Effect of contractual forum selection clause in copyright disputes over statutory remuneration and penalties

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta Societatea A. SRL, a solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 3336,00 RON la care se adaugă TVA reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, aferentă perioadei 1 ianuarie 2016 - 31 martie 2018; obligarea pârâtei la plata sumei de 2149,95 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data 19 februarie 2018 şi în continuare până la data recuperării integrale a remuneraţiei datorate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1863 din data de 11 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că fapta ilicită care face obiectul acţiunii şi asupra căreia trebuie să dispună instanţa este comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual de către pârâtă în unitatea pe care o administrează, situată în Poiana Braşov, strada x nr. 158.

A apreciat că locul unde s-a produs prejudiciul, în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi considerat locul unde trebuie făcută plata, întrucât acţiunea priveşte plata remuneraţiilor în lipsa unei convenţii de stabilire a locului plăţii.

Totodată, a arătat că reclamanta indică drept loc al producerii prejudiciului municipiul Bucureşti şi face referire la autorizaţia de licenţă, potrivit susţinerilor din răspunsul la întâmpinare, dar acest loc nu este opozabil pârâtei în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. pentru că litigiul nu este întemeiat pe existenta unei convenţii.

Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a reţinut că stabilirea competenţei să realizează potrivit unui reper previzibil şi acela în domeniul faptei ilicite nu poate fi locul situării persoanei păgubite, această interpretare echivalând cu posibilitatea reclamantului de a alege instanţa competentă.

A mai constat şi că domiciliul creditorului este locul reparaţiei prejudiciului în sensul art. 1381 alin. (3) şi art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., diferit de locul unde s-a produs prejudiciul. Prejudiciul poate să privească persoana sau bunurile persoanei păgubite şi cele două locuri (al faptei şi al prejudiciului), reglementate alternativ ca puncte de reper pentru stabilirea competenţei, sunt diferite atunci când bunurile sau persoana se află într-un loc diferit de cel al faptei; sumele de bani de care a fost lipsită reclamanta nu sunt bunuri prejudiciate în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Tribunalul a reţinut că legislaţia naţională urmăreşte reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (3) din Regulamentul 44/2001, iar, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, locul în care s-a produs prejudiciul este locul în care faptul ilicit s-a manifestat. Acţiunea ilicită s-a manifestat prin derularea activităţii fără solicitarea autorizaţiei, nefiind cazul în prezentul dosar ca locurile - al producerii faptului ilicit şi al producerii prejudiciului - să fie diferite.

De asemenea, a arătat că s-a statuat de către Curtea Europeană de Justiţie că în materia drepturilor de proprietate intelectuală locul producerii prejudiciului poate fi diferit de locul producerii evenimentului cauzator de prejudicii, dar în funcţie de modalitatea în care se pretinde încălcarea fiecărui drept inclus în dreptul de autor - reproducere, distribuire, copiere.

A reţinut că în dosarul de faţă este vorba despre utilizarea prestaţiilor ca şi activitate conexă activităţii comerciale, nu despre acte separate de utilizare care produc prejudicii specifice, iar Curtea Europeană de Justiţie a statuat ca locul producerii prejudiciului nu este locul unde reclamantul pretinde că a suferit pierderea economică şi că dispoziţia legală nu este menită să ofere protecţie - în sensul stabilirii competenţei în favoarea părţii care pretinde reparaţia prejudiciului.

Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a a făcut trimitere şi la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a arătat că instanţa supremă a reţinut că "în cauză, criteriile legale presupuse de aplicarea dispoziţiilor art. 107 sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vizează fie sediul pârâtei (art. 107), fie instanţa de la locui săvârşirii faptei ilicite [dintre cele reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 9], nu şi cel al producerii prejudiciului", precum şi că locul producerii prejudiciului coincide cu locul săvârşirii faptei ilicite, fiind situat, aşadar, la sediul pârâtului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, la data de 28 decembrie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Sentinţa civilă nr. 42/S din data de 21 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestui tribunal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii pricinii şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a reţinut că prezenta cauză are natura unui litigiu în materia proprietăţii intelectuale, întrucât izvorăşte din pretinsa încălcare a unor drepturi conexe dreptului de autor, aşadar a unor drepturi de proprietate reglementate de legea specială privind drepturile de autor şi drepturile conexe, respectiv Legea nr. 8/1996.

A constatat că art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. consacră o competenţă teritorială alternativă în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ., mai sunt competente instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Tribunalul a arătat că, potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună, să fie judecate de către alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Pentru litigiile în materia proprietăţii intelectuale, legea specială nu prevede competenţă teritorială exclusivă, astfel că părţile pot conveni asupra competenţei teritoriale.

A constatat că, în convenţia încheiată la data de 24 decembrie 2014 între părţile prezentului litigiu, în vederea obţinerii autorizaţiei/licenţei neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora/a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual precum şi pentru comunicarea publică în scop lucrativ, la pct. VIII s-a prevăzut că orice neînţelegere intervenită în interpretarea şi executarea convenţiei va fi soluţionată pe cale amiabilă. În caz contrar, soluţionarea oricăror litigii cu privire la interpretarea şi executarea convenţiei, precum şi cu privire la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, se face de Tribunalul Bucureşti, complete de proprietate intelectuală.

Instanţa a apreciat că această clauză contractuală are valoarea unei alegeri de competenţă în privinţa litigiilor întemeiate pe Legea nr. 8/1996, iar reclamanta s-a adresat instanţei menţionate în convenţie.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte reţine că Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Braşov şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a prezentei cauze, iar conflictul negativ de competenţă a fost generat de reţinerile diferite ale celor două instanţe cu privire la dispoziţiile legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă a soluţiona litigiul. Astfel, Tribunalul Bucureşti a făcut aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., iar Tribunalul Braşov a dat eficienţă dispoziţiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la cele statuate prin convenţia încheiată între părţi.

Prin acţiunea cu care a învestit instanţa de judecată, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat obligarea pârâtei Societatea A. SRL la plata sumelor reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor asupra acestora şi prestaţiilor artistice în domeniul audiovizualului, precum şi penalităţi de întârziere.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1166 şi art. 1350 şi următoarele C. civ. coroborate cu prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu modificările şi completările ulterioare şi normele de aplicare a Legii nr. 8/1996, Decizia ORDA nr. 399/2006, Decizia ORDA nr. 189/2013, Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016 ca norme de aplicare.

În cauză, în vederea obţinerii autorizaţiei/licenţei neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora/a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual precum şi pentru comunicarea publică în scop lucrativ, între părţi a fost încheiată convenţia din data de 24 decembrie 2014 .

La art. VIII pct. 8.1 din această convenţie se prevede că "Orice neînţelegere intervenită în interpretarea şi executarea prezentei convenţii va fi soluţionată pe cale amiabilă. În caz contrar, soluţionarea oricăror litigii cu privire la interpretarea şi executarea prezentei convenţii, precum şi cu privire la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, se face de către Tribunalul Bucureşti, completele de proprietate intelectuală."

Cu toate că respectiva convenţie nu reprezintă însăşi cauza cererii de chemare în judecată, fiind vorba despre obligaţii izvorâte din lege, convenţiile produc efecte din perspectiva stabilirii instanţei competente, întrucât clauza menţionată anterior are valoarea unei alegeri de competenţă în privinţa oricăror litigii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996.

În conformitate cu prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă."

Art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. consacră o competenţă teritorială alternativă în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că "în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112 din noul C. proc. civ., mai sunt competente: (…) instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă."

Potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Întrucât competenţa de soluţionare a litigiului de faţă nu este una exclusivă, ci alternativă, iar litigiul vizează drepturi de creanţă, clauza atributivă de competenţă stipulată de către părţi la art. VIII din convenţie produce efecte în cauză, în sensul prorogării voluntare de competenţă în favoarea instanţei sesizate (Tribunalul Bucureşti), alta decât instanţele la care se referă art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2019.

Procesat de GGC - GV