Lack of standing bars claim to declare 1984 expropriation decree lapsed for 1,290 sqm already expropriated from others; appeal rejected as unfounded

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2012 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la 9 decembrie 2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Statul Român, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, Municipiul Iaşi, prin primar, Consiliul Local al municipiului Iaşi şi Primăria Iaşi- Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate al statului decurgând din Decretul de expropriere a C.S. al R.S.R. nr. 327/1984 vizând imobilul în suprafaţă de 1.590 mp situat în Iaşi, strada x nr. 9, iar în subsidiar să se constate caducitatea de plin drept a Decretului nr. 327/1984 privind acelaşi imobil, raportat la art. 33 din Legea nr. 33/1994, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că este proprietara tabulară a terenului înscris în CF, pe care l-a dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 mai 2008 de la proprietarii tabulari, soţii B. şi C., care, la rândul lor, au dobândit proprietatea în baza Sentinţei civile nr. 11689 din 18 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Iaşi (irevocabilă la data de 7 ianuarie 2008), de la D. cu care aveau încheiat un act sub semnătură privată la data de 14 martie 1986.

Titlul de proprietate al statului este nevalabil încă de la adoptarea lui deoarece a încălcat prevederile legale în vigoare la acea epocă, cu privire la necesitatea publicării în Buletinul Oficial a Decretului nr. 327/1984, acordarea unor despăgubiri efective, juste şi prealabile persoanelor expropriate şi existenţa unei decizii administrative individuale (proces-verbal) de preluare efectivă a imobilului de la persoana expropriată.

Decretul nr. 327/1984 a devenit caduc de plin drept, întrucât a fost emis la data de 18.09.1984, însă a fost publicat în Monitorul Oficial abia în anul 2009, conform H.G. nr. 517/2009, ca atare, nu-şi putea produce efectele decât după data publicării şi nicidecum anterior acestui moment.

De asemenea, decretul a devenit caduc în raport de prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, motivat de faptul că lucrările pentru care s-a dispus măsura exproprierii nu au fost începute până în prezent pe teren, nu a fost declarată o nouă utilitate publică, iar imobilul nu a fost niciodată preluat de expropriator, fiind în mod neîntrerupt în stăpânirea reclamantei şi a antecesorilor acesteia, caducitatea operând deci de plin drept, după împlinirea termenului de 1 an, calculat de la data intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994, respectiv 2 iunie 1995.

Prin sentinţa civilă nr. 819 din 2 aprilie 2012, Tribunalul Iaşi a declinat, în baza art. 158 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a capătului de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate al Statului român, decurgând din Decretul de expropriere nr. 327/1984 în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect constatarea caducităţii de plin drept a Decretului de Expropriere nr. 327/1984, raportat la dispoziţiile art. 35 al Legii nr. 33/1994, cerere ce a fost înregistrată separat sub nr. x/2012 iar prin încheierea din 23 aprilie 2012 s-a dispus, în baza art. 244 (1) pct. l din C. proc. civ. de la 1865, suspendarea judecării cauzei ce face obiectul prezentului dosar până la soluţionarea irevocabilă a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate al Statului decurgând din Decretul de expropriere 327/1984.

Constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate al statului a fost soluţionată irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 859 din 11 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosar nr. x/2012 (definitivă prin Decizia nr. 685 din 18 octombrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi şi irevocabilă prin Decizia nr. 328 din 17 februarie 2017 a ICCJ, secţia I civilă).

După rămânerea irevocabilă a Sentinţei civile nr. 859 din 11 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, pricina de faţă a fost repusă pe rol în vederea continuării judecăţii, la cererea reclamantei SC A. SRL prin încheierea de şedinţă din data de 23 ianuarie 2018.

După repunerea cauzei pe rol, reclamanta a formulat completări la cererea iniţială de chemare în judecată prin care arată că terenul nu a fost preluat în mod efectiv pentru a opera transferul dreptului de proprietate. Având în vedere că Decretul nr. 327/1984 nu şi-a produs efectele la momentul emiterii acestuia, acesta nefiind publicat în Monitorul Oficial; că Decretul nr. 467/1979, care a stat la baza emiterii Decretului nr. 327/1984 a fost abrogat prin Legea nr. 33/1994 începând cu data de 2 iunie 1994 şi că ulterior abrogării art. 4 din Decretul nr. 467/1979 nu mai exista temeiul legislativ pentru preluarea efectiva a terenurilor expropriate prin decrete emise în perioada comunistă, reclamanta a solicitat constatarea faptului că Decretul nr. 327/1984 a devenit caduc.

Conform normelor de drept material în vigoare la momentul emiterii Decretului nr. 327/1984, transferul dreptului de proprietate de la expropriat la Statul Roman nu opera decât după preluarea efectivă a imobilului (în speţă a terenului), nefiind suficientă simpla emitere a unui Decret de expropriere (nepublicat în Monitorul Oficial).

În acord cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 45/1993, respectiv 75/1995, obligatorii pentru instanţele de judecată, constatarea caducităţii decretelor de expropriere pentru fiecare caz în parte, este supusă condiţiei impuse de art. 4 din Decretul nr. 467/1979 (preluarea efectivă).

Prin Sentinţa nr. 538 din 20 martie 2018 Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice; a admis excepţia lipsei de interes invocată în cauză de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Iaşi, Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi - Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat pentru suprafaţa de 300 mp; a respins, ca fiind lipsită de interes, cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Iaşi, Consiliul Local al Municipiului Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi - Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă, cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Iaşi, Consiliul Local al Municipiului Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi-Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, pentru restul suprafeţei pretinse.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este neîntemeiată, întrucât, faţă de obiectul cauzei, Statul Român este emitentul actului normativ a cărui caducitate se solicită a fi constatată şi este firesc ca speţa să fie analizată şi hotărârea să fie pronunţată în contradictoriu cu el. Totodată, Statul Român avea obligaţia, în temeiul Decretului de expropriere nr. 327 din 18 septembrie 1984, de a prelua terenul şi de a achita despăgubirile pentru a opera transferul dreptului de proprietate.

Excepţia lipsei de interes invocată în cauză de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Iaşi, Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi-Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, a fost admisă doar în ce priveşte constatarea caducităţii Decretului de expropriere nr. 327/1984 al Consiliului de Stat al R.S.R pentru suprafaţa de 300 mp teren. Deşi ambele sancţiuni, nulitatea şi caducitatea, sunt cauze de ineficacitate, nulitatea presupune un act nevalabil determinat de cauze anterioare sau concomitente cu momentul încheierii actului, în timp ce caducitatea presupune un act valabil încheiat şi intervine dintr-o cauză ulterioară încheierii actului juridic şi străină de voinţa autorului actului. De asemenea, nulitatea operează, în principiu, retroactiv (ex tunc), în timp ce caducitatea operează numai pentru viitor (ex nunc).

Având în vedere că prin Sentinţa civilă nr. 859 din 11 mai 2016, cu privire la suprafaţa de 300 mp, ce face şi obiectul prezentei cauze, reclamanta a obţinut deja o hotărâre judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate al Statului decurgând din Decretul de expropriere nr. 327/1984 al Consiliului de Stat al R.S.R., apare ca fiind lipsită de interes soluţionarea capătului de cerere având ca obiect constatarea caducităţii aceluiaşi decret de expropriere.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu privire la diferenţa de suprafaţă de 1290 mp situată în Iaşi, str. x (diferenţă dintre suprafaţa totală de 1.590 mp şi suprafaţa de 300 cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate al Statului), cu motivarea că prin Sentinţa civilă nr. 859 din 11 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, irevocabilă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert E. şi ale suplimentului la raport, coroborate cu anexele la Decretul nr. 327/1984 doar suprafaţa de 300 mp a făcut obiectul exproprierii din proprietatea F., restul suprafeţei până la 1.590 mp fiind expropriată din proprietatea altor persoane, ce nu sunt părţi în această cauză şi nici nu se află în raporturi juridice încheiate anterior cu reclamanta SC A. SRL; doar proprietarii expropriaţi la acea epocă şi moştenitorii lor puteau invoca nulitatea, vătămarea produsă prin Decretul de expropriere nr. 327/1984, cu privire la diferenţa până la 1.590 mp.

Prin urmare, s-a considerat că, pentru suprafaţa de teren ce excede suprafeţei de 300 mp, reclamanta nu îşi justifică calitatea procesuală activă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC A. SRL, arătând că în mod greşit s-a reţinut excepţia lipsei calităţii procesuale active prin raportare la puterea de lucru judecat, întrucât nu există identitate de cauză sau obiect, iar calitatea de proprietar deţinută la momentul emiterii decretului de expropriere nu are nicio legătură cu caducitatea decretului.

În mod greşit instanţa de fond a reţinut că doar proprietarii expropriaţi la acea epocă şi moştenitorii lor puteau solicita constatarea caducităţii, negând astfel autoritatea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 11689 din 18 octombrie 2007 şi constatând în mod greşit că apelanta nu este succesoarea în drepturi a celor au deţinut întreaga suprafaţa de 1250 mp. Orice persoană interesată poate invoca caducitatea decretului pentru diferenţa de 1250 mp, cu atât mai mult proprietarul tabular actual poate solicita constatarea faptului că decretul de expropriere nu şi-a produs efectele.

Afirmaţia conform căreia B. şi SC A. SRL au dobândit dreptul de proprietate doar cu privire la suprafaţa de 300 mp de la D., nu este susţinută de niciun mijloc de probă, apelanta a dovedit că a dobândit întreaga suprafaţă în litigiu de la B., prin contract de vânzare cumpărare autentic, acesta la rândul său dobândind dreptul de proprietate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pentru întreaga suprafaţa, respectiv Sentinţa civilă nr. 11689 din 18 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. x/2007, a cărei autoritate de lucru judecat a fost încălcată prin soluţia adoptată.

Instanţa de fond a ignorat însuşi caracterul acţiunii în constatare, reglementată de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. din 1865 în sensul că justificarea interesului este condiţia primordială de admisibilitate, condiţie care, odată îndeplinită, atrage şi reţinerea calităţii procesuale active, aşa cum se arata în doctrina juridică.

Caducitatea a apărut în anul 2009, data declasificării decretului şi se constată doar pentru viitor, iar calitatea procesuală activă aparţine celor care aveau un interes legitim în anul 2009, respectiv SC A. SRL, care a dobândit terenul prin Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 mai 2008 de la B., care stăpânea întreaga suprafaţă de 1590 mp conform Sentinţei civile nr. 11689 din 18 octombrie 2007.

La data de 28 septembrie 2018 a fost înregistrată cererea apelantei privind invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a decretului de expropriere nr. 327/1984.

Prin Decizia nr. 772 din 22 octombrie 2018 Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a respins apelul reclamantei.

Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale instanţa de apel a reţinut că nu este îndeplinită, în speţă, cerinţa ca actul normativ criticat să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în acest stadiu procesual.

Pe fond, instanţa de apel a reţinut că obiectul apelului se limitează la soluţia dată de instanţa de fond în privinţa suprafeţei de teren de 1.290 mp, ce excede celei de 300 mp teren situat în Iaşi, str. x, apelanta-reclamantă neformulând critici de nelegalitate sau de netemeinicie în privinţa soluţiei de respingere, ca fiind lipsită de interes, a cererii de constatare a caducităţii Decretului de expropriere nr. 327/1984 al Consiliului de Stat al RSR pentru această suprafaţă de 300 mp.

În mod întemeiat şi conform prevederilor legale, instanţa de fond a concluzionat că reclamanta nu justifică legitimare procesuală activă în ceea ce priveşte constatarea caducităţii Decretului de expropriere nr. 327/1984 al Consiliului de Stat al R.S.R pentru diferenţa de suprafaţă de 1.290 mp, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat deduse din Sentinţa civilă nr. 859/2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2012.

Instanţa de fond a dat eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, anume prezumţiei de lucru judecat, mijloc de probă, care se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Sub acest aspect, în mod corect a statuat instanţa de fond că nu se impune a se verifica tripla identitate (de părţi, obiect şi cauză), specifică excepţiei de lucru judecat, în sensul art. 163 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., excepţie procesuală de fond, peremptorie şi absolută care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, ce semnifică faptul că partea care a pierdut procesul nu mai poate să repună în discuţie, între aceleaşi părţi, aceleaşi pretenţii cu acelaşi temei juridic.

Nu au fost primite criticile apelantei, în sensul că nu s-ar putea reţine prezumţia de lucru judecat, această prezumţie operând în speţă, cu valoarea evidentă a unui mijloc de probă, pentru că este repusă în discuţie o chestiune tranşată deja anterior, între aceleaşi părţi, anume cea privind proprietarul terenului în suprafaţă de 1290 mp, ce excede celei de 300 mp, teren situat în Iaşi, str. x.

Referitor la prezumţia de lucru judecat dedusă din Sentinţa civilă nr. 11689 din 18 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Iaşi care valorează titlu de proprietate al autorului B., în privinţa terenului în suprafaţă de 1590,174 mp situat în Iaşi, str. x, instanţa de apel a reţinut că hotărârea judecătorească a fost pronunţată în executarea unei obligaţii de a face, anume cea a promitentei-vânzătoare D. de a transmite promitentului-cumpărător B. proprietatea asupra terenului, având ca fundament convenţia olografă a părţilor în acest sens datată 14 martie 1986.

Această hotărâre judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora. Faţă de terţi (Municipiul Iaşi) hotărârea a devenit inopozabilă, pentru că a fost făcută proba contrară.

Având a compara titlurile de proprietate ale părţilor, în Dosarul nr. x/2009, prin Sentinţa civilă nr. 627/2011, rămasă definitivă la instanţa de apel - sentinţă menţionată atât de reclamantă cât şi de pârâţi - Judecătoria Iaşi a statuat că, în raport cu apelanta SC A. SRL, este preferabil titlul de proprietate al Municipiului Iaşi atât în privinţa suprafeţei de teren de 300 mp situată în Fundac Păcureţ nr. 9 teren ce a fost expropriat de la numitul G. cât şi în privinţa suprafeţei de 770 mp teren situat în str. x, ce a aparţinut numitei H., admiţând în consecinţă acţiunea în revendicare formulată de Municipiul Iaşi în contradictoriu cu SC A. SRL.

Instanţa care s-a pronunţat asupra revendicării a avut în vedere că, prin Sentinţa civilă nr. 11689 din 18 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. x/2007 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta D. şi s-a dispus translarea proprietăţii asupra suprafeţei de teren de 1590,174 mp situată în Iaşi, Fundac Păcureţ nr. 9, că în baza acestei hotărâri judecătoreşti irevocabile s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în persoana autorului B. la data de 17 ianuarie 2008, că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29 mai 2008 B. a înstrăinat către SC A. SRL suprafaţa de teren de 1590,174 m.p. menţionându-se că suprafaţa de teren a fost dobândită în baza Sentinţei civile nr. 11689 din 18 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Iaşi, în Dosarul nr. x/2007.

A reţinut totodată instanţa că, prin H.C.L. nr. 69 din 11 septembrie 2008 s-a aprobat atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Iaşi a terenului de 900 mp situat în Iaşi, şos. x şi a terenului de 300 m.p. situat în Iaşi, Fundac Păcureţ, nr. 9 în vederea punerii în posesie a revoluţionarilor, membri ai I., că prin H.C.L. nr. 143 din 31 martie 2008 s-a dispus concesionarea celor două suprafeţe de teren în cote indivize egale, iar prin H.C.L. nr. 337 din 17 septembrie 2008 s-a dispus revocarea celor două hotărâri de consiliu local şi, pe cale de consecinţă, încetarea contractelor de concesiune.

Prin urmare, criticile apelantei, în sensul că în cauza de faţă instanţa de fond ar fi încălcat prezumţia de lucru judecat dedusă din Sentinţa civilă nr. 11689 din 18 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2007 nu se pot primi, în speţă nefiind vorba despre prezumţia de lucru judecat ci de faptul că sentinţa nu este opozabilă Municipiului Iaşi care a probat contrariul, anume că este proprietarul terenului pretins de apelantă, titlul său de proprietate fiind preferat în raport cu cel al apelantei-reclamante.

În atare circumstanţe criticile apelantei privind încălcarea dreptului său de proprietate, privind denegarea de dreptate sunt fără fundament.

În concluzie corect a statuat instanţa de fond în sensul că, în lipsa calităţii de proprietar al terenului pretins, apelanta nu justifică legitimare procesuală activă în acţiunea având ca obiect constatarea caducităţii decretului de expropriere, iar argumentarea apelantei în sensul că orice persoană interesată poate solicita a se constata caducitatea decretului - ea însăşi cu atât mai mult cu cât instanţa, indirect, i-a recunoscut interesul în promovarea demersului judiciar - este lipsită de fundament.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6,7,8,9 C. proc. civ. reclamanta SC A. SRL, formulând următoarele critici:

- În mod nelegal şi în afara cadrului procesual instanţa de apel a dat eficienţă hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul având ca obiect revendicare, respectiv Sentinţa civilă nr. 627/2011, care nu este irevocabilă (întrucât judecata recursului împotriva acesteia a fost suspendată de către Înalta Curte până la soluţionarea prezentei cauze), astfel încât nu există autoritate de lucru judecat, iar instanţa s-a pronunţat, în acest mod, cu depăşirea limitelor învestirii; instanţa trebuia să se pronunţe exclusiv cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei şi nu pe fondul cauzei, analizând pretinsa calitate de proprietar a Municipiului Iaşi.

- Instanţa de apel nu a motivat hotărârea pronunţată, ci a preluat considerente din alte hotărâri fără a formula argumente proprii cu referire la soluţia respingerii apelului, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.

Motivarea este şi contradictorie, întrucât deşi trebuia să constate că Municipiul Iaşi, prin revocarea hotărârii consiliului local şi-a revocat propriul titlu de proprietate, instanţa de apel, cu ignorarea situaţiei de fapt reale, constată că acesta a probat contrariul, anume că este proprietarul terenului pretins de reclamantă, fără a avea suport probatoriu în acest sens.

Hotărârea atacată conţine motive străine de natura pricinii, întrucât soluţia privind inexistenţa dreptului de proprietate al Statului Român, conţinută în considerentele Sentinţei civile nr. 538/2018, nu a fost apelată de părţi, intrând în autoritatea de lucru judecat, iar prin pronunţarea asupra acestui aspect referitor la care nu mai avea competenţa să-l analizeze, instanţa de apel a încălcat principiul non reformatio in pejus, creând SC A. SRL o situaţie mai gravă decât cea de la fond; în cadrul acţiunilor în constatare, singura condiţie de admisibilitate este existenţa interesului.

- Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv titlul de proprietate al SC A. SRL şi al autorilor săi, referitor la care a săvârşit trei erori evidente: permiţând Municipiului Iaşi să facă proba contrară, a încălcat autoritatea de lucru judecat a Sentinţei nr. 11689 din 18 octombrie 2007 a Judecătoriei Iaşi, constitutivă de drepturi (definitivă şi irevocabilă) prin care B. (autorul reclamantei) a dobândit întreaga suprafaţă de teren; a permis, în mod nelegal, proba unui fapt contrar împotriva unui act autentic cum este Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 29 mai 2008 prin care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren, cu înscrisuri cu valoare probatorie inferioară; a reţinut în mod nelegal că dreptul de proprietate dobândit în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi intabulat în cartea funciară este inopozabil autorităţilor; susţine, de asemenea, că este suficient să îşi justifice interesul, în calitate de proprietar tabular, în formularea acţiunii în constatare.

- Instanţa de apel a procedat la aplicarea şi interpretarea greşită a legii considerând că reclamanta nu este proprietara întregii suprafeţe în litigiu, în condiţiile în care titlul acesteia şi al autorilor săi (act autentic de vânzare-cumpărare şi hotărâre judecătorească irevocabilă) sunt necontestate şi opozabile erga omnes, urmare a înscrierii lor în cartea funciară, ceea ce a creat o prezumţie absolută de proprietate. În acţiunea în nulitate s-a reţinut că are un bun şi, deşi a constatat nulitatea parţială doar pentru 300 mp, decretul de expropriere este nul pentru întreaga suprafaţă considerentele instanţei având aplicabilitate generală.

- Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit legea în ce priveşte condiţiile caducităţii, pe care avea obligaţia de a le analiza prin raportare la situaţia juridică a terenului la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, şi nu la momentul emiterii actului; instanţa a aplicat astfel condiţiile de la nulitate în cauza privind caducitatea.

- Instanţa de apel a interpretat greşit temeiul de drept al acţiunii, respectiv art. 111 C. proc. civ., referitor la care legiuitorul a instituit o singură condiţie de admisibilitate, respectiv aceea a interesului, aceasta însemnând că partea ce are interes are şi calitate procesuală activă.

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Intimaţii Municipiul Iaşi prin primar, Consiliul Local al municipiului Iaşi, Primăria Iaşi-Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, au formulat întâmpinare solicitând constatarea nulităţii recursului, pentru neîncadrarea în motivele indicate şi, în subsidiar, respingerea acestuia.

Recursul declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost disjuns şi judecat separat în Dosarul x/2012 prin Decizia nr. 151 pronunţată de acelaşi complet la data de 30 ianuarie 2019.

Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

În prima critică se susţine că instanţa de apel s-ar fi pronunţat cu depăşirea limitelor învestirii, dând eficienţă unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în dosarul având ca obiect revendicare, respectiv Sentinţa civilă nr. 627/2011, care nu este irevocabilă, judecata ei fiind suspendată în recurs, astfel încât nu există autoritate de lucru judecat.

De asemenea, recurenta apreciază că instanţa trebuia să se pronunţe exclusiv cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei şi nu pe fondul cauzei, analizând pretinsa calitate de proprietar a Municipiului Iaşi, critică ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Sunt nefondate aceste susţineri, întrucât instanţa de apel nu s-a prevalat de prezumţia de lucru judecat a Sentinţei nr. 627/2011, ci de cea a Sentinţei civile nr. 859/2016, pronunţată în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză, pe care a considerat-o un mijloc de probă apt a dovedi situaţia dreptului de proprietate asupra diferenţei de 1290 mp teren.

Faptul că instanţa de apel a făcut referire, în considerente, la Sentinţa civilă nr. 627/2011 nu reprezintă o extindere a obiectului judecăţii, în condiţiile în care a extras din cele statuate prin respectiva hotărâre, definitivă, nu şi irevocabilă, aceleaşi elemente referitoare la transmiterea succesivă a dreptului de proprietate de la titularul iniţial D. la reclamantă, pentru a conchide că, ceea ce a putut transmite aceasta, a fost doar suprafaţa de 300 mp, pe care o deţinea, suprafaţă cu privire la care, în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză, s-a constatat nulitatea preluării de către stat. Prin urmare, în economia soluţiei, referirea la acţiunea în revendicare, a cărei judecată a fost suspendată, este lipsită de relevanţa pe care i-o conferă recurenta, acela de considerent decisiv, cu atât mai mult cu cât soluţia atacată este cea a neîndeplinirii unei condiţii de exercitare a acţiunii, aceea a lipsei calităţii procesuale active, şi nu vizează fondul dreptului, respectiv preferabilitatea vreunuia dintre titlurile exhibate de părţi.

Nici împrejurarea că, în aprecierea corectitudinii modului de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, instanţa s-a referit la deţinătorii anteriori ai terenului - obiect al litigiului, nu constituie o depăşire a limitelor permise ale devoluţiei în apel, întrucât pentru a stabili calitatea procesuală a părţii este necesară verificarea identităţii între reclamant şi titularul dreptului de proprietate pretins.

Se invocă, din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii, care nu ar cuprinde argumente proprii, ci considerente din alte hotărâri, dar şi o motivare contradictorie în ceea ce priveşte calitatea de proprietar a Mun. Iaşi, recurenta susţinând că instanţa ar fi trebuit să constate că Municipiul Iaşi, prin revocarea hotărârii consiliului local şi-a revocat propriul titlu de proprietate. De asemenea se afirmă că hotărârea atacată conţine motive străine de natura pricinii, întrucât statuarea privind inexistenţa dreptului de proprietate al Statului Român, conţinută în considerentele Sentinţei civile nr. 538/2018, nu a fost apelată de părţi, intrând în autoritatea de lucru judecat, astfel că instanţa de apel a încălcat principiul non reformatio in pejus, creând SC A. SRL o situaţie mai gravă decât cea de la fond. Consideră recurenta că în cadrul acţiunilor în constatare, singura condiţie de admisibilitate este existenţa interesului.

Şi această critică este nefondată, întrucât instanţa a răspuns motivelor de apel, dezvoltând un raţionament corect, ce susţine soluţia. Contrar aserţiunilor recurentei, reţinerea de către instanţă a faptului că reclamanta nu justifică întinderea dreptului de proprietate şi asupra diferenţei de 1.290 mp, întemeiată pe considerentele unei hotărâri judecătoreşti ce a dezlegat această problemă litigioasă şi care constituie un mijloc de probă în prezenta cauză, nu poate fi calificată ca absenţă a motivării.

De asemenea, contrarietatea de considerente se verifică între cele ce dezvoltă raţionamentul propriu al instanţei şi nu poate fi analizată, cum pretinde recurenta, în raport de punctul de vedere al părţii în interpretarea situaţiei deduse judecăţii, ce nu a fost validat în cauză.

Invocând teza unor motive străine de pricină, recurenta reproşează instanţei de apel că i-ar fi creat o situaţie mai gravă în propria cale de atac, contrazicând un aspect intrat în puterea lucrului judecat la fond, şi anume inexistenţa dreptului de proprietate al Statului Român.

Este eronată o astfel de teză, întrucât instanţa de apel a păstrat soluţia fondului, astfel că nu se poate aprecia că i-a agravat reclamantei situaţia în propria cale de atac. În plus, nu rezultă, din motivare, că s-ar fi contrazis prin motivare o situaţie juridică, reţinută la judecata în primă instanţă, ce nu ar mai fi făcut obiect al controlului judiciar.

Dimpotrivă, ceea ce a constatat prima instanţă a fost faptul că doar 300 mp au fost expropriaţi de la autoarea reclamantei, D., restul de teren până la 1.590 mp fiind expropriat din proprietatea altor persoane, pentru această diferenţă reclamanta nejustificând calitatea procesuală activă, acesta fiind considerentul decisiv al judecăţii în primă instanţă, necontrazis prin considerentele instanţei de apel.

În baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv titlul de proprietate al SC A. SRL şi al autorilor săi.

În acest sens pretinde că, permiţând Municipiului Iaşi să facă proba contrară cu înscrisuri cu valoare probatorie inferioară, a încălcat autoritatea de lucru judecat a Sentinţei nr. 11689 din 18 octombrie 2007 a Judecătoriei Iaşi, constitutivă de drepturi (definitivă şi irevocabilă) prin care B. (autorul reclamantei) a dobândit întreaga suprafaţă de teren, precum şi Actul autentic de vânzare-cumpărare nr. x din 29 mai 2008 prin care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren. În acest sens, apreciază că, în mod nelegal, instanţa a considerat că dreptul de proprietate dobândit în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi intabulat în cartea funciară este inopozabil autorităţilor.

Susţinerile recurentei sunt neîntemeiate. Instanţa nu s-a limitat a verifica doar contractul de vânzare al acesteia, situaţie în care interpretarea ei ar putea fi cenzurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ci a constatat, în mod corect, efectul relativ al Hotărârii judecătoreşti nr. 11689/2007, ce reprezintă titlul antecesorului său, produs exclusiv între părţile litigante, precum şi efectul de opozabilitate faţă de terţi al acesteia, însă doar ca un fapt juridic, cu privire la care este îngăduită proba contrară. Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Se susţine, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanţa de apel a procedat la aplicarea şi interpretarea greşită a legii considerând că reclamanta nu este proprietara întregii suprafeţe în litigiu, în condiţiile în care titlul acesteia şi al autorilor săi (act autentic de vânzare-cumpărare şi hotărâre judecătorească irevocabilă) sunt necontestate şi opozabile erga omnes, urmare a înscrierii lor în cartea funciară, ceea ce a creat o prezumţie absolută de proprietate.

Consideră că prin acţiunea în nulitate s-a reţinut că are un bun şi, deşi s-a constatat nulitatea parţială doar pentru 300 mp, decretul de expropriere este nul pentru întreaga suprafaţă, considerentele instanţei având aplicabilitate generală.

O astfel de interpretare nu poate fi reţinută întrucât, odată ce s-a stabilit că hotărârea judecătorească a autorului recurentei, nr. 11689/2007, ce nu reprezintă un act juridic constitutiv de drepturi, ci constatator al unui transfer al dreptului de proprietate, este, în prezenta cauză, un mijloc de probă ce creează o prezumţie relativă şi nu absolută, cum susţine recurenta, cu privire la întinderea dreptului de proprietate, a fost administrată o probă contrară prin care a fost stabilită întinderea dreptului transmis.

Nici înscrierea în cartea funciară nu este constitutivă de drepturi şi nu creează o prezumţie absolută de proprietate, cum susţine recurenta, ci doar un efect de publicitate şi de opozabilitate a dreptului real înscris, a cărui întindere, de asemenea, se prezumă a fi validă, până la momentul la care se face dovada contrară cu mijloace legale de probă.

Formulând aceste critici, recurenta ignoră faptul că nu există o altă suprafaţă de teren, peste cea de 300 mp pentru care recurenta a obţinut recunoaşterea nulităţii decretului de expropriere, cu privire la care aceasta ar putea dezvolta argumente de fapt şi de drept privind dreptul de proprietate pretins.

În acest sens, în litigiul principal, din care acesta a fost disjuns, s-a constatat că reclamanta îşi poate valorifica titlul de proprietate doar în privinţa unei suprafeţe de 300 mp din cea pe care i-a autorul ei a dobândit-o de la persoana expropriată, aceasta fiind limita maximă din terenul expropriat pe care aceasta o putea transmite.

Prin urmare, toate pretenţiile asupra terenului expropriat astfel cum au fost formulate în cauză nu pot fi circumscrise decât suprafeţei de 300 mp pentru care litigiul a fost soluţionat în mod irevocabil, prin constatarea nulităţii titlului statului.

Suprafaţa excedentară, ce se presupune că ar fi fost supusă unei exproprieri nerealizate în fapt, nu poate face obiect distinct de analiză în prezentul litigiu, pentru că, deşi este cuprinsă în titlul exhibat de reclamantă, nu provine de la autorul său, ci reprezintă teren expropriat de la alte persoane.

Tot în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa de apel trebuia să analizeze condiţiile caducităţii, prin raportare la situaţia juridică a terenului la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, şi nu la momentul emiterii actului, precum în caz de nulitate. Este lipsită de interes o astfel de critică, în condiţiile în care instanţa a reţinut că recurenta nu are calitate procesuală pentru a contesta regimul juridic al unui teren ce nu a fost expropriat de la autoarea ei.

De asemenea, se susţine că instanţa de apel a interpretat greşit temeiul de drept al acţiunii, respectiv art. 111 C. proc. civ., referitor la care legiuitorul a instituit o singură condiţie de admisibilitate, respectiv aceea a interesului, aceasta însemnând că partea ce justifică un interes are şi calitate procesuală activă.

Este adevărată, de principiu, o astfel de aserţiune, însă nerelevantă în cauză, faţă de aprecierea instanţei cu privire la inexistenţa unui raport juridic al părţilor asupra terenului, pe motiv că nu a aparţinut autoarei reclamantei, ci a fost expropriat de la alte persoane.

Instanţa de apel a înlăturat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 11689 din 18 octombrie 2007, ce ar fi justificat interesul reclamantei în privinţa suprafeţei de 1.290 mp, în condiţiile în care respectiva hotărâre nu îi este opozabilă Municipiului Iaşi care a probat contrariul, anume că a devenit proprietarul, în urma exproprierii, asupra terenului pretins de apelantă, dreptul său putând fi contestat exclusiv de către persoanele expropriate şi moştenitorii acestora. În acest sens, instanţele de fond au valorificat ca mijloc de probă prezumţia de lucru judecat dedusă din Sentinţa civilă nr. 859/2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2012, din perspectiva obiectului material asupra căruia poartă judecata.

Prin urmare, în mod corect, instanţa de apel a constatat că prezumţia dreptului de proprietate invocată de reclamantă în baza primei hotărâri nu are un caracter absolut, dând eficienţă celei de-a doua hotărâri judecătoreşti, care a tranşat situaţia juridică a diferenţei de 1.290 mp, apreciind că valabilitatea titlului statului se poate verifica doar în raport cu drepturile de proprietate pe care le avea persoana expropriată, pentru excedent, reclamanta neavând vocaţia de a pretinde o astfel de verificare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, prin administrator J. împotriva Deciziei nr. 772 din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM