Action to deny historical medical facts violates duty to rule on pending constitutional illegality exception

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, la data de 11 ianuarie 2016, reclamantele A., B., C., D. şi E., reprezentate prin mandatar F. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Academia Română, să constate faptul că marele poet naţional G. nu a suferit de boala sifilis, iar stigmatele de "luetic" şi "marea întunecime" i-au fost atribuite în mod nejustificat, atât în timpul vieţii, cât mai ales după moarte, de către diverse personalităţi literare, transformându-l într-o legendă negativă şi umilitoare, cu scopul vădit de a diminua valoarea operei şi a personalităţii geniului culturii româneşti.

La data de 24 iunie 2016 reclamantele au depus la dosar o cerere modificatoare, prin care au precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită instanţei în temeiul dispoziţiilor art. 72 alin. (2), art. 75, art. 78 şi art. 79 C. civ., constatarea încălcării dreptului la onoare, demnitate, reputaţie şi viaţă privată, drepturi nepatrimoniale care asigură protecţia memoriei persoanei decedate - G. - prin formularea unor afirmaţii denigratoare, defăimătoare şi neadevărate de către unul dintre membrii Academiei Române - George Călinescu şi susţinute de către Academia Română, la adresa unui alt membru al Academiei Române - G., devenit membru postmortem.

Prin Sentinţa civilă nr. 14245/2016 din 5 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat conform art. 95 alin. (1) raportat la art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 1567 din 22 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantele A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâta Academia Română, ca fiind formulată de către persoane fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele A., B., C., D. şi E.

Prin încheierea din 25 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a calificat drept apel calea de atac exercitată de reclamante, raportat la obiectul litigiului şi la dispoziţiile art. 456 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 519 din 25 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul formulat de reclamantele A., B., C., D. şi E., cu sediul la mandatar F.

A fost anulată Sentinţa civilă nr. 1567 din 22 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi, evocând fondul, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Sub aspectul inadmisibilităţii acţiunii, s-a reţinut că instanţele judecătoreşti sunt chemate să rezolve probleme litigioase concrete, privitoare la raporturi juridice concrete, şi nu să se pronunţe asupra unor probleme de fapt, de ordin istoric ori biografic.

Prin urmare, faţă de prevederile art. 35 C. proc. civ., interpretate a contrario, acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, apreciindu-se că nu mai este necesară cercetarea problemei calităţii procesuale pasive a pârâtei Academia Română.

La data de 27 octombrie 2017, recurentul F., în calitate mandatar al reclamantelor A., B., C., D. şi E. a declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior, acesta fiind depuse la instanţa a cărei hotărâre se atacă.

În cuprinsul recursului, recurentul a susţinut că înţelege să formuleze recurs în termen de 48 de ore de la pronunţarea hotărârii recurate, întrucât a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, nesocotită de ambele instanţe, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 124 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.

S-a mai susţinut că, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 3, 4 şi 91 din Legea nr. 71/2011, sub aspectul că, prin răspunsul la întâmpinare din 25 iulie 2017, recurentul a invocat nulitatea absolută ca urmare a nesocotirii unei dispoziţii imperative şi prohibitive a legii şi a regulilor de convieţuire socială.

Recurentul a învederat că, evocarea fondului şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă se înscriu în dispoziţiile art. 3 din C. civ. coroborat cu art. 4 din Legea nr. 303/2004.

La 7 decembrie 2017, recurentul a depus la dosar note scrise, ca urmare a comunicării deciziei recurate, prin care a contestat faptul că decizia recurată a fost pronunţată doar de doi judecători, retragerea celui de-al treilea membru al completului de judecată prin încheierea din 25 octombrie 2017, realizându-se cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Prin rezoluţia aflată la dosar s-a stabilit în sarcina reclamantelor o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, care a fost achitată, potrivit dovezii aflate la dosar.

La data de 28 februarie 2018, intimata-pârâtă Academia Română a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului întrucât nu au fost invocate critici de nelegalitate care să se încadreze în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică.

La 19 martie 2018, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare. Totodată, a solicitat admiterea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

În cuprinsul raportului s-a reţinut că, în cauză, criticile de nelegalitate invocate de recurentul F., în calitatea de mandatar al reclamantelor se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că, la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, asupra căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat.

Prin încheierea din 15 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că acestea pot formula puncte de vedere.

La data de 30 mai 2018 a fost depus la dosar punct de vedere asupra raportului de către recurentele-reclamante A, B., C., D. şi E., prin mandatar F.

Prin încheierea din 16 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Academia Română având în vedere că în cadrul cererii de recurs s-au formulat critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi s-a admis în principiu recursul, acordându-se termen în şedinţă publică la data de 15 ianuarie 2019.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale anterior menţionate, se va reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în esenţă prin recursul formulat s-a invocat nelegalitatea deciziei instanţei de apel derivată din omisiunea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate - critică ce constituie motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

S-a susţinut totodată că dispoziţiile legale în temeiul cărora, instanţa de apel evocând fondul a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, iar prima instanţă admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale active, a respins acţiunea, ambele excepţii fiind invocate de instanţe din oficiu, fără analizarea fondului cauzei şi fără posibilitatea administrării probelor, echivalează cu denegarea de dreptate în sensul dispoziţiilor art. 3, 4 şi 9 C. civ. şi sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 124 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a omis să examineze cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, pronunţând în consecinţă o hotărâre nelegală.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că prin recursul formulat împotriva hotărârii primei instanţe - recalificat în apel în conformitate cu dispoziţiile art. 456 C. proc. civ. - reclamantele au susţinut că respingerea acţiunii în temeiul excepţiei lipsei calităţii procesuale active invocate din oficiu, fără posibilitatea analizării fondului raportului juridic litigios, contravine dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi.

Deşi, formulată în termeni generali, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României nu putea fi ignorată de instanţa de apel care, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi (6) C. proc. civ., trebuia să se pronunţe asupra acestei cereri cu care a fost legal învestită prin calea de atac exercitată de reclamante.

Totodată, dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., consacră rolul activ al judecătorului în soluţionarea cauzei, acesta având îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

Împrejurarea că, decizia recurată a fost pronunţată de instanţa de apel ca urmare a anulării sentinţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., şi evocării fondului, nu justifică omisiunea soluţionării cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate. În aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, instanţa de apel, admiţând apelul a anulat sentinţa tribunalului, cu motivarea că excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost greşit admisă, iar sintagma "evocarea fondului" nu semnifică pronunţarea unei soluţii asupra fondului cauzei, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile.

În consecinţă, se reţine în considerentele deciziei recurate, poate fi invocată din oficiu şi admisă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în conformitate cu dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., interpretate a contrario, deoarece prin cererea de chemare în judecată, modificată ulterior se tinde la constatarea unei situaţii de fapt, contrar dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de judecată poate fi sesizată doar pentru a se pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei unui drept.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu a făcut obiectul dezbaterilor în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., astfel cum rezultă din preambulul deciziei recurate, potrivit căruia instanţa de apel constatând că nu mai sunt excepţii de invocat a acordat cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.

În altă ordine de idei, Înalta Curte observă că, deşi aparent, instanţa de apel a analizat cererea modificatoare a acţiunii iniţiale formulate de reclamante, verificarea considerentelor deciziei recurate relevă faptul că, contrar acestor susţineri au fost avute în vedere doar motivele din cererea de chemare în judecată, anterior modificării acesteia argumentându-se că demersul judiciar al reclamantei constă în solicitarea adresată instanţei de judecată de a statua asupra unor chestiuni istorice controversate, respectiv, stabilirea unei situaţii de fapt, ceea ce excede dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ.

Procedând astfel, instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind incident, prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Critica referitoare la nelegalitatea compunerii completului de judecată, urmează a fi înlăturată, în condiţiile în care, în urma recalificării căii de atac raportat la obiectul cauzei şi dispoziţiile art. 456 C. proc. civ., aceasta a fost corect soluţionată în apel, în complet de doi judecători.

În consecinţă, fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul reclamantelor va fi admis în conformitate cu dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., şi se va dispune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A., B., C., D. şi E., prin mandatar F. împotriva Deciziei civile nr. 519 din 25 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN