Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 595/2019 AI generated

Commencement of appellate deadline for public legal entities: validity of internal administrative registration versus formal receipt of judgment

Case Number Decizia nr. 595/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in cassation filed by the municipality, upholding the Court of Appeal's decision that declared the first-instance appeal tardy; the municipality was ordered to pay EUR 500 in legal costs to the respondent party B., while the request for costs by party A. was rejected. The dispute centered on whether the 30-day deadline for filing an appeal against a civil judgment began running from the date the judgment was registered in the municipality’s internal records or from the date it was physically received by the official designated to accept correspondence. The Court held that procedural deadlines are calculated from the date of receipt by the authorized person, establishing that internal administrative registration does not alter the statutory commencement of the limitation period. The decision relied on Articles 155, 162, 165, 181, and 488 of the Code of Civil Procedure, interpreting that the notification of the judgment was effectively completed upon signature by the official entrusted with receiving correspondence, rendering the appeal filed six days after the statutory deadline invalid.

Legislator headnote

AI generated

art. 451 alin. (2) C. proc. civ, art. 181 alin. (2) C. proc. civ, art. 165 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 155 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001; Commencement of appellate deadline for public legal entities: validity of internal administrative registration versus formal receipt of judgment: Deşi recurenta a încadrat criticile formulate în motivul circumscris art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se constată că punând în discuţie încălcarea art. 155 alin. (1) pct. 2 din cod, acest aspect este de natură să atragă incidenţa pct. 5 al art. 488.

Keywords

AI generated
procedural deadline date of commencement civil judgment notification of the decision administrative dismissal registration procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 451 alin. (2) C. proc. civ
a sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel cu titlu de onorariu avocaţial, redus potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
art. 181 alin. (2) C. proc. civ
Făcând aplicarea art. 181 alin. (2) C. proc. civ., curtea a constatat că termenul de exercitare a apelului s-a împlinit la 19 martie 2018.
art. 165 alin. (2) C. proc. civ
Faptul că apelanta a dispus înregistrarea comunicării hotărârii tribunalului în evidenţa sa la data de 19 februarie 2018, nu a putut fi recunoscut ca având consecinţe juridice valabile, în condiţiile art. 165 alin. (2) C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
8 al art. 488 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
art. 155 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Prevalându-se de dispoziţiile art. 155 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora Comuna C.
art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001
trebuia citată prin reprezentantul său legal care are capacitatea legală de a o reprezenta în justiţie, a precizat că acesta este, conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, Primarul comunei C.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
Deşi recurenta a încadrat criticile formulate în motivul circumscris art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se constată că punând în discuţie încălcarea art.
art. 468 alin. (1) C. proc. civ
1860 din 28 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş a fost comunicată reclamantei la 15 februarie 2018, iar apelul a fost depus la firma de curierat la 21 martie 2018, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., calculat potrivit dispoziţiilor art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia nr. 104 din 21 iunie 2018, a admis excepţia tardivităţii apelului. A respins, ca tardiv, apelul declarat de reclamanta Comuna C. prin Primar împotriva Sentinţei civile nr. 1860 din 28 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş. A obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata către intimatul-pârât A. a sumei de 1500 RON şi către intimatul-pârât B. a sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel cu titlu de onorariu avocaţial, redus potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

S-a constatat că hotărârea tribunalului a fost comunicată către instituţia apelantă la 15 februarie 2018, iar apelul a fost declarat la 21 martie 2018, dată înscrisă pe actul întocmit de firma de curierat rapid prin intermediul căreia a fost transmis instanţei, dată necontestată de expeditor.

Făcând aplicarea art. 181 alin. (2) C. proc. civ., curtea a constatat că termenul de exercitare a apelului s-a împlinit la 19 martie 2018.

Faptul că apelanta a dispus înregistrarea comunicării hotărârii tribunalului în evidenţa sa la data de 19 februarie 2018, nu a putut fi recunoscut ca având consecinţe juridice valabile, în condiţiile art. 165 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva deciziei, reclamanta Comuna C. prin Primar a declarat recurs.

