Tort claims by deceased employee's relatives against employer sent to civil court, not labour jurisdiction.

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub Dosar nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E. au chemat în judecată pârâţii F. SA Bucureşti şi SC F. SA Piatra-Neamţ, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâţii:

1. la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale în favoarea reclamantului A., la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de înmormântare în favoarea reclamantului A. şi la plata sumei de 138.721,5 RON, reprezentând despăgubiri rezultate din contractele de credit în favoarea reclamantului A.

2. la plata sumei de 700.000 euro cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale în favoarea reclamantei minore B. şi la 25% din veniturile obţinute de autoarea ei G., cu titlu de obligaţie de întreţinere pentru minora B., calculate de la data de 13.10.2014 până la împlinirea vârstei majoratului.

3. la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de daune morale în favoarea reclamantei C.;

4. la plata sumei 100.000 euro cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre reclamanţii D. şi E.;

5. la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul A. a arătat că în anul 2014 numita G., soţia sa, era angajată pe perioadă nedeterminată în funcţia de agent vânzări în cadrul departamentului "H." al companiei SC F. SA - cu punct de lucru în Piatra-Neamţ, conform contractului de muncă cu durată nedeterminată nr. x din data de 27 iunie 2014.

În exercitarea atribuţiilor de serviciu, soţia sa a primit spre folosire autovehiculul I. - scos din service-ul I. la data de 11 octombrie 2014. În dimineaţa zilei de 13 octombrie 2014, numita G. avea fixată o întâlnire de lucru cu reprezentantul Şcolii Moviliţa, jud. Vrancea, client SC F. SA. În timpul deplasării către locaţia acestui client, din motive necunoscute, a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea. Pentru a evita pătrunderea pe contrasens aceasta a virat către dreapta, a părăsit partea carosabilă, autovehiculul intrând în impact cu un şanţ betonat. În urma impactului, G. a decedat.

În urma acestui accident, a fost deschisă o anchetă penală, în cadrul căreia au fost administrate mai multe probe, printre care şi o expertiză tehnică auto. Astfel, Raportul de expertiză tehnică auto întocmit în cauză a stabilit:

- cauza determinantă a producerii accidentului - ruperea bieletei de la roata din stânga faţă, datorată prezenţei în structura acesteia a unor incluziuni - aşchii metalice care au micşorat rezistenţa acesteia la rupere, rupere ce a provocat derapajul autovehiculului;

- impactul cu şanţul betonat s-a produs cu partea interioară a jantei stânga faţă, airbag-urile nu s-au declanşat şi astfel nu s-a putut asigura protecţia conducătorului auto la impactul cu volanul. Chiar dacă conducătorul autoturismului purta centura de siguranţă decesul acestuia tot intervenea datorita faptului că în momentul intrării în funcţiune a centurii tot s-ar fi secţionat măduva coloanei cervicale datorita forţelor aplicate extremităţii cefalice;

- conducătorul G. nu a încălcat nicio regulă de circulaţie.

În acest context, cauza a fost clasată, apreciindu-se că celălalt conducător auto implicat în accident nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, cauza producerii acestuia constituind-o defecţiunile constate la autovehicul.

În urma incidentului mai sus descris, ITM Vrancea a efectuat cercetări, avizate de Inspecţia Muncii Bucureşti, în urma cărora s-au constatat mai multe nereguli, cu privire la activitatea pârâtei, acesta din urmă fiind sancţionată cu avertisment.

În acest sens, a fost întocmit Procesul-verbal de cercetare potrivit căruia incidentul produs a fost clasificat accident de muncă, mortal D, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. g) coroborate cu prevederile art. 2 alin. (7) şi (9) din Normele de aplicare a Legii nr. 319/2006.

Pornind de la aceasta stare de fapt, reclamanţii apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorului.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat:

- excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de conflicte de muncă şi declinarea competenţei în favoarea secţiei civile;

- a solicitat disjungerea capetelor de cerere privind plata a 200.000 euro daune morale în favoarea reclamantei C. şi plata a câte 100.000 euro daune morale pentru fiecare din reclamanţii D. şi E. şi declinarea competenţei de judecare a acestor capete de cerere, în favoarea secţiei civile;

- a invocat şi excepţia necompetenţei materiale a secţiei de conflicte de muncă a tribunalului şi disjungerea capătului de cerere privind plata despăgubirilor civile rezultate din contractele de credit în favoarea reclamantului A. şi declinarea competenţei către judecătoria competentă.

La termenul din 3 octombrie 2017, Tribunalul a dispus:

- disjungerea capetelor de cerere formulate de reclamanţii A. şi B. de capetele de cerere formulate de reclamanţii C., D. şi E.;

- a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în ceea ce priveşte aceste capete de cerere;

- a invocat excepţia necompetenţei funcţionale în ceea ce priveşte capetele de cerere formulate de reclamanţii C., D. şi E.

Analizând excepţia necompetenţei teritoriale în ceea ce priveşte capetele de cerere formulate de reclamanţii A. şi B., Tribunalul a reţinut că drepturile invocate prin cererea de chemare în judecată de către reclamanţii A. şi B. sunt dobândite de către aceştia prin moştenire (în calitate de soţ supravieţuitor şi fiică) de la defuncta G. şi derivă din raportul de muncă avut de defunctă cu pârâta.

Constatând că reclamanţii A. şi B. au domiciliul în municipiul Bacău, având în vedere dispoziţiile art. 269 alin. (2) din C. muncii, art. 129 alin. (3) şi art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a pronunţat Sentinţa nr. 6712 din 3 octombrie 2017, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

În urma disjungerii capetelor de cerere formulate de reclamanţii C., D. şi E. s-a format Dosarul nr. x/2017, dosar în care a fost pronunţată încheierea din data de 3 octombrie 2017, prin care a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2017* pe rolul secţiei a III-a civile a Tribunalului Bucureşti, care prin încheierea din data de 29 iunie 2018 a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea Dosarului nr. x/2017 la Dosarul nr. x/2017.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bacău, secţia I civilă, a pronunţat Sentinţa nr. 608/D din data de 27 iunie 2018 prin care, având în vedere dispoziţiile art. 132 cu referire la art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi la art. 1391 alin. (2) C. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile din C. muncii întrucât drepturile solicitate de reclamanţi reprezintă drepturi proprii specifice răspunderii civile delictuale, drepturi ce nu au existat în patrimoniul defunctei, nefiind moştenite de reclamanţi.

La Tribunalul Bucureşti Dosarul nr. x/2017 (privind pe reclamanţii A. şi B.) a primit un nou număr - Dosar nr. x/2018, dosar la care a fost conexat şi Dosarul nr. x/2017, astfel încât, la data ivirii conflictului de competenţă, în Dosarul nr. x/2018 figurau toate părţile iniţiale, respectiv reclamanţii A. şi B. şi reclamanţii C., D. şi E.

Prin Sentinţa civilă nr. 2135 din data de 13 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei funcţionale, invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E. şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că litigiul este asimilat unui conflict individual de muncă, dat fiind faptul că acţiunea este întemeiată pe nerespectarea unor obligaţii legale ale unui angajator faţă de un angajat, privind securitatea şi sănătatea în muncă, precum şi pe obligaţia legală a angajatorului de a despăgubi integral pentru prejudiciul suferit în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competenţă a fost interpretarea diferită a instanţelor cu privire la pretenţiile deduse judecăţii - analizate prin prisma dispoziţiilor privind răspunderea civilă delictuală din C. civ. (Tribunalul Bacău), respectiv, prin prisma dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 319/2006 şi de C. muncii (Tribunalul Bucureşti).

În speţă, reclamanţii solicită atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorului persoanei decedate - ruda acestora.

În motivarea acţiunii introductive, reclamanţii - soţul supravieţuitor, fiica defunctei, precum şi rudele apropiate ale defunctei - au arătat că, urmare a faptelor ilicite ale angajatorului, au suferit un prejudiciu material şi moral, iar prin prezenta acţiune solicită obligarea pârâtei la suportarea contravalorii daunelor suferite.

Se reţine faptul că reclamanţii invocă drepturi proprii specifice răspunderii civile delictuale, derivate dintr-o ipotetică răspundere delictuală a pârâtei, nefiind incidente dispoziţiile din C. muncii. Drepturile solicitate de reclamanţi nu s-au născut şi nu au existat în patrimoniul defunctei G. (angajat al SC F.), neputând fi apreciate ca fiind moştenite de către reclamanţi.

Altfel spus, dreptul la despăgubire s-a născut în patrimoniul persoanelor afectate de decesul numitei G., neexistând în patrimoniul acesteia pentru a se putea aprecia că ar fi fost transmis moştenitorilor.

Calitatea reclamanţilor de rude ale defunctei G. are relevanţă pentru acordarea daunelor morale, aceştia pretinzând un prejudiciu propriu prin pierderea suferită, dreptul la despăgubire născându-se direct în patrimoniul persoanelor afectate de decesul survenit, iar nu în patrimoniul persoanei decedate pentru a putea fi apreciat ca fiind transmis moştenitorilor.

Dispoziţiile art. 253 din C. muncii fac referire la răspunderea angajatorului în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale a salariatului, neexistând dispoziţii derogatorii, respectiv obligarea angajatorului la plata de daune morale - drepturi proprii ale succesorilor salariatului.

Dat fiind caracterul intuitu personae al raportului de muncă, legiuitorul a stabilit clar că răspunderea angajatorului poate fi atrasă doar în relaţie cu salariatul său. Or, în speţă, cererea reclamanţilor nu se întemeiază pe răspunderea contractuală a pârâtei SC F.

Prevederile art. 167 din C. muncii conferă succesorilor doar dreptul la plata salariilor datorate defunctului, care reprezintă în mod evident drepturi ale persoanei decedate transmise în patrimoniul succesorilor, iar nu şi acordarea unor despăgubiri morale proprii succesorilor şi rudelor apropiate ale angajatului defunct.

Cum în speţă reclamanţii nu acţionează în calitate de moştenitori ai defunctei, ci în nume propriu - pretinzând drepturi proprii, ei nu pot fi părţi ai vreunui conflict de muncă.

În soluţionarea prezentului conflict de competenţă, se reţine, aşadar, că pretenţiile deduse judecăţii urmează a fi analizate prin prisma dispoziţiilor privind răspunderea civilă delictuală din C. civ., întrucât reclamanţii invocă un prejudiciu material şi moral propriu, derivat dintr-o pretinsă faptă ilicită a angajatorului, prejudiciu care s-a născut în patrimoniul acestora odată cu decesul angajatului - ruda reclamanţilor.

Având în vedere considerentele expuse, constatând natura civilă a cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei civile de la sediul pârâtei, respectiv în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2019.

Procesat de GGC - GV