Territorial jurisdiction in divorce: factual residence versus registered domicile in applying the last common residence rule

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 20 iulie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei încheiată la data de 26 mai 2007 şi înregistrată în Registrul de stare civilă al comunei Cernăteşti, jud. Buzău şi reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei.

Prin Sentinţa civilă nr. 2597 din data de 1 februarie 2018 pronunţată de Judecătoria Buzău, s-a admis excepţia necompetentei teritoriale invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că nici reclamantul şi nici pârâta nu au locuinţa în ţară, înţelegând prin noţiunea de "locuinţă" locul unde partea locuieşte efectiv la momentul introducerii acţiunii. Cum părţile nu au convenit să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România, instanţa a concluzionat că, faţă de dispoziţiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., revine Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a pronunţat Sentinţa nr. 8670 din data de 3 decembrie 2018 prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că în cauză este incidentă situaţia în care niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, astfel că judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâta la data sesizării instanţei, adică Judecătoria Buzău.

Pentru elucidarea aspectelor referitoare la domiciliul/reşedinţa pârâtei, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a dispus atât verificarea bazei de date a Direcţiei Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, cât şi verificări în fapt la adresa de domiciliu - adresă confirmată de secţia de poliţie a comunei Mărăcineni (adresă la care pârâta a fost găsită, confirmând acest domiciliu).

De asemenea, la interpelarea instanţei, reclamantul a precizat că, la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Buzău, pârâta locuia la reşedinţa indicată prin cererea de chemare în judecată, respectiv în comuna Mărăcineni, judeţul Buzău.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului, ambele instanţe aflate în conflict s-au raport la dispoziţiile art. 915 C. proc. civ. Aspectul care a generat ivirea conflictului negativ de competenţă îl reprezintă aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la locuinţa părţilor.

Astfel, Judecătoria Buzău a reţinut că nici reclamantul şi nici pârâta nu mai au domiciliul în ţară, ambii având domiciliul în străinătate, făcând aplicarea prevederilor art. 915 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a constatat, pe de o parte, că soţul pârât a revenit în România, locuind în comuna Cernăteşti, judeţul Buzău (astfel cum acesta declară în cuprinsul înscrisului existent la dosarul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti).

Pe de altă parte, în urma probelor administrate, a reieşit faptul că la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Buzău, pârâta locuia la reşedinţa indicată încă prin cererea de chemare în judecată, adică în comuna Mărăcineni, judeţul Buzău, astfel încât s-a concluzionat că judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâta la data sesizării instanţei, adică Judecătoria Buzău.

Potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

Competenţa prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opţiune între instanţele menţionate în cadrul acestui articol, ci fiind obligat să aleagă instanţa competentă în funcţie de ordinea prevăzută de text.

Aşadar, în materie de divorţ, competenţa teritorială aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, respectiv cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

Se reţine că noţiunea de "locuinţă" trebuie înţeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuieşte efectiv şi nu locuinţa statornică şi principală. Altfel spus, ceea ce are relevanţă în stabilirea competenţei teritoriale în această materie este locuinţa faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.

Din susţinerile părţilor şi din probele administrate în cauză, a rezultat că la data înregistrării cererii de chemare în judecată pârâtul revenise în România şi locuia în comuna Cernăteşti, judeţul Buzău, iar pârâta locuia la reşedinţa indicată în cererea de chemare în judecată, adică în comuna Mărăcineni, judeţul Buzău. De asemenea, ultima locuinţă comună a soţilor a fost în comuna Cernăteşti, judeţul Buzău.

Pentru a se reţine că Judecătoria Buzău este competentă a soluţiona prezentul litigiu trebuie îndeplinită şi condiţia ca locuinţa cel puţin a unuia dintre soţi să fie în circumscripţia judecătoriei în care se află ultima locuinţă comună a soţilor, condiţie care în cauză este îndeplinită.

Astfel, se constată că la data demarării litigiului, 20 iulie 2017, ambele părţi, respectiv atât reclamantul, cât şi pârâta locuiau în circumscripţia judecătoriei în care s-a aflat cea din urmă locuinţă comună a soţilor, respectiv în Buzău.

În această situaţie, incidentă în cauză este ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) prima teză C. proc. civ., care are în vedere împrejurarea ca, la data sesizării instanţei, cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia instanţei în care se află cea din urmă locuinţă a soţilor.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii pendinte revine instanţei în circumscripţia căreia s-a aflat cea din urmă locuinţă comună a soţilor, respectiv Judecătoriei Buzău.

Faţă de cele anterior arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2019.

Procesat de GGC - GV