Cassation annulment for failure to frame illegality grounds: challenge to factual evidence and medical causality in state liability for detention conditions

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 şi în Dosar conexat nr. x/2016, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, obligarea pârâţilor la plata sumei de 5 milioane euro daune morale pentru condiţiile de detenţie improprii în care a fost încarcerat, în urma cărora a fost infectat cu virusul hepatic C.

Ulterior, conform încheierii de şedinţă din 15.12.2017, reclamantul a reprecizat pretenţiile pentru perioada 13.04.2013 - 14.05.2013 petrecută în Arestul IPJ Satu Mare, de unde a contactat virusul hepatic C. Nu a mai susţinut pretenţiile pentru condiţiile necorespunzătoare de detenţie.

Prin Sentinţa nr. 350/D din 15 decembrie 2017 Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR); a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice; a obligat pârâţii la plata sumei de 3000 euro daune morale către reclamant sau echivalentul în RON, la cursul oficial BNR de la data efectuării plăţii; a respins restul pretenţiilor formulate.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost încarcerat în centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul IPJ Satu Mare la data de 13.04.2013 în baza Ordonanţei de reţinere dată în Dosarul penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, iar în data de 13.04.2013 a fost emis pe numele acestuia mandatul de arestare preventivă nr. 20 de către Judecătoria Satu Mare, astfel că la data de 14.05.2013 a fost transferat la Penitenciarul Satu Mare.

S-a susţinut de către reclamant că a fost infectat cu virusul hepatic C în timpul arestului preventiv, infecţie care a putut fi contactată în urma utilizării unui aparat de ras de tip BIC, folosit anterior şi pe care l-a primit, în timpul arestului, aşa cum rezultă din adresa nr. x/15.02.2017.

Din concluziile raportului medico-legal a rezultat că reclamantul suferă de diagnosticul hepatită cronică virală C şi ciroză hepatică, printre posibilităţile de contactare fiind enumerată şi folosirea unor obiecte de igienă personală infectate, cum a fi aparat de ras, instrumente de manichiură etc.

Perioada în care virusul C poate fi detectat este de 4 - 6 săptămâni de la infectare. În cauză data diagnosticării hepatitei virale C a fost 15.07.2013, iar în calcul se ia perioada de incumbare de 4 - 6 săptămâni înainte de această dată când reclamantul se afla în arestul IPJ Satu Mare. După transferarea la Penitenciarul Satu Mare, 14.05.2013, nu rezultă că reclamantul a primit aparat de ras şi de la locul deţinerii, prin urmare perioada de incubaţie atinge perioada în care acesta s-a aflat în arest preventiv.

Deşi nu există mijloace de probă directe, prin care să se stabilească că reclamantul putea fi infectat cu acest virus şi anterior încarcerării din anul 2013, întrucât s-a aflat în executarea unor pedepse încă din anul 2004, 2006, 2008, 2009, potrivit fişelor medicale depuse la dosar, în istoricul medical nu apare o astfel de constatare, dar nici nu rezultă că s-ar fi efectuat teste serologice de verificare.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că există indicii suficient de conturate care au greutatea şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins.

Chiar în ipoteza în care reclamantul ar fi fost deja infectat cu acest virus anterior anului 2013, autorităţile în cauză aveau obligaţia de a lua toate măsurile legale pentru predarea obiectelor de igienă personală, în condiţii igienico-sanitare de siguranţă, asigurarea unui standard minim obligatoriu privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate în vederea ocrotirii sănătăţii, drept care este statuat prin art. 34 din Constituţia României.

Culpabilitatea conduitei autorului faptei ilicite reprezintă o condiţie esenţială, însă există şi situaţii în care răspunderea delictuală este obiectivă, condiţii în care nu mai este necesară dovedirea culpei autorului. Această formă a răspunderii civile delictuale se întemeiază pe obligaţia de garanţie şi are ca suport riscul de autoritate sau de activitate, fiind însoţită de principiul precauţiunii (art. 1349, art. 1357 - 1380 C. civ.) şi exclude lipsa calităţii procesuale pasive invocată de Statul Român şi IPJ Satu Mare, prin întâmpinare, răspunderea statului şi a organelor judiciare fiind întemeiată pe ideea de garanţie şi securitate pentru persoanele faţă de care sunt iniţiate diverse proceduri în temeiul raporturilor de autoritate.

Referitor la pârâtul IGPR Bucureşti, tribunalul a reţinut că acesta nu are atribuţii directe de administrare şi gestionare a centrelor de reţinere şi arestare preventivă organizate la nivelul judeţului, conform legii de organizare a Poliţiei Române nr. 218/2002, sens în care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

În privinţa daunelor morale, tribunalul a apreciat că suma solicitată de către reclamant este excesivă, cuantumul de 3000 euro fiind de natură să reprezinte o satisfacţie echitabilă şi să evite o îmbogăţire fără justă cauză.

În privinţa daunelor materiale solicitate prin acţiune, tribunalul a constatat că acestea nu au fost dovedite.

Prin Decizia nr. 990 din 11 octombrie 2018 Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei şi a respins, ca nefondate, apelurile pârâţilor Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Referitor la apelul reclamantului, instanţa de apel a reţinut că, deşi acesta a fost înştiinţat despre obligaţia legală de a timbra, iar cererea de acordare a ajutorului public judiciar a fost respinsă, la dosar nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru, sens în care în cauză intervine sancţiunea anulării căii de atac, situaţie ce face de prisos analizarea criticilor formulate, prioritar fiind aspectul procedural menţionat.

Referitor la apelurile pârâţilor, instanţa de apel a reţinut că în cauză au fost administrate probe pe baza cărora s-a stabilit că reclamantul prezintă diagnosticul de hepatită cronică virală C şi ciroză hepatică, au fost evidenţiate modalităţile în care acest virus putea fi dobândit, perioada în care putea interveni infectarea, precum şi faptul că în fişa medicală pentru deţinuţi (reţinuţi) nr. 132/6 din data de 12.04.2013 a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, apare consemnată starea apelantului reclamantului la arestare, ca fiind clinic sănătos.

Hepatita cronică virală a fost consemnată pentru întâia dată în Scrisoarea medicală, secţia Chirurgie nr. FO1273/2013 Penitenciar Oradea, întocmită după o perioadă de internare cuprinsă între 15.07.2013 - 2.08.2013, unul dintre diagnosticele la externare fiind hepatita cronică virală C (AcHCV pozitiv).

Referitor la perioada anterioară arestării apelantului, s-a reţinut că acesta nu a figurat în evidenţa medicului de familie din 01.01.2011 - 12.04.2013, nu a avut nicio consultaţie la cabinetul medical şi nu se afla menţionat în evidenţa persoanelor purtătoare de virus hepatic C.

Din actele dosarului şi declaraţiile martorilor a rezultat că, pe perioada încarcerării, reclamantul a primit obiecte de igienă personală, printre care şi un bic ce nu era înfoliat, nu era sigilat şi pe care acesta l-a folosit pentru bărbierit. Au rezultat, de asemenea, condiţiile precare din celulă: găleată pentru nevoile biologice, baie comună pe hol, lumină naturală aproape inexistentă, aerisirea prin deschiderea uşii spre hol, pereţi murdari, absenţa în cameră a unui grup sanitar etc.

Autorităţile din arest nu au produs niciun document prin care să se fi relevat că apelantului reclamant i s-a predat un aparat de bărbierit sigilat, ceea ce conduce la concluzia că acesta a beneficiat de facilităţi sanitare neadecvate, respectiv de lipsă de igienă, făcând astfel credibile susţinerile acestuia.

Examinarea medicală efectuată în momentul arestării a atestat că reclamantul era sănătos, iar ulterior, sub durata detenţiei, acesta a fost diagnosticat cu afecţiunea gravă menţionată, împrejurare care corelată cu faptul predării către acesta, în momentul încarcerării, a unui aparat de bărbierit nesigilat, permite a se trage concluzii cu privire la temeinicia alegaţiilor reclamantului, contrariul celor afirmate nefiind probat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pârâtul Inspectoratul de Poliţie al judeţului Satu Mare, formulând următoarele critici:

- Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1349, 1357 - 1380 C. civ., art. 327 şi 329 C. proc. civ., reţinând, în mod greşit, existenţa faptei ilicite săvârşite de către IPJ Satu Mare, pe baza unor simple prezumţii, iar nu pe date şi înscrisuri certe, în condiţiile în care reclamantul nu a probat faptul pozitiv al infectării cu virusul hepatitei C;

- Instanţa de apel a dat o interpretare eronată concluziilor expertizei medico-legale efectuată în cauză şi a înscrisurilor medicale depuse în probaţiune, în condiţiile în care expertiza a concluzionat, la pct. 5, că nu există date medicale în documentaţia existentă prin care să se poată stabili cu certitudine data infectării cu virusul hepatic C, aceasta putând interveni oricând anterior datei diagnosticării (15.07.2013), cu luarea în calcul a perioadei de incubare de 4 - 6 săptămâni specifice acestei infecţii, respectiv cu minim 4 - 6 săptămâni înainte de data de 15.07.2018. În acest sens, recurentul arată că dacă perioada de incubaţie este de 4 - 6 săptămâni, iar predarea aparatului de ras nesigilat s-a făcut la 01.05.2013, se poate deduce că infectarea a avut loc începând cu data de 03.06.2013, deci anterior introducerii reclamantului în arestul IJP Satu Mare;

- Sub aspectul momentului infectării este lipsit de relevanţă faptul că reclamantul ar fi primit un aparat de ras nesigilat, câtă vreme primele investigaţii care puteau să releve virusul hepatitei C au fost făcute abia în 15.07.2013, iar faptul că reclamantul nu a figurat până atunci în evidenţa medicului de familie cu boli cronice nu conduce automat la concluzia certă că până la momentul introducerii în arestul IPJ Satu Mare acesta nu a fost bolnav;

- În cauză nu există faptă ilicită care să atragă răspunderea civilă a recurentului-pârât, întrucât această afecţiune era cronicizată în anul 2013, iar în cauză nu s-au administrat probe certe în acest sens. Contrar celor reţinute de instanţa de apel, concluzia din fişa medicală în sensul că reclamantul era aparent sănătos, nu are relevanţă, întrucât este rezultatul unui examen sumar, iar fişele medicale din penitenciarele în care a mai fost încarcerat reclamantul, deşi nu cuprind date despre existenţa bolii, nu cuprind nici elemente din care să rezulte că ar fi fost efectuate investigaţii medicale amănunţite. În lipsa unor acte medicale concrete, declaraţiile martorilor sunt nerelevante şi nu pot fi primite;

- Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 329 C. proc. civ., întrucât s-a bazat, în soluţia pronunţată, doar pe afirmaţiile reclamantului şi pe susţinerile martorului B., pe o interpretare eronată a concluziilor expertizei medico-legale şi reţinând împrejurări fără legătură de cauzalitate cu pretinsa faptă ilicită;

- Instanţa de apel nu a arătat în ce constă relaţia de cauzalitate între aparatul de bărbierit primit de reclamanta la data de 01.05.2013, infectarea ipotetică a acestuia cu virusul hepatitei C prin utilizarea aparatului pretins nesigilat şi prejudiciul moral;

- Instanţa de apel nu a pornit de la fapte cunoscute, bazate pe probe directe, care să inducă existenţa faptului vecin şi conex cu cel generator de drepturi, ci a pornit de la presupuneri şi afirmaţii nedovedite ale reclamantului sau ale unor martori, care nu puteau conduce la prezumţii.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 18.02.2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 08.03.2019 recurentul a formulat punct de vedere la raport prin care a arătat că recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Deşi în mod formal recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul nu dezvoltă critici de nelegalitate cu privire la dreptul substanţial aplicabil, ci se referă exclusiv la modul în care a fost dovedit caracterul ilicit al faptei. Or, aspectele privind modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate nu pot fi avute în vedere în calea extraordinară de atac a recursului, în care sunt analizate doar aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate.

Astfel, potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Deşi recurentul indică texte legale referitor la care arată că ar fi fost greşit interpretate şi aplicate (art. 1349, 1357 - 1380 C. civ., art. 327 şi 329 C. proc. civ.), argumentele expuse se circumscriu unor chestiuni de fapt ale cauzei, respectiv unor aspecte legate de administrarea probatoriilor, ce nu pot fi analizate de către instanţa de recurs în controlul de legalitate specific acestei căi de atac.

Astfel, se arată în memoriul de recurs că reclamantul nu a probat faptul pozitiv al infectării cu virusul hepatitei C; că instanţa a dat o interpretare eronată concluziilor expertizei medico-legale efectuată în cauză şi a înscrisurilor medicale depuse în probaţiune; că este lipsit de relevanţă faptul că reclamantul ar fi primit un aparat de ras nesigilat, câtă vreme primele investigaţii care puteau să releve virusul hepatitei C au fost făcute abia în 15.07.2013; că afecţiunea reclamantului era cronicizată în anul 2013, iar în cauză nu s-au administrat probe certe în acest sens; că în soluţia pronunţată instanţa s-a bazat doar pe afirmaţiile reclamantului şi pe susţinerile martorului B., pe o interpretare eronată a concluziilor expertizei medico-legale şi reţinând împrejurări fără legătură de cauzalitate cu pretinsa faptă ilicită; că nu s-a arătat în ce constă relaţia de cauzalitate între aparatul de bărbierit primit de reclamanta la data de 01.05.2013, infectarea ipotetică a acestuia cu virusul hepatitei C prin utilizarea aparatului pretins nesigilat şi prejudiciul moral.

Toate aceste susţineri însă privesc elementele de fapt ale cauzei şi modalitatea de interpretare nu a textelor legale incidente, ci a probatoriilor administrate, ceea ce nu poate face obiect de analiză în recurs.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliţie al judeţului Satu Mare împotriva Deciziei nr. 990/A/11.10.2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliţie al judeţului Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, judeţul Satu Mare împotriva Deciziei nr. 990/A/11.10.2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., intimaţii-pârâţi Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV