Unregulated panel composition and inadmissibility of constitutional challenge to legislative void

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17.01.2019 la dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, având ca obiect contestaţie în anulare, contestatorul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, despre care arată că încalcă art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 126 alin. (4) din Constituţia României, precum şi art. 6 parag. nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În motivare, a arătat, în esenţă, că stabilirea compunerii completelor de judecată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 80/12.12.2017 pentru anul 2018 este nelegală şi încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât printr-un act administrativ se stabileşte o chestiune ce nu poate fi reglementată decât printr-o lege organică.

În argumentarea excepţiei, petentul a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/07.11.2018, prin care s-a reţinut că această entitate administrativă (Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) "s-a transformat într-una jurisdicţională, din moment ce a decis legala compunere a instanţei, ceea ce a afectat dreptul la un proces echitabil în componenta sa esenţială ce priveşte imparţialitatea completului de judecată".

A mai arătat petentul că art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 nu numai că nu reglementează compunerea instanţei, dar acordă Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi puteri discreţionare în determinarea compunerii acestor complete.

Neexistând vreun mecanism procedural consacrat prin vreo lege organică de constituire a completelor de 3 judecători, aceştia sunt numiţi în mod unilateral, colegial şi arbitrar de conducerea instanţei, fiind încălcat principiul imparţialităţii şi dreptul la un proces echitabil.

Prin încheierea de şedinţă din 7 martie 2019 pronunţată în Dosar nr. x/2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins cererea formulată de petentul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că sesizarea nu întruneşte condiţiile cumulative de admisibilitate instituite prin dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, rep., întrucât, deşi aceasta a fost formulată de o parte în faţa unei instanţe de judecată şi deşi vizează o dispoziţie dintr-o lege ce nu a fost anterior declarată ca fiind neconstituţională, s-a apreciat că excepţia invocată priveşte dispoziţii legale ce nu au legătură cu soluţionarea cauzei, respectiv o contestaţie în anulare îndreptată împotriva deciziei civile nr. 297/15.02.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A., arătând că prin refuzul de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia invocată, instanţa supremă încalcă Constituţia României, aşa cum s-a reţinut de altfel şi prin decizia Curţii Constituţionale nr. 685/07.11.2018 privind nelegala compunere a completelor de 5 judecători.

Mai arată că, prin soluţia pronunţată, este împiedicată posibilitatea corectării neconcordanţelor reglementărilor criticate, aşa cum petentul a probat prin invocarea, la termenul din 17.01.2019, în dosarul nr. x/2018, a excepţiei de neconstituţionalitate privind nelegala compunere a completelor de 3 judecători, referitor la care nu există nicio dispoziţie care să statueze asupra modului de compunere al acestora.

Excepţia de neconstituţionalitate a art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 putea fi invocată de către instanţă, din oficiu, instanţă care însă nu numai că nu a procedat astfel, ci a respins solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale, vătămând în mod grav drepturile procesuale ale petentului.

Încheierea atacată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 126 alin. (1), (2), (4) din Constituţia României, art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare la recurs.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte reţine că acesta deduce judecăţii critici care sunt nefondate.

Astfel, nu se poate reţine că instanţa ce a pronunţat încheierea atacată ar fi refuzat nelegal sesizarea Curţii Constituţionale, încălcând astfel Constituţia, după cum fără temei pretinde recurentul.

Aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, rep., se înţelege că legiuitorul a rezervat instanţelor de judecată în faţa cărora se invocă excepţii de neconstituţionalitate, rolul de prim filtru în privinţa acestora, a căror trimitere la Curtea Constituţională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condiţiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1) - (3) din norma menţionată. Or, în analiza sa, instanţa ce a pronunţat încheierea nu a făcut decât să-şi exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Reafirmând argumentele sale de neconstituţionalitate a acestei dispoziţii legale prin memoriul de recurs, recurentul pretinde că textul în discuţie încalcă grav art. 126 alin. (1) şi (4) din Constituţie, potrivit cu care "justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege" iar "Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare se stabilesc prin lege organică".

Astfel fiind, aprobarea compunerii completelor de judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin acte administrative - hotărâri ale colegiului de conducere - iar nu prin lege organică, în condiţiile în care "Potrivit Legii nr. 304/2004 rezultă evident că în privinţa completelor de 3 judecători nu există nicio dispoziţie care să prevadă modul de compunere al completelor acestora", după cum însuşi recurentul afirmă, este văzut de acesta ca un viciu de neconstituţionalitate care trebuie reglat de Curtea Constituţională.

Or, în mod evident, ceea ce se susţine prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, este un caz de absenţă a reglementării, de vid în reglementare, atâta timp cât o conformitate cu dispoziţia din art. 126 alin. (4) din Constituţie este înţeleasă de recurent ca presupunând existenţa unei legi organice care să reglementeze compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie inclusiv la nivel de compunere a completelor de judecată care funcţionează la nivelul acesteia.

În jurisprudenţa sa constantă, fundamentată pe atribuţiile sale constituţionale şi legale, Curtea Constituţională şi-a negat rolul de legiuitor pozitiv, respingând excepţii de neconstituţionalitate ce criticau situaţii de nereglementare legală ori de vid legislativ, subliniind că rolul său constituţional este de a verifica şi scoate în afara fondului legislativ activ dispoziţii de lege sau ordonanţe afectate de viciul neconstituţionalităţii.

Cum ceea ce se critică prin sesizarea de excepţie de neconstituţionalitate de faţă este inexistenţa niciunei dispoziţii în Legea nr. 304/2004 "care să prevadă modul de compunere al completelor acestora", Înalta Curte reţine ca fiind legală soluţia de respingere a sesizării ca inadmisibile pentru argumente expuse anterior şi care completează pe cele reţinute de prima instanţă în cuprinsul încheierii atacate.

Reţinând, în plus, faţă de susţinerile recurentului făcute cu ocazia dezbaterilor asupra recursului - relative la procedeul strict administrativ al instanţei constând în crearea unui dosar asociat având ca obiect sesizarea cu excepţia de neconstituţionalitate (procedeu, de altfel, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al instanţelor judecătoreşti) - că niciun argument de inadmisibilitate a sesizării reţinute prin încheierea atacată ori prin prezenta decizie nu se regăseşte ori nu decurge din această măsură administrativă şi de organizare a activităţii instanţei, după cum nejustificat şi total gratuit a susţinut recurentul, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ. şi la solicitarea intimaţilor B., Înalta Curte îl va obliga pe recurent la plata în favoarea intimatului B. a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în sumă de 3.570 RON, a cărui plată a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 7 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Obligă recurentul la plata sumei de 3570 RON cheltuieli de judecată către intimatul B.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV