Delictual liability damages excluded from cassation; nullity of appeal for failure to plead statutory illegality grounds

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 5942 din 3 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Regiei Autonome de Transport Bucureşti, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA. şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti, şi intervenientul forţat C., a obligat pârâţii, în solidar, la 10.000 RON daune materiale şi la 70.000 euro contravaloare în RON daune morale.

Prin Decizia civilă nr. 1637/A din 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, instanţa a respins ca nefondat apelul principal formulat de reclamanta A., împotriva Sentinţei civile nr. 5942 din 3 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A respins, ca inadmisibil, apelul incident formulat de pârâta SC B. SA.

A admis apelurile principale formulate de pârâtele Regia Autonomă de Transport Bucureşti şi SC B. SA.

A anulat în tot sentinţa civilă apelată şi, rejudecând:

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Regia Autonomă de Transport Bucureşti.

A respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport Bucureşti, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC B. SA.

A obligat pârâta SC B. SA la plata către reclamantă a sumei de 1.405,29 RON cu titlu de daune materiale, a sumei de 15.000 Euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi a sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A., solicitând admiterea căii de atac, casarea Deciziei civile nr. 1637/A/2017 conform prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a respins apelul formulat de aceasta ca nefondat, deşi s-a pus în discuţie, din oficiu, excepţia tardivităţii motivării apelului, excepţie admisă de instanţă, astfel că, aceasta consideră că se impunea respingerea apelului ca tardiv motivat, şi nu ca nefondat. Recurenta a mai arătat că, din cauza acestui fapt, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, iar după rejudecarea cauzei, nu a ţinut cont de efectul devolutiv al apelului, înrăutăţindu-i acesteia situaţia în propria cale de atac, contrar prevederilor C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia atacată şi prin prisma faptului că instanţa de apel a înlăturat toate probele administrate la instanţa de fond, motivând că nu au legătură cu cauza sau că sunt neconcludente.

În privinţa reducerii cuantumului daunelor morale de la 70.000 euro la 15.000 euro, recurenta consideră că acestea au fost reduse fără nicio justificare din partea instanţei de apel.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, în termen legal, intimata-pârâtă SC B. SA a invocat excepţia tardivităţii, solicitând instanţei să verifice dacă recursul a fost declarat în termenul legal, şi excepţia nulităţii recursului, susţinând că recurenta-reclamantă nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepţiilor invocate, prin întâmpinare, de intimata-pârâtă SC B. SA, iar pe fond, admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

Cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., la data de 17 aprilie 2018, intimata- pârâtă Regia Autonomă de Transport Bucureşti a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. şi menţinerea hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, ca fiind legală şi temeinică.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului, conform art. 493 alin, (5) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia tardivităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului, astfel că reţine următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului invocată de pârâta SC B. SA, din verificările efectuate, reiese că Decizia civilă nr. 1637/A din 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost comunicată recurentei-reclamante A. la data de 14 decembrie 2017, iar recursul a fost declarat şi motivat la data de 9 ianuarie 2018, în termenul prevăzut de art. 181 şi art. 485 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, în cauză termenul de recurs împlinindu-se la data de 14 ianuarie 2018.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a declarat calea de atac a recursului în termenul prevăzut de lege, astfel că instanţa va respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de pârâta SC B. SA.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de pârâta SC B. SA, Înalta Curte o va admite şi va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1637/A/2017 din data de 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pentru cele ce urmează:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În prezenta cauză, se constată că, deşi recurenta-reclamantă a indicat formal motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., prin cererea de recurs nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.

Prin motivele de recurs reclamanta susţine că instanţa de apel a înlăturat toate probele administrate la instanţa de fond, considerându-le neconcludente cauzei şi, de asemenea, că nu a avut în vedere nici raportul de expertiză medico-legală efectuat la data de 24 august 2011 de către INML Bucureşti, unde este menţionat că pentru vindecare sunt necesare 80 - 90 zile de îngrijiri medicale. Reclamanta este nemulţumită că instanţa de apel a înlăturat depoziţia martorei audiată în cauză, dar şi de faptul că instanţa de apel nu a obligat asigurătorul la plata combustibilului consumat cu ocazia diverselor deplasări ale acesteia.

Înalta Curte reţine că aceste critici nu vizează nelegalitatea deciziei atacate, ci constituie aspecte de netemeinicie ale acesteia, referitoare la modul în care instanţa de apel a interpretat şi a valorificat probele administrate în cauză şi cele reţinute cu privire la situaţia de fapt, chestiuni care nu pot fi supuse cenzurii în recurs, faţă de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în sensul că se poate cere casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

Cu privire la critica recurentei că instanţa de apel trebuia să îi respingă apelul ca tardiv motivat şi nu ca nefondat, iar din această perspectivă a pronunţat o hotărâre contradictorie, Înalta Curte arată că potrivit art. 470 alin. (1) C. proc. civ.:

Cererea de apel va cuprinde:

a) numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar. Dacă apelantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;

b) indicarea hotărârii atacate;

c) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;

d) probele invocate în susţinerea apelului;

e) semnătura.

Încălcarea prevederilor art. 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., şi anume indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, este prevăzută de art. 470 alin. (3) sub sancţiunea decăderii.

Prin urmare, motivarea apelului se realizează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac, dar este posibilă şi motivarea separată a acestuia, pentru cazurile în care termenul de declarare şi de motivare a apelului nu curg de la acelaşi moment, cum este cazul apelului înainte de comunicare, conform art. 468 alin. (3) C. proc. civ.

Însă, în toate cazurile, termenul de motivare a apelului va avea aceeaşi durată cu cel stabilit de lege pentru declararea lui (30 de zile sau cel prevăzut printr-o normă specială), sub rezerva celor arătate de art. 470 alin. (5) C. proc. civ., care prevăd în mod expres că atunci când când termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge însă de la data comunicării hotărârii.

Potrivit art. 470 alin. (3) C. proc. civ., sancţiunea care intervine pentru nerespectarea termenului de declarare şi motivare a apelului este decăderea, care poate fi invocată de părţi sau de instanţă, din oficiu, în orice stadiu al procesului, dacă legea nu prevede inexistenţa unei derogări exprese de la sancţiunea decăderii, dacă partea interesată nu a dovedit că a fost împiedicată de un motiv temeinic justificat să acţioneze în cadrul termenului (art. 186) ori dacă legea nu limitează în mod expres momentul până la care se poate invoca.

Astfel, trebuie menţionat că dacă a intervenit decăderea apelantului din dreptul de a motiva calea de atac, apelul nu va fi respins ca nemotivat, întrucât art. 476 alin. (2) C. proc. civ., consacrând în mod expres caracterul devolutiv al apelului, prevede că în cazul în care apelul nu se motivează sau dacă motivarea apelului nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă, deci nu pe baza unor motive de apel.

În prezenta cauză, în mod corect, instanţa de apel, în temeiul art. 470 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) C. proc. civ., a reţinut că motivele de apel trebuiau cuprinse în cererea de apel, sub sancţiunea decăderii, iar termenul pentru motivarea apelului era cel de formulare a apelului, respectiv 30 de zile de la comunicarea apelului.

Analizând actele din dosar, Înalta Curte constată că hotărârea de fond a fost comunicată reclamantei la data de 4 aprilie 2017, iar termenul de apel de 30 de zile, prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 5 mai 2017, motivele de apel fiind depuse ulterior acestui termen, la data de 8 iunie 2017.

Prin urmare, în mod judicios, instanţa de apel a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a motiva apelul şi tardivitatea depunerii motivelor, apelul fiind analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel s-a pronunţat, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.

Cu privire la critica recurentei că instanţa de apel nu a ţinut cont de efectul devolutiv al apelului, Înalta Curte arată că, potrivit art. 476 C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, fiind readuse în faţa instanţei de control judiciar toate problemele de fapt şi de drept ce au făcut obiectul dezbaterilor la prima instanţă.

În cazul în care apelul nu se motivează, apelantul nu va mai putea invoca în faţa instanţei de apel alte motive, mijloace de apărare sau dovezi decât cele de care s-a prevalat la prima instanţă, în acest caz nefiind incidente prevederile art. 477 C. proc. civ. referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat.

Totodată, această concluzie este susţinută şi de prevederile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.

În prezenta cauză, instanţa de apel, în mod corect a reţinut că apelul reclamantei nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, şi, prin urmare, cu respectarea dispoziţiilor legale, a dispus ca judecarea apelului reclamantei să se facă numai pe baza celor invocate la prima instanţă.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reţine că instanţa de apel nu a respectat caracterul devolutiv al apelului, atâta vreme cât reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a dezvolta, în termenul legal, criticile sale în fapt şi în drept faţă de modul în care s-a desfăşurat judecata la prima instanţă sau faţă de hotărârea atacată.

În consecinţă, în cazul nemotivării apelului, devoluţiunea în apel operează cu privire la întreaga cauză, iar instanţa rejudecă pricina sub toate aspectele sale, atât în fapt, cât şi în drept, analizând nu numai cererile formulate la prima instanţă de apelant, ci şi apărările invocate de partea potrivnică cu privire la pretenţia dedusă judecăţii, ceea ce s-a şi întâmplat în prezenta cauză.

Referitor la critica recurentei că i s-a înrăutăţit situaţia în propria cale de atac, Înalta Curte arată că potrivit art. 481 C. proc. civ., apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.

Însă, dacă s-au declarat mai multe apeluri principale sau dacă s-a declarat un apel incident sau provocat, apelantului principal i se poate înrăutăţi situaţia stabilită prin sentinţă, dar ca efect al admiterii unui alt apel principal, incident sau provocat.

Or, în prezenta cauză, Înalta Curte constată că au fost declarate 3 apeluri principale, apelul principal declarat de reclamanta A. şi apelurile principale declarate de Regia Autonomă de Transport Bucureşti şi SC B. SA, iar prin Decizia civilă nr. 1637/A/2017 din data de 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul principal declarat de reclamanta A. şi au fost admise apelurile principale declarate de pârâtele Regia Autonomă de Transport Bucureşti şi SC B. SA, a fost anulată în tot sentinţa civilă apelată şi, rejudecând, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Regia Autonomă de Transport Bucureşti şi respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC B. SA şi obligată aceasta la plata către reclamantă a sumei de 1.405,29 RON cu titlu de daune materiale, a sumei de 15.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a adus atingere principiului non reformatio in pejus, iar situaţia reclamantei nu s-a agravat în propria cale de atac, ci ca efect al admiterii apelurilor principale declarate de pârâtele Regia Autonomă de Transport Bucureşti şi SC B. SA.

Totodată, nici cele susţinute de către recurenta-reclamantă, în sensul că instanţa de apel a redus cuantumul daunelor morale fără nicio justificare, nu pot fi circumscrise vreunui motiv de casare prevăzut de lege. În privinţa aplicării criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daunele morale şi materiale, instanţa supremă a fost constantă în a stabili imposibilitatea analizei în recurs a chestiunii cuantumului daunelor morale sau materiale în astfel de acţiuni în răspundere civilă delictuală, apreciindu-se că aceasta nu reprezintă o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, astfel încât nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate (de exemplu Deciziile: nr. 1617/2014; nr. 1045/2014; nr. 692/2014 etc.).

Înalta Curte constată astfel că, deşi au fost indicate ca temei juridic al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe de o parte, situaţiile reglementate de acest text legale nu se regăsesc în criticile formulate, iar pe de altă parte, pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei atacate, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecaţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Aşa fiind, cum aspectele susţinute de recurenta-reclamantă A. nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia de tardivitate a recursului invocată de pârâta SC B. SA.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1637/A/2017 din data de 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - LM