Effect of company deregistration on civil capacity and shareholder’s procedural standing as universal successor

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 23 aprilie 2001, sub nr. x/2001 (nr. vechi) şi sub nr. x/2001 (nr. unic de dosar), reclamantul A. S.A. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. Predeal, solicitând instanţei să dispună constatarea nulităţii absolute a Contractului de asociere în participaţie nr. 593/24.05.1999 şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare- cumpărare din data de 14.11.2000, încheiate cu pârâta.

Prin întâmpinarea depusă la data de 09.05.2001, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în judecată înaintată de către A. S.A. Bucureşti, prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Pe cale de excepţie procedurală, potrivit art. 10 C. proc. civ., pârâta a înţeles să invoce excepţia de necompetenţă jurisdicţională a Tribunalului Bucureşti, având în vedere locul semnării contractului, oraşul Braşov, în a cărei rază consideră că va trebui judecat acest litigiu.

La data de 29.05.2001 pârâta S.C. B. S.R.L. a depus la dosar cerere declinare de competenţă având în vedere dispoziţiile art. 5 şi art. 10 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de judecată revine instanţei de la locul în care s-a executat obligaţia, sau la instanţa domiciliului pârâtului, având în vedere locul încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 14.11.2000 dintre părţi sub nr. 5563 BNP C., în Municipiul Braşov.

Prin încheierea din 4 iunie 2001 a fost respinsă excepţia de necompetenţă teritorială şi a încuviinţat reclamantei proba cu înscrisuri şi expertiză contabilă.

La termenul din data de 25.06.2001 instanţa a suspendat judecata cauzei în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea cererii de strămutare formulată de pârâtă, de către Curtea Supremă de Justiţie.

La data de 24.10.2001 reclamanta a formulat cerere de redeschidere a judecăţii cauzei întrucât Curtea Supremă de Justiţie prin încheierea nr. 4556/2001 pronunţată la data de 11.07.2001 în Dosarul nr. x/2001 a respins cererea de strămutare a dosarului către Tribunalul Braşov, prin urmare rămâne competent să soluţioneze acţiunea Tribunalul Bucureşti.

La data de 10.12.2001 instanţa a dispus suspendarea cauzei în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea Dosarului penal nr. x/2000 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Reclamanta a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol ce formează obiectul Dosarului nr. x/2001 al Tribunalului Bucureşti, cauză a cărei judecată a fost suspendată, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, prin încheierea pronunţată de instanţă la data de 10.12.2001, dosar ce a fost soluţionat definitiv prin Decizia penală nr. 180A/27.06.2014.

La data de 18.02.2015 reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care a solicitat: introducerea în cauză a pârâtului D., continuator al B. S.R.L., societate radiată din registrul comerţului; a fost invocată autoritatea de lucru judecat cu privire la capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune, constatată definitiv prin Decizia penală nr. 180/A/27.06.2014, pronunţată de către Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2009; s-au precizat motivele de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.11.2000 de către B.N.P.A. "C. Floarea şi E." şi, s-a completat acţiunea cu cererea de repunere a părţilor în situaţia anterioară.

La data de 24.04.2015, pârâtul D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată, invocând, totodată, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Prin încheierea de la termenul din 10.06.2015, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D. şi a dispus suspendarea judecării procesului privind pe reclamanta A. şi pe pârâtul D., în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a cererii de revizuire formulată împotriva Sentinţei civile nr. 1190/C/18.10.2000 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia a II-a sub nr. x/2014.

Reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2001 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cauză a cărei judecată a fost suspendată, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea de şedinţă pronunţată la termenul de judecată din data de 10.06.2015.

Prin încheierea din 1 martie 2017 instanţa a unit excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei B. S.R.L. şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D. cu fondul. A respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D., având în vedere fundamentul diferit al excepţiei, la termenul din 27 septembrie 2017, instanţa invocând şi fiind puse în discuţie aceste excepţii.

Prin Sentinţa civilă nr. 3360/27.09.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosar nr. x/2001, a fost admisă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei S.C. B. S.R.L.; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului D.; s-a respins cererea formulată în reclamanta S.C. A. S.A. Bucureşti, în contradictoriu cu S.C. B. S.R.L. Predeal, pentru lipsa capacităţii de folosinţă şi s-a respins cererea formulată reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul D., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului D. suma de 2000 RON, cu titlu de onorariu avocat.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în nulitate absolută a două acte juridice succesive, A. S.A. prevalându-se, în principal, de autoritatea de lucru judecat a deciziei penale, iar în subsidiar, în ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare, au fost invocate şi cauze de nulitate deduse din lipsa consimţământului valabil, neîntrunirea condiţiilor legii speciale, existenţa cauzei ilicite şi a fraudei la lege; că, capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, iar potrivit art. 56 alin. (1) C. proc. civ., "orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate fi parte în judecată". Per a contrario, nu poate fi parte într-un proces civil acea persoană care nu are capacitatea procesuală de folosinţă iar în cauză, potrivit înscrisurilor depuse, societatea pârâtă a fost radiată, motivul radierii fiind dizolvare; potrivit art. 40 din Decretul nr. 31/1954 persoana juridică încetează prin dizolvare şi din economia dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 rezultă că radierea se dispune ca urmare a închiderii procedurii de lichidare sau atunci când dizolvarea nu este urmată de lichidare. Rezultă astfel că, în urma radierii, societatea pârâtă a încetat să existe, S.C. B. S.R.L. nemaifiind un subiect de drept.

A constatat Tribunalul că este lipsită de relevanţă apărarea reclamantei potrivit căreia societatea pârâtă avea capacitate de folosinţă la data iniţierii procesului civil, atâta timp cât nu se pot stabili drepturi şi obligaţii în sarcina unei entităţi inexistente la momentul pronunţării.

Reţinând că lipsa capacităţii de folosinţă în sens material determină şi lipsa capacităţii de folosinţă în sens procesual, instanţa a admis excepţia invocată şi a respins cererea pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei persoană juridică.

În ceea ce priveşte pe pârâtul D., Tribunalul a constatat că legitimarea procesuală pasivă presupune identitatea dintre subiectul raportului juridic analizat, titular al dreptului de proprietate dedus judecăţii şi persoana chemată în judecată, reclamanta solicitând nulitatea actelor juridice pentru a obţine efectul de reîntoarcere, în patrimoniul său, a dreptului de proprietate disputat. Or, chiar dacă, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, pârâtul este continuatorul societăţii radiate, se constată că pârâtul nu are şi nu a avut în patrimoniul său acest imobil, dat fiind că a operat transferul proprietăţii între B. S.R.L. şi terţul F. S.R.L. încă din anul 2005, aşadar cu mult anterior radierii societăţii. Prin urmare, nu se pot materializa efectele nulităţii în contradictoriu cu D. întrucât acesta nu poate restitui ceea ce nu a avut niciodată în patrimoniu.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au formulat apel, în termen legal şi motivat reclamantul A. S.A. Bucureşti, solicitând admiterea apelului şi modificarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu intimatul D. - în calitatea sa de continuator şi succesor universal al S.C. B. S.R.L., cu consecinţa: constatării nulităţii absolute a Contractului de asociere în participaţie nr. 593/24.05.1999- în virtutea autorităţii de lucru judecat survenite ca urmare a soluţionării cauzei penale, în mod definitiv, prin Decizia penală nr. 180/A/27.06.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2009 (Dosar penal nr. x/2000), şi constatării nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.11.2000 de B.N.P. "C." cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, cât şi pârâtul D. - cerere de aderare la apelul părţii potrivnice, prin care a solicitat modificarea în parte a considerentelor sentinţei civile apelate, în sensul eliminării din considerente a menţiunii potrivit căreia, pârâtul este continuatorul societăţii radiate B. S.R.L.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1889/A, pronunţată la data de 08 octombrie 2018, în Dosarul nr. x/2001, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelantul-pârât D., şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta- reclamantă A. S.A. Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii B. S.R.L. Predeal şi D., împotriva Sentinţei civile nr. 3360/27.09.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2001.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

În primul rând, Curtea a constatat că radierea unei societăţi, întocmai ca şi decesul unei persoane fizice, va determina încetarea procesului îndreptat împotriva persoanei fizice sau juridice respective, indiferent de "vină" ce ar reveni unui terţ în pierderea capacităţii de folosinţă.

În al doilea rând, s-a reţinut că, contrar opiniei apelantei-reclamante, faptul că pe parcursul procedurilor judiciare societatea pârâtă şi-a încetat existenţa nu reprezintă o consecinţă pe care nu o putea evita; dimpotrivă, dispunând publicarea sentinţei de dizolvare nu numai în registrul comerţului, dar şi în Monitorul Oficial (art. 237 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 - LSC), legea obligă creditorii să iasă din pasivitate împiedicând astfel extincţia juridică a societăţii înainte de a-şi clarifica propriile raporturi juridice cu aceasta. Potrivit art. 237 alin. (6) şi (7) LSC, în forma în vigoare la data pronunţării dizolvării societăţii pârâte, creditorii aveau la dispoziţie un termen de 3 luni pentru a solicita desemnarea unui lichidator şi doar în cazul în care nu se proceda astfel societatea urma a fi radiată fără a se discuta patrimoniul acesteia în considerarea intereselor creditorilor. Or, societatea-reclamantă, deşi afirmă un prejudiciu de "aproximativ 5 miliarde de RON", nu a făcut niciun demers în sensul celor anterior arătate, preferând să stea în pasivitate. Această pasivitate nu poate fi imputată societăţii debitoare şi cu atât mai puţin administratorilor ori asociaţilor acesteia. Efectuarea publicităţii nu are legătură cu o decizie societară ci este consecinţa legii, existente tocmai pentru a fi protejaţi creditorii în cazul în care debitorul ar prefera ca informaţiile să nu fie publice. Împrejurarea că radierea s-ar fi produs fără ca anterior să fi fost publicată hotărârea de dizolvare ori fără a li se permite creditorilor să solicite clarificarea raporturilor juridice implicând societatea anterior radierii se discută în procedura Legii nr. 31/1990, pe de o parte, iar pe de altă parte nu are nicio relevanţă în aprecierea comportamentului debitorului însuşi, pentru că pune în discuţie exclusiv respectarea legii şi a drepturilor creditorilor de către autorităţile şi instituţiile implicate în procedurile de dizolvare şi radiere.

În al treilea rând, instanţa de apel a considerat că nu se poate ignora faptul că la momentul pronunţării sentinţei în prezentul litigiu existau considerentele sentinţei pronunţate în cererea de revizuire a hotărârii prin care instanţele au obligat reclamanta să încheie contractul de vânzare a cărui nulitate se solicită a se constata în prezenta cauză.

Predictibilitatea actului de justiţie, ca parte componentă a dreptului la un proces echitabil, impune ca legea să fie aplicată cu o coerenţă rezonabilă, evitându-se practica neunitară, echivalată insecurităţii juridice şi incertitudinii pentru subiecţii de drept (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Beian c. României). Fără să aibă loc o extensiune forţată a autorităţii de lucru judecat în situaţii în care nu se regăsesc elementele acesteia (lipsa identităţii de părţi şi absenţa lor de la dezbaterile anterioare în care s-a tranşat într-un anumit fel o problemă de drept ar însemna încălcarea dreptului la apărare, dacă nu le-ar fi ascultate argumentele în procesul ulterior), în acelaşi timp, judecătorul cauzei trebuie să aibă în vedere şi să nu ignore o practică deja constituită în legătură cu o anumită materie. Cu atât mai mult, în situaţia în care problema de drept este dezlegată definitiv într-un litigiu anterior purtat între aceleaşi părţi, o îndepărtare de la soluţia reţinută în acel litigiu anterior trebuie în mod particular argumentată.

În acest sens, s-a constatat că în litigiul înregistrat sub nr. x/2014 reclamanta a solicitat retractarea sentinţei prin care, în anul 2000, fusese obligată, la cererea societăţii pârâte în prezenta cauză, să încheie contractul de vânzare. Întrucât la momentul formulării cererii în retractare societatea pierduse capacitatea de folosinţă, fiind radiată, problema reluării judecăţii pe fond s-a ridicat din considerente identice celor identificate în acest litigiu, reclamanta (revizuentă în acel dosar) propunând, întocmai ca şi în prezenta cauză, preluarea calităţii procesuale de către administratorul - asociat unic al societăţii.

A observat, aşadar, instanţa de apel că argumentele apelantei ce susţin continuarea procesului în pofida încetării capacităţii de folosinţă a pârâtei - adică, "imposibilitatea" de păstrare în circuitul civil a unui contract în pofida constatării unor infracţiuni şi calitatea de succesor universal a asociatului - au fost analizate, irevocabil, de o altă instanţă anterior pronunţării sentinţei apelate şi nu exista niciun motiv pentru ca în acest litigiu dezlegările să fie în sens contrar, adică să se dea eficienţă unei pretinse transmisiuni a calităţii procesuale. Oricum, astfel cum de altfel au observat atât Tribunalul Bucureşti, cât şi Tribunalul Braşov, reparaţia urmărită de reclamantă pare să fie mai degrabă de ordin moral, pentru că bunul revendicat, în materialitatea sa, nu se află (şi nici nu s-a aflat vreodată) în patrimoniul persoanei fizice pretinse a fi fiind continuatoarea persoanei juridice. Acţiunea în anularea unui contract, indiferent că s-ar invoca motive de nulitate absolută sau motive de nulitate relativă, nu reprezintă niciodată o simplă acţiune în constatare în sensul art. 111 C. proc. civ. interesul reclamantului de a obţine o sentinţă prin care s-ar anula un contract indiferent de configurarea cadrului procesual şi exclusiv pentru a utiliza acea sentinţă împotriva proprietarului bunului - astfel cum pare a considera reclamanta, cât timp ridică, în apel, posibile motive de nulitate ale contractului subsecvent de vânzare - nu reprezintă un interes legitim, protejat. Sancţionarea administratorului statutar pentru fapte care aparţin societăţii, cu atât mai mult cu cât ar rezulta, din argumentele apelantei-reclamante, că este vorba de o răspundere penală, nu se discută în analiza de validitate a unor contracte încheiate de societate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul A. S.A. Bucureşti, solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum fost formulată şi precizată în contradictoriu cu intimatul D., în calitatea sa de continuator şi succesor universal al S.C. B. S.R.L., sens în care să dispună: constatarea nulităţii absolute a Contractului de asociere în participaţiune nr. x/24.05.1999 - în virtutea autorităţii de lucru judecat survenite ca urmare a soluţionării cauzei penale în mod definitiv prin Decizia penală nr. 180/A/27.06.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2009 (Dosar penal nr. x/2000); constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.11.2000 de B.N.P. "C.", şi repunerea părţilor în situaţia anterioară; cu cheltuieli de judecată în faza de fond, apel şi recurs, în conformitate cu dovezile existente la dosarul cauzei.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 şi pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul- reclamant a invocat, în esenţă, următoarele motive:

La dosarul cauzei au fost depuse extrase din Monitorul Oficial din perioada în discuţie, din care rezultă ca radierea societăţii nu a fost niciodată publicată în Registrul Comerţului ori în Monitorul Oficial, nu a fost niciodată opozabilă terţilor şi implicit nu a avut astfel posibilitatea atacării hotărârii în termenul legal şi, deşi instanţa de apel reţine în mod greşit că ar fi stat în pasivitate, omite să constate din înscrisurile depuse, faptul că termenul de 3 luni conf. legii - de atacare a hotărârii de dizolvare, nu îi este opozabil.

Instanţa de apel a omis a constatat faptul că, pe parcursul procesului, respectiv în anul 2005, intimatul D. în calitatea sa de unic asociat şi administrator al societăţii S.C. B. S.R.L. a înstrăinat activul denumit G. către un terţ, fără a solicita introducerea acestuia în proces.

Însa, cu referire la vânzarea intervenită în cursul judecăţii cauzei, respectiv la 25.04.2005 de către S.C. B. S.R.L. Predeal prin intimat D., apreciază recurentul că trebuiau analizate o serie de aspecte ce vizau legitimarea procesuală pasivă a intimatului prin acţiunile întreprinse, chestiuni ce nu rezultau din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar instanţa de apel i-a respins în mod incorect şi fără o motivare efectivă administrarea probei cu înscrisuri concludente şi utile pe acest aspect - împrejurarea care contravine dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. (motivul de recurs se circumscrie disp. art. 304 pct. 7 vechiul C. proc. civ.).

Prin urmare, având în vedere faptul că instanţa de apel nu a verificat aceste aspecte, recurentul apreciază că se impune a se constata că, referitor la vânzarea activului de către intimatul D. în luna aprilie a anului 2005, este una discutabilă faţă de împrejurarea că asupra imobilului era instituită interdicţia de înstrăinare până la data de 31 august 2005, sens în care a solicitat instanţei de apel să analizeze în contextul motivelor de apel invocate, aspectul revânzării activului asupra căruia exista o interdicţie de înstrăinare - chestiune soluţionata în mod eronat în apel.

În raport cu considerentele deciziei instanţei de apel, solicită recurenta a se aprecia şi asupra lipsei motivării referitoare la aspectul încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare la data de 21.03.2005 asupra imobilului în discuţie, în contextul în care imobilul era grevat de sarcini până la plata ultimei rate şi, de asemenea, instanţa de apel nu a analizat în niciun mod aspectul preţului neserios.

În raport cu considerentele instanţei de apel privind excepţia lipsei calităţii procesuale a intimatului persoana fizică, recurentul arată că aceasta a preluat în mod incorect motivarea instanţei de fond, sens în care apreciază ca este o interpretare pur formală, deoarece, neadministrând probe în legitimarea procesuală pasivă şi identitatea dintre subiectele raportului juridic analizat, identificarea titularului dreptului de proprietate dedus judecăţii şi persoana chemată în judecată, astfel că nu a analizat efectele acţiunilor acestuia în exercitarea calităţii de asociat unic şi administrator al societăţii dizolvate.

A mai susţinut recurentul-reclamant că în motivarea primei instanţe de fond - preluată de a doua instanţă de fond - privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a paratului D., se face trimitere în mod greşit la dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., în contextul în care dispoziţia legala enunţată, priveşte titlul V - incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea judecătorilor.

În acest context, apreciază ca fiind greşită motivarea instanţei de apel, cu atât mai mult cu cât nu s-au administrat probe în combaterea aspectelor invocate, instanţa nedând astfel eficienţă dispoziţiilor legale în materie.

Reanalizând în recurs excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D., recurentul-reclamant consideră că se impune a se constata că, potrivit art. 237 alin. (10) Legea nr. 31/1990 - în varianta iulie 2009 - când s-a pronunţat dizolvarea - patrimoniul persoanei juridice radiate revine acţionarilor, în speţă intimatul D.

Conform art. 237 din Legea nr. 31/1990 legiuitorul a enunţat ca asociatul care abuzează în special şi atunci când acesta dispune de bunurile societăţii ca şi cum ar fi bunurile sale proprii sau dacă diminuează activul societăţii în beneficiul personal răspunde nelimitat, sens în care solicit recurentul a se reţine cu referire la acest aspect ca ulterior vânzării bunului imobil către o terţă persoană, acesta a încasat în calitatea sa de unic asociat, în integralitate preţul.

Faptul că societatea pârâtă B. S.R.L. a fost dizolvată conform Sentinţei nr. 1.361/21.07.2009 a Tribunalului Braşov în Dosarul nr. x/2009, nu a fost un aspect cunoscut pe parcursul derulării procesului în fond, întrucât această încheiere nu a fost publicată în Monitorul Oficial conform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, prin urmare măsura dispusă de instanţă nu a fost opozabilă terţilor, iar intimatul D. nu a învederat instanţei măsura dizolvării şi ulterior a radierii societăţii deţinute de acesta.

În acest context, recurentul-reclamant mai învederează faptul că nu avea cunoştinţă dacă cel puţin pentru tranzacţia din 2005, societatea pârâtă şi-a plătit obligaţiile către stat ori dacă intimatul D. şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor aferente sumelor încasate din societate cu titlul de dividende sau profit - ca urmare a vânzării.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 237 alin. (10) din Legea nr. 31/1990, text de lege care statuează că "bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerţului, în condiţiile alin. (8) şi (9), revin acţionarilor.". Deşi textul legal citat face o distincţie clară între "bunuri" (valori materiale), şi "patrimoniu" (totalul drepturilor şi obligaţiilor societăţii comerciale) - formularea expressis verbis a textului legal este "drepturile şi obligaţiile din patrimoniul persoanei juridice radiate".

În aceste condiţii, cererea sa de precizare a cadrului procesual prin indicarea intimatului pârât D. trebuia analizată din perspectiva dovedirii calităţii procesuale pasive, în raport de un probatoriu care ar fi demonstrat existenţa obligaţiei pretinse de reclamant în persoana intimatului solicitat a fi introdus în cauza, prin precizarea cadrului procesual.

În acest context, apreciază că instanţa de fond în mod greşit a soluţionat cauza doar prin prisma excepţiilor invocate de intimatul D., fără a analiza împrejurarea dacă, în virtutea Legii nr. 31/1990, acesta, în calitatea sa de fost unic asociat şi administrator al societăţii nu răspundea pentru acţiunile întreprinse, ca urmare a radierii societăţii a preluat totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor societăţii radiate.

Referitor la Sentinţa civilă nr. 1361/c/21.07.2009 prin care Tribunalul Braşov a dispus dizolvarea societăţii, şi pe care instanţa a acceptat-o fără să primească apărările invocate de recurent privind lipsa publicităţii hotărârii - inopozabilitatea faţă de terţi, apreciază că se impunea să analizeze dacă susţinerile intimatului erau pertinente, în sensul că ar fi stat în pasivitate. - chestiune rezolvată în mod greşit în apel - pagina 5 parag. 9 din decizia recurată.

Or, cu referire la acest aspect, instanţa de fond nu a primit şi nu a analizat în soluţionarea excepţiilor, aspectele legale încălcate în derularea procedurii de dizolvare şi radiere, nelegalităţi de care intimatul profită şi, astfel cum a susţinut, nu a avut cunoştinţă de radierea societăţii B. S.R.L., având în vedere faptul că deşi legea impunea, pentru opozabilitate faţă de terţi, ca încheierea judecătorului delegat să fie publicată în MO partea a IV-a şi pe site-ul ONRC, în realitate acestea nu au fost supuse publicităţii, prin urmare nu avea posibilitatea legală de a afla şi eventual de a contesta măsurile dispuse.

În dovedirea aspectelor privind lipsa publicităţii acestor demersuri, recurentul-reclamant arată, în recurs, că înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri, precum şi interogatoriul intimatului, în raport de disp. art. 295 vechiul C. proc. civ.

În plus, deşi radierea reprezintă dispariţia societăţii, ca subiect de drept şi conduce implicit la imposibilitatea sa de a formula cereri în contradictoriu cu societatea radiată, recurentul-reclamant apreciază că odată cu abrogarea art. 236 din Legea nr. 31/1990 (modificată prin Legea nr. 441/2006) a rămas un vid legislativ, limitându-se posibilitatea creditorilor de a-şi recupera debitele de la societăţile comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic.

Legal citat, intimatul-pârât D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Sub un prim aspect, este de reţinut că acest recurs priveşte, în esenţă, soluţionarea cauzei doar prin prisma excepţiilor lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. şi lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului- pârât D., în opinia recurentului-reclamant, în mod greşit, fără ca instanţa să analizeze împrejurarea dacă, în virtutea Legii nr. 31/1990 acesta, în calitatea sa de fost unic asociat şi administrator al societăţii, ca urmare a radierii societăţii, a preluat totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor societăţii radiate.

Această susţinere este nefondată.

Instanţa de apel, prin menţinerea soluţiei de admitere a acestor excepţii a luat în considerare şi a valorificat în mod corect dispoziţiile legale privind procedura de desfiinţare a societăţilor comerciale şi efectele acesteia, reglementate de Legea nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare.

Personalitatea juridică constituie aptitudinea unei persoane juridice de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii. Pentru a putea fi titularul unor obligaţii sau al unor drepturi proprii o entitate trebuie să deţină capacitate civilă şi patrimoniu propriu. Această aptitudine a persoanei juridice este exprimată prin încheierea de acte juridice civile de către organul de conducere. Personalitatea juridică îi conferă entităţii organizate calitatea de subiect de drept, caracterizat prin: a) atribute de identificare proprii (sediu propriu, denumire, emblemă); b) voinţă şi interese proprii, pe care le exercită sau, după caz, le gestionează prin organele proprii; c) patrimoniu propriu, distinct de cel al constituenţilor; d) naţionalitate proprie, distinctă de cea a constituenţilor; e) responsabilitate juridică proprie.

Calitatea de subiect de drept pentru o societate comercială se dobândeşte prin înmatricularea acesteia în Registrul Comerţului (art. 41 din Legea nr. 31/1990). Sfârşitul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice este marcat de momentul încetării capacităţii de folosinţă a persoanei juridice şi coincide cu încetarea persoanei însăşi, iar, potrivit art. 251 alin. (1) C. civ. "persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise".

Sfârşitul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice este marcat de momentul încetării capacităţii de folosinţă, respectiv acela al încetării fiinţei persoanei juridice.

Încheierea definitivă privind radierea unei societăţi comerciale, în condiţiile reglementate prin art. 31 alin. (5) din Legea nr. 359/2004 are drept consecinţe încetarea societăţii ca persoană juridică, încetând astfel şi capacitatea sa procesuală de folosinţă (condiţie obligatorie pe care instanţa trebuie să o analizeze în orice procedură judiciară).

Oficiul Registrului Comerţului constată dizolvarea de drept a societăţii debitoare în conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 359/2004 şi procedează la radierea din oficiu a acesteia, situaţie în raport de care societatea nu mai există din punct de vedere juridic, nu mai are nici personalitate juridică şi nici patrimoniu şi, ca atare, nu mai poate fi subiect al vreunei proceduri judiciare, fiind relevante în acest sens prevederile art. 41 C. proc. civ., potrivit cărora numai persoanele care au folosinţa drepturilor lor pot sta în judecată, capacitatea de folosinţă a societăţii comerciale subzistând atât timp cât există personalitatea sa juridică, din momentul înregistrării în registrul comerţului şi până la radiere.

Efectul legal al radierii societăţii din registrul comerţului, îl constituie, aşadar, pierderea personalităţii sale juridice şi implicit atributele acesteia: capacitatea de folosinţă, de exerciţiu şi patrimoniu. După finalizarea acestor operaţiuni, persoana juridică încetează efectiv să mai existe, nemaifiind considerată o entitate juridică, economică şi socială.

În privinţa transmiterii calităţii procesuale pasive de la societatea radiată către pârât - fost asociat şi administrator al acesteia, Înalta Curte reţine următoarele:

Calitatea procesuală a părţilor (legitimatio ad causam) semnifică condiţia privind identificarea persoanei care este parte în proces şi exercită acţiunea civilă (legitimare activă)/sau împotriva căreia este exercitată acţiunea (legitimare pasivă).

Dat fiind faptul că societatea intimată-pârâtă S.C. B. S.R.L. a încetat să existe de la data radierii sale din registrul comerţului, astfel cum rezultă din menţiunile din registrul comerţului, conform principiului simetriei actelor juridice coroborat cu art. 41 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte reţine că în mod corect s-a constatat că odată cu încetarea existenţei personalităţii sale juridice, a încetat şi capacitatea de folosinţă şi exerciţiu a societăţii, şi că pârâtul - fost asociat nu poate fi succesor cu titlu universal al societăţii.

Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a făcut o apreciere greşită nici a dispoziţiilor art. 237 din Legea nr. 31/1990, text din conţinutul căruia rezultă clar şi neechivoc, aşa cum corect şi legal a reţinut şi instanţa de apel, că, din patrimoniul persoanei juridice radiate din Registrul Comerţului, revin acţionarilor/asociaţilor numai bunurile în condiţiile alin. (8) şi alin. (9), neavând loc o transmisiune a patrimoniului, cu titlu universal.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se impune reţinerea cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivul de recurs astfel invocat şi circumscris acestui text fiind nefondat.

Înalta Curte reţine că nu este incident nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pe de o parte, Înalta Curte observă că recurentul-reclamant readuce în discuţie aspectele de fapt ale cauzei şi istoricul în dosar, cu trimitere la probe relevante; or, stabilirea situaţiei de fapt este atributul suveran al instanţelor fondului, ceea ce înseamnă dreptul acestor instanţe de a constata faptele şi de a aprecia forţa probantă a dovezilor administrate în cauză.

În acest context, obligaţia instanţei de recurs este aceea de a verifica dacă hotărârea judecătorească împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., realizându-se astfel situaţia premisă pentru o judecată concretă şi efectivă în recurs, respectiv, aceea ca împrejurările de fapt şi de drept să fi fost pe deplin stabilite.

Examinând soluţia pronunţată de instanţa de apel, Înalta Curte constată că aceasta se întemeiază pe împrejurări de fapt şi de drept ce au fost pe deplin stabilite şi decurge din argumentele silogismului judiciar ce trebuie să constituie motivarea hotărârii pronunţate, astfel încât, se constată că aceasta nu se impune a fi reformată.

Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de recurentul-reclamant A. S.A. Bucureşti este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.

Fiind căzut în pretenţii, ca parte care a pierdut procesul, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea recurentului-reclamant să plătească intimatului- pârât D. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. S.A. Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 1889/A din 08 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant A. S.A. Bucureşti să plătească intimatului-pârât D. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN