Rescission vs. termination of consultancy contract for breach of duty of diligence in negotiation of claim assignment

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2015 reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: în principal, anularea Contractului de consultanţă încheiat la data de 25 iunie 2015 între B., în calitate de consultant şi A., în calitate de beneficiar pentru lipsa cauzei, repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv obligarea pârâtei la restituirea sumei de 276.272 RON, reprezentând avansul plătit de reclamantă în temeiul Contractului de consultanţă, iar în subsidiar: să se dispună rezoluţiunea Contractului de asistenţă, pentru neîndeplinirea culpabilă de către pârâtă a obligaţiilor în mod ferm asumate prin Contractul de consultanţă; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 276.272 RON, reprezentând avansul plătit de reclamantă în temeiul Contractului de consultanţă; cu cheltuieli de judecată.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin Sentinţa civilă nr. 4311 din 19 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015 a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

3. Pentru a se pronunţa astfel, nefiind răsturnată prezumţia de validitate a cauzei, prima instanţă a apreciat ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de consultanţă.

4. Totodată, având în vedere mecanismul obligaţional rezultat din clauzele contractuale analizate, prima instanţă a apreciat că în susţinerea cererii de rezoluţiune a contractului de consultanţă reclamanta nu se poate prevala de pretinsa neîndeplinire a obligaţiilor de diligenţă asumate de către consultant, pentru a paraliza executarea obligaţiei sale de plată a onorariului integral datorat pentru serviciul de consultanţă.

5. Excepţia de neexecutare şi rezoluţiunea contractului pot fi puse în discuţie de partea care şi-a executat propriile obligaţii contractuale, însă în speţă reclamanta se află ea însăşi în culpă contractuală faţă de neîndeplinirea obligaţiei de plată integrală a onorariului cuvenit pentru serviciile de consultanţă prestate de pârâtă.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

6. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, schimbarea, în tot, a hotărârii atacate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

7. În motivarea apelului s-a arătat că sentinţa apelata nu este motivată în baza tuturor argumentelor prezentate de reclamantă şi a probatoriului administrat în faţa primei instanţe.

8. Cu privire la argumentele învederate în susţinerea cererii de rezoluţiune a Contractului de consultanţă s-a arătat că prima instanţă a ignorat prevederile contractuale şi a calificat în mod arbitrar obligaţiile asumate de pârâtă în obligaţii de rezultat şi obligaţii de diligenţă, fără a avea în vedere restul prevederilor contractuale şi fără a analiza cu exactitate prevederile invocate în considerentele sentinţei apelate. Astfel, obligaţia stipulată la art. 6 alin. (1) din Contractul de consultanţă calificată de prima instanţă drept o obligaţie de diligenţă, nu creează în realitate nicio obligaţie în sarcina B.

9. A arătat apelanta că prima instanţă a interpretat în mod eronat mecanismul contractual, fără a ţine cont de scopul avut în vedere de părţi la momentul încheierii contractului.

D. Hotărârea instanţei de apel.

10. Prin Decizia civilă nr. 1871 din 9 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta reclamantă S.C. A. S.A., cu sediul ales la SCA C. în Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 4311/19.07.2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu intimata pârâtă B., cu sediul în sector 6, Bucureşti, str. x.

A fost schimbată, în tot, hotărârea atacată în sensul că:

Admite în parte acţiunea.

Dispune rezoluţiunea Contractului de consultanţă nr. x/25.06.2015 şi obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 276.272 RON reprezentând avans plătit de reclamantă.

Respinge capătul principal, având ca obiect anularea contractului de consultanţă, ca neîntemeiat.

Respinge capătul de cerere, având ca obiect repunerea în situaţia anterioară, ca urmare a anulării contractului, ca neîntemeiat.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 8.319,56 RON cheltuieli de judecată.

Obligă intimata să plătească apelantei suma de 18.819,61 RON cheltuieli de judecată în apel.

11. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă, următoarele:

12. Prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt cu privire la raporturile contractuale dintre părţi, expunând dispoziţiile contractuale relevante în cauză.

13. Prima critică, care vizează soluţia primei instanţe dată capătului principal de cerere, referitor la anularea contractului pentru lipsa cauzei, a fost găsită nefondată, instanţa de apel reţinând că prima instanţă a analizat argumentele părţilor şi prevederile contractuale în mod detaliat, ajungând, în mod corect, la concluzia că prezumţia de validitate a cauzei nu a fost răsturnată prin probele administrate în cauză.

14. Instanţa de apel a găsit însă întemeiate criticile cu privire la interpretarea greşită a prevederilor contractuale şi a îndeplinirii condiţiilor pentru dispunerea rezoluţiunii contractului.

15. Instanţa de apel a apreciat că, în mod greşit, a calificat prima instanţă obligaţia prevăzută la art. 3 lit. d) drept o obligaţie de diligenţă, întrucât prin art. 3 lit. d) intimata nu şi-a asumat nicio obligaţie. În realitate obligaţia de diligenţă asumată de către intimata-pârâtă este cea care rezultă din preambulul contractului şi din prevederile art. 2, respectiv aceea de a face toate demersurile şi negocierile cu D. pentru ca acea creanţă, în valoare de 12 milioane de euro, să poată fi cesionată de către D. la aceeaşi valoare negociată de B. (4 milioane euro) pentru S.C. A. S.A.. Instanţa de apel a apreciat că această obligaţie este una principală, aspect care rezultă din scopul avut în vedere la încheierea contractului şi care a fost menţionat în art. 2 din contract.

16. Cu privire la executarea acestei obligaţii instanţa de apel a apreciat că intimata nu a făcut nicio dovadă a efectuării unor minime demersuri în vederea negocierii creanţei cu D. pentru apelanta reclamantă ori cu privire la obţinerea prelungirii termenului limită pentru semnarea contractului de cesiune cu D. Faptul că intimata-pârâtă nu a efectuat demersuri în vederea negocierii cesiunii creanţei de către D. către A. rezultă şi din răspunsul la interogatoriul administrat în faţa instanţei de fond. Astfel, prin răspunsul la întrebările nr. 2 şi 5 din interogatoriu, intimata-pârâtă a negat faptul că prin contractul de consultanţă şi-a asumat obligaţia de a efectua demersurile şi negocierile în vedere cesionării creanţei de către D. către A.

17. Chiar dacă intimata-pârâtă şi-a îndeplinit obligaţia de a întocmi un plan de afaceri, instanţa de apel a apreciat că neîndeplinirea obligaţiei de diligenţă asumată, respectiv efectuarea demersurilor şi purtarea negocierilor cu D. în vederea cesionării creanţei către A., reprezintă o neexecutarea însemnată care atrage sancţiunea rezoluţiunii contractului.

18. În ceea ce priveşte sancţiunea care se impune pentru neexecutarea unei obligaţii asumate prin contract instanţa de apel a apreciat că aceasta este rezoluţiunea iar nu rezilierea aşa cum susţine intimata-reclamantă. Astfel, contrar susţinerilor intimatei pârâte s-a constatat că în cauză nu este vorba despre un contract cu executare succesivă, întrucât obligaţia apelantei reclamante constă într-o prestaţie unică, respectiv plata preţului agreat de 100.000 euro +TVA. Împrejurarea că în contract s-a prevăzut ca acest preţ să fie plătit în două tranşe, nu schimbă natura prestaţiei ci vizează numai modalitatea de executare a unei prestaţii unice.

19. Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă, deşi nu a fost învestită cu o cerere reconvenţională privind obligarea apelantei reclamante la plata celei de-a doua tranşe din preţ, prima instanţă a reţinut în considerente că reclamanta este ţinută să plătească şi restul de 50% din valoarea onorariului, câtă vreme pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de rezultat cu privire la serviciile de consultanţă şi predare a planului de afaceri. Aceste considerente, denumite în literatura de specialitate supraabundente, care nu susţin soluţia dată cererii cu care a fost învestită instanţă, fiind redate în hotărâre cu depăşirea limitelor învestirii sunt de natură să prejudicieze apelanta, deoarece acestea pot intra în puterea de lucru judecată dacă partea interesată nu uzează de calea de atac.

E. Calea de atac împotriva instanţei de apel.

20. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. B., aducându-i următoarele critici:

21. Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv ale art. 1551 alin. (1) şi art. 1554 alin. (1) C. civ.

22. Astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1551 alin. (1) C. civ., în sensul că a dispus rezoluţiunea unui contract cu executare succesivă în condiţiile în care în acest caz se punea problema unei rezilieri.

23. În speţa de faţă, instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că înţelegerea dintre părţi concretizată în Contractul nr. x/25.11.2015 ar fi un contract cu executare imediată prin raportare doar la obligaţia de plată, fără să se raporteze la obligaţiile recurentei-pârâte.

24. În opinia recurentei-pârâte obligaţiile sale, aşa cum sunt definite în art. 3 din contractul de consultanţă, sunt obligaţii succesive.

25. De asemenea, obligaţia de a face toate demersurile şi negocierile cu D. pentru ca respectiva creanţă să poată fi cesionată de D. la aceeaşi valoare, de 4.000.000 euro, către societatea A. S.A. reprezintă o obligaţie de diligenţă.

26. S-a apreciat de către recurenta-pârâtă că instanţa de apel trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 1551 alin. (1) C. civ., iar nu a celor prevăzute de art. 1554 alin. (1) C. civ., deoarece în condiţiile în care s-a dispus rezoluţiunea unui contract cu executare succesivă nu se mai poate ca toate părţile să fie repuse în situaţia anterioară.

27. Mai mult, această rezoluţiune conduce la o situaţie inechitabilă, în sensul că doar o parte ajunge să restituie prestaţiile primite, iar cealaltă parte rămâne cu prestaţiile primite în mod gratuit.

F. Apărările formulate de către reclamanta-intimată A. S.A

28. La data de 30 martie 2018, reclamanta-intimată A. S.A a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat următoarele:

- să se constate inadmisibilitatea cererii de recurs având în vedere că valoarea pretenţiilor se situează sub pragul valoric de 1.000.000 RON, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., chiar dacă se are în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017;

- nulitatea recursului legat de faptul că deşi aceasta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., totuşi, din analiza motivelor de recurs se poate observa faptul că recurenta aduce doar critici care privesc analiza probatoriului administrat, or, aceste aspecte nu mai pot fi puse în discuţie în calea de atac a recursului;

- autoritatea de lucru judecat asupra rezoluţiuni contractului de consultanţă, în sensul că şi prima instanţă a constatat că sancţiunea pentru neexecutarea contractului este rezoluţiunea, însă, în mod eronat aceasta a apreciat că în speţă nu ar fi îndeplinite condiţiile pentru pronunţarea rezoluţiunii, apelanta-pârâtă neformulând apel împotriva considerentelor sentinţei;

- netemeinicia recursului formulat, în sensul că, în mod corect, a reţinut instanţa de apel că sancţiunea ce se impune este aceea a rezoluţiunii cât timp contractul nu impune obligaţii succesive pentru ambele părţi.

G. Considerentele instanţei de recurs.

29. Analizând decizia recurată, prin raportare la motivele de recurs cât şi la apărările formulate de intimată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

30. În primul rând, nu poate fi primită apărarea reclamantei-intimate ce vizează inadmisibilitatea cererii de recurs, pe motiv că valoarea pretenţiilor s-ar situa sub pragul valoric de 1.000.000 RON, prag prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

31. Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial din 20 iulie 2017, s-a statuat că sunt supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate de instanţele de apel în care valoarea litigiului este între 200.000 şi 1.000.000 RON.

32. În speţă, hotărârea recurată a fost pronunţată în data de 9 noiembrie 2017, deci după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, din considerentele acestei decizii rezultând că ea se aplică şi hotărârilor ce urmează a fi pronunţate după data publicării ei în Monitorul Oficial.

33. Nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., deoarece nu aveam de-a face cu o modificare a legii, care să presupună aplicarea acesteia la situaţiile născute după intrarea sa în vigoare, ci cu o decizie a Curţii Constituţionale, ale cărei efecte sunt aplicabile şi litigiilor aflate pe rol dar încă nesoluţionate definitiv, cum este cazul şi în speţa de faţă.

34. Nu poate fi reţinută nici apărarea legată de nulitatea recursului, deoarece recurenta-pârâtă a indicat greşita aplicare a unor texte legale din C. civ., astfel încât, din punct de vedere formal, criticile sale pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

35. În ce priveşte însă fondul recursului, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de către recurenta-pârâtă.

36. În mod corect a reţinut instanţa de apel că neîndeplinirea obligaţiei de diligenţă asumată, respectiv efectuarea demersurilor şi purtarea negocierilor cu D. în vederea cesionării creanţei către A. S.A., reprezintă o neexecutare însemnată, care duce la aplicarea sancţiunii rezoluţiunii contractului.

37. De asemenea, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-pârâte în sensul că sancţiunea în speţa de faţă ar fi rezilierea iar nu rezoluţiunea, pe motiv că ar fi vorba despre un contract cu executare succesivă, cât timp contractul de faţă este un contract sinalagmatic iar prestaţiile părţilor nu sunt succesive pentru ambele părţi, obligaţia reclamantei constând într-o prestaţie unică şi anume plata preţului convenit, acela de 100.000 euro plus TVA.

38. De altfel, chiar recurenta-pârâtă a arătat în motivele de recurs că în ceea ce o priveşte repunerea în situaţia anterioară ar fi imposibilă, aceasta cu atât mai mult cu cât în Dosarul nr. x/2016, s-a reţinut, în mod definitiv, că recurenta-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţiile principale, respectiv scopul contractului de consultanţă ce constă în negocierea cesiuni creanţei de la D. către A. S.A.

39. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

40. Având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 16.676,84 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs, către intimata-reclamantă S.C. A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. împotriva Deciziei civile nr. 1871 din 9 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. B. la plata sumei de 16.676,84 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs, către intimata-reclamantă S.C. A. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN