Tort liability claims quashed and remanded for fresh analysis of tax authority’s conduct and prejudice

Prin acţiunea înregistrată la data de 5 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să oblige pârâta să plătească reclamantei cu titlu de daune materiale şi morale suma de 1.478.492 RON, ce provine din următoarea structură: 113.861 RON, formaţi din 89.233 RON contabilizaţi în contul 4551 (asociaţi conturi curente), plus 24.628 RON contabilizaţi în contul 462 (A.), în balanţa S.C.B. S.R.L. Feldru, la data la care s-a dispus insolvenţa - ianuarie 2005; 142.362 RON, contabilizaţi în contul 462 (A.) în balanţa S.C. C. S.R.L. Bistriţa; 46.000 RON, daune ce acoperă cheltuielile ocazionate de Dosarul penal nr. x/2005 şi daune morale ca urmare a prejudiciului adus onoarei şi demnităţii sale, prin modificarea în sens defavorabil a percepţiei publice, după sentinţa de condamnare la un an de închisoare pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud; actualizarea cu indicele de inflaţie (daune compensatorii) a sumei de 113.861 RON (blocată în conturile S.C. B. S.R.L. Feldru din septembrie 2004); actualizarea cu indicele de inflaţie (daune compensatorii) a sumei de 142.362 RON, blocată în conturile S.C. C. S.R.L. Bistriţa din 28.06.2010; 1.090.224 RON, suma ce-i revine în calitatea de acţionar unic avută la S.C. B. S.R.L. Feldru, după achitarea creditorilor din tabloul definitiv consolidat al creanţelor (ca urmare a punerii în valoare a expertizei din Dosarul nr. x/2009*, soluţionat pe excepţii în contencios administrativ fiscal); 86.045 RON, sumă ce-i revine în calitatea de acţionar şi administrator al S.C. C. S.R.L. Bistriţa, după achitarea creditorilor din tabloul definitiv, consolidat al creanţelor (ca urmare a punerii în valoare a expertizei din Dosarul nr. x/2009), soluţionat în recurs tot pe excepţii; daune moratorii (la nivelul dobânzii de refinanţare BNR), pentru toate sumele ce vor fi constatate de către instanţă, ca fiind prejudiciu produs persoanei sale, prin abuzul de putere şi procesele-verbale de control întocmite cu rea-credinţă de către angajaţii DGRFP Cluj, ce au dus la falimentarea celor două societăţi, al căror asociat a fost.

Prin cererea precizatoare, depusă la dosar la data de 4 decembrie 2015, reclamanta A. a reiterat acţiunea principală, în dezvoltarea căreia a arătat că nu este afectat fondul acţiunii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 16 din Constituţia României, art. 998 şi 999 C. civ., art. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale.

În motivare se arată, în esenţă, că daunele materiale şi morale solicitate decurg din două procese-verbale încheiate de organele fiscale, în baza unor controale efectuate la S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. deţinute de reclamantă, considerate vătămătoare şi generatoare de prejudicii, pentru toate consecinţele juridice şi asupra patrimoniului atât personal, cât şi al celor două entităţi juridice, pe considerentul că, ulterior, prin hotărâri judecătoreşti s-a reţinut că sumele impuse prin cele două acte fiscale nu erau datorate.

La data de 19 noiembrie 2015 lichidatorul judiciar D. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul falitelor S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L.

Prin încheierea şedinţei publice din 11 mai 2016 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, s-a respins în principiu, ca fiind inadmisibilă, cererea de intervenţie în interesul S.C. B. S.R.L., pe motiv că mandatul lichidatorului a încetat ca urmare a închiderii procedurii insolvenţei prin Sentinţa nr. 460 din 20 mai 2015 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2004, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5694 din 22 septembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj .

La data de 5 mai 2016 E. a depus la dosar cerere de intervenţie în interes propriu, în calitate de fost administrator al S.C. B. S.R.L.

Prin încheierea şedinţei publice din data de 29 iunie 2016 s-au admis în principiu cererile de intervenţie ale lichidatorului judiciar pentru S.C. C. S.R.L., precum şi cererea de intervenţie principală.

Prin Sentinţa civilă nr. 422/F/2016 pronunţată la 28 septembrie 2016 de Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantei A., excepţii invocate de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud. S-a admis în parte excepţia prescrierii dreptului material la acţiune în ce priveşte cererea având obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 46.000 RON daune morale şi daune ce acoperă cheltuielile ocazionate în Dosarul penal nr. x/2005, fiind respinsă această cerere ca fiind prescris dreptul material la acţiune şi, totodată, s-a respins excepţia în ce priveşte restul pretenţiilor, care însă au fost respinse pe fond. De asemenea, au fost respinse cererile de intervenţie formulate de E. şi de lichidatorul judiciar D.

În motivare s-a reţinut că, în ce priveşte daunele morale, întrucât reclamanta a cunoscut autorul şi existenţa prejudiciului, cel târziu la data pronunţării Deciziei penale nr. 205/R/2008 a Curţii de Apel Cluj din 25 martie 2008 prin care reclamanta a fost achitată, de la această dată a început să curgă termenul de trei ani, pentru formularea acţiunii în despăgubiri, termen care s-a împlinit la data de 25 martie 2011, în condiţiile în care acţiunea a fost promovată la data de 5 noiembrie 2015, cu depăşirea termenului general de prescripţie de 3 ani.

În ce priveşte despăgubirile materiale, tribunalul a reţinut că reclamanta a cunoscut efectiv prejudiciul doar la data la care a constatat că nu poate să-şi recupereze de la cele două societăţi S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. drepturile băneşti pe care consideră că este îndreptăţită să le primească în calitate de fost asociat, administrator şi creditor al acestor societăţi comerciale; aceasta este data de 22 septembrie 2015, data rămânerii irevocabile a hotărârii de închidere a procedurii de insolvenţă a S.C. B. S.R.L., şi respectiv data de 10 aprilie 2013 în ce priveşte despăgubirile solicitate în calitate de fost asociat şi administrator al S.C. C. S.R.L., dată la care s-a dispus intrarea în faliment şi pentru care drepturile nu sunt prescrise.

În consecinţă, prima instanţă a reţinut că excepţia prescrierii dreptului material la acţiune este întemeiată în parte, doar în ceea ce în ce priveşte daunele morale solicitate de reclamantă şi cele având ca obiect suma de 46.000 RON daune morale şi daune ce acoperă cheltuielile ocazionate în Dosarul penal nr. x/2005, pentru care acţiunea a fost respinsă.

Restul pretenţiilor din acţiunea principală au fost respinse pentru neîndeplinirea cumulativă a cerinţelor antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtei aşa cum acestea sunt prevăzute de dispoziţiile art. 998 din C. civ. din 1864, respectiv prejudiciul cert, fapta culpabilă a pârâtei şi raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a pârâtei şi prejudiciul încercat de reclamantă.

Tribunalul reţine că reclamanta a invocat întocmirea în anul 2004 a două procese-verbale de control drept fapte culpabile ale pârâtei, cu nerespectarea dispoziţiilor legale, precum şi executarea acestor acte fiscale, ceea ce a determinat falimentul societăţilor, respectiv procesul-verbal din data de 28 iunie 2004 în privinţa S.C. B. S.R.L. şi procesul-verbal din 23 aprilie 2004 în privinţa S.C. C. S.R.L., însă, aceste fapte ale pârâtei, chiar dacă ar avea caracter culpabil, nu au produs reclamantei vreun prejudiciu, acesta nefiind cert, ci, unul eventual, cu privire la sumele realizate în calitate de asociat şi administrator la cele două societăţi comerciale, dacă acestea ar fi beneficiat de finanţarea nerambursabilă preconizată a avea loc, dar care nu s-a mai realizat. Pe de altă parte, urmările faptelor imputate pârâtei s-ar fi putut produce doar în patrimoniul celor două societăţi şi doar acestea aveau dreptul de a solicita repararea prejudiciului.

De altfel, cele două societăţi au acţionat în judecată pârâta, pentru recuperarea pretinsului prejudiciu suferit, dar ambele acţiuni au fost respinse prin hotărâri judecătoreşti irevocabile (Dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în care a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 235 din 6 decembrie 2013, prin care s-a respins ca fiind prescrisă acţiunea formulată de S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar D. şi Dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1286 din 8 iunie 2012, care, urmare a admiterii recursul declarat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, în nume propriu şi în numele Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, prin Decizia civilă nr. 1561 din 11 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2012, a fost modificată în parte în sensul că a fost respinsă în întregime cererea de chemare în judecată precizată formulată de S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.).

Cum intervenienta E., a solicitat despăgubiri de la pârâtă, în calitate de fost asociat şi administrator al S.C. B. S.R.L. şi a invocat aceleaşi motive ca şi reclamanta în susţinerea cererii sale, pentru aceleaşi considerente pentru care tribunalul a reţinut că acţiunea principală nu este întemeiată s-a constatat că cererea intervenientei nu întruneşte nici ea condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtei, astfel că a fost respinsă.

În ce priveşte cererea de intervenţie principală formulată de lichidatorul judiciar F., în numele falitei S.C. C. S.R.L. tribunalul a reţinut că, în speţă, trebuie să se ţină seama de efectul pozitiv al puterii lucrului judecat al Sentinţei civile nr. 1286 din 8 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în Dosarul nr. x/2009 rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1561 din 11 februarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2012, prin care a fost respinsă în întregime acţiunea în pretenţii formulată de această societate, pentru prejudiciul pretins ca avându-şi izvorul în acelaşi proces-verbal de control, din 23 aprilie 2004, invocat ca temei şi al cererii de intervenţie.

Prin Decizia civilă nr. 246/A/2017 pronunţată la 3 mai 2017 de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. şi de intervenienta E. împotriva Sentinţei civile nr. 422/F/2016 pronunţată la 28 septembrie 2016 de Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă.

În considerentele deciziei s-au analizat elementele răspunderii civile delictuale în temeiul căreia a fost formulată acţiunea şi s-a concluzionat că niciunul nu este îndeplinit în speţă.

Astfel, prejudiciul nu are caracter cert, adică nu este sigur atât în privinţa existenţei sale, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare, decât în ceea ce priveşte suma de 12.500 RON, aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 460/20.05.2015 a Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sentinţă prin care s-a reţinut faptul că, din declaraţiile de creanţă înscrise în tabelul preliminar, iar ulterior în tabelul definitiv consolidat al creanţelor debitoarei S.C. B. S.R.L. rezultând că intervenienta E. s-a înscris cu o creanţă salarială în sumă de 12.510 RON, care urmează să fie valorificată în procedura specială a falimentului.

În ceea ce priveşte aşa-zisul prejudiciu, afirmat şi invocat de reclamantă şi/sau de intervenientă, constând în sumele de bani de care ar fi putut beneficia, în calitatea sa de asociat şi administrator în cele două societăţi comerciale, în ipoteza în care societăţile nu ar fi intrat în faliment ca urmare controlului la care au fost supuse, sume provenind din finanţare nerambursabilă, preconizată a avea loc, dar care însă nu s-a mai realizat, acest prejudiciu nu are caracter cert, fiind unul eventual, acordarea efectivă a finanţării nerambursabile depinzând de o serie de factori necesari a fi îndepliniţi.

În ceea ce priveşte fapta culpabilă a pârâtei şi care, în opinia apelantelor ar fi constat în încheierea celor două procese-verbale curtea a reţinut că încheierea unor procese-verbale de constatare a unor obligaţii bugetare în sarcina unei societăţi comerciale, nu îmbracă forma juridică a unei fapte culpabile şi nu poate avea o astfel de natură juridică, fiind o îndeplinire a unor îndatoriri legale stabilite în sarcina şi în atribuţiile pârâtei, iar pe de altă parte, încheierea acestor procese-verbale nu au cauzat un prejudiciu direct în patrimoniul reclamantei sau al intervenientei, ci, eventual, ipoteticul prejudiciu s-ar fi putut cauza strict în patrimoniul celor două societăţi comerciale care au încercat recuperarea aşa-zisului prejudiciu pretins suferit prin demersuri judiciare soluţionate nefavorabil celor două societăţi.

Astfel, acţiunea S.C. B. S.R.L. a fost respinsă ca prescrisă, iar în ceea ce priveşte S.C. C. S.R.L. s-a reţinut că, deşi procesul-verbal din 23 aprilie 2004 a fost înlăturat de organul fiscal prin Decizia nr. 44/16.05.2008, cu corecţia ulterioară, această decizie constituie un act administrativ fiscal nerevocat şi neanulat, care produce efecte juridice. Atâta timp cât nici Decizia nr. 44/16.05.2008 şi nici actul subsecvent de materializare a operaţiunii de implementare a deciziei penale nu au fost atacate de reclamantă, nici pe cale administrativă, nici pe cale judiciară, nefiind, deci, nicicând înlăturate, este evident că acestea produc efecte juridice în plan fiscal, reflectând o stare de fapt fiscală, nemodificată ulterior, şi a cărei modificare nu s-a solicitat.

În ceea ce priveşte acele despăgubiri materiale şi morale constând din suma de 46.000 RON, sumă ce reprezintă atât daune pentru prejudiciul moral, cât şi cheltuieli ocazionate în Dosarul penal nr. x/2005, şi în privinţa cărora prima instanţă a reţinut incidenţa excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, curtea a reţinut că, prin motivele de apel, nu s-au dezvoltat critici punctuale care să argumenteze nelegalitatea respingerii ca prescrisă a acestei solicitări, astfel încât, în aceste limite, soluţia primei instanţe a intrat în autoritate de lucru judecat, conform art. 430 C. proc. civ.

Referitor la susţinerea apelantelor, conform căreia instanţa de fond nu a respectat autoritatea de lucru judecat de care se bucură Decizia penală nr. 205/25.03.2008 a Curţii de Apel Cluj în temeiul art. 22 C. proc. pen., curtea a constatat că este nefondată deoarece în litigiul pendinte dispoziţiile art. 22 din vechiul C. proc. pen. nu mai sunt aplicabile, ci art. 28 din noul C. proc. pen., coroborat cu art. 1365 din noul C. civ., în materia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, text legal care prevede că, instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Împotriva deciziei pronunţate în apel reclamanta A. şi intervenienta E. au declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului s-a arătat de către recurente că, în faţa instanţei de apel au justificat şi argumentat existenţa prejudiciului aferent societăţii C. S.R.L. prin expertiza din contencios administrativ fiscal necontestată de către pârâtă, prejudiciul cert şi indubitabil suferit de asociata A. ca urmare a falimentării acestei societăţi fiind de 155.129 RON, fără a se lua în calcul daunele morale în valoare de 50.000 RON pentru cei 14 ani purtaţi prin instanţe şi executări silite din patrimoniul familiei.

Cu privire la prejudiciul aferent societăţii B., expertiza a cuantificat valoarea acestuia la suma de 1.128.128 RON, daunele morale solicitate fiind în cuantum de 46.000 RON.

În final, conform calculelor recurentelor, prejudiciul personal cert şi indiscutabil al asociatei A. este de 565.321 RON, alcătuită din 155.129 RON de la C. şi 410.192 RON de la B., iar cel al asociatei E. este de 193.375 RON, ca asociat unic după anul 2004.

Referitor la fapta ilicită, deşi instanţa de apel a constatat că nu există, dosarul penal relevă faptul că DGFP Bistriţa-Năsăud a săvârşit fapte culpabile care au adus prejudiciu material societăţii şi moral asociaţilor.

Se mai invocă existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, în sensul că procesul-verbal de control şi măsurile ce au urmat la adresa societăţilor ale căror acţionare au fost recurentele au caracter ilicit hotărât şi sancţionat prin desfiinţarea lor de către Decizia penală nr. 205/2008 a Curţii de Apel Cluj, DRGFP Bistriţa-Năsăud recunoscându-şi implicit culpa prin anularea propriilor acte de control.

Cu privire la vinovăţie, care se regăseşte sub două forme, respectiv intenţia şi culpa, recurentele au arătat că principiul răspunderii întemeiate pe culpă este cel instituit de art. 1357 C. civ., care prevede că obligaţia de reparare a culpei revine celui din a cărui greşeală a fost cauzat prejudiciul şi art. 1359 C. civ., care dispune că revine şi aceluia care a generat paguba prin neglijenţă sau imprudenţă.

Deşi instanţa de apel a reţinut că prejudiciul nu ar fi cert şi că nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, recurentele învederează că, urmare a falimentelor determinate de procesele-verbale de control din 2004, anulate în 2008 şi a măsurilor ulterioare, au fost pierdute trei imobile, fiind eronată constatarea instanţei de apel că nu ar exista un prejudiciu cert.

Considerentul reţinut de instanţa anterioară potrivit căruia încheierea unor procese-verbale de constatare a unor obligaţii bugetare în sarcina unei societăţi comerciale nu îmbracă forma juridică a unei fapte culpabile şi că nu poate avea o astfel de natură juridică este contrazis de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Recurentele au solicitat instanţei de recurs constatarea încălcării şi aplicării greşite a normelor de drept material, ca urmare a întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale.

Prin întâmpinare intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud în numele Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a solicitat în principal constatarea nulităţii motivelor de recurs întrucât acestea nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală, în apărare intimata-pârâtă expunând situaţia de fapt a litigiului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 20 februarie 2018, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Cererea de ajutor public judiciar formulată de petenta E. a fost respinsă, prin încheierea din 7 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, rămasă definitivă, ca urmare a respingerii căii de atac a reexaminării, prin încheierea de şedinţă din 17 ianuarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Totodată, cererea de ajutor public judiciar formulată de petenta A. a fost admisă, fiind dispusă eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în sumă de 4.629 RON, în 24 de rate egale.

La dosar, s-au depus puncte de vedere la raport de către recurentele-reclamanta A., intervenienta E. şi de către intimata-pârâtă Administraţia Judiciară a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud.

Prin încheierea din 15 mai 2018, s-a constatat că cererea de recurs declarată de reclamanta A. îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fiind stabilit termen pentru judecarea recursului acesteia, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Privitor la recursul intervenientei E., din oficiu, a fost invocată excepţia netimbrării căii de atac exercitate şi, în consecinţă, prin Decizia nr. 1919 din 15 mai 2018 s-a anulat ca netimbrat recursul acesteia.

Analizând recursul declarat de reclamanta A., prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:

Obiectul cauzei pendinte îl constituie o acţiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ. de la 1864, acţiune prin care se solicită instanţei să dispună obligarea pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale şi materiale, astfel cum au fost defalcate prin cererea de chemare în judecată şi precizările ulterioare, precum şi prin cererea de intervenţie formulată de intervenienta E.

În cauză s-a susţinut de către reclamantă că în anul 2004 când s-au efectuat controalele fiscale asupra celor două societăţi comerciale S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., acestea beneficiau de certificat de investitor în zonă defavorizată şi aveau în derulare contracte de finanţare nerambursabilă prin Agenţia Sapard şi că cele două procese-verbale de control încheiate la 23 aprilie 2004, respectiv 28 iunie 2004 prin care s-au stabilit datorii la bugetul de stat care s-au dovedit ulterior inexistente, au declanşat prin ele însele, dar şi prin măsurile ce le-au urmat, pierderea investiţiilor, falimentarea societăţilor comerciale, executarea silită a unor imobile proprietate personală, prejudicii materiale aduse atât firmelor cât şi patrimoniului personal prin imposibilitatea recuperării sumelor învestite cu titlu de aport personal, precum şi prejudicii morale pentru durata îndelungată în care a fost nevoită să poarte procese în vederea apărării drepturilor şi reputaţiei personale.

Instanţa de apel a analizat, pe rând, fiecare element ce compune răspunderea civilă delictuală instituită de art. 998, 999 C. civ. de la 1864, aplicabil în speţă şi care constituie temeiul acţiunii.

Dacă se raportează fiecare dintre condiţiile angajării răspunderii delictuale analizate de curtea de apel, la motivele de apel şi la criticile aduse hotărârii primei instanţe se observă că, prin decizie, nu s-au analizat toate aspectele deduse judecăţii ce caracterizează elementul prejudiciu.

Astfel, instanţa de apel reţine, legat de acest aspect, doar că "În ceea ce priveşte aşa-zisul prejudiciu, afirmat şi invocat de reclamantă şi/sau de intervenientă, constând în sumele de bani de care ar fi putut beneficia, în calitatea sa de asociat şi administrator în cele două societăţi comerciale, în ipoteza în care societăţile nu ar fi intrat în faliment ca urmare controlului la care au fost supuse, sume provenind din finanţare nerambursabilă, preconizată a avea loc, dar care însă nu s-a mai realizat, este mai mult decât evident că acest prejudiciu nu are caracter cert, fiind unul eventual, acordarea efectivă a finanţării nerambursabile depinzând de o serie de factori necesari a fi îndepliniţi".

Or, cuantificarea prejudiciului de către reclamantă nu a avut în vedere doar lipsirea de dividende, profitul prezumat a fi obţinut după punerea în funcţiune a investiţiei ori pierderea finanţării nerambursabile (diverse forme de beneficii), şi nici doar pierderile suferite de cele două societăţi comerciale, ci, independent de acestea s-au invocat prejudicii personale ale asociaţilor, cheltuieli implicite efectuate din surse proprii şi pierdute, generate de aporturi personale nete, creditări ale societăţilor, pierderi rezultate din valorificarea imobilelor proprietate personală în proceduri de executare silită etc., aspecte care nu au fost analizate de către instanţa de apel, deşi au făcut obiect al cererii de apel.

Astfel, reclamanta a susţinut că prejudiciul total rezultat ca urmare a celor două procese-verbale îmbracă două forme pentru fiecare societate: prejudiciul adus patrimoniului societăţii şi cel adus bugetului personal al reclamantei, ca urmare a aportului financiar în calitate de asociat şi administrator.

De asemenea, în legătură cu fapta culpabilă s-a reţinut că, deşi în opinia apelantelor, ar fi constat în încheierea celor două procese-verbale din 23 aprilie 2004 la S.C. C. S.R.L. şi 28 iunie 2004 la S.C. B. S.R.L., pârâta nu a făcut altceva decât să-şi îndeplinească îndatoririle legale ce îi reveneau. S-a omis din vedere, însă, faptul că reclamanta a arătat expres că nu doar procesele-verbale, cât mai ales măsurile ce le-au urmat au generat aceste prejudicii, aşa încât se impunea analizarea acestora sub aspectul invocat, acela al abuzului de drept şi relei-credinţe.

Astfel, în măsura în care se dovedeşte existenţa unui prejudiciu cert, trebuie verificat şi stabilit dacă este determinat de fapte culpabile ori aspectele sesizate se încadrează în desfăşurarea legală a atribuţiilor organului de control şi a organelor fiscale subordonate care au dispus asupra măsurilor ulterioare proceselor-verbale de control, cum ar fi blocarea conturilor, sechestrarea activelor, refuzul deblocării conturilor după instituirea benevolă de garanţii imobiliare, supraimpozitarea accesoriilor, pentru că se reclamă faptul că izvorul dreptului de creanţă împotriva pârâtei îl constituie drepturile cu valoare economică de care a fost privată reclamanta prin lipsa de responsabilitate şi reaua-credinţă a măsurilor administrative luate de către angajaţii pârâtei după întocmirea actelor de control.

În baza considerentelor mai sus reţinute în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă şi se va dispune casarea Deciziei civile nr. 246/A/2017 din 3 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în vederea analizării elementelor răspunderii civile delictuale ce constituie temei al acţiunii sub toate aspectele invocate de reclamantă. În interesul bunei administrări a justiţiei, urmare a casării se va trimite cauza spre o nouă judecată unei alte instanţe de acelaşi grad, respectiv Curţii de Apel Braşov care se va pronunţa asupra cererii de apel având în vedere toate chestiunile de drept deduse judecăţii în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 246/A/2017 din 3 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată Curţii de Apel Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN