Valuation of non-pecuniary damages and lifetime pensions for permanent disability in traffic accidents: binding force of statistical guidelines and jurisprudential consistency.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal filed by the insurance company, thereby upholding the appellate court’s decision to award the plaintiff, a minor who suffered the traumatic amputation of a lower limb in a 2014 traffic accident, €900,000 in non-pecuniary damages and a monthly lifetime pension equal to the national minimum wage. The dispute centered on the adequacy of compensation for severe physical and psychological harm and the defendant’s argument that the award was excessive, lacked legal basis, and failed to adhere to statistical guidelines and jurisprudence regarding moral damages. Relying on Article 1357 of the Civil Code and the procedural norms under Article 488 of the Code of Civil Procedure, the Court held that the lower courts correctly applied equitable principles and jurisprudential standards to quantify the moral damages proportionally to the victim's suffering and permanent disability, clarifying that statistical guides are merely orientative and not legally binding caps. Furthermore, the Court rejected the claim of insufficient reasoning, finding that the appellate decision properly justified the permanent pension by citing the plaintiff's inability to engage in remunerated work and the ongoing high costs of care and prosthetics, thus confirming the legal and factual basis of the original compensation package.
Legislator headnote
AI generatedart. 1381 alin. (1) C. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1357 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ; Valuation of non-pecuniary damages and lifetime pensions for permanent disability in traffic accidents: binding force of statistical guidelines and jurisprudential consistency: The dispute centered on the adequacy of compensation for severe physical and psychological harm and the defendant’s argument that the award was excessive, lacked legal basis, and failed to adhere to statistical guidelines and jurisprudence regarding moral damages. Relying on Article 1357 of the Civil Code and the procedural norms under Article 488 of the Code of Civil Procedure, the Court held that the lower courts correctly applied equitable principles and jurisprudential standards to quantify the moral damages proportionally to the victim's suffering and permanent disability, clarifying that statistical guides are merely orientative and not legally binding caps. Furthermore, the Court rejected the claim of insufficient reasoning, finding that the appellate decision properly justified the permanent pension by citing the plaintiff's inability to engage in remunerated work and the ongoing high costs of care and prosthetics, thus confirming the legal and factual basis of the original compensation package.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the final order for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 9 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Biroul Naţional Carte Verde din Franţa, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, SC C. SA, D. şi E. au solicitat instanţei de judecată ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâtul Biroul Naţional Carte Verde din Franţa, în calitate de garant al celor prejudiciaţi prin accidentul rutier, care îşi exercită atribuţiile în România prin intermediul mandatarului său Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi asigurătorul SC C. SA să achite reclamantului B., ca urmare a accidentului rutier din data de 4 iunie 2014, daune materiale (342,04 RON, reprezentând cheltuieli cu medicaţia, produse de igienă şi consumabile, pampers pentru adulţi, transport şi mâncare pentru spital; 5.495,06 RON, reprezentând costul biletelor de avion pentru mamă şi fiu după producerea accidentului; 591.000 euro, reprezentând contravaloarea protezelor şi service-ului, până la vârsta de 70 de ani) şi o rentă viageră, în principal, în cuantum de 3.500 RON. În subsidiar, în cazul în care nu se va acorda această sumă, au solicitat ca renta viageră să se situeze la nivelul salariului mediu pe economie de la data producerii accidentului, respectiv 850 RON. Cu privire la acelaşi reclamant au solicitat şi daune nepatrimoniale (morale, estetice şi de agrement) în cuantum de 1.000.000 euro. Pentru reclamanta A. au solicitat acordarea de daune morale în cuantum de 300.000 euro pentru prejudiciile morale suferite din cauza accidentului în care a fost implicat fiul său.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Sentinţa nr. 4077 din data de 7 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Biroul Naţional Carte Verde din Franţa, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, SC C. SA, D. şi E.
A obligat pârâtele Biroul Naţional Carte Verde din Franţa, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, şi SC C. SA, în solidar, la plata către reclamanta A. a sumei de 10.000 euro, la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale şi 2.611,1 RON, despăgubiri pentru daune materiale, sume ce vor fi actualizate cu dobânda legală începând de la data rămânerii definitive a hotărârii.
A obligat pârâtele Biroul Naţional Carte Verde din Franţa, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, şi SC C. SA, în solidar, la plata către reclamantul B. a sumei de 900.000 euro, la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, şi 2.246,49 RON şi 146.000 euro, la cursul BNR de la data plăţii, despăgubiri pentru daune materiale, şi a unei rente lunare la nivelul salariului minim pe economia naţională începând cu data producerii accidentului - 4 iunie 2014, sume ce vor fi actualizate cu dobânda legală, începând de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.
A respins cererea de chemare în judecată pentru celelalte sume, ca neîntemeiată.
3. Apelul declarat în cauză:
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel apelanţii-pârâţi SC C. SA şi Biroul Naţional Carte Verde din Franţa, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
4. Decizia pronunţată în apel:
Prin Decizia nr. 1529 din data de 28 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelurile declarate de către apelanţii-pârâţi SC C. SA şi Biroul Naţional Carte Verde din Franţa, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, împotriva Sentinţei civile nr. 4077 din data de 7 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B. şi intimaţii-pârâţi D. şi E.
A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a înlăturat obligaţia pârâţilor, mai sus-menţionaţi, stabilită în solidar, de la plata către reclamanta A., a sumei de 10.000 euro, la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, sumă ce va fi actualizată cu dobânda legală, începând de la data rămânerii definitive a sentinţei.
A obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamantul B. a sumei de 68.000 euro (redusă de la 146.000 euro), la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, sumă ce va fi actualizată cu dobânda legală începând de la data rămânerii definitive a sentinţei.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
5. Cererea de recurs:
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs recurenta-pârâta SC C. SA, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că înţelege să critice hotărârea Curţii de Apel Bucureşti în ceea ce priveşte soluţia dată de aceasta cu referire la cuantumul despăgubirilor pentru daune morale acordate reclamantului B. şi la renta viageră, stabilită la nivelul salariului minim pe economia naţională, în favoarea acestuia.
A susţinut că instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată, a nesocotit jurisprudenţa în materie şi a solicitat ca, în caz de casare, despăgubirile pentru prejudiciul personal nepatrimonial ce vor fi acordate să fie stabilite prin raportare la sumele avute în vedere de instanţele naţionale în situaţii similare şi în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aceasta materie.
Totodată, a arătat că daunele acordate reclamantului exced limitelor prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale ce oferă criterii obiective de cuantificare raportat la jurisprudenţa instanţelor.
Recurenta-pârâtă a apreciat că instanţa de apel nu a examinat criteriul jurisprudenţial şi nu a analizat în suficientă măsura jurisprudenţa naţională, astfel cum impun dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, ceea ce echivalează în fapt, în opinia părţii, cu o cercetare incompleta a fondului cauzei.
A precizat că instanţele de judecată au arătat ca "alături de celelalte criterii de evaluare a despăgubirilor, jurisprudenţa este un reper în stabilirea cuantumului daunelor morale, menită scopului de a nu se ajunge la discrepanţe majore între cuantumul sumelor acordate persoanelor îndreptăţite" (Decizia nr. 422/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă).
De asemenea, a considerat că în mod eronat instanţa de apel nu numai că nu a reţinut, dar nici nu a făcut referire la jurisprudenţa ataşată apelului, deşi aceasta reprezintă unicul criteriu oferit de lege, iar instanţele au obligaţia de a face o corectă aplicare a acestuia.
A arătat că, dacă s-ar fi raportat la jurisprudenţa instanţelor de judecată, curtea de apel ar fi constatat că suma de 900.000 euro, acordată reclamantului, nu răspunde cerinţelor consacrate deja în mod unanim de practică - de a nu constitui o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter simbolic - ci de a reprezenta doar atât cât este necesar pentru a-i uşura sau compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure.
Recurenta-pârâtă a mai susţinut că, aşa cum au arătat instanţele de judecată, despăgubirea bănească pentru repararea prejudiciului personal nepatrimonial este, prin însăşi destinaţia sa, menită a uşura situaţia persoanei lezate, de a îi acorda o satisfacţie, ea trebuind să fie însă, în egală măsură, rezultatul analizei atente a unor elemente obiective care să înlăture posibilitatea ca aceasta să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei, cu atât mai mult cu cât fapta ilicită este săvârşită sub forma culpei şi nu a intenţiei - directe sau indirecte.
A apreciat că daunele acordate reclamantului nu păstrează acel raport de rezonabilitate şi proporţionalitate cu dauna suferită, fiind aproape de limita maximă a despăgubirii acordate în România pentru astfel de cazuri.
Totodată, a mai arătat că, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, adesea, faptul că important este principiul echităţii în materia daunelor morale, astfel încât, pe de o parte, fiecare persoană să primească o satisfacţie echitabilă, iar, pe de altă parte, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel, în ceea ce priveşte aspectul vizând renta viageră, nu a argumentat în suficientă măsură respingerea apelului pe care l-a formulat, raportat la textele de lege invocate.
Enunţând prevederile art. 1381 alin. (1) C. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, în condiţiile în care reclamantul ar putea, datorită protezelor pe care le va achiziţiona, să desfăşoare în viitor o activitate continuă (şcoală, loc de muncă etc), nu se mai impunea acordarea rentei viagere.
A apreciat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la elementele de fapt deduse judecăţii, la apărările părţilor din proces, precum şi la probele administrate în cauză.
6. Încheierea de admitere în principiu a recursului:
Prin rezoluţia din data de 5 septembrie 2018, s-a dispus comunicarea cererii de recurs către intimaţi, cu menţiunea de a depune întâmpinare, precum şi efectuarea celorlalte formalităţi de comunicare menţionate în dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au solicitat, în principal, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatarea nulităţii recursului şi, în subsidiar, respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate, ca fiind legală şi temeinică.
Solicitând să se constate nulitatea recursului, intimaţii-reclamanţi au susţinut că acesta vizează în exclusivitate situaţia de fapt şi tinde la diminuarea daunelor morale, fără a viza motivele de nelegalitate
Recurenta-pârâtă SC C. SA a depus răspuns la întâmpinare, prin care a apreciat că recursul este fondat, iar în cuprinsul întâmpinării nu se regăsesc elemente de natură a combate motivele de recurs formulate.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 27 februarie 2019, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi A. şi B.
A admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâta SC C. SA împotriva Deciziei nr. 1529 din data de 28 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a stabilit termen de judecată la data de 10 aprilie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
7. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta-pârâtă a criticat decizia instanţei de apel în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor pentru daune morale acordate intimatului-reclamant B. şi prestaţia lunară stabilită în favoarea acestuia.
În drept, a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Analizând criticile formulate de către recurenta-pârâtă SC C. SA cu privire la despăgubirile pentru daune morale în cuantum de 900.000 euro acordate intimatului-reclamant B., prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care acestea sunt încadrabile, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora.
Astfel, prin sentinţa pronunţată, prima instanţă a obligat pârâtele Biroul Naţional Carte Verde din Franţa, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi SC C. SA, în solidar, la plata către reclamantul B. a sumei de 900.000 euro, la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, instanţa de apel menţinând această soluţie prin decizia recurată în cauză.
Recurenta-pârâtă SC C. SA a criticat soluţia curţii de apel sub acest aspect, susţinând, în esenţă, că instanţa a nesocotit jurisprudenţa în materie, neanalizând în suficientă măsură jurisprudenţa naţională şi pe cea pe care a indicat-o, astfel cum impun dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, iar despăgubirile pentru daune morale acordate exced limitelor prevăzute de ghidul pentru acordarea acestora.
De principiu, în privinţa criticilor referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate, Înalta Curte reţine că, în faza procesuală a recursului, nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, instanţa de control judiciar putând analiza doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.
Potrivit art. 1357 C. proc. civ. "cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă". Aceste dispoziţii legale sunt aplicabile cauzei, fiind necontestat în prezentul litigiu că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Esenţa răspunderii civile delictuale constă în existenţa unui prejudiciu, cauzat prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane.
Ca element al răspunderii civile delictuale, prejudiciul poate îmbrăca forma prejudiciului moral, atunci când rezultă dintr-o atingere adusă prerogativelor ce constituie atributul personalităţii umane şi se manifestă prin suferinţa fizică sau morală pe care o resimte victima.
În cauză, nu este contestat faptul că intimatul-reclamant B. a suferit un prejudiciu care îl îndreptăţeşte la acordarea de despăgubiri pentru daune morale, ceea ce se contestă fiind cuantumul acestora, prin raportare la jurisprudenţa în materie pe care recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel ar fi nesocotit-o, încălcând astfel dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Normele aprobate Ordinul CSA nr. 14/2011.
Este adevărat că, în cazul daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, nu există criterii precise pentru determinarea lor, art. 49 alin. (1) lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, invocat prin motivele de recurs, stipulând că despăgubirile pentru daunele morale în cazul vătămării corporale a unei persoane se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
La nivel legislativ nu există criterii obiective de cuantificare a despăgubirilor băneşti ce pot fi acordate pentru repararea prejudiciilor morale, iar jurisprudenţa, în ceea ce priveşte prejudiciului nepatrimonial rezultat din aceeaşi categorie de fapte ilicite - accidente cauzate de autovehicul - cunoaşte variaţii foarte mari şi este lipsită de delimitări precise ale cuantumului despăgubirilor.
Instanţa de judecată este suverană în a-şi forma propria convingere asupra aspectelor deduse judecăţii, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, dar ţinând seama de principiile şi criteriile statuate de practica judiciară în materie.
În privinţa criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daune morale, jurisprudenţa naţională a fost însă constantă în a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport de consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor pretins a fi lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată viaţa familială, profesională şi socială.
Aceste criterii, în cuantificarea prejudiciului moral, sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.
Tot astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare a cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suferit victimele unui accident, precum şi consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.
Prin urmare, în ceea ce priveşte prejudiciul moral concretizat într-o suferinţă psihică, ceea ce trebuie evaluat este gravitatea suferinţei şi, întrucât prejudiciul analizat rezultă din încălcarea unor drepturi fundamentale, evaluarea gravităţii suferinţei produse trebuie să se facă ţinând seama de importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, de situaţia personală a victimei, de personalitatea şi psihologia ei, de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate.
În acelaşi timp, la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate trebuie avut în vedere criteriul echităţii şi, dacă gravitatea prejudiciului produs este mare, este echitabil ca şi despăgubirea ce se acordă să fie în cuantum proporţional.
În acelaşi sens, despăgubirile acordate trebuie să respecte criteriul unui raport de proporţionalitate cu dauna suferită, Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmând în jurisprudenţa sa că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă valorilor sociale ocrotite, cu intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.
În speţă, instanţa de apel, apreciind asupra cuantumului despăgubirilor pentru daune morale acordate de către tribunal, a considerat, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, că acesta este temeinic şi legal, raportat la situaţia concretă a părţii şi la criteriile şi principiile de stabilire a întinderii despăgubirilor morale, astfel cum acestea au fost reţinute în doctrină şi în jurisprudenţa naţională şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, criterii şi principii pe care le-a evocat pe larg în cuprinsul motivării deciziei recurate.
Astfel, curtea de apel a reţinut că, la stabilirea despăgubirilor, trebuie avute în vedere gravitatea prejudiciului nepatrimonial, importanţa valorii lezate, durata în timp a consecinţelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferinţelor şi intensitatea acestora, ecoul social al suferinţei şi influenţa asupra vieţii personale şi sociale, importanţa şi interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepţie care pot duce la alterarea personalităţii persoanei prejudiciate, aspecte şi corelaţii legate de vârsta, sexul, viaţa familială şi socială a persoanei prejudiciate.
De asemenea, instanţa de apel, în analiza sa, a avut în vedere şi principiile echităţii şi proporţionalităţii, în raport de dauna suferită, evocate de jurisprudenţa şi doctrina în materie, precum şi că suma de bani acordată cu titlu de daune morale, prin cuantumul acordat, nu trebuie să tindă către o îmbogăţire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă un caracter pur simbolic, fiind necesar a fi rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, dar şi a practicii judiciare în materie, deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc de îmbogăţire a terţelor persoane păgubite.
Astfel, curtea de apel, pentru a valida soluţia instanţei de fond cu privire la daunele morale acordate intimatului-reclamant, a avut în vedere situaţia concretă a victimei accidentului, astfel cum aceasta a fost reţinută de către tribunal (la vârsta de 13 ani, intimatul-reclamant B. a suferit leziuni traumatice care i-a pus în pericol viaţa şi a rămas cu infirmitate fizică posttraumatică şi prejudiciu estetic grav şi permanent prin amputarea traumatică a membrului inferior stâng) şi a evaluat prejudiciul moral suferit de către acesta şi cuantumul despăgubirii prin raportare la criteriile şi principiile ce rezultă din doctrina şi jurisprudenţa în materie.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că nu se poate reţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 49 alin. (1) lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, neexaminând criteriul jurisprudenţial şi neanalizând în suficientă măsură jurisprudenţa naţională şi pe cea indicată de către parte, în condiţiile în care curtea de apel a apreciat asupra cuantumului despăgubirilor morale acordate intimatului-reclamant prin raportare la criteriile statuate de jurisprudenţa în materie.
Sub acest aspect nu prezintă nicio relevanţă împrejurarea că instanţa de apel nu a făcut trimitere la hotărârile indicate de către parte, în condiţiile în care aceasta a procedat la o analiză de ansamblu a jurisprudenţei şi a dat eficienţă criteriilor şi principiilor ce rezultă din jurisprudenţa naţională şi a Curţii de la Strasbourg, iar dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011 nu exclud o astfel de analiză, ci doar impun instanţelor obligaţia de a se raporta la criteriile de apreciere ce rezultă din jurisprudenţa naţională.
Totodată, sunt lipsite de relevanţă cele arătate în susţinerea recursului, potrivit cărora, la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale, acordate intimatului-reclamant B. nu poate fi avută în vedere hotărârea prin care unei victime i-a fost acordată suma de 1.000.000 euro, întrucât aceasta are un caracter singular, iar în acel litigiu niciuna dintre părţi nu a solicitat micşorarea cuantumului, fiind invocate alte aspecte.
Astfel, se reţine că instanţa de apel nu şi-a întemeiat soluţia pronunţată cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru daune morale acordate intimatului-reclamant în raport de decizia anterior menţionată, ci pe analiza realizată cu aplicarea criteriilor de apreciere ce rezultă din jurisprudenţa în materie la situaţia concretă din speţă.
În ceea ce priveşte critica prin care se invocă faptul că despăgubirile morale acordate intimatului-reclamant exced limitelor prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale, Înalta Curte reţine că acest studiu de practică nu poate constitui, în lipsa unei dispoziţii legale care să îl definească ca atare, un criteriu legal obligatoriu pentru instanţe, a cărui neaplicare să atragă desfiinţarea unei hotărâri.
Simplele cifre statistice, astfel cum sunt conţinute în ghid, nu sunt suficiente pentru a putea fi considerate relevante din punctul de vedere al exigenţelor unui criteriu şi nu se pot impune, cu forţă obligatorie, în lipsa unei trimiteri normative exprese la un atare mecanism de cuantificare, având, cel mult, un caracter orientativ pentru instanţe.
Prin urmare, nu se poate imputa instanţei de apel pronunţarea hotărârii atacate cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, faţă de faptul că nu a avut în vedere, la cuantificarea daunelor morale, ghidul la care face trimitere recurenta-pârâtă, acesta neconstituind un criteriu legal pe care instanţele să fie ţinute a-l respecta, în stabilirea plafonului de despăgubiri.
Astfel, în raport de cele anterior expuse, nu se poate reţine că instanţa de apel a încălcat sau a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material, atunci când a menţinut cuantumul daunelor morale acordate intimatului-reclamant B. de către prima instanţă, suma de 900.000 euro fiind stabilită în mod corect prin raportare la circumstanţele concrete ale speţei, situaţia victimei şi la criteriile de apreciere care rezultă din jurisprudenţa în materie, astfel cum acestea au fost evidenţiate în decizia recurată.
Suferinţele psihice şi fizice îndurate de către intimatul-reclamant, căruia i-a fost amputat un picior şi, care, datorită vârstei fragede, nu poate să conştientizeze situaţia în care se află, au avut repercusiuni asupra vieţii şi psihicului acestuia, recuperarea sa din punct de vedere emoţional fiind una dificilă şi de lungă durată, iar restrângerea capacităţii de deplasare reprezentând un impediment serios şi permanent în a avea o viaţă socială normală.
În dezvoltarea celei de-a doua critici aduse hotărârii atacate, încadrabilă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că, în ceea ce priveşte menţinerea rentei viagere stabilite în favoarea intimatului-reclamant B., hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la elementele de fapt deduse judecăţii, la apărările părţilor din proces ca şi la probele administrate în cauză.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, motivarea hotărârii reprezentând o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar.
Obligaţia pe care şi art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale o impune instanţelor naţionale de a-şi motiva decizia nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Aşa cum a arătat instanţa europeană, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă naţională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuşi, în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României).
Înalta Curte constată că, în cauză, această garanţie procesuală a fost respectată, instanţa de apel arătând motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia de menţinere a rentei lunare stabilite în favoarea intimatului-reclamant B., ceea ce permite, în raport de criticile formulate prin motivele de recurs, efectuarea controlului de legalitate în prezenta cale de atac.
Curtea de apel a confirmat hotărârea primei instanţe în ceea ce priveşte situaţia de fapt, a răspuns prin considerente comune criticilor invocate de apelanţii-pârâţi, cenzurând astfel concluziile părţilor, şi a arătat care sunt argumentele pentru care a menţinut soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte renta lunară stabilită în favoarea intimatului-reclamant.
Astfel, instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe, apreciind nefondate criticile formulate şi considerând că, în mod corect, s-a reţinut de către prima instanţă că, din depoziţia martorului audiat şi din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, anterior producerii accidentului, reclamantul era elev.
Totodată, a reţinut starea de necesitate a părţii care, pe viitor, nu v-a putea desfăşura o activitate remunerată, prevederile art. 50 din Norma CSA 23/2014, precum dispoziţiile art. 1385 C. civ. şi a arătat că prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care, în condiţii obişnuite, victima accidentului ar fi putut să-l realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
A constat că, în speţă, costurile vieţii intimatului-reclamant sunt mult mai mari decât ale unei persoane fără acest handicap, având în vedere că va necesita îngrijire permanentă, medicaţie şi un regim alimentar special.
Considerând că, în mod corect, prima instanţă a acordat o prestaţie periodică lunară, la nivelul salariului minim pe economie, începând cu data producerii accidentului, 4 iunie 2014, şi până la încetarea stării de nevoie, în temeiul art. 1389 C. civ. şi, validând raţionamentul primei instanţe sub acest aspect, curtea de apel, implicit, a înlăturat criticile formulate de apelanta-pârâtă SC C. SA.
Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, iar în raport de cele reţinute sub acest aspect de către instanţa de apel, susţinerile recurentei-pârâte SC C. SA, potrivit cărora hotărârea recurată nu a fost motivată şi argumentată suficient în ceea ce priveşte renta lunară acordată intimatului-reclamant, sunt nefondate.
Totodată, susţinerea recurentei-pârâte, în sensul nu se impunea acordarea rentei viagere, în condiţiile în care reclamantul ar putea, datorită protezelor pe care le va achiziţiona, ca, în viitor, să desfăşoare o activitate continuă, nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii care să poată fi supuse analizei instanţei de recurs, ci priveşte modul în care instanţa de apel a dat eficienţă probelor administrate în cauză şi care au determinat convingerea acesteia că, pe viitor, intimatul-reclamant nu va putea desfăşura o activitate remunerată.
În consecinţă, Înalta Curte, constatând că instanţa de apel a efectuat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale ce guvernează această materie, iar hotărârea atacată este temeinic motivată, nefiind astfel întrunite cerinţele cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă SC C. SA, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâta SC C. SA împotriva Deciziei nr. 1529 din data de 28 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 aprilie 2019.
Procesat de GGC - LM