Constitutional unconstitutionality of expropriation law's omission of expropriator's duty to provide comparable property transaction data.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, la data de 25.01.2019 (cu prilejul judecării apelurilor împotriva Sentinţei nr. 124/C/03.07.2017 a Tribunalului Bihor), reclamanţii A., B. au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 raportat la prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţia României.

În motivare, reclamanţii au arătat că cererea este justificată de următoarele lacune ale textului legal:

- Lipsa prevederii obligaţiei expropriatorului, ca iniţiator şi gestionar al exproprierii, de a transmite expropriatului într-un termen dat (minim 90 de zile anterior datei exproprierii), propunerea sa de despăgubire, pe baza preţurilor cu care se vând imobile de acelaşi fel şi în aceeaşi zonă;

- Lipsa prevederii ca dacă expropriatorul deţine informaţii privind preţurile de tranzacţie pentru imobile de acelaşi fel, înainte de data exproprierii, dar nu le pune la dispoziţie cu minim 30 de zile înainte de această dată, expropriatorul datorează expropriatului penalizări de întârziere de la data exproprierii, conform C. fisc. , până la data păţii efective a despăgubirii;

- Lipsa prevederii dreptului expropriatorului de a decide exproprierea la data anunţată, indiferent de răspunsul expropriatului, dar pe baza cererii de acţionare a acestuia în instanţă în caz de răspuns negativ;

- Lipsa prevederii ca, în caz că expropriatorul este presupus că deţine dovezi relevante de preţuri pentru imobile comparabile, dar susţine că nu le are, dreptul oricărei părţi (expropriator sau expropriat) de a prezenta, până la un termen limită, stabilit de instanţă, dovezi şi analize în susţinerea cererilor.

Reclamanţii au mai arătat că în cauză, lacunele legislative menţionate au condus la discriminarea acestora, în sensul că au fost obligaţi să depună documentaţii de tranzacţii pe care nu le deţineau şi nu le puteau obţine oficial, în timp ce pârâţii dispuneau de astfel de dovezi, pe care însă nu le-au prezentat decât după 4 ani de la expropriere.

Experţii numiţi în cauză au dat dovadă de o pregătire profesională precară şi de necunoaşterea legii, încălcând dispoziţiile O.G. nr. 24/2011, precum şi cele ale Codului de etică al evaluatorilor autorizaţi publicat în Monitorul Oficial nr. 369/31.05.2012.

Faţă de cele arătate, reclamanţii au apreciat că se impune sesizarea Curţii Constituţionale, întrucât s-a creat o discriminare şi o inegalitate vădită de tratament juridic între expropriator (totdeauna reprezentant al unei instituţii publice), ce tinde să-şi impună punctul de vedere legat de expropriere şi expropriat (de regulă, o persoană fizică sau juridică privată) care nu deţine informaţii şi servicii specializate de natură să-i permită o analiză temeinică a elementelor de despăgubire.

În consecinţă, lipsa unei obligaţii legale a expropriatorului privind furnizarea informaţiilor legate de preţurile bunurilor de acelaşi tip cu cele vizate de expropriere, conduce la inegalitatea de tratament juridic între cei doi subiecţi, în avantajul net al expropriatorului.

Prin încheierea de şedinţă din 11.03.2019 Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând că instanţa de contencios constituţionale s-a pronunţat deja, prin Decizia nr. 380/2015, în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, prin raportare la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, stabilind că sunt contrare dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Constituţie. Pe de altă parte, prin solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale se fac propuneri de lege ferenda şi se invocă lacune legislative, neaducându-se critici de neconstituţionalitate.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, reclamanţii A., B.

În motivarea recursului, reclamanţii au arătat că, raportat la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii lor, excepţia invocată are legătură cu cauza, fiind formulată în legătură cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că legiuitorul nu a avut în vedere faptul că există o inegalitate de tratament juridic între expropriator şi expropriat, expropriatorul fiind mereu o autoritate publică ce are acces la informaţii legate de valoarea bunurilor supuse exproprierii. Această diferenţă de statut juridic trebuia echilibrată în sensul stabilirii unei obligaţii în sarcina expropriatorului de a oferi informaţii cu privire la preţurile de tranzacţionare, astfel încât oferta de dezdăunare să fie corectă şi în conformitate cu art. 44 alin. (3) teza ultimă din Constituţia României, ce garantează o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Astfel, având în vedere obiectul cauzei (cuantumul despăgubirilor pentru suprafaţa de teren de 416 mp expropriat reclamanţilor) şi lipsa obligaţiei expropriatorului de a oferi informaţii legate de valoarea bunului expropriat, există o legătură indisolubilă între excepţia invocată şi litigiul în derulare.

Recurenţii-reclamanţi au mai arătat că nu au identificat decizii ale Curţii Constituţionale care să fi analizat aspectele ridicate de către aceştia prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, existând doar decizii care s-au pronunţat asupra dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, dar din altă perspectivă, respectiv aceea a momentului la care se raportează valoarea de tranzacţionare, iar nu la obligaţia de informare privind preţul de tranzacţionare şi propunerea de lege ferenda pentru procedura de urmat, aşa cum este cazul în speţă.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta este ridicată să verifice îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.

Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiţii nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cauză, excepţia nu îndeplineşte condiţia conform căreia excepţia trebuia să privească o dispoziţie legală cuprinsă într-o lege sau ordonanţă în vigoare, întrucât petenţii nu învederează ce este contrar Constituţiei, ci ceea ce lipseşte din textul supus acestei proceduri judiciare.

În lipsa argumentelor care să susţină contrarietatea unei anume dispoziţii legale cu legea fundamentală, indicarea pur formală a textului legal ce se pretinde a fi neconstituţional nu este suficientă pentru aprecierea, ca fiind îndeplinită, a condiţiei ca excepţia să privească o dispoziţie cuprinsă într-o lege sau ordonanţă în vigoare, întrucât elementele învederate de către petenţi nu se regăsesc în normă ca atare, ci, apreciază aceştia, se impun a fi adăugate de lege ferenda.

Neconstituţionalitatea normei implică existenţa unei dispoziţii legale care încalcă drepturi consacrate prin legea fundamentală, iar nu viduri legislative, remediabile în proceduri specifice, care exced prezentului cadru procesual.

Lacuna legislativă nu poate fi contrară Constituţiei, căci prerogativele presupus neconstituţionale nu există ca atare.

În cauză nu se indică deficienţe juridice ale art. 26 în vigoare, ci se evocă lipsuri ale textului legal, despre care petenţii arată cum ar trebui complinite, respectiv: lipsa prevederii obligaţiei expropriatorului de a transmite expropriatului într-un termen dat (minim 90 de zile anterior datei exproprierii), propunerea sa de despăgubire, pe baza preţurilor cu care se vând imobile de acelaşi fel şi în aceeaşi zonă; lipsa sancţiunii expropriatorului care deţine informaţii privind preţurile de tranzacţie pentru imobile de acelaşi fel, înainte de data exproprierii, dar nu le pune la dispoziţie cu minim 30 de zile înainte de această dată; lipsa prevederii dreptului expropriatorului de a decide exproprierea la data anunţată, indiferent de răspunsul expropriatului, dar pe baza cererii de acţionare a acestuia în instanţă în caz de răspuns negativ; lipsa prevederii ca, dacă expropriatorul este presupus că deţine dovezi relevante de preţuri pentru imobile comparabile, dar susţine că nu le are, părţile să aibă dreptul de a prezenta, până la un termen limită, stabilit de instanţă, dovezi şi analize în susţinerea cererilor.

Cerinţa ca dispoziţia obiect al controlului de neconstituţionalitate să fie cuprinsă într-o lege sau ordonanţă în vigoare are ca obiect dreptul pozitiv, respectiv totalitatea normelor juridice efectiv aplicabile într-un stat la un anumit moment şi implică indicarea, de către partea titulară a dreptului de invoca excepţia, a încălcărilor constituţionale pe care acea dispoziţie, prin formularea ei (iar nu prin omisiune), le săvârşeşte.

Cum în cauză petenţii nu s-au conformat acestei obligaţii, în mod corect, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ce nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B. împotriva încheierii de şedinţă din 11 martie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B. împotriva încheierii de şedinţă din 11 martie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Oradea, Consiliul Local al Municipiului Oradea, ambii cu sediul în Oradea, Piaţa Unirii nr. 1, judeţul Bihor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV