Peremption of appeal suspended by insolvency: start of the six-month lapse period

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea formulată la data de 31 mai 2013 şi înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 3 iunie 2013, sub Dosarul nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., a solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 806.000 euro (reprezentând 650.000 euro + TVA), respectiv suma de 3.526.088,8 RON, actualizată la data plăţii efective datorată reclamantei în temeiul Actului adiţional nr. x/20.09.2011 la Contractul-cadru de execuţie lucrări nr. x/25.05.2011 şi la plata penalităţilor de întârziere pentru neplata sumei de 806.000 euro, care la data formulării cererii erau în sumă de 189.813 euro, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 969 C. civ.

2. Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 6369 din 28 octombrie 2013, a admis cererea reclamantei A. S.R.L., a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 806.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii reprezentând contravaloare lucrări suplimentare şi suma de 189.813 euro reprezentând penalităţi, calculate până la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 31 mai 2012.

3. Împotriva Sentinţei civile nr. 6369 din 28 octombrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat apel pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

4. Prin încheierea din 10 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, a dispus suspendarea judecării apelului declarat de pârâta S.C. C. S.R.L., prin administrator judiciar D., motivat de faptul că împotriva pârâtei a fost deschisă procedura insolvenţei, în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă.

5. Împotriva încheierii din 10 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub Dosarul nr. x/2013.

6. Prin Decizia nr. 1778 din 25 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2013, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Dosarul a fost restituit Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 22 septembrie 2015.

7. Prin Decizia civilă nr. 1972/2015 din 23 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul pârâtei S.C. C. S.R.L., a schimbat în tot Sentinţa civilă nr. 6369 din 28 octombrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala Timiş, ca neîntemeiată.

8. Recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. - Filiala Timiş, împotriva încheierii de şedinţă din 2 noiembrie 2015 şi a Deciziei nr. 1972/2015 din 23 noiembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin Decizia nr. 469 din 21 martie 2017. Totodată, au fost casate hotărârile recurate, iar cauza a fost trimisă spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

9. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub Dosarul nr. x/2016.

10. Prin Decizia nr. 1436 din 3 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a constatat perimat apelul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 6369 din 28 octombrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

11. Împotriva Deciziei nr. 1436 din 3 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pârâta S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, în vederea rejudecării.

După prezentarea parcursului judiciar al cauzei, s-a arătat că singurul argument invocat de către partea adversă referitor la excepţia perimării a fost acela că nu prezintă relevanţă recursul declarat împotriva încheierii de suspendare şi nici actele procedurale efectuate în dosarul de recurs, motiv pentru care autorul excepţiei a apreciat că cererea de repunere pe rol trebuia formulată în termenul de 6 luni de zile de la data la care s-a admis apelul declarat împotriva sentinţei de deschidere a procedurii de insolvenţă şi nu de la momentul în care instanţa a închis efectiv procedura de insolvenţă.

Această argumentaţie însuşită eronat şi de instanţă nu este bazată pe niciun temei legal.

În prealabil, recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. a susţinut că, în cauză, suspendarea judecării cauzei a fost dispusă în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, act normativ cu caracter special, această suspendare nefiind identificată în vreuna din ipotezele reglementate de art. 413 C. proc. civ., ci la art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în alte cazuri prevăzute de lege).

Astfel, fiind o lege specială, se aplică principiile şi dispoziţiile legale ale acestui act normativ, în sensul că dacă suspendarea a intervenit prin deschiderea procedurii insolvenţei aceasta încetează în mod evident odată cu închiderea procedurii de insolvenţă.

Faţă de interpretarea dată de autorul excepţiei şi însuşită de către instanţa de apel, care nu are vreo justificare legală, recurenta-pârâtă a expus argumente potrivit cărora momentul la care trebuie raportat cu privire la încetarea motivului de suspendare este data de 19.03.2015, dată la care Tribunalul Bucureşti, prin judecătorul-sindic, a pronunţat închiderea procedurii insolvenţei, moment de la care, de altfel, s-a şi formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, hotărârea de perimare a instanţei de apel fiind netemeinică şi nelegală.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au fost dezvoltate următoarele critici:

Instanţa de apel a încălcat prevederile art. 420 alin. (1) C. proc. civ., întrucât procedura efectuării referatului de către grefier este obligatorie, iar în cauză un astfel de referat nu a fost întocmit.

Instanţa de apel a admis excepţia perimării apelului, fără să pună în vedere părţii care a invocat-o să timbreze cererea, în raport cu art. 9 lit. d) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind încălcate astfel prevederile referitoare la timbraj. Netimbrarea oricărei cereri atrage nulitatea acesteia.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt următoarele:

Prin constatarea perimării, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 416, 417, 418 şi 420 C. proc. civ., precum şi cele ale art. 36, 11, 8, 131, 134 şi 135 din Legea nr. 85/2006, făcând o interpretare proprie în detrimentul unor dispoziţii clare, încălcându-i astfel drepturile procesuale recurentei-pârâte, care deşi a introdus cererea de repunere pe rol a cauzei în termenul legal, a fost sancţionată cu perimarea.

În continuare, s-a arătat că dacă se ia în calcul raţionamentul instanţei, momentul de la care se calculează termenul de 6 luni este data la care judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii şi nu data pronunţării hotărârii în apel.

Conform atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic este singurul în măsură să pronunţe închiderea procedurii insolvenţei.

În raport cu art. 36 din Legea nr. 85/2006, dacă data deschiderii procedurii insolvenţei este data suspendării cauzei, per a contrario, încetarea motivului de suspendare este data închiderii procedurii, iar motivul care stă la baza acestui raţionament sunt prevederile legii speciale, respectiv art. 11, prin care se stabilesc atribuţiile judecătorului-sindic, în sensul că acesta pronunţă motivat hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei, precum şi hotărârea de închidere a procedurii insolvenţei.

S-a mai arătat că prezintă importanţă şi prevederile art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, din conţinutul cărora se poate observa că nu instanţa de apel este cea care pronunţă deschiderea procedurii insolvenţei şi nici sentinţa de închidere a procedurii insolvenţei, instanţa de apel putând doar admite apelurile, urmând ca judecătorul-sindic să dispună după caz.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că, astfel cum se poate observa şi din Sentinţa nr. 2742/2015 a Tribunalului Bucureşti, s-a aflat sub supravegherea administratorului judiciar de la data de 17 aprilie 2014 (data deschiderii procedurii insolvenţei) până la data de 19 martie 2015 (data închiderii procedurii insolvenţei), în faţa judecătorului-sindic fiind prezent administratorul judiciar, luându-se act de concluziile acestuia, procedura fiind închisă în baza art. 134 din Legea nr. 85/2006, iar notificarea ORC de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a DGFP Bucureşti fiind făcută în baza art. 135 din aceeaşi lege.

De altfel, deşi această hotărâre era executorie, se putea promova apel în 30 de zile de la data comunicării, urmând ca după trecerea acestui termen hotărârea să rămână definitivă.

Astfel, numai după această dată intră în discuţie posibilitatea pârâtei de a introduce o cerere de repunere pe rol, care calculată de la 19.03.2015 şi până la data de 15.09.2015, rezultă că a fost formulată în termenul legal, recurenta-pârâtă solicitând instanţei să ia act în acest sens.

S-a mai arătat că, în cauză, suspendarea este de drept, cu reguli speciale şi care trebuie privită prin prisma Legii nr. 85/2006, iar nu asimilată suspendării intervenită din vina părţii.

Nu în ultimul rând, trebuie observat că administratorul judiciar este cel care a solicitat închiderea procedurii insolvenţei, acesta solicitând, totodată, repunerea societăţii în situaţia anterioară şi descărcarea sa de orice obligaţii.

Aşadar, nu se poate interpreta că termenul curge de la data pronunţării deciziei din apel, ci de la data rămânerii definitive.

S-a mai susţinut că, în cauză, au fost efectuate acte de procedură care au suspendat curgerea termenului de perimare, fiind încălcate prevederile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., neputând fi reţinută culpa pârâtei.

Sub acest aspect s-a arătat că, pricina s-a aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie până la data de 25.06.2015, iar cererea de repunere pe rol a fost formulată la data de 15.09.2015.

Totodată, s-a mai arătat că pe toată perioada suspendării judecării cauzei, instanţa nu a dispus verificări în raport cu art. 29 şi 65 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor de judecată, tocmai faţă de împrejurarea că dosarul nu se mai afla pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, acesta aflându-se în recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recursul promovat împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei, dispuse de către instanţa de apel, a suspendat curgerea termenului de perimare, potrivit art. 418 alin. (3) C. proc. civ., aspect confirmat şi de literatura de specialitate.

De altfel, declanşarea controlul judiciar împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei dovedeşte, implicit, intenţia şi interesul pârâtei în continuarea procesului, fiind confirmat faptul că ceea ce este important în cauză nu este rezultatul acţiunii pârâtei de a reluare a procesului în fond, respectiv soluţia din recurs, ci intenţia sa de solicitare a anulării încheierii de suspendare, de unde rezultă stăruinţa în judecată şi nicidecum lăsarea cauzei în nelucrare.

În opinia recurentei-pârâte, termenul de 6 luni trebuia să curgă de la data soluţionării recursului împotriva încheierii de suspendare, mai exact de la data de 25.06.2015. Atât recursul cât şi repunerea pe rol au aceeaşi finalitate, şi anume, reluarea judecăţii.

Prin răspunsul la întâmpinare, depus în dosarul de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că a solicitat trimiterea dosarului Curţii de Apel Bucureşti pentru judecarea pe fond a cauzei.

După enunţarea art. 417 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că legea nu distinge forma în care actul trebuie îndeplinit, astfel că orice solicitare de reluare a procesului, în orice formă, are ca efect întreruperea cursului perimării, fiind incidente prevederile art. 416 alin. (3) din acelaşi cod.

12. Intimata-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. - Filiala Timiş, prin întâmpinarea depusă la dosar, a combătut recursul pârâtei, susţinând următoarele:

În raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., intimata-reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în cazul în care se va trece peste excepţia invocată, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În principal, s-a susţinut că nu sunt incidente prevederile art. 420 alin. (1) C. proc. civ. în modalitatea expusă de către recurentă-pârâtă şi că momentul de la care a început să curgă termenul de perimare este data pronunţării deciziei de către Curtea de Apel, respectiv data de 23 februarie 2015, astfel cum corect s-a reţinut.

S-a mai susţinut că recurenta-pârâtă nu s-a aflat în situaţia "închiderii" procedurii insolvenţei, aşa cum este definită această instituţie de lege, ca urmare a intervenirii vreuneia dintre situaţiile prevăzute de art. 131 şi 134 din Legea insolvenţei, care reglementează limitativ cele două situaţii în care procedura este închisă.

Efectele deschiderii procedurii de insolvenţă, cu privire la suspendarea judecării apelului, au încetat la data la care a fost desfiinţată sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei şi nu de la data la care judecătorul sindic a constatat că sentinţa fusese schimbată în tot, în sensul respingerii cererii de deschidere, chestiune pur administrativă.

Solicitarea recurentei-pârâte, susţinută a fi adresată Înaltei Curţi, de a trimite cauza spre continuarea judecării apelului nu reprezintă un act de procedură făcut în judecarea apelului, fiind obligatoriu ca acest act de procedură să fie adresat instanţei sesizate cu judecarea apelului şi nu altei instanţe.

Totodată, de la data de 23 februarie 2015, când a fost desfiinţată hotărârea de deschidere a procedurii nu a existat niciunul dintre motivele de suspendare a perimării prevăzute de art. 418 alin. (3) C. proc. civ.

În final, s-a mai arătat că textul art. 416 C. proc. civ. este clar şi lipsit de echivoc.

13. Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, iar pe fondul cauzei respingerea apărărilor formulate de partea adversă.

14. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 15 mai 2018 a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea de şedinţă din 16 octombrie 2018 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului pârâtei C. S.R.L. şi, totodată, a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen pentru 15 ianuarie 2019, în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

15. Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat pentru considerentele ce urmează:

Chestiunea de drept supusă analizei vizează greşita aplicare a sancţiunii perimării, ca urmare a interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ. şi a stabilirii greşite a momentului de la care începe să curgă termenul de perimare, cu nesocotirea prevederilor art. 131, 134 şi 135 din Legea nr. 85/2006.

Cauza suspendării judecării apelului a fost reprezentată de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. C. S.R.L., prin Sentinţa nr. 4269 din 17 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în Dosarul nr. x/2013, în temeiul dispoziţiilor ar. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

Apelul declarat împotriva acestei hotărârii de către debitoarea S.C. C. S.R.L. - pârâta din prezentul litigiu - a fost admis, prin Decizia nr. 269/2015 din 23 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, fiind schimbată în tot Sentinţa nr. 4269 din 17 aprilie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei, formulată de creditoarea A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.

Prin Sentinţa nr. 2742 din 19 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în Dosarul nr. x/2013, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. C. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 134 din Legea nr. 85/2006, având în vedere Decizia nr. 269/2015 din 23 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Sancţiunea perimării aplicată, în cauză, de către instanţa de apel are la bază comportamentul culpabil al pârâtei C. S.R.L. pentru lăsarea în nelucrare a cauzei mai mult de 6 luni, apreciindu-se că momentul de la care curge termenul de perimare este de 23 februarie 2015 - data pronunţării Deciziei nr. 269/2015 a Curţii de Apel Bucureşti - şi că acesta s-a împlinit la 23 august 2015, rezultând că perimarea a operat faţă de data formulării cererii de repunere pe rol a cauzei, respectiv 15 septembrie 2015.

Totodată, argumentele pârâtei C. S.R.L. referitoare la atitudinea procesuală a sa în soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei - încheierea din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti -, finalizat prin Decizia nr. 1778 din 25 iunie 2015, şi condiţionările pârâtei datorate lipsei în fapt a dosarului pe rolul Curţii de Apel Bucureşti au fost înlăturate de către instanţa de apel.

Pornind de la o analiză eronată a datei de la curge termenul de perimare, instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 416 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Astfel, momentul de la care curge termenul de perimare stabilit de către instanţa de apel, ca fiind data de 23 februarie 2015 este eronat, întrucât suspendarea de drept a apelului nu s-a menţinut până la această dată, ci până la data 19 martie 2015, dată la care a fost închisă procedura generală a insolvenţei a debitoarei C. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 134 din Legea nr. 85/2006, prin Sentinţa nr. 2742 din 19 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în Dosarul nr. x/2013.

Legea nr. 85/2006 marchează două momente esenţiale, deschiderea procedurii - etapă reglementată la art. 32 - 60 - şi închiderea procedurii, - etapă reglementată la Secţiunea 8, art. 131 - 137 din lege.

Un efect important al deschiderii procedurii insolvenţei îl reprezintă suspendarea tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită demarate pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, prin art. 36 din Legea 85/2006.

Scopul acestei măsurii vizează protejarea creditorilor, iar această măsură a suspendării operează cât timp societatea debitoare se află sub incidenţa legii speciale.

În cauză, suspendarea de drept a procesului, în etapa apelului, a intervenit în mod obligatoriu în baza dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei C. S.R.L., context în care această măsură a suspendării nu poate înceta decât la data închiderii procedurii insolvenţei.

Cum în cauză, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii generale a insolvenţei a debitoarei C. S.R.L., prin Sentinţa nr. 2742 din 19 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în Dosarul nr. x/2013, demersul procedural în vederea continuării judecăţii al pârâtei, prin înregistrarea cererii de repunere pe rol la data de 15 septembrie 2015, şi calculul termenului de perimare din perspectiva prevederilor art. 416 C. proc. civ. se va face prin raportare la aceste momente.

Având în vedere argumentele expuse, nu se mai impune analizarea celorlalte chestiuni privitoare la întreruperea şi suspendarea cursului perimării, precum şi procedura perimării.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 1436 din 3 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o va casa, urmând a trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 1436 din 3 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN