Expropriation claim inadmissible on appeal under Law No. 2/2013

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia nr. 177 din 7 noiembrie 2018 a respins apelul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 353 din 9 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Consiliul Judeţean Timiş, Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul local al municipiului Timişoara şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la 29 ianuarie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 31 ianuarie 2019, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod şi a acordat termen la 20 martie 2019, în camera de consiliu, fără citare părţi, pentru soluţionarea căii de atac.

La data de 18 februarie 2019, s-au înregistrat notele scrise depuse de recurent reprezentând punctul de vedere la raport, prin care s-a arătat că obiectul dosarului nu este o acţiune întemeiată pe prevederile Legii nr. 33/1994, având în vedere că exproprierea nu a fost încă iniţiată. S-a precizat că pentru acest motiv a solicitat instanţei să constate existenţa unei obligaţii în sarcina pârâţilor, respectiv aceea de a proceda la exproprierea terenului afectat utilităţii publice şi expropriat în fapt.

Recurentul a solicitat a se observa, în plus, că nici tribunalul şi nici curtea de apel nu au reţinut faptul că litigiul ar fi guvernat de dispoziţiile legii exproprierii ci au judecat cauza prin raportare la prevederile Legii nr. 10/2001, făcând o aplicare eronată a dispoziţiilor de drept material.

S-a concluzionat că litigiului nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. XVII alin. (2) din Legea nr. 134/2010, recursul fiind admisibil.

La aceeaşi dată, 18 februarie 2019, a fost înregistrat şi punctul de vedere la raport al intimatului - pârât Judeţul Timiş prin Consiliul Judeţean Timiş, prin care s-a opinat în sensul inadmisibilităţii recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

În fapt, prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Judeţean Timiş, Consiliul local al municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara prin Primar, obligarea pârâţilor să iniţieze procedura exproprierii pentru terenul în suprafaţă de 500 mp situat în intravilanul oraşului Timişoara, str. x înscris în CF nr. x Timişoara nr. top x, precum şi obligarea pârâţilor la plata unor daune-interese reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă.

Tribunalul Timiş, secţia I civilă, prin Sentinţa nr. 353 din 9 martie 2018 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul local al municipiului Timişoara şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins cererea de chemare în judecată împotriva acestora ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. A admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată. A respins acţiunea, ca inadmisibilă, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia nr. 177 din 7 noiembrie 2018, prin care s-a respins apelul declarat de reclamant în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Consiliul Judeţean Timiş, Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul local al municipiului Timişoara şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în materie de expropriere.

În raport de dispoziţiile legale menţionate, Decizia nr. 177 din 7 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Se mai reţin în cauză şi prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la legalitatea căii de atac, potrivit cărora "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Susţinerile recurentului din notele scrise depuse la dosar referitoare la admisibilitatea recursului, motivat de faptul că obiectul acestuia nu-l reprezintă o expropriere nu pot fi primite.

Astfel, după cum s-a precizat, acţiunea cu care reclamantul a învestit instanţele de judecată a fost întemeiată inclusiv pe prevederile Legii nr. 33/1994, solicitându-se obligarea pârâţilor la iniţierea procedurii exproprierii.

Totodată, se constată că nu este reală susţinerea recurentului potrivit căreia tribunalul şi curtea de apel au judecat cauza prin raportare la Legea nr. 10/2001, fără a reţine incidenţa prevederilor legii exproprierii.

Se observă astfel că prin decizia atacată, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că faţă de susţinerea reclamantului referitoare la lipsirea antecesorilor săi de prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului anterior anului 1989, acesta avea la îndemână dispoziţiile Legii nr. 10/2001, pentru a reglementa aspectele juridice legate de despăgubirea sa pentru exproprierea faptică a terenului şi nu pe dreptul comun, însă în litigiul cu care a fost învestită s-a solicitat iniţierea procedurii de expropriere în temeiul Legii nr. 33/1994.

Şi în situaţia în care imobilul în litigiu ar intra sub incidenţa Legii nr. 10/2001, acest aspect nu este de natură a produce schimbări în ceea ce priveşte regimul căilor de atac, în raport de dispoziţiile 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012.

Faţă de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 177 din 7 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2019.

Procesat de GGC - GV