Moral damages for death by traffic accident: quashed and remanded for failure to equate siblings' compensation per case law

Deliberând asupra cauzei civile de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, la data de 18 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., prin reprezentant legal B., a solicitat obligarea pârâtei SC C. SA la plata de despăgubiri în cuantum de 150.000 euro cu titlu de daune morale şi a unei prestaţii periodice în cuantum de 1500 RON/lună, stabilită de la data decesului defunctului până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 ani.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1349 şi următ. C. civ., art. 49, 50 şi următ. din Legea nr. 136/1995, art. 1, 26 şi 27 din Normele de aplicare a Legii nr. 136/1995.

Prin întâmpinare, pârâta SC C. SA, a solicitat, în principal, respingerea acţiunii, iar, în subsidiar, admiterea, în parte, a acesteia.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin Sentinţa civilă nr. 830/PI/12 iunie 2017, Tribunalul Timiş a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin reprezentant legal B., şi a obligat-o pe pârâta SC C. SA la plata către reclamant a sumei de 150.000 euro, cu titlu de daune morale; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

2. Apelul declarat în cauză:

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C. SA.

Prin Decizia nr. 212 din 7 decembrie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC C. SA împotriva Sentinţei civile nr. 830/PI/12 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., prin reprezentant legal B.

A schimbat, în parte, sentinţa civilă atacată în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; a menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei civile apelate.

3. Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurentul-reclamant A., prin reprezentant legal B., şi pârâta SC C. SA.

Prin recursul declarat, prin reprezentant legal, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curţii de Apel Timişoara.

Recurentul a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii 136/1995, Ordin CSA nr. 14/29 noiembrie 2011, având în vedere că nu s-a raportat în mod corect la jurisprudenţa din România; totodată s-a făcut o aplicare greşită a principiului echităţii.

A arătat recurentul-reclamant, prin reprezentant, că, potrivit art. 49. pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii 136/1995, Ordin CSA nr. 14/29 noiembrie 2011, în caz de deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Deşi jurisprudenţa nu este, de principiu, izvor de drept, normele de punere în aplicare a legii asigurărilor din România fac trimitere la jurisprudenţă, care în cazul de faţă reprezintă un criteriu de individualizare a cuantumului despăgubirii.

Or, într-o speţă similară (Dosar nr. x/2015 al Tribunalului Caraş-Severin), Curtea de Apel Timişoara a acordat despăgubiri în cuantum de 400.000 RON surorii recurentului, pentru decesul aceluiaşi părinte.

În contextul arătat, s-a susţinut că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

A mai arătat recurentul că în acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel Timişoara în prezenta speţă, însă cu un parcurs logic fracturat, în sensul că, deşi s-a raportat la Dosarul nr. x/2015, ca reprezentând jurisprudenţă relevantă, nu a făcut vorbire despre Decizia nr. 640/A din 09 octombrie 2017, care este relevantă, întrucât o priveşte pe sora reclamantului.

În plus, decizia mai sus menţionată este pronunţată ca urmare a rejudecării Dosarului nr. x/2015 şi se raportează atât la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată anterior, cât şi la cuantumul daunelor stabilite în Dosarul nr. x/2015.

A mai arătat recurentul-reclamant că în Decizia nr. 640/A/din 09 octombrie 2017 se regăsesc criteriile avute în vedere de instanţa de apel la soluţionarea daunelor morale cuvenite surorii sale. Apreciază că această decizie reprezintă jurisprudenţă relevantă fiind echitabil a se stabili aceeaşi sumă celor doi fraţi.

Or, în decizia recurată, instanţa de apel nu a arătat vreun motiv pentru care reclamantul minor este îndreptăţit la suma de 200.000 RON, adică jumătate din suma acordată surorii sale, conform unor principii obiective sau probe din care să rezulte lipsa de ataşament, înstrăinarea faţă de tată, etc.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, un criteriu important de evaluare a prejudiciilor îl constituie practica instanţelor de judecată, astfel încât nu poate să nu se raporteze la deciziile mai sus indicate, având în vedere că este vorba de daune stabilite urmare aceluiaşi accident, pentru sora reclamantului.

Astfel, sora reclamantului a primit, cu titlul de daune morale, suma de 400.000 RON, precum şi o prestaţie periodică de 1/4 din venitul minim pe economie.

A conchis recurentul-reclamant că nu este echitabil ca un frate să primească 400 000 RON şi o prestaţie periodică procentuală din salariul minim, până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar celălalt sa primească doar 200 000 RON.

Totodată, având în vedere că hotărârea prin care a fost soluţionată cererea surorii sale a devenit definitivă, aceasta reprezintă practică relevantă în înţelesul art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995 - Ordinul CSA nr. 14/29 noiembrie 2011.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant a învederat existenţa unor considerente străine de natura cauzei în cuprinsul deciziei atacate, în sensul că instanţa de apel a făcut referire la Asociaţia Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, care nu este parte în dosar.

Prin recursul formulat la data de 5 februarie 2018, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel, în vederea reducerii daunelor morale acordate în această cauza până la cuantumul de 90.000 RON, considerate în concordanţă cu jurisprudenţa din România.

În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că, la stabilirea daunelor morale solicitate de reclamant, nu s-a dat eficienţă prevederilor art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASE nr. 23/2014.

Prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (3) C. proc. civ. s-a reţinut că cererea de recurs formulată de reclamantul A., prin reprezentant legal B., este motivată conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., iar motivele invocate pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (8) C. proc. civ.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă s-a arătat că, în opinia raportorului, a fost declarat cu depăşirea termenului legal.

Raportul a fost comunicat părţilor cu menţiunea că pot formula puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin punctul de vedere la raport, recurentul-reclamantul a solicitat admiterea excepţiei tardivităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă SC C. SA.

4. Încheierea de admitere în principiu a recursului:

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la data de 13 februarie 2019, Înalta Curte a admis excepţia tardivităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă SC C. SA, a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul-reclamant şi a acordat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, prin reprezentant legal, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru considerentele ce succed:

Motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant pune în discuţie greşita aplicare a dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995 - Ordinul CSA nr. 14/29 noiembrie 2011, care stipulează că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau a decesului unor persoane, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, pentru situaţia despăgubirilor solicitate în cazul vătămării corporale sau a decesului unei persoane, cu titlu de daune morale, prevederea legală invocată de recurentul-reclamant face trimitere generic la legislaţia şi jurisprudenţa din România.

De lege lata, la nivel legislativ nu există criterii obiective de cuantificare a daunelor morale solicitate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, instanţele judecătoreşti statuând în fiecare caz în parte, în funcţie de circumstanţele concrete ale cazului, în echitate.

În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în materia daunelor morale, s-a statuat în sensul păstrării unui raport de proporţionalitate între dauna suferită şi despăgubirea acordată.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa naţională, Înalta Curte reţine că instanţele de judecată au obligaţia de a se raporta la acele hotărâri judecătoreşti care, în concret, ar putea reprezenta jurisprudenţă relevantă pentru cauza dedusă judecăţii.

Cu referire la cazul particular dedus judecăţii, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului tatălui său, D., survenit într-un accident rutier produs la data de 10 septembrie 2015.

La data producerii evenimentului cauzator de prejudiciu, reclamantul nu avea stabilită paternitatea, astfel că a parcurs procedura judiciară de stabilire a filiaţiei faţă de tatăl defunct în Dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Făget; subsecvent acestei proceduri, a solicitat acordarea de despăgubiri în prezentul dosar.

Însă, în legătură cu acelaşi eveniment rutier, soldat cu decesul a trei persoane (D., E. şi F.), s-au solicitat despăgubiri atât în Dosarul nr. x/2015, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş (de pe urma defunctului E.), cât şi în Dosarul nr. x/2015, înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin (de pe urma defuncţilor D. şi F.).

Cu referire la Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Caraş-Severin, Înalta Curte reţine că au solicitat despăgubiri, de pe urma defunctului D., soţia, fiica minoră, mama, fraţii şi surorile.

Acest dosar a fost soluţionat definitiv în al doilea ciclu procesual, prin Decizia nr. 130/23 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă SC C. SA împotriva Deciziei nr. 640A/9 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Prin această hotărâre judecătorească, ca efect al admiterii apelului declarat de apelanţii-reclamanţi, au fost acordate despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului lui D., după cum urmează: 400.000 RON cu titlu de daune morale şi o indemnizaţie lunară de 1/4 din venitul minim pe economie, cu titlu de prestaţie periodică, de la data decesului tatălui, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, în favoarea fiicei minore G., 200.000 RON cu titlu de daune morale, în favoarea soţiei supravieţuitoare, B., 150.000 RON cu titlu de daune morale, în favoarea mamei defunctului, H. şi câte 100.000 RON cu titlu de daune morale, în favoarea fraţilor şi surorilor defunctului.

Prin cererea de recurs aflată în examinare, recurentul-reclamant A., în calitate de fiu al defunctului sus-menţionat, a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995 - Ordinul CSA nr. 14/29 noiembrie 2011, din perspectiva modului de determinare a despăgubirilor în favoarea celor doi copii ai defunctului.

Înalta Curte constată că existenţa deciziei pronunţate în Dosarul nr. x/2015, în faza procesuală a apelului, după rejudecare, a fost învederată de către apelantul-reclamant, însă nu a fost valorificată de curtea de apel cu motivarea că, nefiind definitivă la acel moment, nu prezintă nicio relevanţă.

Acest argument nu poate fi primit, având în vedere dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/29 noiembrie 2011 şi circumstanţele particulare ale cauzei.

Astfel, instanţa de apel, observând cuantumul diferit al despăgubirilor acordate celor doi fii ai aceluiaşi defunct chiar în urma formulării unor cereri distincte, în considerarea dispoziţiilor legale evocate, avea obligaţia de a examina şi criteriile avute în vedere la stabilirea despăgubirilor acordate surorii reclamantului A.

Înalta Curte subliniază că, în situaţia analizată, valorificarea criteriului jurisprudenţial nu implică pronunţarea unei soluţii identice, ci obligă instanţa de apel ca la examinarea criticilor privitoare la cuantumul daunelor morale să aibă în vedere modalitatea de cuantificare a despăgubirilor din Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Caraş-Severin.

De altfel, în jurisprudenţa recentă (cauza Deaconu contra României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 14 din Convenţie coroborat cu art. 1 din Protocolul 1 la convenţie, în sensul constatării unei discriminări între fraţi, la acordarea daunelor morale, pe criterii de vârstă.

În ceea ce priveşte capătul de cerere prin care s-a solicitat acordarea unei prestaţii periodice, Înalta Curte constată că acest capăt a fost respins de prima instanţă. Cum reclamantul nu a declarat apel în cauză, soluţia dată acestui capăt de cerere a devenit definitivă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 497 şi 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., prin reprezentant legal B., împotriva Deciziei nr. 212 din 7 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A., prin reprezentant legal B., împotriva Deciziei nr. 212 din 7 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - GV