Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 663/2019 AI generated

Housing possession dispute: revision admitted to quash inadmissibility ruling based on unconstitutional casation threshold

Case Number Decizia nr. 663/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the petitioner’s request for revision against its own 2018 decision that had dismissed the appeal of an apartment ownership dispute as inadmissible, ordering the case to be re-admitted for substantive review. The underlying dispute involved a claim to undisturbed possession of an apartment and a counterclaim for improvements, which the Court of Appeal had decided against the plaintiff; the initial appellate decision was challenged in cassation, but the High Court had previously barred this review as inadmissible because the claim value fell below the 1,000,000 RON threshold for cassation appeals under the transitional provisions of Law No. 2/2013, as interpreted by the Supreme Court’s 2018 decision. The Court found the revision admissible because the Constitutional Court had subsequently declared the interpretation of Article 27 of the Civil Procedure Code unconstitutional in December 2018, establishing that the 1,000,000 RON limit did not apply to final judgments rendered after the publication of the Constitutional Court’s 2017 decision abolishing the monetary threshold, thereby restoring the right to access cassation for such cases regardless of when the proceedings were initiated.

Legislator headnote

AI generated

art. 480 C. civ, art. 520 alin. (4) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 509 alin. (2) C. proc. civ; Housing possession dispute: revision admitted to quash inadmissibility ruling based on unconstitutional casation threshold: Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Keywords

AI generated
housing law civil revision proceedings rights of access transitional provisions constitutional limits interpretation of a judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 480 C. civ
a solicitat instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 480 C. civ., în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia să îi lase în liniştită posesie şi folosinţă apartamentul nr.
art. 520 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din 2 mai 2018, judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ.
art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.
art. 513 alin. (3) C. proc. civ
a susţinut că, din perspectiva dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, prezenta cerere îndeplineşte cerinţele legale de admisibilitate, după cum urmează:
art. 509 alin. (1) C. proc. civ
- cerinţa pronunţării asupra fondului sau evocării fondului prin decizia de recurs atacată pe calea revizuirii, cerută de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., a fost declarată ca fiind neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr.
art. 509 alin. (2) C. proc. civ
civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, s-a modificat art. 509 alin. (2) C. proc. civ.
art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ
Suma argumentelor expuse determină concluzia că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Ultimele considerente, susţinute de decizia Curţii Constituţionale, sunt pe deplin valabile şi în privinţa deciziei de recurs pronunţată în complet de filtru care, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 27 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 480 C. civ., în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia să îi lase în liniştită posesie şi folosinţă apartamentul nr. x, compus din patru camere, două debarale, culoar, vestibul, bucătărie, wc, baie şi boxă, situat în Bucureşti, str. x, sect. 3, inclusiv cotă parte indiviză de teren de 26,37 mp, aferentă apartamentului, imobil cu nr. cadastral x, înscris în CF x-Cl-U4 a OCPI sector 3, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin cererea reconvenţională înregistrată la data de 3 august 2015, pe rolul aceleiaşi instanţe, pârâta reclamantă B. a solicitat obligarea reclamantului pârât la plata sumei de 46.000 RON, cu titlu de despăgubiri, pentru sporul de valoare adus apartamentului în litigiu, prin îmbunătăţirile aduse, de la data achiziţionării şi până în prezent, precum şi obligarea acestuia la cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile pronunţate în cauză:

Prin Sentinţa civilă nr. 529 din 6 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta reclamantă B.; a fost obligată pârâta să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, str. x, sect. 3, imobil cu nr. cadastral x, înscris în CF x-Cl-U4, a OCPI sect. 3, Bucureşti.

A fost admisă în parte cererea reconvenţională. A fost obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtei-reclamante suma de 23.018 RON, reprezentând sporul de valoare adus imobilului.

A fost obligată pârâta reclamantă la 5.500 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

S-a luat act că pârâta-reclamantă îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

A fost stabilit onorariu definitiv de expert la suma de 1.500 RON, prin majorarea cu 700 RON a onorariului provizoriu de 800 RON, în sarcina pârâtei-reclamante.

Împotriva Sentinţei civile nr. 529 din 6 mai 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat apel pârâta-reclamantă B..

Prin Decizia nr. 705/A din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul; a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată; a respins cererea reconvenţională, ca rămasă fără obiect; a luat act că apelanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Prin încheierea de şedinţă din 2 mai 2018, judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ. până la soluţionarea sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, obiect al Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la care a fost conexat Dosarul nr. x/2018.

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu la data de 2 mai 2018, fiind acordat termen de judecată, cu citarea părţilor, la 12 septembrie 2018.

Prin Decizia nr. 3016 din 19 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 705/A din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu pârâta B.

3. Cererea de revizuire:

Împotriva Deciziei nr. 3016 din 19 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat la data de 8 februarie 2019, cerere de revizuire reclamantul A., solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea deciziei atacate, admiterea în principiu şi admiterea pe fond a recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 705A/20 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, astfel cum acesta a fost formulat, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuentul A. a susţinut că, din perspectiva dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, prezenta cerere îndeplineşte cerinţele legale de admisibilitate, după cum urmează:

- cerinţa pronunţării asupra fondului sau evocării fondului prin decizia de recurs atacată pe calea revizuirii, cerută de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., a fost declarată ca fiind neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 866 din 10 decembrie 2015, cu referire la motivul de revizuire valorificat prin prezenta cerere, respectiv cel reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

În consecinţă, prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, s-a modificat art. 509 alin. (2) C. proc. civ. în următorul sens: - "60. La articolul 509, alin. (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: (2) Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul."

Cerinţa evocării fondului a fost înlăturată în mod expres şi de decizia Curţii Constituţionale care susţine prezenta cerere, în care s-a subliniat jurisprudenţa sa constantă, în sensul că aceasta se aplică atât cauzelor în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate admisă, cât şi cauzelor în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la momentul publicării deciziei de admitere, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre judecătorească, în această ipoteză decizia constituind temei al revizuirii, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Această cerinţă ar fi lăsat fără efecte decizia Curţii Constituţionale, având în vedere că, în cauzele soluţionate definitiv (la care se face referire în considerentele anterior citate), deciziile nu pot fi decât de respingere a recursului ca inadmisibil.

Ultimele considerente, susţinute de decizia Curţii Constituţionale, sunt pe deplin valabile şi în privinţa deciziei de recurs pronunţată în complet de filtru care, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac.

- dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au fundamentat decizia atacată prin prezenta cerere (prin care a fost respins recursul ca inadmisibil) şi au făcut obiect al controlului de constituţionalitate prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea Constituţională, invocată în susţinerea cererii de revizuire.

- până la momentul publicării Deciziei nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curţii Constituţionale, recurentul a solicitat, în dosarul său de recurs, sesizarea Curţii Constituţionale, invocând excepţia de neconstituţionalitate, ce ulterior a fost admisă, şi punând în discuţie aspecte reţinute de Curtea Constituţională în constatarea neconstituţionalităţii, recursul fiind soluţionat prin decizia atacată, anterior publicării acestei decizii de admitere.

Intimata B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată în cauză, învederând, în esenţă, că recursul a fost soluţionat după data de 17 iulie 2018, data publicării Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 52/2018, însă anterior datei de 3 ianuarie 2019, data publicării Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 874/2018, pe care revizuentul îşi întemeiază cererea de revizuire.

Analizând cererea de revizuire, prin prisma motivului formulat şi a deciziilor Curţii Constituţionale relevante în cauză, Înalta Curte apreciază că este admisibilă şi trebuie încuviinţată, pentru argumentele ce vor succede:

Obiectul revizuirii îl constituie Decizia civilă nr. 3016 din 19 septembrie 2018, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 705/A din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimata pârâta B..

La pronunţarea acestei decizii, s-au avut în vedere următoarele:

Potrivit dispoziţiilor iniţiale ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) al O.U.G. nr. 62/2015 precum şi prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Textul legal menţionat a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, în ceea ce priveşte sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Având în vedere că decizia Curţii de Apel Bucureşti este pronunţată într-un litigiu pornit anterior publicării deciziei de neconstituţionalitate evocată mai sus, aceasta nefiind incidentă cauzei pendinte, instanţa de recurs a stabilit că regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speţă se stabileşte potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituţional, şi anume, cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON nu sunt susceptibile de recurs.

S-a reţinut, în acest sens, că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 27 mai 2015, reclamantul A. a revendicat apartamentul nr. x, compus din patru camere, două debarale, culoar, vestibul, bucătărie, wc, baie şi boxă, situat în Bucureşti, str. x, sect. 3, inclusiv cotă parte indiviză de teren de 26,37 mp, aferentă apartamentului, imobil cu nr. cadastral x şi înscris în CF x-Cl-U4, a OCPI sector 3, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, pretenţii ce au fost evaluate la suma de 230.000 RON.

Cuantumul acestor pretenţii se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, situaţie faţă de care Decizia nr. 705/A din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti nu poate fi supusă căii extraordinare de atac a recursului.

Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale Curţii Constituţionale incidente în cauză, în cronologia lor:

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederii legale care limita exerciţiul căii de atac a recursului, în funcţie de un anumit prag valoric, respectiv a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. care prevăd că "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", acestea fiind declarate neconstituţionale în ceea ce priveşte sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei nr. 369 din 17 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei, respectiv după data de 20 iulie 2017.

S-a mai concluzionat de către instanţa supremă că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituţionala nu s-a pronunţat asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., întrucât stabilirea incompatibilităţii acestui articol din C. proc. civ. cu norma constituţională nu se poate dispune decât pe calea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a acestui articol din C. proc. civ.

La data de 8 octombrie 2018, a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 454 din 4 iulie 2018, în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 836 din 8 octombrie 2018, prin care s-a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, a condiţionat aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 de pornirea procesului civil după publicarea acesteia, că instanţele judecătoreşti nu pot înlătura efectele deciziei Curţii Constituţionale expres indicate în corpul acesteia, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa să se pronunţe în legătură cu efectele deciziei Curţii Constituţionale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curţii Constituţionale şi că, în urma pronunţării şi publicării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, în privinţa art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările ulterioare, nu devin incidente prevederile art. 27 din C. proc. civ., neconstituţionalitatea fiind o sancţiune de drept constituţional care se aplică imediat situaţiilor pendinte.

Curtea Constituţională a statuat faptul că, sub aspectul efectelor Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, indiferent de data introducerii cererii formulate sub imperiul noului C. proc. civ., hotărârea judecătorească privind cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv devine susceptibilă de recurs, daca a fost pronunţată după publicarea deciziei Curţii Constituţionale (paragraful 58).

Prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 2 din 3 ianuarie 2019, s-a constatat că dispoziţiile art. 27 din C. proc. civ., în interpretarea data de Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale, fiind încălcate prevederile din Legea fundamentală cuprinse în art. 147 alin. (4), referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, prin raportare la art. 16 alin. (1), referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2), privind accesul liber la justiţie şi art. 126 alin. (3), referitoare la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, paragraful 64, Curtea Constituţională a statuat că legiuitorul poate stabili drogări de la regula de procedură reglementată de art. 27 din C. proc. civ., cu condiţia respectării principiului neretroactivităţii legii, în sensul că, indiferent de data începerii procesului, hotărârile să fie supuse căilor de atac existente la momentul pronunţării lor, aceasta din urmă teză fiind singura de ordin constituţional şi că, în vederea respectării principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi şi accesului la justiţie, hotărârile pronunţate de instanţele de apel, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale, trebuie supuse căilor de atac existente la momentul pronunţării lor, astfel cum statuează Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, în considerentul 32, în sensul că, toate hotărârile pronunţate după data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, sunt supuse recursului.

Curtea Constituţională a stabilit şi că interpretarea constituţională a prevederilor art. 27 din C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 16 şi 21 din Constituţia României, trebuie să se facă cu observarea efectului general obligatoriu şi al aplicării pentru viitor a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 care se aplică în toate litigiile în care hotărârea judecătorească privind cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON, inclusiv, a fost pronunţată după publicarea deciziei Curţii Constituţionale.

Prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, în Dosarul nr. x/2018, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind chestiunea de drept dacă recursurile declarate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON, inclusiv, (20 iulie 2017), pornite anterior publicării deciziei, recursuri nesoluţionate până la data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454 din 1 octombrie 2018, devin admisibile sau îşi menţin caracterul inadmisibil rezultat din interpretarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, cât priveşte producerea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, data de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 52/2018.

Motivul cererii de revizuire:

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I, pct. 60 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., pentru a fi puse în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 866 din 10 decembrie 2015 care se citesc după cum urmează: revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.

Aprecierea Înaltei Curţi:

Motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 pct. 11 C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care instanţa a pronunţat hotărârea în temeiul unui text de lege în legătură cu care fusese invocată o excepţie de neconstituţionalitate şi este justificat de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, conform cărora sesizarea Curţii Constituţionale nu mai atrage suspendarea obligatorie a judecăţii.

Astfel, din perspectivă istorică, deciziile instanţei constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unui text legal au reprezentat motiv de revizuire odată cu adoptarea Legii nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a C. proc. civ. şi a C. proc. pen. al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, act normativ prin care s-a eliminat suspendarea judecării cauzei, în situaţia invocării excepţiei de neconstituţionalitate şi, în materie civilă, a fost reglementat un nou motiv de revizuire la art. 322 pct. 10 din C. proc. civ. din 1865 (actualul pct. 11 al art. 509 C. proc. civ.).

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe acest motiv trebuie întrunite următoarele cerinţe:

- în timpul judecăţii, indiferent de etapa procesuală, să fi fost invocată de partea care exercită revizuirea sau de instanţă din oficiu excepţia de neconstituţionalitate cu privire la o prevedere dintr-o lege sau ordonanţă;

- norma procedurală/substanţială constatată ca fiind neconstituţională să fi fost temeiul sau unul dintre temeiurile de drept pe care hotărârea judecătorească ce formează obiect al revizuirii se fundamentează;

- decizia Curţii Constituţionale să fi fost pronunţată după rămânerea definitivă a hotărârii a cărei revizuire se cere. În doctrină, s-a apreciat însă că data care trebuie luată în considerare pentru admisibilitatea cererii de revizuire este data la care decizia Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, în considerarea art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

În aprecierea acestor condiţii, este relevant faptul că revizuentul recurent A. a invocat în cadrul recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 705 A din 20 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în interpretarea data prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, a art. 27 din Legea nr. 134/2010 şi a art. 521 alin. (3) din Legea nr. 134/2010.

Prin încheierea din 19 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea 2/2013, art. 27 din Legea nr. 134/2010 şi art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că reluarea unui aspect de neconstituţionalitate asupra căruia s-a tranşat printr-o decizie anterioară nu este posibilă, întrucât, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, în cauză Decizia nr. 369 din 30 mai 2017.

Or, recurentul doreşte să supună controlului de neconstituţionalitate aceeaşi problemă asupra căreia Curtea Constituţională deja a statuat, legată de exerciţiul căii extraordinare de atac a recursului, funcţie de valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, situaţie faţă de care cererea sa nu se circumscrie condiţiilor de admisibilitate specifice pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional.

Prin Decizia civilă nr. 3790 din 6 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 19 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Cum în cauză, astfel cum s-a expus supra, revizuentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, pe care instanţa de recurs şi-a întemeiat decizia de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat împotriva Deciziei nr. 705/A din 20 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, iar decizia atacată prin prezenta cale extraordinară de atac a fost pronunţată anterior Deciziei nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 2 din 3 ianuarie 2019, instanţa apreciază că aceste condiţii sunt întrunite în cauză.

Există însă o cerinţă impusă de doctrina juridică mai veche în această materie, care poate fi discutată în cauză, respectiv aceea dacă admisibilitatea cererii de revizuire este determinată şi, deci, subordonată sesizării sau nu a Curţii Constituţionale de către instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.

În acest context, Înalta Curte reţine că această cerinţă a fost "amendată" de însăşi jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale, fiind relevante în acest sens Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016 şi Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016 şi efectele pe care acestea le determină.

Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie care consacră efectele deciziilor instanţei de contencios constituţional:

"Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."

În interpretarea acestor dispoziţii, Curtea Constituţională a reţinut că deciziile de constatare a neconstituţionalităţii fac parte din ordinea juridică normativă, prin efectul lor, prevederea neconstituţională încetându-şi aplicabilitatea pentru viitor (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008).

În aceste condiţii, decizia de constatare a neconstituţionalităţii se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial - facta futura, însă, având în vedere faptul că excepţia de neconstituţionalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă (a se vedea Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007) şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007), aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, deci unor situaţii viitoare ipotetice, întrucât şi-ar pierde esenţialmente caracterul concret. Aşadar, Curtea a reţinut că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte - facta futura, cât şi situaţiile juridice pendinte (cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere) şi, în mod excepţional, acele situaţii care au devenit facta praeterita, respectiv cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, acestea au fost soluţionate definitiv şi irevocabil, cauze în care, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curţii Constituţionale se va aplica şi acestora (a se vedea Decizia nr. 404 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie.

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a reţinut că deciziile de constatare a neconstituţionalităţii nu trebuie să se aplice numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, ci trebuie să profite autorului excepţiei de neconstituţionalitate, lezat în drepturile sale prin norma constatată ca fiind contrară Legii fundamentale.

Astfel, în jurisprudenţa Curţii, s-a statuat că o decizie prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate profită atât autorilor acesteia, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei, dar în alte cauze, soluţionate definitiv (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 21).

În acest context, trebuie reamintit că legiuitorul a reglementat calea de atac a revizuirii unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în cauzele în care a fost ulterior admisă o excepţie de neconstituţionalitate, în scopul acordării mijloacelor de apărare în vederea realizării drepturilor şi intereselor părţilor în faţa justiţiei.

Această concepţie a fost exprimată expres de Curtea Constituţională în Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, în care a statuat că, în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională.

În acelaşi sens, neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a persoanei lezate în drepturile sale prin norma criticată.

Astfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale reprezintă o aplicare activă a dispoziţiilor legale care au însoţit abrogarea fostului art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată interpretând în mod extensiv dispoziţiile C. proc. civ. din 1865 şi pe cele ale noului Cod de procedură, ca o garanţie a apărării drepturilor justiţiabililor, stabilind că o decizie prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate profită atât autorilor acesteia, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei, dar în alte cauze, soluţionate definitiv.

Suma argumentelor expuse determină concluzia că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. dau efect juridic deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii din acestea, şi anume dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva hotărârii definitive prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, ulterior admisă, chiar şi în ipoteza în care sesizarea Curţii Constituţionale cu această excepţie nu s-a realizat.

Mai mult, în considerarea art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un recurs efectiv pentru remedierea pretinselor încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului, în speţă dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, cu componenta sa materială esenţială - dreptul de acces la un tribunal independent şi imparţial, în care sesizarea instanţei de contencios constituţional în cauza dedusă judecăţii putea reprezenta un aspect important pentru salvgardarea acestui drept, precum şi în temeiul principiului conform căruia Convenţia garantează drepturi concrete şi efective, iar nu teoretice şi iluzorii, prezenta instanţă consideră că, în cauzele judecate definitiv până la data publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa de contencios constituţional şi în care această excepţie a fost invocată, revizuirea este unicul remediu pe care părţile îl au la dispoziţie, sigur în ipoteza în care norma procedurală/substanţială constatată ca fiind neconstituţională a fost temeiul sau unul dintre temeiurile de drept pe care hotărârea judecătorească ce formează obiect al revizuirii se sprijină, condiţie, de asemenea, îndeplinită în cauză.

În acest punct, Înalta Curte apreciază că ceea ce diferenţiază aceste cauze de cele definitiv soluţionate, în care excepţia de neconstituţionalitate nu a fost invocată şi în care revizuirea nu ar fi admisibilă pentru motivul reglementat de art. 509 pct. 11 C. proc. civ., şi impune o diferenţă de tratament juridic este însăşi ieşirea din pasivitate, diligenţa procesuală a persoanei interesate şi atacarea cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale incidente în cauză, precum şi faptul că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 a fost respinsă pe considerente de ordin formal, potrivit cărora s-a constatat deja neconstituţionalitatea acestor dispoziţii legale, iar nu pentru că nu ar fi avut legătura cu cauza, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte reţine că revizuentul, prin situaţia sa procesuală, se regăseşte în acea ipoteză excepţională în care, deşi cauza sa fusese soluţionată definitiv la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, a Deciziei nr. 874/2018 (respectiv, la 3 ianuarie 2019), recursul declarat de acesta fiind respins ca inadmisibil, prin Decizia nr. 3016 din 19 septembrie 2018 a instanţei supreme, şi, cu diligenţa necesară, invocase excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale ce au întemeiat această inadmisibilitate, recurentul aflându-se în situaţie similară cu autorii excepţiei de neconstituţionalitate ale aceloraşi dispoziţii legale, ale căror cereri au fost trimise Curţii Constituţionale, şi, ulterior, această excepţie a fost admisă, cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale nu a fost primită.

Pentru aceste motive substanţiale şi imperioase, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în materia căilor extraordinare de atac, se impune ca efectele Deciziei nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curţii Constituţionale să se reflecte în sens favorabil şi asupra litigiul pe care reclamantul l-a iniţiat, cu consecinţa admiterii revizuirii exercitate în cauză pentru motivul reglementat de art. 509 pct. 11 C. proc. civ.

În consecinţă, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, dar şi admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 3016 din 19 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015; va schimba în tot hotărârea atacată, în sensul că va admite în principiu recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 705 A din 20 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Pentru rejudecarea recursului, declarat admisibil în principiu, ca efect al prezentei decizii, va fi acordat termen la data de 22 mai 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 3016 din 19 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015.

Schimbă în tot hotărârea atacată, în sensul că admite în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 705 A din 20 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Acordă termen la data de 22 mai 2019, ora 09:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - LM