A criticat hotărârea pronunţată în apel prin prisma motivului circumscris pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A arătat că apelul a fost depus în termenul legal de 30 de zile, care a început să curgă de la 19 februarie 2018, dată la care Sentinţa civilă nr. 1860/2017 a fost înregistrată la Primăria comunei C. sub nr. 1158 şi s-a împlinit la 22 martie 2013.

Prevalându-se de dispoziţiile art. 155 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora Comuna C. trebuia citată prin reprezentantul său legal care are capacitatea legală de a o reprezenta în justiţie, a precizat că acesta este, conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, Primarul comunei C.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed:

Deşi recurenta a încadrat criticile formulate în motivul circumscris art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se constată că punând în discuţie încălcarea art. 155 alin. (1) pct. 2 din cod, acest aspect este de natură să atragă incidenţa pct. 5 al art. 488.

Astfel, critica recurentei vizează aspectul potrivit căruia trebuia citată prin reprezentantul său legal, respectiv Primarul comunei C. şi, din acest motiv, termenul de apel a început să curgă de la data în care sentinţa atacată a fost înregistrată la instituţia reclamantă.

O atare critică nu poate fi însă primită.

Potrivit art. 155 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocat de recurentă în susţinerea criticilor deduse judecăţii, referitor la locul citării, se stipulează că unităţile administrativ-teritoriale şi celelalte persoane juridice de drept public vor fi citate prin cei însărcinaţi să le reprezinte în justiţie la sediul acestora.

Este incontestabil că prin prisma dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, de care se prevalează recurenta, "în justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean", însă acest aspect nu este de natură a aduce modificări referitoare la înmânarea citaţiilor, care potrivit art. 162 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., în cazurile prevăzute la art. 155 alin. (1) pct. 1 - 5 şi pct. 12 se poate face şi funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care va semna dovada, cum este cazul în speţă.

Astfel, din analiza dovezii de la dosarului tribunalului, Sentinţa civilă nr. 1860 din 28 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş a fost comunicată reclamantei la 15 februarie 2018, iar apelul a fost depus la firma de curierat la 21 martie 2018, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., calculat potrivit dispoziţiilor art. 181 din cod şi care se împlinea la 19 martie 2018.

Faptul că recurenta a înregistrat comunicarea hotărârii în evidenţa sa la 19 februarie 2018, cum corect a reţinut şi curtea de apel, nu poate avea consecinţele juridice pe care le pretinde recurenta, respectiv de a se calcula termenul de apel de la data respectivei înregistrări.

Aceasta rezultă cu evidenţă din conţinutul art. 165 C. proc. civ., potrivit căruia procedura se socoteşte îndeplinită la data semnării dovezii de înmânare, care în speţă s-a realizat şi prin înscrierea numărului şi seriei cărţii de identitate a funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei din cadrul instituţiei recurente.

De altfel, se poate observa că decizia pronunţată în apel, care face obiectului prezentului recurs, a fost comunicată chiar persoanei care a primit şi sentinţa tribunalului.

Pentru aceste considerente, recursul reclamantei, urmează a fi respins, ca nefondat.

Văzând solicitarea intimatului-pârât B., formulată prin întâmpinare, de acordare a cheltuielilor de judecată, justificate prin chitanţa aflată la dosarului de recurs, reprezentând onorariu avocaţial, se va admite cererea, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta fiind obligată la plata sumei de 500 RON către respectivul intimat.

Se va respinge cererea intimatului-pârât A., formulată prin întâmpinarea depusă la dosar, de acordare a cheltuielilor de judecată, în lipsa dovezilor efectuării acestora, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Comuna C. împotriva Deciziei nr. 104 din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurentă la 500 RON cheltuieli de judecată către intimatul - pârât B..

Respinge cererea formulată de intimatul - pârât A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2019.

Procesat de GGC - GV