Inadmissibility of appeal against extraordinary revision decision where underlying ruling lacked appeal route
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal (recurs) filed by the applicant against the Brașov Court of Appeal's decision annulling a motion for revision on grounds of non-payment of stamp duty, thereby upholding the lower court's procedural ruling. The dispute arose from the applicant's attempt to exercise the extraordinary appeal remedy of revision against a prior decision that had rejected a motion to set aside, which itself had challenged a decision rejecting an appeal against a first-instance judgment concerning civil claims. The decisive legal basis was Article 513(5) of the Code of Civil Procedure, which provides that the appeal route available for a decision on revision is the same as that for the revised decision; because the initial decision triggering the subsequent extraordinary appeals did not have the appeal route of "recurs" open, the corresponding decisions in the subsequent extraordinary proceedings were also not subject to "recurs," rendering the applicant's appeal inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 pct. 10 C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against extraordinary revision decision where underlying ruling lacked appeal route: Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ. "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 17/R/17.01.2019 pronunţată în Dosar nr. x/2018 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. în temeiul art. 509 pct. 10 C. proc. civ., împotriva Deciziei nr. 656/R/03.12.2018 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosar nr. x/2018.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7, 8 C. proc. civ., revizuenta A., arătând, în esenţă, că i-au fost încălcate în mod grav drepturile procesuale, procedându-se, în mod nelegal, la judecarea cauzei în lipsa acesteia, deşi nu a existat un acord în acest sens, cu favorizarea nejustificată şi nelegală a părţilor adverse.
A mai arătat recurenta că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, completul de judecată care a pronunţat hotărârea atacată era incompatibil să judece cauza, şi că toate hotărârile pronunţate în litigiile anterioare au fost date în această manieră, fiind pronunţate în contradictoriu cu persoane care nu aveau calitate procesuală.
A solicitat daune morale în cuantum de 200.000 euro pentru prejudiciul rezultat ca urmare a soluţionării defectuoase, nelegale, a pricinilor în care figurează ca parte.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ. "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Revizuenta exercită calea de atac a recursului împotriva unei decizii ce a soluţionat o revizuire în sensul anulării, ca netimbrată (Decizia nr. 17/R/17.01.2019), revizuire împotriva unei decizii ce nu avea deschisă calea de atac a recursului, respectiv Decizia nr. 656/R/03.12.2018, prin care s-a respins o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei decizii (Decizia nr. 426/R/27.09.2018) prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul împotriva Deciziei nr. 221/Ap/20.02.2018 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosar nr. x/2017, în cauza având ca obiect pretenţii.
Întrucât prima hotărâre ce a declanşat exercitarea ulterioară a căilor extraordinare de atac nu avea deschisă calea recursului, şi anume Decizia nr. 426/R/27.09.2018, rezultă că nici deciziile pronunţate în respectivele căi extraordinare de atac, printre care şi Decizia nr. 17/R/01.2019 recurată în prezenta cauză, nu aveau deschisă o atare cale de atac, astfel încât recursul exercitat împotriva unei asemenea decizii este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta A., împotriva Deciziei nr. 17/R/17.01.2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 17/R/17.01.2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, în contradictoriu cu intimata B., prin reprezentant legal, cu sediul în Braşov, judeţul Braşov.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 aprilie 2019.
Procesat de GGC - GV