Recusal of cassation appeal for failure to articulate specific grounds under the exclusive list of Article 488 of the Code of Civil Procedure

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 26.04.2016, reclamanţii A. şi B., prin mandatar C., în contradictoriu cu D. şi E., au solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Bucureşti, str. x, având în vedere că pârâtele (în calitate de moştenitori legali ai defuncţilor F. şi G.) nu şi-au îndeplinit obligaţia de a face, stabilită prin antecontractul de vânzare - cumpărare nr. x/06.10.2005 autentificat de BNP H., modificat prin actul adiţional nr. x/03.11.2005) şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au invocat art. 1073, 1070 din C. civ. de la 1865.

La data de 22.06.2016, pârâtele au depus la dosar cerere reconvenţională, prin care au solicitat:

1. rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 395 din data de 06.10.2005 încheiat între G. şi F., în calitate de promitenţi-vânzători şi I., în calitate de promitent-cumpărător;

2. rezoluţiunea actului adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 459 la data de 03.11.2005, încheiat între G. şi F., I., în calitate de declarant şi A. şi B. - cetăţeni britanici - în calitate de promitenţi-cumpărători;

3. rectificarea cărţii funciare nr. x - C1-U1 (provenite din cartea funciară x) privind apartamentul nr. x situat în Bucureşti, strada x nr. 38, în sensul radierii sarcinilor prevăzute în partea a III-a;

4. obligarea reclamanţilor - pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

2 .Hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă

Prin Sentinţa civilă nr. 1379/03.11.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanţii-pârâţi A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi D. şi E., şi a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei primei instanţe au formulat apel, atât reclamanţii-pârâţi A. şi B., cât şi pârâtele-reclamante D. şi E.

3. Hotărârea pronunţată de curtea de apel în apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 954A din 14 decembrie 2017, a respins ca nefondat apelul pârâtelor-reclamante-reconvenţionale D. şi E., a admis apelul reclamanţilor principali A. şi B. şi a anulat parţial sentinţa apelată, în sensul că a luat act de renunţarea reclamanţilor principali la judecarea cererii principale de chemare în judecată.

Dispoziţia privind respingerea cererii reconvenţionale ca nefondată a fost menţinută.

În privinţa apelului reclamanţilor principali, instanţa de apel a reţinut că din punct de vedere procedural, renunţarea la judecată reprezintă un act de dispoziţie al părţii, expresie a principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Având în vedere dispoziţiile art. 406 C. proc. civ. şi declaraţiile autentificate sub nr. x, respectiv y din 27.02.2017, de J. şi K., prin care apelanţii reclamanţi principali B. şi A. au renunţat la judecarea cererii de chemare în judecată principale, instanţa de apel a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata cererii de chemare în judecată şi a admis apelul reclamanţilor principali cu efectul juridic al anulării sentinţei, în partea referitoare la soluţia dată cererii principale de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte apelul reclamantelor-reconvenţionale, instanţa de apel a reţinut că obiectul juridic al cererii reconvenţionale vizează rezoluţiunea judiciară a celor două acte civile evocate (antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/30.09.2005 şi contractul de comision nr. x/30.09.2005) .

Din perspectiva rezoluţiunii, instanţa de apel a reţinut că apelantele au invocat drept cauze, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către intimaţi, de achitare a întregului preţ şi de prezentare la notar, pentru încheierea actului în formă autentică.

În privinţa primei obligaţii enunţate, instanţa de apel a reţinut faptul că probele administrate cauzei dovedesc contrariul, respectiv plata întregului preţ de către intimaţi. Astfel, în cadrul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.10.2005 la BNP H., se atestă de către autorii apelantelor, faptul că din preţul convenit de 60.000 euro, s-a primit suma de 10.000 euro, restul urmând a fi achitat până la data de 04.11.2005.

În cadrul actului adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare, act adiţional autentificat sub nr. x/03.11.2005 la BNP H., se atestă de către autorii apelantelor, faptul că restul din preţul convenit de 60.000 euro, respectiv suma de 50.000 euro, a fost primit în mod direct şi nemijlocit, de către acestea, la data autentificării respectivului act adiţional.

Aşadar, s-a reţinut că obligaţia de plată a preţului convenit de către părţile contractuale a fost integral îndeplinită de către intimaţii pârâţi reconvenţionali.

În privinţa obligaţiei de a se prezenta la notar, în vederea perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare, instanţa de apel a reţinut că potrivit clauzelor contractuale de comun acord stabilite de părţile contractuale, din actul adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/03.11.2005 la BNP H., rezultă că părţile au convenit ca încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică să se realizeze în termen de cel mult 1 lună de la data de 10.01.2011, adică cel mai târziu la data de 10.02.2011, fără însă a se fi fixat o zi anume pentru perfectarea promisiunii bilaterale.

S-a reţinut că din actele şi lucrările dosarului, inclusiv proba administrată în apel, cu mărturisirea judiciară a intimaţilor, prin intermediul interogatoriilor, nu rezultă că apelantele s-ar fi prezentat la notar, în vederea perfectării promisiunii bilaterale, tot astfel cum nu rezultă nici faptul că ar fi convocat în acest interval menţionat, vreodată, intimaţii, să se prezinte la notar, în acelaşi scop.

În concluzie, s-a reţinut că atât timp cât apelantele nu şi-au executat obligaţia de prezentare la notar, până la data de 10.02.2011, pentru perfectarea promisiunii bilaterale şi nici nu s-au declarat gata să se prezinte, acestea nu pot invoca neîndeplinirea obligaţiei de prezentare la notar, de către intimaţi, acţiunea în rezoluţiune a convenţiei juridice putând fi intentată în temeiul art. 1020 - art. 1021 C. civ. 1865, numai de partea care a executat sau se declară gata să execute contractul, nefiind cazul în speţă.

4. Cererea de recurs

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamantele-pârâte-reconvenţionale au declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentele susţin că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei. În acest sens, susţin că instanţa a fost învestită cu o cerere de rezoluţiune a unor acte autentice ce au reglementat obligaţiile părţilor, fiind în discuţie dacă reclamanţii şi-au îndeplinit obligaţiile asumate, aspect explicat de instanţa de fond, iar instanţa de apel a motivat hotărârea sub aspectul că vânzătorii nu au întreprins niciun demers în vederea încheierii contractului, omiţând să analizeze motivele de apel invocate. Referindu-se la motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentele susţin că decizia recurată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a normelor de drept material, inclusiv contractul încheiat între părţi şi corespondenta purtată între acestea. Mai susţin că în art. 969 C. civ. legiuitorul a enunţat principiul forţei obligatorii a contractului şi asimilează expressis verbis forţa contractului, forţa legii. Contractul este legea părţii fiind obligatoriu nu facultativ (pacta sunt servanda). În alin. (2) al aceluiaşi text de lege se indică regula simetriei în privinţa modificării/încetării contractului, în sensul că această operaţiune se realizează prin acelaşi mecanism ca şi formarea contractului, prin voinţa concordantă a părţilor. Mai mult, în cadrul contractelor încheiate între părţi sunt individualizate noţiunile de obligatoriu şi obligaţional. Distincţia dintre noţiunile de obligatoriu şi obligaţional are la bază diferenţa dintre efectul contractului, pe de o parte, şi efectul obligaţiilor, pe de altă parte. Reglementarea principiului forţei obligatorii nu este epuizată în art. 969 C. civ., ci este continuată în art. 970 care prevede în primul alineat obligativitatea executării obligaţiilor devenite oneroase pe parcursul derulării raporturilor contractuale.

Recurentele susţin că au preluat prin succesiune şi pasivul autorilor, fiind creditoare, iar reclamanţii erau obligaţii să se prezinte să încheie contractul sub forma autentică. Mai mult, susţin că trebuie constatată şi modalitatea în care a fost încheiat antecontractul, fiind vorba de 3 promitenţi-cumpărători, fără însă a se face dovada plaţii preţului stabilit. Rezoluţiunea este o sancţiune a neexecutării culpabile a uneia dintre obligaţiile izvorâtă dintr-un contract sinalagmatic cu executare imediată, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia existentă anterior încheierii sale, fie pe cale judiciară (rezoluţiunea judiciară), la cererea părţii care şi-a executat obligaţia, fie pe cale convenţională, când părţile stipulează de comun acord desfiinţarea contractului pentru neexecutare (rezoluţiunea convenţionala).

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimaţii reclamanţi-pârâţi A. şi B. au invocat excepţia nulităţii recursului, pentru imposibilitatea încadrării criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, pentru ipoteza în care se va aprecia că recursul poate fi încadrat în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentele-pârâte-reclamante au depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei nulităţii şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Procedura derulată în recurs

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 martie 2018 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 11.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, concluziile raportorului fiind în sensul că urmează a aprecia de către completul de judecată asupra oportunităţii măsurii suspendării judecăţii în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., cu observarea excepţiei nulităţii nulităţii recursului invocată de intimaţi, prin întâmpinare.

Prin încheierea de şedinţă din 6 decembrie 2018, completul de filtru nr. 11 a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluţionarea sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Urmare a Hotărârii nr. 63 din data de 4 martie 2019 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a aprobat desfiinţarea completului nr. 11 începând cu data de 18 martie 2019, dosarul a fost repartizat completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluţia din 24 martie 2019, completul de filtru nr. 2, învestit cu soluţionarea cauzei, a stabilit termen la data de 2 aprilie 2019, în cameră de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea repunerii cauzei pe rol şi discutării admisibilităţii în principiu a recursului.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. .486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ.

Art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, astfel că, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ.

Or, în speţă, deşi recurentele au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. pe care şi-au întemeiat recursul, criticile din memoriul de recurs nu pot fi încadrate, în condiţiile art. 489 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că cele două cauze invocate de apelantele-reconvenţionale pentru rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/30.09.2005 şi a contractului de comision nr. x/30.09.2005), respectiv neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către intimaţi, de achitare a întregului preţ şi de prezentare la notar, pentru încheierea actului în formă autentică, sunt neîntemeiate.

Referitor la prima obligaţie, s-a reţinut că probele administrate în cauză dovedesc contrariul, respectiv plata întregului preţ de către intimaţi, iar în ceea ce priveşte a doua obligaţie, instanţa a reţinut că atât timp cât apelantele însele nu şi-au executat obligaţia de prezentare la notar, până la data de 10.02.2011, pentru perfectarea promisiunii bilaterale şi nici nu s-au declarat gata să se prezinte, nu pot invoca neîndeplinirea obligaţiei de prezentare la notar, de către intimaţi, acţiunea în rezoluţiune a convenţiei juridice putând fi intentată în temeiul art. 1020 - art. 1021 C. civ. 1865, numai de partea care a executat sau se declară gata să execute contractul.

Prin criticile din cererea de recurs, recurentele nu arătă care sunt argumentele pentru care nu este legală soluţia din decizia recurată, ci redau paragrafe din tratate de drept şi practică judiciară cu privire la art. 969 C. civ. care reglementează principiul forţei obligatorii a contractului, la rezoluţiunea convenţiilor şi la principiul bunei credinţe.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Nu se poate considera că simpla indicare a unor prevederi legale în cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ. care trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurente nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Constată nul recursul declarat de pârâtele-reclamante D. şi E. împotriva Deciziei nr. 954A din 14 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV