Appeal annulled for failure to demonstrate illegality of revision dismissal on delay grounds in social security res judicata dispute

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 516 din data de 21 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a respins, ca tardivă, revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de către revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 105 din data de 29 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii Casa Teritorială de Pensii Neamţ, Casa Naţională de Pensii Publice Bucureşti şi SC B. SA.

Totodată, a respins, ca nefondată, revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva aceleiaşi decizii.

Recurentul-reclamant A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 516 din data de 21 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2018, apreciind că aceasta este netemeinică şi nelegală.

În dezvoltarea motivului de recurs formulat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a încălcat puterea lucrului judecat, trecând peste cele reţinute în Sentinţa civilă nr. 572 din data de 2 aprilie 2015, definitivă, pronunţată de Tribunalul Neamţ.

A menţionat că, prin această sentinţă, instanţa de judecată a reţinut cu putere de lucru judecat că a lucrat în grupa superioară de muncă şi, având în vedere că atât considerentele, cât şi dispozitivul sentinţei au intrat în puterea lucrului judecat, instanţa care a pronunţat cea de-a doua hotărâre nu trebuia să treacă peste cele reţinute în prima sentinţă definitivă.

De asemenea, a mai arătat că, deşi instanţa de apel face referire la relativitatea efectelor sentinţei civile şi la opozabilitatea sa faţă de terţii care nu au fost atraşi în judecată, această instanţă face o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care aceste dispoziţii legale statuează că cel care nu a fost parte în proces poate face dovada contrară situaţiei reţinute prin hotărârea definitivă.

A susţinut că instanţa de apel nu a observat că niciuna dintre apelante nu a contestat dreptul său, dobândit prin Sentinţa civilă nr. 572 din data de 2 aprilie 2015, ci au declarat expres că această sentinţă le este opozabilă şi, chiar dacă ar fi invocat inopozabilitatea, simpla invocare nu era suficientă, ci era necesar să se facă dovada contrarie. Or, în speţă, apelantele nu au produs niciun fel de probe în sens contrar, iar instanţa de apel a administrat, din oficiu, probe pentru a clarifica un aspect ce nu a fost solicitat de către niciuna dintre părţi.

Recurentul-reclamant a subliniat că instanţa nu a făcut decât o nouă analiză a dreptului său, intrat în puterea lucrului judecat, uzând de dispoziţiile art. 435 C. proc. civ., dispoziţii neinvocate de niciuna dintre părţile litigiului.

Totodată, a precizat că instanţa de apel, deşi a dispus, din oficiu, administrarea de probe, aceste probe sunt identice cu cele din dosarul în care a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 572 din data de 2 aprilie 2015, ceea ce însemnă, în opinia sa, că în mod nepermis s-a trecut peste puterea lucrului judecat, doar pentru a reanaliza aceleaşi probe administrate şi în litigiul pe care l-a purtat cu angajatorul.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a făcut trimitere la Decizia nr. 1777 din data de 25 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arătând că prin aceasta s-a statuat că în cazul în care nu există autoritate de lucru judecat, ci putere de lucru judecat "soluţia trebuie să ţină cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept dedusă judecăţii, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat, că a mai fost odată dezlegată chestiunea litigioasă".

Cu referire la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut şi a apreciat că instanţa de apel a procedat la o nouă judecată asupra încadrării sale în grupa superioară de muncă, deşi niciuna dintre părţi nu a solicitat acest lucru.

A subliniat că aspectul dedus judecăţii era acela de a se stabili dacă pentru valorificarea grupei superioare de muncă, constatată printr-o sentinţă definitivă, în contradictoriu cu fostul angajator, este necesară şi o adeverinţă eliberată de acesta, astfel cum solicita intimata Casa Teritorială de Pensii Neamţ, iar instanţa de apel reanalizând ceea ce s-a statuat deja printr-o hotărâre definitivă, fără ca niciuna dintre părţi să facă o astfel de solicitare, a încălcat dispoziţiile art. 477 şi 478 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a apreciat şi că instanţa de apel a încălcat prevederile deciziilor nr. 2 şi nr. 9 din 2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii, promovate în vederea creării unei practici unitare în aplicarea prevederilor Ordinului nr. 50/1990.

De asemenea, a considerat că interpretarea dată de instanţa de apel, potrivit căreia hotărârea pronunţată în acţiunea privind constatarea lucrului în grupa superioară de muncă nu ar fi opozabilă caselor de pensii, lasă fără conţinut deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocate anterior, întrucât, într-o astfel de interpretare, toate acţiunile, indiferent dacă există sau nu documente, ar trebui soluţionate în contradictoriu cu casele de pensii.

Faţă de cele arătate, a apreciat că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ. şi a solicitat admiterea cererii de revizuire şi schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor declarate de intimate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca temeinică şi legală.

Examinând recursul din perspectiva excepţiei nulităţii căii de atac, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită", iar, potrivit celor statuate prin alin. (6) al aceluiaşi articol, "dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul".

În conformitate cu prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

Totodată, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Din coroborarea textelor legale anterior enunţate, rezultă că, în situaţia în care cererea de revizuire nu este întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea prin care se soluţionează calea extraordinară de atac a revizuirii formulate împotriva unei decizii pronunţate în apel, într-un litigiu de asigurări sociale, este definitivă şi nu poate fi atacată cu recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a învestit instanţa cu soluţionarea unui litigiu din materia asigurărilor sociale, solicitând să se dispună anularea Deciziei nr. 283455 din data de 18 ianuarie 2017, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Neamţ, emiterea unei noi decizii de pensionare cu valorificarea grupei de muncă superioare, astfel după cum a fost constatată prin Sentinţa civilă nr. 572/C/2015 a Tribunalului Neamţ.

Astfel, Decizia civilă nr. 105 din data de 29 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, care a făcut obiectul revizuirii, a fost pronunţată în soluţionarea căii de atac a apelului într-un litigiu ce se circumscrie materiei asigurărilor sociale, fiind o hotărâre definitivă.

Faţă de această împrejurare şi de dispoziţiile legale anterior evocate, soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă de respingere, ca nefondată, a cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 105 din data de 29 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu este supusă recursului, partea având deschisă această cale de atac doar din perspectiva soluţiei de respingere, ca tardivă, a revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte reţine inadmisibilitatea prezentului recurs prin raportare la soluţia dată prin decizia recurată asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi va proceda la examinarea recursului vizând soluţia dată prin aceeaşi decizie revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu a cărui soluţionare a fost legal învestită şi cu privire la care a fost invocată excepţia nulităţii.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Prin hotărârea recurată, curtea de apel a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatând că, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în speţă de la data de 29 ianuarie 2018, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 13 martie 2018, conform datei menţionate pe plicul cu care s-a expediat cererea de revizuire, cu depăşirea termenului legal.

Pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea constatării tardivităţii căii de atac.

În cauză, recurentul-reclamant nu a indicat care sunt motivele de nelegalitate care pot fi imputate hotărârii recurate şi nu a formulat critici care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a susţine nelegalitatea hotărârii, din perspectiva respingerii, ca tardiv formulate, a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci a susţinut că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a Sentinţei nr. 572 din data de 2 aprilie 2015 a Tribunalului Neamţ, precum şi că aceeaşi instanţă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut şi a nesocotit prevederile deciziilor nr. 2 şi nr. 9 din 2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii vizând Ordinul nr. 50/1990.

Aşa fiind, cum recurentul-reclamant nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate, prin raportare la soluţia dată revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar, în privinţa respingerii, ca tardivă, a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, acesta nu a formulat critici de nelegalitate care să vizeze raţionamentul instanţei referitor la această soluţie, Înalta Curte, în lipsa constatării unor motive de casare de ordine publică şi reţinând caracterul unitar al deciziei curţii de apel atacate prin prezenta cale de atac, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 516 din data de 21 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - GV