Conflict of jurisdiction over ex officio invocation of relative territorial incompetence in a vehicle registration transfer case

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Chişineu Criş la data de 7 septembrie 2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să efectueze formalităţile de radiere - înmatriculare a autoturismului cu nr. de înmatriculare x şi nr. de identificare x, iar în caz contrar, hotărârea să fie suficientă pentru radierea vehiculului de pe numele reclamantului, fără nicio altă formalitate, dispunând organelor abilitate să radieze din circulaţie autoturismul.

În motivare, reclamantul a susţinut că la data de 30 decembrie 2016 a înstrăinat pârâtei autoturismul menţionat, preţul fiind achitat în întregime odată cu încheierea convenţiei, ocazie cu care s-a efectuat şi predarea autoturismului şi a actelor acestuia, urmând a se efectua formalităţile privind radierea şi înscrierea autoturismului pe numele noului proprietar.

Reclamantul a arătat că a depus toate diligenţele pentru a determina cumpărătoarea să colaboreze în vederea efectuării formalităţilor de radiere şi transcriere a autoturismului pe numele acesteia, nu a ajuns la niciun rezultat. De asemenea, reclamantul a notificat pârâta pe data de 9 iunie 2017 să se prezinte în termen de 5 zile la Serviciul de Înmatriculări auto Arad pentru a proceda la radierea autoturismului, dar şi acest demers a rămas fără rezultat.

Pentru aceste motive, reclamantul a arătat că este nevoit să achite impozitul aferent autoturismului, ba mai mult, a fost sancţionat contravenţional din cauza lipsei rovinietei valabile pentru autoturism.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1674, art. 1178 C. civ., art. 7, art. 24, art. 25 din Ordinul nr. 1501/2006 şi O.U.G. nr. 195/2002, precum şi prevederile noului C. civ. privind obligaţia de a face.

Prin Sentinţa civilă nr. 257 din data de 24 aprilie 2018 de pronunţată de Judecătoria Chişinău Criş, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sebeş.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că în speţă competenţa teritorială se stabileşte potrivit dispoziţiilor generale prevăzute de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., revenind instanţei de la domiciliul pârâtului. Cum domiciliul pârâtei B. este în comuna Pianu, judeţul Alba, instanţa a concluzionat că revine Judecătoriei Sebeş competenţa de soluţionare a cauzei.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sebeş a pronunţat Sentinţa nr. 909 din data de 11 decembrie 2018 prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Chişineu Criş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că Judecătoria Chişneu Criş, în mod neprocedural, a invocat excepţia necompetenţei de ordine privată. A reţinut, de asemenea, că Judecătoria Chişneu Criş nu putea să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale relative şi că momentul la care s-a invocat această excepţie este ulterior primului termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competenţa a fost interpretarea şi aplicarea greşită, de către ambele instanţe de judecată aflate în conflict, a textelor de lege referitoare la excepţia de necompetenţă teritorială relativă, respectiv a condiţiilor în care această excepţie poate fi invocată.

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Litigiul de faţă are ca obiect o obligaţie de a face - obligarea pârâtei la efectuarea formalităţilor de radiere - înmatriculare a autoturismului, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1674, art. 1178 C. civ., art. 7, art. 24, art. 25 din Ordinul nr. 1501/2006 şi O.U.G. nr. 195/2002, precum şi prevederile noului C. civ. privind obligaţia de a face.

Faţă de obiectul cererii introductive, competenţa teritorială a instanţei chemată să soluţioneze acest tip de cauze este stabilită de regula generală cuprinsă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În speţă, domiciliul pârâtei B. este în comuna Pianu, judeţul Alba, competenţa de soluţionare a cauzei revenind, potrivit textului de lege anterior enunţat, instanţei de la domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoriei Sebeş.

Fără a ţine seama de această normă de competenţă teritorială de ordine privată, reclamantul A. a înţeles să înregistreze cererea de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Chişineu Criş.

Dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Din interpretarea acestui articol reiese că, în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea solicita declinarea competenţei la una dintre instanţele competente, instanţa astfel învestită neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată.

În cauză, verificând actele din dosar, se constată că pârâta B. nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Chişineu Criş şi nici nu a înţeles să invoce această excepţie la primul termenul de judecată la care părţile au fost legal citate.

De altfel, nici în faţa instanţei învestite prin declinare, respectiv în faţa Judecătoriei Sebeş, pârâta nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială, în condiţiile stabilite de normele procedurale mai sus-menţionate.

Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale de ordine privată, de către ambele instanţe aflate în conflict, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ., în condiţiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanţei necompetente revenea exclusiv pârâtei, care nu a înţeles să invoce excepţia de necompetenţă de ordine privată în termenul prescris de lege.

Ca atare, faţă de prevederile legale sus-menţionate, Judecătoria Sebeş, învestită prin declinare cu soluţionarea cauzei, nu era îndrituită să reinterpreteze normele de necompetenţă de ordine privată şi să invoce, la rându-i, din oficiu, cu argumentele unei veritabile instanţe de control judiciar, propria necompetenţa teritorială, dezînvestindu-se în acest fel de soluţionarea pricinii.

Cu alte cuvinte, instanţa învestită prin declinare nu are căderea să facă o analiză a hotărârii pronunţate de instanţa care s-a dezînvestit de soluţionarea pricinii, după care să săvârşească aceeaşi eroare, procedând la invocarea din oficiu a unei excepţii de necompetenţă teritorială de ordine privată.

Drept urmare, în stabilirea instanţei competente a soluţiona prezenta cauză, Înalta Curte, ca instanţă de regularizare învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei competente în raport de dispoziţiile legale aplicabile în speţă, respectiv în raport de prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., ce stabilesc regula generală de competenţă teritorială în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

Având în vedere considerentele expuse, cum domiciliul pârâtei B. este în comuna Pianu, judeţul Alba, competenţa de a soluţiona prezenta cauză urmează a se stabili în favoarea Judecătoriei Sebeş, ca instanţă în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sebeş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2019.

Procesat de GGC - GV