Revision request dismissed: land title recovery dispute denied due to prior res judicata analysis and registry priority

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 03.01.2019, sub nr. x/2019, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele SC B. SRL şi C., revizuirea Deciziei nr. 4240 din data de 06.12.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2007, în temeiul dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că, prin Decizia nr. 4240 din data de 06.12.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2007, s-a pronunţat o soluţie contrară Deciziei civile nr. 1391 din 08.04.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2012, această din urmă decizie fiind pronunţată în contradictoriu cu aceleaşi părţi ca şi în cauza a cărei revizuire o solicită.

Astfel, prin Decizia nr. 4240 din data de 06.12.2018, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 743 A din 26 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a admis recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva aceleiaşi decizii, a modificat în parte decizia în sensul că l-a obligat pe reclamant să plătească pârâtei, cu titlu de cheltuieli de judecată, şi suma de 9028,26 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru fazele procesuale anterioare; a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei atacate; a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 74/A din 30 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a constatat nul recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva aceleiaşi decizii.

Revizuentul a mai arătat că prin această decizie s-a menţinut soluţia pronunţată anterior de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 743A/26.09.2017, prin care s-a respins cererea de revendicare prin comparare de titluri introdusă de acesta, pe motiv că reclamantul A. şi pârâta B. au dobândit de la acelaşi proprietar, iar pârâta B. a fost cumpărător de bună-credinţă, deoarece la data dobândirii nu erau notate în cartea funciară litigiul sau vreo sarcină, astfel că nu a cunoscut că a cumpărat un teren deja vândut.

Prin Decizia civilă nr. 1391/08.04.2014, pronunţată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2012, decizie irevocabilă, s-a concluzionat că natura juridică a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.10.2002 este a unui contract de vânzare-cumpărare sub condiţie suspensivă, a cărei condiţie s-a realizat la data de 25 noiembrie 2004, când a fost eliberată dispoziţia nr. 3542 a Primarului General al Municipiului Bucureşti. Acest litigiu a fost pornit de D., decedat în timpul procesului (fiind continuat de moştenitoarea acestuia C.), şi a avut ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare autentificat sub nr. x/14.10.2002, prin care s-a vândut bunul viitor de la D. către A., şi anularea clauzei penale prin care D. s-a obligat să îl despăgubească pe A. în situaţia nerealizării vânzării.

Acţiunea a fost admisă, în parte, în sensul că a fost respinsă cererea de rezoluţiune a contractului de vânzare autentificat sub nr. x/14.10.2002, fiind admisă cererea de anulare a clauzei penale.

Revizuentul a arătat că din motivarea Deciziei nr. 1391/08.04.2014, prin care a fost menţinută Decizia nr. 381 A din 29 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat faptul că vânzător al terenului a fost D., iar A. a dobândit terenul, prin cumpărare, de la acesta.

Prin Decizia nr. 4240 din 06.12.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2007, s-a reţinut că A. şi B. SRL au dobândit terenul de la acelaşi proprietar. Revizuentul a susţinut că această soluţie este nelegală şi netemeinică, deoarece el a dobândit terenul de la D., iar B. de la E., prin contractul de vânzare din aprilie 2006.

În aceste condiţii, revizuentul a susţinut că, întrucât prin pronunţarea Deciziei civile nr. 4240/06.12.2018, în Dosarul nr. x/2007, a fost înfrântă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1391/08.04.2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, se impune revizuirea Deciziei nr. 4240/06.12.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 şi ale art. 324 din C. proc. civ.

Intimata C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată. În dezvoltarea întâmpinării, intimata a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. pentru admiterea cererii de revizuire, în sensul că hotărârile pretins contrare nu sunt hotărâri care să evoce fondul, ci prin aceste decizii au fost respinse, ca nefondate, recursurile formulate. De asemenea, intimata a arătat că nu este îndeplinită nici condiţia ca hotărârile pretins contrare să fie date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane şi în aceeaşi calitate.

Astfel, în Dosarul nr. x/2007, în care a fost pronunţată Decizia nr. 4240/06.12.2018, obiectul dedus judecăţii l-a constituit judecarea acţiunii în revendicare formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei B. SRL şi a cererii de intervenţie în interesul pârâtei, formulată de intervenienta C.; în Dosarul nr. x/2012, în care s-a pronunţat Decizia nr. 1391/08.04.2014, a fost soluţionată cererea reconvenţională formulată de reclamantul D. împotriva pârâtului A., având ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare bunuri viitoare nr. 4100/14.10.2002, ca urmare a neexecutării de către pârâtul A. a obligaţiilor asumate prin contract; în acel dosar SC B. SRL a avut calitatea de intervenient în interesul reclamantului D..

Intimata a conchis că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de revizuentul A.

Intimata SC B. SRL a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire în raport de art. 322 C. proc. civ. şi de faptul că hotărârea asupra căreia se solicită revizuirea nu este o hotărâre pronunţată în recurs care să evoce fondul; în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.

Examinând cererea de revizuire, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...)

7. dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă."

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

În doctrină şi în jurisprudenţă s-a apreciat în mod constant că pentru a putea fi invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil şi în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Din perspectiva condiţiilor enunţate, în speţă se constată că hotărârile pretins contrare sunt decizii pronunţate în recurs şi, în consecinţă, sunt irevocabile conform dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul A. a arătat că există contrarietate între Decizia civilă nr. 4240/06.12.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2007 şi Decizia civilă nr. 1391/08.04.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2012.

Având în vedere soluţiile pronunţate prin aceste hotărâri se constată că ele nu evocă fondul, însă acest aspect, aşa cum s-a arătat deja, nu este de natură să atragă inadmisibilitatea cererii de revizuire, întrucât în ipoteza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu este necesară îndeplinirea acestei condiţii.

Sub aspectul părţilor, Înalta Curte reţine că în ambele procese au participat atât revizuentul, cât şi intimaţii.

Analizând în continuare condiţia de admisibilitate care impune ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în cauză, deoarece din considerentele Deciziei nr. 4240/06.12.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, care face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanţa a examinat, la filele x din decizie, efectul pozitiv al Deciziei nr. 1391/08.04.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2012, şi a reţinut că efectele acestei hotărâri au fost analizate de instanţa de rejudecare, conform deciziei de casare, potrivit regulilor de drept aplicabile, în contextul verificării incidenţei efectelor juridice ale puterii de lucru judecat şi a celorlalte hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigiile anterioare, ce au fost derulate între părţi.

Astfel, Înalta Curte a reţinut în această decizie că "în privinţa titlului reclamantului, instanţa de apel a avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.10.2002, perfectat între reclamantul A. şi D. (autorul intervenientei C.), ca urmare a valorizării corecte a efectului pozitiv a Deciziei civile nr. 1391/8 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2012 (fostul Dosar nr. x/2009), prin care s-a statuat că dreptul de proprietate s-a transmis, la data de 25 noiembrie 2004, ca urmare a îndeplinirii condiţiei suspensive prevăzute în contract, respectiv la data când a fost eliberată dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti, de restituire în natură a terenului, către vânzătorul D."

Pe de altă parte, s-a reţinut că instanţa de apel a avut în vedere titlul exhibat de pârâtă, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.04.2006, prin care SC B. SRL a cumpărat de la E., care, la rândul ei, a cumpărat de la D., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/20.01.2005.

Urmărind mecanismul juridic de stabilire a provenienţei titlurilor de proprietate, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel a concluzionat corect că titlurile pe care părţile şi le opun reciproc provin de la un autor comun a cărui existenţă a fost stabilită prin urmărirea şi stabilirea transmisiunii proprietăţii, pe lanţul titlurilor de proprietate, până când a fost identificat un autor comun, ce a transmis aceeaşi proprietate.

Astfel, autorul comun (prim-vânzătorul D.) a încheiat acte de transmitere a proprietăţii atât cu E., cât şi cu A., iar E. a transmis mai departe dreptul de proprietate către pârâta SC B. SRL. Întrucât titlurile opuse de părţi provin de la un autor comun, Înalta Curte a reţinut că, în această situaţie, edificator în procedeul de comparare a titlurilor de proprietate este criteriul de preferabilitate al părţii care a îndeplinit prima (dar, şi singura, în speţă) formalităţile de publicitate imobiliară, pentru opozabilitatea dreptului său faţă de terţi, criteriu corect aplicat de instanţa de rejudecare, care a dat, astfel, preferabilitate titlului pârâtei, ce a fost înscris în cartea funciară.

De asemenea, s-a reţinut că efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 1391/08.04.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost examinat de instanţa de rejudecare, conform deciziei de casare potrivit regulilor de drept aplicabile, în contextul analizării efectelor juridice ale puterii lucrului judecat şi a celorlalte hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigiile anterioare, ce au fost derulate între părţi.

Înalta Curte a mai arătat că respingerea acţiunii reclamantului nu a fost consecinţa faptului că acesta nu deţine un titlu valabil, ci a împrejurării că, în concurs cu titlul pârâtei, titlul reclamantului A., deşi valabil, nu este preferabil, pentru că titlul său nu a fost înscris în cartea funciară, în comparaţie cu titlul pârâtei, acesta reprezentând criteriul legal de preferabilitate în compararea de titluri care provin de la acelaşi autor.

Cum instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat, în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că în cel de-al doilea litigiu a fost analizat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al hotărârii judecătoreşti pretins contrare, astfel că părţile nu o mai pot reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul puterii lucrului judecat care garantează respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, în mod expres consacrat, atât în doctrina şi practica judiciară a instanţelor naţionale, cât şi în jurisprudenţa europeană.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

În acest context, susţinerile revizuentului că există contrarietate între Decizia nr. 4240/06.12.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2007 şi Decizia nr. 1391/08.04.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2012, sunt nefondate, astfel că cererea de revizuire urmează să fie respinsă, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. "partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", astfel că, Înalta Curte va dispune obligarea revizuentului la plata sumei de 2500 RON, cheltuieli de judecată către intimata C., reprezentând onorariu avocat achitat cu chitanţa seria x nr. x/15.02.2019 şi la plata sumei de 2.500 RON, cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimata SC B. SRL, reprezentând onorariu de avocat achitat cu OP din 31.01.2019 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 4240 din 6 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2007.

Obligă pe revizuent la plata sumei de 2.500 RON către intimata C., cu titlu de cheltuieli de judecată, şi la plata sumei de 2.500 RON către intimata SC B. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - GV