.

Este adevărat că apelanta-reclamantă a făcut trimitere la dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., dar din toate înscrisurile aflate la dosar, inclusiv din declaraţia autentificată depusă la dosarul instanţei de apel, rezultă că aceasta a înţeles să renunţe la judecarea căii de atac a apelului, aceasta fiind în realitate voinţa reală a părţii.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili drepturi.

Renunţarea la calea de atac exercitată reprezintă un act procedural de dispoziţie permis părţilor în procesul civil, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (3) raportat la art. 463 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa fiind, faţă de aceste dispoziţii legale, având în vedere poziţia exprimată de apelanta-reclamantă cu privire la calea de atac pe care a exercitat-o, instanţa de apel, în mod corect, a luat act de renunţarea la judecarea apelului.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constată că au fost îndeplinite condiţiile legale pentru a se lua act de renunţarea reclamantei la apelul exercitat în cauză, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul de reclamanta S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 308/2018 din 9 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN